Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”- Mihai Vodă, situată pe strada Sapienței, sectorul 5 București,  împreună cu clopotnița, sunt singurele care au supraviețuit din fosta Mânăstire Mihai Vodă, ctitorită de Voievodul Mihai Viteazul, în perioada 1589-1592, pe vremea când era Ban al Olteniei. În acea zonă a existat o Biserică de lemn (sec. XV), probabil construită în timpul domniei lui Vlad Dracul, reconstruită ca schit de mătușa boierilor Buzești și subordonată administrativ (metoh) Mânăstirii Simonopetra de la Muntele Atos., numită Biserica Albă-Postăvari. Fiind situată în apropierea unei mlaștini, mulți s-au îmbolnăvit, așa că Mihai Viteazul a construit noua mânăstire pe dealul din apropiere și a împroprietărit-o cu mai multe moșii. Pentru a putea fi accesată, a construit peste râul Dâmbovița Podul Mihai Viteazul.

Inițial mânăstirea cuprindea actuala biserică, câteva case pentru stareț și călugări, o bucătărie, o sală de mese (trapeză), pivnițe, anexe, toate înconjurate de un zid. În secolul XVII, primind donații din partea unor voievozi, s-a construit Curtea Domnească, cu cca.100 de încăperi, reședințe ale Voievozilor din Țara Românească și în 1711 ferestrele și ușile bisericii au fost ornate cu sculpturi. Din păcate în 1761 clădirile au fost grav avariate de un incendiu, dar sub domnitorul Al. Vodă Ipsilanti (1726-1807) s-a construit Noua Curte Domnească, la rândul ei avariată de cutremurul din 1802, care a distrus o parte din complex.

În perioada 1827-1837 bisericii i s-a adăugat pridvorul și s-a refăcut turla cea mare, clădirile au fost refăcute, o parte devenind reședința Domnitorului Grigore IV Ghica (1755-1834), restul fiind transformate în spital militar pentru armata rusă, în timpul războiului ruso-turc (1828-1829), ulterior folosit de armata română. După 1848 guvenul Gh. Bibescu a aprobat ca slujbele să fie făcute în limba română, până atunci oficiate în limba greacă.

Între anii 1855-1862 în cadrul mânăstirii a funcționat o Școală de Medicină. După Unirea Principatelor Române, aîn 1863 s-a ordonat secularizarea averilor mânăstirești și mânăstirea a trecut în proprietatea Arhivelor Statului. Din 1877 a găzduit primăria și poliția sectorului, apoi complexul a fost transformat, între anii 1900-1916 pe locul fostelor pivnițe construindu-se Palatul Arhivelor Naționale.

Când Regele Ferdinand I de Hohenzollern a înființat Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” (1920), biserica a devenit sediul cavalerilor Ordinului, mănăstirea devenind locul în care militarii depuneau jurământul de credință.

Între anii 1928-1935 Comisia Monumentelor Istorice a renovat mânăstirea, când s-au înlocuit turlele bisericii, s-a desființat pridvorul, s-a restaurat exteriorul în forma actuală și s-a pictat interiorul în stil neobizantin.

În 1955 a fost declarată monument istoric.

În anul 1985 anexele mânăstirii  și zidul exterior  au fost demolate, biserica și clopotnița scăpând datorită numeroaselor proteste și memorii trimise de intelectuali ai vremii diverselor instituții, dar mutate de pe deal în actuala locație, ascunse vederii. Abia din 1994 biserica a redevenit funcțională.

În interiorul bisericii s-au păstrat picturile ce-i prezintă pe ctitorii ei și o raclă în care sunt păstrate moaștele mai multor sfinți și mucenici.

Citește și București- Biserica Domnița Bălașa „Înălțarea Domnului”