Bologna, Italia- Bazilica San Giacomo Maggiore

Bazilica San Giacomo Maggiore (Basilica di San Giacomo Maggiore) din Bologna, Italia, este situată în partea de est a orașului istoric. A fost construită de călugări din Ordinul Augustinian, (1267-1315), adiacent Bisericii Parohiale Santa Cecilia, împreună cu o mânăstire. Clădirea, în stil romanic, prezenta o singură navă, la capătul ei o capelă, flancată de 2 capele laterale. Apoi a început construcția turnului-clopotniță, de 52 metri înălțime, finalizat abia în 1471, azi dotat cu 5 clopote, unul vechi din 1565, celelalte din secolul XIX. Primind aprobarea Episcopului de Bologna, fosta Biserică Santa Cecilia a fost transformată în Oratoriu (capelă).

Primind ajutorul familiei Bentivoglio biserica a fost extinsă, în ea fiind create capele laterale, cu altare în stil renascentist și baroc, decorate cu fresce, între care și cea a lui Bentivoglio  (1463-1468) , în care ulterior a fost înmormântat.

Tot atunci în partea stângă a bisericii s-a creat porticul cu 36 de coloane din gresie, cu capiteluri corintice (1477-1481), pe perete prevăzut cu nișe decorate cu fresce, adăpostind morminte, prin care biserica a fost conectată cu Oratoriul. Capela Bentivoglio a redus spațiul din fața Oratoriului și porticul i-a ascuns intrarea.

Azi fațada principală prezintă ușa de intrare, înconjurată de arcade, mărginită de 2 coloane, la baza cărora sunt postate 2 statui prezentând lei. Pe părțile laterale se află câte 2 nișe funerare, probabil create în secolul XIV. Central fațada prezintă o rozetă și superior statuia lui San Giacomo.

În decursul timpului s-au adăugat noi capele laterale, azi în număr de 35, înconjurând și altarul principal, ale căror altare au fost decorate în stil renascentist și baroc, interiorul ornat cu picturi, majoritatea din secolul XV, existând și câteva mai vechi (sec. XIII), prezentând scene din viața sfinților cărora le sunt dedicate.

Pe parapetul situat deasupra lor sunt postate numeroase statui din marmură, prezentând personaje biblice.

Pe partea posterioară a altarului principal, acoperit de o boltă, se află 10 panouri decorate cu fresce (1505-1506) prezentând scene din viața Sfinților Valeriano și Cecilia.

Biserica e dotată cu 2 orgi, una din 1776, restaurată 1968 și una din 1827, refăcută în 1960.

Sub Napoleon (sec. XVIII), când ordinele religioase au fost interzise, augustinienii s-au retras și mânăstirea a devenit sediul Conservatorului de Muzică „Gian Battista Martini”(1804), în 1824 biserica fiind iar preluată de Ordinul Augustinian.

Azi în fostul Oratoriu Santa Cecilia (Oratorio di Santa Cecilia), accesat din portic, se pot vedea 10 din frescele vechi, create la comanda lui Bentivoglio, prezentând scene din viața Sfintei Cecilia.  

Citește și Bologna, Italia- prin centrul istoric

2 gânduri despre „Bologna, Italia- Bazilica San Giacomo Maggiore

  1. Pingback: Bologna, Italia- prin orașul istoric | Excursiile Monicăi

  2. Pingback: Bologna, Italia- Biserica San Procolo | Excursiile Monicăi

Lasă un comentariu