Templul Pashupatinath, din 1979 înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO,  este situat la periferia estică a orașului Kathmandu, Nepal, lângă râul Bagmati. Este dedicat zeului hindus Shiva, în forma sa Pashupati, amintit încă din Epoca Bronzului (3.300-1.300 î.e.n.), aici perceput doar ca protectorul animalelor și considerat protectorul Nepalul. 

Azi întregul complex, întins pe 246 hectare,  cuprinde peste 500 mini-temple, altare și locuri de incinerare a morților, multe dintre ele situate pe malurile râului Bagmati.

Poate fi accesat urmând un drum ce trece printre casele oamenilor, unele amenajate ca magazine, cafenele, etc., apoi unul dintre malurile râului Bagmati, până la un pod, care separă zona restricționată de restul complexului, drum pe care l-am urmat și eu.

Legenda spune că ajungând în pădurea de pe malul estic al râului Bagmati și plăcându-le frumuseţea locurilor, Shiva și soția sa Parvati s-au transformat în antilope și au decis să rămână acolo pentru totdeauna.  Shiva fiind prins de zei,  forțându-l să-și reia forma divină, aceștia au rupt unul din coarnele antilopei. Venerat ulterior ca simbol al zeității Shiva (linga), în timp cornul a dispărut, dar peste secole a fost descoperit de un țăran, săpând pe locul unde una din vacile sale a stropit pământul cu laptele său. Căutat de oameni și zei, Shiva le-a spus acestora că va fi cunoscut drept Pashupatinath, stăpânul tuturor animalelor. 

Cert este că în secolul V exista o fundație religioasă, în anul 400 e.n. fiind atestat primul templu, depre care istoricii presupun că a fost construit de Prachanda Deva, un rege Licchavi. Clădirile fiind realizate din lemn, în timp au fost distruse de termite și  cutremure. Începând cu Regele Shivadeva (1099-1126), au fost refăcute de mai multe ori, Templul Guhyeshwari fiind menționat într-un manuscris din secolul XI.

Sub dinastia Malla (1201-1779) clădirile au fost reconstruite din piatră și metal și în jurul templului au fost construite alte temple dedicate lui Vishnu, exemplu fiind Templul lui Rama, a 7-a încarnare a lui Vishnu, realizat în secolul XIV.

În fața lui sunt postate statuile Ganesh și Hanuman.

Actualul Templu Pashupatinath, ridicat de Regele Bhupendra Malla (sec. XVII), în stilul arhitecturii Newar, este o pagodă situată pe o platformă pătrată înaltă. Cele două niveluri, cu acoperișurile din cupru aurit, se termină superior cu un vârf aurit. Prezintă 4 uși, acoperite cu foiță de argint și 2  sanctuare, unul exterior, deschis, asemănător unui coridor și unul interior (garbhagriha), în care e plasat idolul, o reprezentare abstractă a zeului Shiva (lingam). Principalii preoți ai templului sunt brahmani vedici.

Curtea din jurul lui are 4 intrări, orientate după axele nord-sud, est-vest, cea vestică fiind intrarea principală, restul fiind deschise doar în timpul festivalurilor, cel mai important fiind Festivalul Maha Shivaratri („marea noapte a lui Shiva”), care se desfășoară anual în februarie, sau începutul lunii martie, pentru a marca începutul primăverii, când zona devine foarte aglomerată.

Poate fi accesată doar de hindușii practicanți din diaspora sud-asiatică, budiștii din diaspora nepaleză și tibetană, celorlalți practicanți ai budismului fiindu-le interzis, excepție făcând  indienii sikh și jain.

Restul complexului e deschis vizitatorilor.

Pe celălalt mal al râului sunt situate mici temple (shivalayas), loc devenit punct de belvedere pentru vizitatori.

Pe vremuri în micile temple dedicate lui Shiva se adăposteau grupuri de sadhu, călugări asceți, pelerini, practicanți yoga, care trăiau din pomana primită de la credincioși, viața lor constând în meditație și contemplare (moksa), în încercarea de a se elibera din ciclicitate nesfârșită a existenței (samsara). 

Pot fi văzuți și azi, cu măști înspăimântătoare, unii mânjiți cu cenușa rămasă de la incinerări, pentru a simboliza rolul lui Shiva ca distrugător (cel ce reduce totul la cenușă pentru a face din nou posibil începutul), îmbrăcați în straie portocalii, purtând emblemele lui Shiva: tridentul (tris), toba cu două fețe (damaru), mărgele de rugăciune din semințe de rudraksha și o cochilie de melc, în care suflând, trimit chemări în oceanul cosmic. Din păcate cei actuali nu sunt asceți, doar niște personaje care așteaptă vizitatorii, dornici să se pozeze cu ei contra cost.

Părăsind complexul, am urmat iar cursul râului Bagmati, cu apele sale murdare, dar folosite de multe persoane pentru îmbăiere, considerând că vor fi binecuvântați pentru viața de apoi și că cuplurile vor rămâne împreună în următoarele reîncarnări. Râul este considerat sacru, mulți dintre hinduși dorind să fie incinerați acolo, ritualul fiind considerat capătul lungii căutări religioase și garanția întreruperii lungului ciclu al reîncarnărilor.

Femeile nu au dreptul să participe la ritual, pot doar să-l observe din clădirile apropiate. Inițial corpul bărbatului, îmbrăcat în al alb, sau al femeii,  al cărei soț trăiește, în roșu, este adus în cadrul unei procesiuni și așezat pe treptele ce coboară la râu, din care i se toarnă apă, pentru a se asigura că e decedat. Înainte de a începe incinerarea, fiul cel mai mare al decedatului, jelitorul principal, este ras pe cap, părul fiind văzut ca simbol al vanității, lăsându-i-se doar o codiță (sikha), aspect pe care-l va păstra timp de un an, cât ține doliul.

Decedatul este scufundat în râu, conform ritualului, ulterior degetele mari îi sunt legate cu o sfoară și pe frunte se pune o tilaka (pată ornamentală). Între timp se pregătește un rug din lemne, pe care este așezat corpul, cu tălpile spre sud. Jelitorul înconjoară rugul, presărând în gura mortului semințe de susan, sau orez, stropind corpul și rugul cu ghee topit (unt clarificat), timp în care prezintă un elogiu în memoria celui mort.

Apoi un vas umplut cu apă este spart de capul celui mort, corpul este acoperit cu paie ude, pentru a nu se răspândi focul, care se aprinde deasupra gurii. Fiul cel mare aprinde un băț lung de bambus, cu care străpunge craniul, pentru a elibera spiritul (kapala kriya).

În final cenușa este adunată și aruncată în apele râului.

Citește și Kathmandu, Nepal- Stupa Boudbanath