Pe malul nordic al Lacului Balaton, lângă satul Szigliget, Ungaria, pe conul unui munte vulcanic, se află fosta Cetate Szigliget (Szigligeti-vár).  

Primind terenul de la Regele Béla IV, în perioada 1260-1262 călugării de la Mânăstirea Sf. Benedict din Pannonhalma au construit Castelul de Sus (Felsővár) și o capelă, înconjurate de ziduri, prevăzute cu 2 turnuri.

Lucrările fiind terminate, regele a preluat castelul, dându-le în schimb călugărilor 3 moșii și l-a încredințat familiei Mórichida, din clanul Pok, care l-a deținut și administrat până în sec. XV, o scurtă perioadă de timp fiind deținut István, fiul lui Lőrinc din familia Bulcsu Csanád (1344-1348), perioadă în care cetatea a fost extinsă, s-au creat ziduri suplimentare și turnuri de apărare, între care Turnul Rotund (Kerek Torony), azi paralel cu clădirea Castelului de Jos.

Accesul în castel se făcea pe un pod mobil, deasupra șanțului săpat în stânca din fața Porții Újlaki (Újlaki Kapu), azi numită după familia care a deținut castelul (1445-1524), pod refăcut la începutul sec XVII, în timpul extinderii spre nord a cetății.

Începând cu sec. XV  cetatea a fost deținută temporar de alți proprietari, între care familia Újlak (1445-1521), din 1525 de familia Lengyel care, sprijinindu-l pe János Szapolyai în conflictul regal, a pierdut-o, fiind donată de rege generalului Bálint Török din Enying, susținător al habsburgilor, perioadă în care Imre Deák, căpitanul cetății, a făcut față asediului otoman, apoi extins cetatea cu Castelul de Jos (Alsóvár), în ea creând puțuri de apă.

A construit bastioane și noi turnuri de apărare.

Sub comandantul Mártonfalvay, în 1530 s-a construit Rondela (Alátétek), metereze folosite pentru tragerea cu armele, depozitarea lor și a prafului de pușcă.

A dotat cetatea cu tunuri de mic calibru.

Pentru apărarea Castelului de Jos, în spatele unei porți de intrare, s-a ridicat Turnul Porții Török Bálint (Török Bálint Kaputorony), azi numit după proprietarul de atunci a cetății, care putea fi accesat pe un pod mobil.

În 1541 Török fiind luat prizonier (1541), soția sa s-a mutat în satul Szigliget. Neputând finanța cetatea, în 1547 a returnat-o familiei Lengyel, care a deținut-o până în sec. XVII.

Regiunea Balaton fiind cucerită treptat de otomani, cetatea a devenit punct de frontieră, din 1545 condusă de căpitanul Magyar Bálint, numit și „vânătorul de turci”, care a luptat împotriva lor până la sfârșitul vieții (1573).

La conducerea cetății au alternat căpitani maghiari și polonezi, în 1664 respingând 3 atacuri ale armatei otomane. După retragerea otomanilor, prin Tratatul de la Karlóca (1696), cetatea a fost predată habsburgilor. În 1697 unul dintre primele turnuri ale castelului, folosit ca depozit pentru armament și praf de pușcă, a fost lovit de un fulger, provocând un mare incendiu care a distrus clădirile, azi turnul fiind numit Turnul Dărâmat (Felrobbant Torony).

Nemaiavând importanță militară, cetatea a fost abandonată, în timpul Împăratului Leopold I ruinându-se treptat. În sec. XVIII domeniul cu satul Szigliget și cetatea au intrat în posesia familiei Esterházy, care le-a deținut până la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.

În timp locuitorii zonei au folosit pietrele cetății ca materiale de construcție.Totuși zidurile au fost consolidate în 1913 și postbelic (1953, 1965-1966). În anul 2018 cetatea a fost renovată, amenajată și deschisă publicului spre vizitare.