Bazilica Pontificală Sf. Nicolae (Basilica Pontificia Sant Nicola) din Bari, Italia, este situată în partea de nord a orașului, Orașul Vechi, în apropierea mării.

A fost construită în perioada 1087-1197 ca loc de înmormântare a moaștelor Sf. Nicolae din Myra, Licia (azi în Antalia, Turcia), un episcop grec din timpul Imperiului Roman, recunoscut ca sfânt începând cu secolul XVI, patronul spiritual al marinarilor, comercianților și al orașului Bari, moaște aduse ilegal, pentru a fi salvate de islamici.

Cripta în care au fost depuse a fost sfințită de Papa Urban II (1089) și bazilica de Elias, starețul Mânăstirii Sf. Benedict din apropiere (1197), numit ulterior arhiepiscop, al cărui tron s-a păstrat până azi în incintă. În timpul primei cruciade, însoțind armatele franceze în drum spre Ierusalim și oprindu-se în Bari, Petru Pustnicul a predicat în bazilică, susținând cauza acestora (1095).

În timp moaștele au atras pelerini, favorizând dezvoltarea orașului, pelerinaje care continuă și azi, la ele participând atât catolici cât și ortodocși.

Clădirea, simplă, ocupă o suprafață aproape pătrată. Fațada principală, încadrată de 2 turnuri patrulatere, este împărțită în 3 sectoare de 2 pilaștri, susținuți de coloane,  fiecare sector cu o poartă de intrare, cea centrală, străjuită de coloane și  acoperită de un fronton arcuit, decorat și în partea superioară prevăzute cu ferestre.

Pe una din fațadele laterale, câte 5 arcade susțin o loggie mărginită de coloane care, la rândul lor, susțin arcade.

Interiorul prezintă un naos, despărțit de navele laterale prin coloane de granit și pilaștri, legate între ele prin arcade. La nivelul superior, deasupra absidelor, se află o galerie, în care stăteau femeile în timpul slujbei (matronaeum).

Biserica a fost pavată cu mozaic, porțiuni din cel vechi păstrându-se în prezbiteriu și criptă. Prezbiteriul este separat de restul edificiului prin 3 arcade susținute de coloane cu influență bizantină.

Altarul, decorat cu mozaic, este acoperit de un baldachin, susținut de 4 coloane. Peretele din spatele lui este decorat cu statui, 3 situate în nișe arcuite, mărginite de pilaștri.

Biserica a fost renovată la sfârșitul secolului XIII, în 1456, secolul XVII.

Ultima restaurare (sec. XX) a eliminat elementele baroce, păstrând doar tavanul din lemn aurit, în care sunt încadrate picturile lui Carlo de Rosa.

În cadrul bisericii funcționează Muzeul Bisericii care etalează opere de artă și religioase vechi, între care și o colecție de candelabre din secolul al XII-lea, donate de regele Carol I de Anjou.