Municipiul Brașov este situat în centrul țării, în curbura Carpaților, între masivul Postăvaru și masivul Piatra Mare, cu unele dintre cartiere situate pe dealurile înconjurătoare. Pe teritoriul lui arheologii au descoperit urme de locuire din neolitic, epoca bronzului, așezări și cetăți din perioada dacică pe Dealu-Melcilor și în cartierul Valea Cetății, ruine distruse sub comuniști. În 1211 Regele Andrei II al Ungariei a donat Țara Bârsei cavalerilor teutoni. Printr-o bulă papală, care le aproba construirea unei cetăți (1211), ulterior ridicată în masivul Postăvaru, zona Tâmpa (1212-1218), se amintește existența așezării Burszam, în jurul unei Mânăstiri a Ordinului Premonstratens, situată pe pe teritoriul actualului oraș,  prima dată atestat documentar din 1235, numi Corona. 

Cetatea a devenit loc de refugiu în fața invaziei tătarilor (1241). În 1421 a fost cucerită de oștile Sultanului Murad II. Fiind situată la înălțime, orașul era în mare pericol, astfel a început construirea unei cetăți. Totuși, cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, fosta cetate a fost răscumpărată, ulterior dărâmată și pietrele folosite la construcția noii cetăți. A fost înconjurată cu ziduri de apărare, prevăzute cu 28 de turnuri de pulbere, în colțuri bastioane și o singură poartă de intrare, Poarta Ecaterina, numită după mânăstirea din apropiere.

Din fortificații s-au păstrat până azi o parte din ziduri, 4 bastioane și 6 turnuri, renovate în perioada 2005-2006, 4 pe latura de sud-est, azi transformată în Promenada de sub Tâmpa (2020) și 2 pe latura nord-vestică, unde e amenajată Promenada Warthe, toate numite după breslele care le apărau și întrețineau.

Pentru a parcurge Promenada de sub Tâmpa, de la Poarta Șchei am urcat actuala stradă George Coșbuc, îndreptându-mă spre un bastion.

Inițial în Bastionul Țesătorilor se intra printr-o poartă culisantă, întărită cu un turn, continuată de un gang lung de 5 metri .

De formă hexagonaă, ocupând 1616 metri pătrați, străjuit de ziduri, la bază de 4,3 metri grosime, a fost construit de Breasla Țesătorilor în 2 etape.

În perioada 1421-1436 s-au ridicat primele 2 niveluri, primul cu guri de tragere pentru arme de calibru mare-bombarde și archebuze și găuri pentru aruncarea materialelor incendiare (păcură, smoală).

În perioada 1570-1573 s-au creat galeriile superioare din lemn, cu guri de tragere circulare pentru arme de calibru mic, două turnuri de veghe pentru corpul de gardă, galerii folosite în scop militar și de observare a incendiilor.

În urma cutremurului din 1710 turnul din nord-est s-a dărâmat și în 1750 a fost ridicat actualul bastion.

Modernizându-se armele de foc, și-a pierdut rolul militar și în anii 1800 a fost abandonat. S-au construit trei încăperi noi (1807), folosite ca ateliere școlare, în care erau pregătiți viitorii meșteșugari.

În timp deteriorat, a fost restaurat (1910) și transformat în muzeu, ultima restaurare având loc în perioada 1990-2001. Azi în incinta lui se desfășoară diferite evenimente culturale.

De la bastion am urcat pe Promenada de sub Tâmpa, amenajată după desființarea parcării existente acolo, interzicerea traficului, reabilitarea fostelor fortificații care au supraviețuit până azi, asfaltarea aleilor, iluminate cu felinare, etc.

Am coborât și am urmat o potecă, paralelă cu zidurile, până la Turnul Olarilor, fost turn pentru depozitarea pulberii.

Azi, numit Turnul Artelor, găzduiește expoziții de artă.

Turnul Funarilor, numit și Turnul Frângherilor, a fost prima dată menționat documentar în 1416. Inițial de formă hexagonală, cu arcuri de cărămidă, de 10-12 metri înălțime, era prevăzut cu guri de tragere. În timp a fost deteriorat de incendii (1461, 1689), refăcut, ajungând să aibă aspectul actual.

Tot pe lângă ziduri, am ajuns la un alt turn de pulbere, situat aproape de aleea care, traversând un parc, urcă spre stația telecabinei spre Tâmpa.

În Turnul Vânătorilor azi sunt expuse lucrări de artă populară, arme de vânătoare medievale, etc.

Am părăsit pe moment promenada și am urcat prin parc, apoi am urmat o altă alee, până la Apeductul Christian Kertsch, numit după inginerul șef al orașului care a condus lucrările de construcție (1891-1892). Prin țevi de oțel și țiglă, apa era adusă de pe muntele Tâmpa. Deteriorate în timp, aprovizionarea cu apă a orașului s-a sistat. Deși azi apeductul este alimentat cu apă din oraș, multe persoane se aprovizionează din el, considerând-o „de izvor”. 

Am revenit pe promenadă și m-am îndreptat spre Turnul Lemnarului, situat în partea de sud-est a fortificațiilor. Turnul, rectangular, era folosit pentru depozitarea pulberii. Azi găzduiește atelierul de sculptură în lemn al artistului Ioan Croitor-Brădescu.

