Orașul Babadag, din județul Tulcea, e situat într-o zonă de dealuri din sud-vestul  Lacului Babadag, pe malul căruia în 1967, când apele s-au retras cca. 50 metri, arheologii au descoperit fragmente ceramice, obiecte de fier, pereţi de locuinţe, resturi de vetre, gropi pentru provizii, înconjurate de un sistem defensiv compus din şanţ şi val, dintr-o fortificație Hallstattiană (sec. XI-IX î. e.n.) și în centrul orașului vestigii romane din fosta așezare Vicus Novis, menționată într-o inscripție din anul 178.

Poliția Babadag

În secolul XIII în Dobrogea s-au stabilit turci selgiucizi,  conduși de Sari Saltuk Baba, un derviș turc care a propagat religia islamică. În 1263 s-a stabilit la Babadag, an din care localitatea a fost prima dată atestată documentar, unde a trăit toată viața, după moartea sa (1293) fiind îngropat în apropiere de actuala moschee. Se presupune că localitatea a fost numită după el, Babadag tradus în română fiind „Muntele Tatălui” (baba- tată, dag- deal sau munte). 

Începând cu anul 1417 Dobrogea a fost cucerită de otomani. În timpul campaniei împotriva lui Ștefan cel Mare, sultanul Baiazid II s-a oprit la Babadag unde, conform unei legende, l-a visat pe Sari Saltuk spunându-i că va câștiga bătăliile ce vor urma, ceea ce s-a și întâmplat, în 1484  cucerind Cetățile Chilia și Alba, Moldova rămânând fără acces la Marea Neagră. Drept răsplată, a finanțat dezvoltarea localității.

Datorită poziției strategice și rolului tot mai important în confruntările cu Imperiul Țarist, localitatea a devenit un centru militar musulman, la începutul sec. XVII ocupat de garnizoana condusă de Generalul Gazi Ali Pașa, în anii 1677-1678 reședința comandantului fiind mutată de la Silistra la Babadag. În oraș s-a păstrat până azi Geamia Ali Gazi, monument istoric și de arhitectură religioasă.

Clădirea construită în anii 1609-1610, dreptunghiulară, din piatră, prevăzută cu un pridvor cu arcade și un minaret de peste 20 metri înălțime, a fost restaurată în perioada 1990-1999 de o fundație din Turcia.

În 1837 lângă geamie s-a construit un seminar musulman, clădirea fiind numită de localnici „Casa Panaghia”, termen din limba greacă însemnând „Sfânta Fecioară Maria”. Din 1903 până după Al Doilea Război Mondial în în ea a funcționat o grădiniță de copii.

Ulterior a fost amenajată ca Muzeu de Artă Orientală, inaugurat în 1973, care funcționează și azi.

Colecțiile de artă, obiectele, pozele vechi, uneltele, etc., etalate, ilustrează tradițiile și modul de viață ale comunităților orientale din Dobrogea.

În timpul Războiului Ruso-Otoman (1877-1878) localitatea Babadag a fost incendiată. Rușii câștigând, popoarele balcanice și-au câștigat independența, Dobrogea devenind parte a statului român. O dată cu retragerea trupelor otomane o mare parte a populației turcești a emigrat. În Primul Război Mondial (1916-1918), la care au participat și mulți locuitori ai Babadagului, Dobrogea a fost atacată de trupele Puterilor Centrale,  în 1916 orașul fiind ocupat și devastat de trupele bulgare. În memoria celor care și-au jertfit viața,  în 1936 la Babadag s-a inaugurat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.

La 11 kilometri est de Babadag, pe un deal de calcar din apropierea satului Enisala, săpăturile arheologice (1939, 1963-1964) au descoperit Cetatea Enisala, numită de localnici și Heracleea, construită în anii 1300. Fiind situată la o altitudine de 110 metri, în apropierea Lacului Razim, atunci un golf la Marea Neagră și a Lacului Babadag, avea rol defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat.

La sfârșitul sec. XIII și prima jumătate a sec. XIV a fost ocupată de negustorii genovezi, deţinători ai monopolului navigaţiei în Marea Neagră, în a doua domnie a lui Mircea cel Bătrân (1397-1418) de o garnizoană, cetatea făcând parte din sistemul de apărare a Țării Românești, în 1402 a fost cucerită de otomani, care au numit-o Yeni-Sale, perioadă în care este prima dată pomenită documetar, în cronica turcească a lui Sukrullah bin Sehab-ed-din Ahmed.

Până la Războiul de Independență (1877) zona a fost deținută de turci dar la  sfârșitul sec. XV, după ce golful Razim a devenit lac, comunicarea cu Marea Neagră fiind barată de aluviunile aduse de valuri, formând cordoane de pietriș și nisip, cetatea pierzându-și rolul strategic, a fost abandonată.

Azi ruinele pot fi vizitate, plătind un preț modic. La exterior era înconjurată de ziduri masive, de 3 metri grosime, la acea vreme de 6-7 metri înălțime, prevăzute cu turnuri.

Spre vest, fiind situată pe marginea versantului, nu avea ziduri, pentru apărare fiind creat un bastion.

Era accesată prin poarta principală, de 3 metri lățime și 4 metri înălțime, creată în bastionul porții, lipit de el existând un turn hexagonal, cu cca. 6 metri mai înalt decât zidul. 

Fosta cisternă, lipită de zidul sud-estic, avea în centrul podelei un bazinet circular din cărămizi, folosit pentru adunarea și curățarea reziduurilor.

Pe teritoriul cetății s-au descoperit și numeroase monede, din epoci diferite, care demonstrează că, pe lângă rolul militar, cetatea a avut și rol economic.

Satul Enisala aparține administrativ de comuna Sarichioi, situată pe malul Lacului Razim, în care am ajuns rulând 8 kilometri spre  nord.

În jurul anului 1740 descendenți ai cazacilor din zona Donului, ulterior numiți lipoveni, părăsind Rusia din cauza reformei Țarului Petru cel Mare, prin care s-a modificat ritualul bisericesc, ritul ortodox vechi fiind înlăturat, s-au așezat în Dobrogea, unde au creat localități, una dintre ele fiind Sarichioi, la acea vreme numită Seviakovo.  

Azi Sarichioi este localitatea cu cea mai mare comunitate de ruși-lipoveni din Dobrogea.

Încă 30 kilometri spre nord, în drum trecând pe lângă numeroase iazuri piscicole și am ajuns în orașul Tulcea, unde îmi rezervasem cazarea.

Citește și Orașul Tulcea