Castelul Nádasdy (Nádasdy-kastély), în 1993 declarat monument istoric, e situat pe teritoriul satului Nádasdladány, din centrul Ungariei. În 1763 moșia, cu satul Sárladány, au fost cumpărate de  KárolySchmidegg și, pe locul actualului castel, a construit un conac în stil baroc, înconjurat de un parc, clădire descrisă pe harta primului sondaj militar (1782-85). În 1851 acestea au fost cumpărate de contele Lipót Nádasdy, unde și-a mutat  reședința din Felsőlendva, județul Vas și, cu permisiunea Ministrului de Interne, a schimbat numele satului în Nádasdladány (1859).

Un an mai târziu a amenajat parcul, întins pe 24 hectare, creând o grădină, cu o cascadă artificială, în mijlocul lui un mic lac, cu o insulă accesată printr-un pod de lemn, alimentate cu apă printr-un sistem de conducte din canalul Nádor, situat în apropiere.

În parc s-au construit un salon de vară, un loc de joacă, studioul pictorului familiei, în partea de sud  grajdul de cai și depozitul de trăsuri, distruse în decursul timpului.

Fiind moștenite de fiul său Ferenc, cu ajutorul unui arhitect regal din Budapesta, acesta a extins fostul conac și modificat în stil Tudor (1873-1876), pe locul lui creându-se o clădire cu 2 etaje, partea centrală a castelului, pe care s-a postat stema familiei, flancată în dreapta de un turn.  

În aripa din stânga, perpendiculară pe cea principală, s-a creat o mică capelă.

În subsol s-au amenajat încăperi pentru servitori și depozite, legate printr-un pasaj subteran de bucătărie, care funcționa într-o clădire din grădină. Tot acolo a fost creat un cazan din turbă, din care se încălzeau sobele și șemineele castelului. Castelul a fost iluminat cu gaz și dotat cu rețele de apă și canalizare, apa fiind pompată într-un rezervor de la etajul superior al turnului, de unde era dirijată în toalete, băi, în dușurile dintr-o terasă a castelului, folosite vara. Interbelic s-a introdus telefonia, s-au creat un teren de tenis și un bazin cu apă, accesate prin coridorul aripii secundare.

În perioada 1883-1885 în partea de nord-vest a parcului a construit Biserica Romano-Catolică „Sf. Elena” (Szent Ilona római katolikus templom), hramul amintind de mama sa, Ilona, decedată în 1873.

Clădirea a fost construită din cărămidă roșie, în stil neo-gotic, cu turnul și fațada principală asemănătoare castelului.

La scurt timp după moartea contelui Ferenc (1944), apropiindu-se frontul militar, familia a părăsit castelul, ulterior ocupat de trupele germane în retragere, apoi de trupele sovietice, ambele jefuindu-l, multe piese de mobilier, cărți, manuscrise, etc., fiind luate de localnici și folosite pentru aprinderea focului. În 1945 operele de artă și fondul bibliotecii recuperate, au fost duse la Muzeul Național Maghiar. Castelul a fost preluat de sindicate și folosit ca destinație de vacanță, apoi aripa principală a fost amenajată cu birouri pentru Fabrica de Turbă, capela transformată în magazin, aripa secundară ocupată de Poliție, apartamentele ofițerilor, o grădiniță, ocazional fiind cazați și prizonierii care lucrau în șantierele de construcții din zonă. A fost folosit și pentru întâlnirile cluburilor sportive. O perioadă de timp în el au funcționat un atelier de cusut și un Oficiu Poștal.

În 1983 a fost preluat de Armata Populară Maghiară și până în 1993, neutilizat, s-a degradat. Intrând în administrația Direcției pentru Protecția Patrimoniului Arheologic din Ungaria, în 1994 a fost renovat și până în 1999 o parte din colecția bibliotecii a fost readusă în castel.

După restaurarea clădirii, interiorul a fost amenajat după planul inițial al clădirii, creându-se un muzeu, inaugurat în 2021, pe care l-am vizitat și eu.

Traversând pe rând încăperile, ai senzația că trăiești în acele vremuri.

Salonul de biliard

camera cu trofee de vânătoare

Salonul Mic

Salonul Mare

o mică seră

Sala Strămoșilor- o galerie cu pereții din lemn, decorați cu picturi ce prezintă numeroși membrii ai familiei

Pentru mine cea mai fascinantă a fost Biblioteca, având plafonul din lemn și pereții acoperiți de mobilier plin de cărți.

Pentru accesarea cărților din partea superioară, s-a creat o galerie, mărginită de balustradă din fier forjat sculptat, care era accesată printr-o scară spirală din lemn.

În anii 1880 biblioteca deținea cca. 25.000 de volume și 1155 manuscrise, multe distruse în 1944, azi etalând doar o mică parte din cele recuperate, restul fiind păstrate în Biblioteca Națională din Széchényi și Muzeul Castelului din Keszthely.