Satul Póstelek este situat în sud-estul Ungariei, cam la jumătatea distanței dintre orașele Gyula și Békéscsaba. A fost fondat în 1874, ca sat independent, cu primărie, magistrat municipal și notar, numit Gerla- Póstelek, în partea de est a moșiei Gerla, deținută de căpitanul de husari și șambelan, contele Károly Wenckheim (1811-1891). Inundațiile din 1888 au distrus satul, un an mai târziu teritoriul său fiind anexat satului Doboz. Când nepoata sa s-a căsătorit (1895) cu contele Antal Széchenyi de Sárvár-Felsővidék, a primit ca zestre cca. 1.200 de hectare din moșie, pe care în perioada 1905-1909 a construit un castel, azi numit Castelul Széchenyi-Wenckheim (Szécheny-Wenckheim kastély).

În jurul lui a plantat stejari, fagi, frasini, conifere, formând un parc, întins pe 14 hectare, în care s-au creat alei și 2 fântâni. În dreptul fațadei de est a castelului, pe 1,5 hectare, s-a amenajat o grădină ornamentală, cu 600 specii de trandafiri, având central un bazin circular cu apă, ornat central cu o vază sculptată. Putea fi accesată de pe terasa castelului, printr-un șir de trepte, doar de familie, oaspeți și grădinari.

Clădirea a fost construită în formă de „U”, partea centrală cu un etaj, aripile laterale având doar parter.

În subsol se aflau o bucătărie mare, cămări, depozite pentru lemn și cărbuni, spălătorii, camerele personalului, în total 30 de încăperi.

Parterul, accesat printr-un hol mare, cuprindea 28 de încăperi, din care un salon mare, care ocupa mijlocul clădirii, în nordul lui sala de mese, la sud de el camerele de zi ale contelui și contesei, dormitorul lor, cu vedere spre grădină, restul fiind ocupat de camere de zi, unele în cadrul apartamentelor, altele individuale, la care se ajungea prin mici coridoare.

La etaj, printr-un hol iluminat, se ajungea în cele 12 camere pentru oaspeți. Fiecare nivel era prevăzut cu toalete, băi, alimentate cu apă caldă, printr-un sistem de țevi, ce pornea de la un cazan din subsol. Camerele erau pardosite cu lemn, vopsit în diverse culori, tapetate, încălzite cu sobe de teracotă, frumos decorate și iluminate cu energie electrică, generată de utilajele din sala mașinilor, situată în apropierea castelului.

În partea de vest a castelului s-a amenajat un iaz cu nuferi, alimentat cu apă printr-o fântână arteziană, pe care se făceau plimbări cu bărcile.

După moartea contelui (1924), în castel a rămas doar contesa, fetele mărintându-se și fiul său, contele Károly Széchenyi (1906-1971), întreținând doar moșiile. În 1944 familia a emigrat în S.U.A. Castelul fiind abandonat, localnicii l-au vandalizat și jefuit.

Deși degradat, în 1947 se preconiza să fie ocupat de Institutul de Educație Specială pentru Fete din Gyula, ceea ce nu a fost posibil, castelul fiind preluat de stat, o perioadă nefolosit, apoi transformat în depozit al Cooperativei Agricole (1960). Din 1970, intrând în proprietatea Consiliului Județean, treptat s-a ruinat și în 1983 dărâmăturile au fost demolate, rămânând doar câteva ziduri, vizibile și azi, în parcul rămas intact, folosit pentru agrement.