Comuna Hălmăgel este situată în nord-estul județului Arad, în depresiunea Hălmagiu, la granița cu județul Hunedoara. A fost prima dată atestată documentar din 1439, cu numele Kishhalmag, când aparținea domeniului Șiriei, din 1441 intrând în posesia lui Gheorghe Brancovici. Ulterior a urmat tiparul istoriei Ținutului Hălmagiu. Inclusă în Imperiul Habsburgic (1699), a fost deținută de austriacul Francisc David Gebhardt și în 1728 vândută lui Ioan Hollaky. În timpul Răscoalei Horia, Cloșca și Crișan (1784), iobagii răsculându-se împotriva nobilimii, au atacat castelele acestora, la Hălmăgel cel al vicecomitelui de Zărand, Ștefan Hollaky, fiind vandalizat.

Localitatea fiind populată de români ortodocși, aceștia aveau Biserica de lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, în 1754 deja deteriorată. În timp ruinându-se, între anii 1808-1812 a fost înlocuită cu una din piatră, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

În 1935 turnul clopotniță a fost refăcut și în perioada 1998-2000 interiorul pictat în tempera.

Azi de comună aparțin administrativ 4 sate: Luncșoara, Sârbi, Târnăvița și Țohești. Din Hălmăgel parcurgând cca. 4 kilometri spre nord, se ajunge în cătunul Vâsdoci din satul Luncșoara, atestat documentar din 1561 cu numele Vassaticha, deținut de familia Báthory, nume schimbat în secolul XVIII în Voszdocs, când aparținea familiei Bethlen.

În micul cimitir de pe marginea drumului se înalță Biserica de lemn „Înălțarea Domnului”, azi înscrisă pe lista monumentelor istorice. A fost datată din anul 1756 după picturile de pe iconostas. În 1860 a fost înlocuită cu actuala Biserică din lemn de stejar, pe fundație din piatră dură, al cărei interior a fost pictat în tempera, altarul și iconostasul în ulei (1870). În timp deteriorându-se, a fost acoperită cu șindrilă (1948), apoi cu țiglă (1959), în 2004 tencuită și zugrăvită.

În satul Luncșoara, atestat documentar din 1760, s-a păstrat Biserica de lemn „Sf. M. Mc. Gheorghe”, datată din 1825, care a înlocuit fosta Biserică de lemn „Buna Vestire” (sec. XVII) deteriorată.

Se pare că biserica a fost adusă din satul Crăciunești, sau satul Prăvăleni, informațiile primite de la localnici fiind diferite. La mijlocul secolului XIX s-a executat pictura interiorului, din care s-au păstrat până azi fragmente pe iconostas și în altar. În jurul anului 1900 interiorul și exteriorul bisericii au fost tencuite și zugrăvite.

În perioada 1993-1995 în cătunul Luncșoara de Sus din satul Lucșoara s-a construit o nouă biserică de zid, Biserica Ortodoxă „Sf. Ilie Tesviteanul”.

Rulând încă 3 kilometri spre nord, se ajunge la o altă Biserică din zid, situată într-un cimitir, despre care nu am găsit informații.

La 3 kilometri nord-est de Hălmăgel se află satul Sârbi, atestat documentar din 1439.

În secolul XVIII era filie la Hălmagiu, apoi s-a construit o Biserică de lemn (1762), înlocuită în 1935 cu actuala din piatră, Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

Celelalte două sate aparținătoare, Țohești și Târnăvița, sunt situate în sud-estul comunei.

După nici 2 kilometri se ajunge în satul Țohești, atestat documentar din 1720.

În documentele din 1755 e menționată Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”, în 1760 dispărută, probabil ruinată.

Într-o cazanie din 1768 este menționată o nouă Biserică de lemn, pictată în interior cu icoane (1796; 1773), care a rezistat până la începutul secolului XX. În 1920 a fost demolată și pe locul ei construită actuala Biserică de lemn „Buna Vestire”, ale cărei fațadă și turn în timp au fost tapetate cu tablă.

Pe un drum pietruit, traversând dealuri, după cca. 4-5 kilometri spre est, se ajunge în satul Târnăvița, atestat documentar din 1484.

În 1661 în sat a existat Biserica de lemn. Fiind deteriorată, a fost înlocuită cu una nouă, ridicată în cimitirul de pe deal (1722), care a rezistat până în 1938, când a fost demolată și construită o nouă Biserică de lemn, la rândul ei înlocuită în 1978 cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae”.