În colțul sud-estic al fortificației a fost creat Bastionul Postăvarilor, cu ziduri groase până la 2 metri, superior prevăzut cu creneluri,  în interior cu galerii circulare pentru accesul apărătorilor la golurile de tragere. Inițial a fost întreținut de Breasla Fierarilor, care l-au modificat în forma actuală (1521-1522), apoi preluat de  Breasla Postăvarilor.

După ce am vizitat o parte din orașul vechi, m-am îndreptat spre Promenada Warthe. Inițial am urmat Aleea După Ziduri, paralelă cu pârâul Graft, întinsă de-a lungul zidurilor și bastioanelor din partea nord-vestică a cetății medievale.

În secolul XVI zidul de apărare din acea zonă a fost dublat cu unul exterior, la baza căruia trecea un canal, prin care curgeau apele venite din Șchei . Pentru ca armatele din oraș să poată accesa Turnul Alb, la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, ca o punte peste canal, s-a construit Bastionului Graft (1515-1521), preluat pentru întreținere de Breasla Șelarilor.

Avea o bază de 4 metri grosime, peste care se înălțau 2 niveluri, dotate cu goluri de tragere și găuri pentru păcură, acoperite de un pod. În timpul unei ploi torențiale (1809) fundațiile s-au deteriorat. Pentru a-l susține, peste pârâu s-au construit 3 arcade de sprijin (1822). În secolul XX două arcade și porțiunea de zid care le susținea au fost distruse pentru a se construi o casă și a se crea o a doua ieșire de la cinematograful Corso, aflat acolo.

Azi la nivelul doi al bastionului funcționează o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, cu tematica „Meșteșugarii din Brașov – apărători ai cetății”, în care sunt etalate  arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, documente și fotografii ale fortificațiilor medievale, etc.

De la bastion spre Turnul Alb, situat la 59 metri de zidul cetății, s-a creat un pod mobil, azi dispărut. Pentru a-l vedea, am urcat o cărare pietruită, amenajată cu bare metalice laterale, care s-a terminat la baza turnului.

Turnul a fost construit în perioada 1460-1494, circular (diametru 19 metri), având zidurile bazei de 4 metri grosime, cu 5 etaje, înalt de 19 metri. Era prevăzut cu metereze și galerii de acces, cu balcoane susținute de console cioplite în piatră, prin care se accesau gurile de tragere și găurile prin care se turna smoala fierbinte.

Până în 1678 a fost întreținut de Breslele Cositorilor și Arămarilor când, răscumpărat, a rămas în îngrijirea Breslei Cositorilor. A fost distrus de marele incendiu din 1689, ulterior refăcut (1723), în decursul timpului reparat, ultima restaurare având loc în perioada 2005-2006.

Era cel mai ridicat punct de fortificație din Brașov. Azi, situat la peste 30 m diferență de nivel față de zidurile orașului, oferă o splendidă panoramă.

De acolo am urmat o parte din Promenada Warthe, îndreptându-mă spre al doilea turn care a supraviețuit pe acea latură a fortificațiilor.

Turnul Negru a fost construit concomitent cu Turnul Alb, pe o stâncă a dealului Warthe, ocupând o suprafață de 50 metri pătrați, înalt de 11 metri, cu ziduri de 2 metri grosime. În decursul timpului a fost avariat și ars de mai multe incendii (1559, 1689, 1696), de fiecare dată refăcut. Zidurile primind culoarea neagră, a primit numele de Turnul Negru. În timpul epidemiei de ciumă (1756) a fost folosit ca adăpost și punct de pază de sanitarii orașului. Deteriorat, în 1901 partea superioară a zidurilor a fost consolidată. În 1991, după o ploaie torențială, zidul sudic s-a prăbușit. Turnul a fost restaurat abia în 1999, când a fost acoperit cu sticlă.

Am rămas câteva minute, pentru a savura panorama- mulțimea de acoperișuri, dintre care se ridicau turnuri de biserici, mărginită în depărtare de munții împăduriți. Privind în jos am reperat și porțiunea în care, între zidul exterior și casele din zonă,  pe vremuri existau spații ocupate de bresle, în care acestea își desfășurau activitatea, ca Țarcul Curelarilor, Țarcul Măcelarilor, etc.

Apoi am coborât spre firul apei și, pe lângă ziduri, m-am îndreptat spre ultimul bastion, situat în colțul de nord-vest al fostei cetăți.

În 1521 pe acel loc exista un turn de pază, care a fost  extins în 1526, creându-se Bastionul Fierarilor, atestat documentar din 1529. De formă pentagonală, cu 3 niveluri, prevăzut cu galerii din lemn sprijinite pe console, goluri mari de tragere și guri pentru păcură, a fost distrus de incendiul din 1689 și refăcut abia după 20 de ani, când i s-au creat arcade din cărămidă. Din dreptul lui se făcea accesul în cetate. După 1734 și-a pierdut rolul militar și a fost folosit ca depozit de grâne, apoi locuință. În anul 1923 din Casa Sfatului în bastion au fost transferate Arhivele Brașovului, instituție care funcționează și azi.

Citește și Orașul Brașov- Piața Apollonia Hirscher și Piața Sfatului