Castelul Normand-Șvab (Castello Normanno Svevo) din Bari, Italia, este situat la marginea Orașului Vechi, o parte din el ridicată pe locul unor fortificații mai vechi, menționate în Satirele lui Horațiu și Analele lui Tacit. A fost construit în jurul anului 1131 de Regele Roger II al Siciliei. Distrus în 1156, a fost restaurat și extins în perioada 1223-1240 de Frederic II de Hohenstaufen, din 1220 Rege al Siciliei, ulterior devenit și Rege al Germaniei (1212), Rege al Italiei (1220), Împărat al Imperiului Roman și Rege al Ierusalimului (1225).

În a doua jumătate a secolului XIII, sub Carol de Anjou, castelul a fost refăcut și, pentru apărare, pe trei laturi înconjurat cu un șanț umplut cu apă, a patra fiind situată direct la mare. Apoi a intrat în proprietatea Regelui Ferdinand de Aragon (1458-1494). În luptele purtate pentru recucerirea Regatului Napoli, acesta a primit ajutorul familiei Sforza, cărora le-a donat castelul, dar la scurt timp a fost preluat de Isabella de Aragon, perioadă în care zidul de apărare a fost prevăzut cu bastioane (sec. XVI), folosite de artilerie.

În 1556 castelul a fost ocupat de Prințesa Bona Sforza de Aragon, a doua soție a Regelui Poloniei Sigismund I. Moștenind principatul, ea s-a întors în Italia și s-a stabilit la Bari, unde a murit un an mai târziu. Castelul a fost returnat Regelui Neapolelui, regat care a deținut sudul Italiei până în 1806, perioadă în care orașul Bari a intrat în declin și castelul a fost folosit ca închisoare și cazarmă.

Azi castelul este accesat prin partea de sud, pe un pod care traversează șanțul înconjurător, golit de apă.

Pentru a ajunge în curtea centrală, se trece printr-un bastion, cu tavanul prevăzut cu arcade, din care se iese printr-o poartă cu arcade susținute de coloane.

În curtea, mărginită de clădirile castelului, cu parter și etaj, se află o veche fântână.  

La parterul castelului s-a păstrat fosta Capelă, azi împodobită cu picturi care arată diferite zone ale castelul.

În camerele cu arcade ogivale, renovate, a fost amenajată o Gipsotecă, în care sunt etalate  reproducerile din ipsos ale unor sculpturi și monumente apuliene, realizate în 1911 de artiștii Pasquale Duretti și Mario Sabatelli și expuse la Expoziția Etnografică de la Roma,  cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Unirii Italiei.

Parterul este folosit și pentru desfășurarea unor expoziții temporare și evenimente.

Camerele din nivelul superior sunt accesate prin șiruri de scări, cu balustrade, care pornesc din curtea centrală.

Câteva dintre ele au fost amenajate pentru expoziții permanente, camera aragoneză cu fotografii care arată istoria restaurării castelului, camera angevină cu obiecte de ceramică din secolele XV-XVIII, descoperite de arheologi și în așa-numitul Torre dei Minorenni o colecție care include și bijuterii din diferite locuri din Puglia.

În timpul săpăturilor efectuate pentru o construcție în districtul San Lorenzo (1922) s-a descoperit un cimitir cu 13 morminte, datat din secolele XIII-IX, toate inscripționate, pe unul dintre ele fiind sculptat un sfeșnic cu 7 brațe (menorah), unul dintre cele mai vechi simboluri ale evreilor, demonstrând că în zonă a locuit o comunitate ebraică. S-a descoperit și o placă de calcar inscripționată în limba latină, datată din epoca imperială, dintr-un cimitir roman. Inițial mormântul cu menorah a fost expus în Muzeul Provincial din Bari, apoi mutat la castel.

Documentele din secolele XV-XVI arată că evreii au fost îngropați în 2 cimitire, primul  în loco sancti Thomasii și al doilea la cca 1,5 kilometri în afara zidurilor estice ale orașului. În Sefer Yuhasin (o carte despre istoria evreilor din sudul Italiei) cronicarul evreu Ahimaaz ben Paltiel descrie prezența unei comunități evreiești în Puglia, deportați din Ierusalim sub Împăratul Titus (70 î.e.n.). În timp aceștia au ocupat zonele de coastă ale Italiei, în secolul IV orașele Oranto și Taranto având jumătate din populație evrei și în secolele IX-X la Bari și Oria existând academii rabinice.

Sub Regele Frederic II (sec. XIII) au primit privilegii, printre care și monopolul asupra manufacturilor de mătase. La sfârșitul anilor 1200 preoții au început convertirea forțată, apoi Frederic de Aragon (sec. XV) a încercat să restabilească comunitatea, cu regulile ei, dar s-au iscat revolte și în secolul următor au fost expulzați, în două valuri (1510, 1539). Sinagoga din Bari și cimitirul au trecut în custodia vicarului catedralei. Din 1578, cumpărată de Consiliul catedralei, o parte din ea a fost închiriată unui nobil, restul fiind folosită de Rectoratul catedralei, până în 1939, când a fost demolată și pe locul ei construită o clădire.