Comuna Brănișca este situată în vestul județului Hunedoara, pe malul drept al râului Mureș. A fost atestată documentar din 1329, cu numele Baranchka, secol în care a fost construită o fortăreață militară, ulterior pe locul ei fiind ridicat un castel, până în 1551 deținut de György Martinuzzi, Episcop de Oradea și Guvernator al Transilvaniei.

Domeniul intrând în posesia lui Szalánczi László, pe locul vechiului castel acesta a ridicat un castel în stil renascentist, cu 4 bastioane, înconjurat de un parc situat de-a lungul râului Mureș (1590), unde azi se pot vedea urmele fostelor fortificații, 3 turnuri de apărare, în 1975 folosite ca spălătorie, călcătorie, magazie și fosta Capelă Reformată (1559) ruinată. După moartea lui castelul și satul Brănișca au intrat în posesia cancelarului Jósika István, familie care l-a deținut până la Reforma Agrară (1945).

În timpul Răscoalei Horea, Cloșca și Crișan (1784) castelul Jósika a fost incendiat. A fost reconstruit de baronul Jósika Miklós, care a adăugat o cameră de biliard, o baie și o cameră a fetelor (sec. XIX). Grânarul și grajdul au fost renovate, s-au ridicat un nou grajd din piatră, o moară și în apropiere un castel în stil clasicist, cu un etaj, prevăzut cu un cerdac deschis, cu 3 arcade, susținute de pilaștri. Sub ultimul proprietar, Jósika János IV (1888-1958), interbelic membru al Parlamentului român, prin Reforma Agrară (1921) moșia a fost împărțită țăranilor, rămânându-i cca. 60 iugăre de teren, castelul și parcul, pe care le-a pierdut după al Doilea Război Mondial, când au fost naționalizate. Ulterior în castel a funcționat o Școală de cadre sindicale, din 1975 Preventoriul T.B.C. și un Centru de tratament și îngrijire, când capela a fost transformată în magazie și după 1989 a fost retrocedat moștenitorilor.

La începutul secolului XX comuna s-a dezvoltat mai ales căii ferate, nou construită și a turnătoriei de fontă, în care se fabricau sobe.
Gara Brănișca

Populația fiind majoritar română, în 1942 s-a construit Biserica Ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae”.

Azi de comună aparțin administrativ 8 sate- Boz, Bărăștii Iliei, Căbești, Furcșoara, Gialacuta, Rovina, Târnava și Târnăvița.
Primăria Brănișca

La 5 kilometri nord de comună se află satul Târnăvița, în care s-a păstrat Biserica de lemn „Sf. Cuv. Paraschiva”, azi înscrisă pe lista monumentelor istorice. A fost construită în 1661, în vremea Mitropolitului Sava Brancovici, nume și dată inscripționate deasupra ușii de intrare, când în interior, pe fața dinspre naos, un pictor din Târgoviște i-a pictat pe Sfinții Apostoli.

Un secol mai târziu deasupra pronaosului s-a construit turnul-clopotniță, cu foișor, care putea fi accesat pe o scară mobilă, rezemată de peretele nordic și în interior Constantin Zugravu a executat pictura pe lemn, azi foarte deteriorată. În secolul XX biserica a fost consolidată de 3 ori, ultima dată în anul 1985.


Două dintre icoanele vechi de pe tâmpla bisericii, ,,Iisus Pantocrator’’ și ,,Sf. Ierarh Nicolae’’, azi sunt păstrate în colecția Mânăstirii Gai din Arad.


În 1937 lângă ea s-a construit Biserica Ortodoxă Nouă, biserica veche a fost folosită tot mai rar, apoi închisă.

Rulând încă 3 kilometri spre nord se ajunge în satul Târnava, menționat în harta Iosefină a Transilvaniei (1769-1773).
Școala Târnava

În el s-a păstrat Biserica de lemn „Sf. Ierarh Nicolae” care se presupune că a fost construită în perioada 1661-1665, în turnul clopotniței fiind descoperită o inscripție ce menționează numele Principelui Mihai Apafi. În secolul XVIII i s-a adăugat turnul-clopotniță și interiorul a fost pictat. În timp biserica a suferit mai multe reparații, ultima restaurare fiind efectuată în anul 2006.

M-am întors la Târnăvița și m-am îndreptat spre vest, în total 5 kilometri, până în satul Boz, atestat documentar din1453. Se presupune că a fost locuit din timpuri străvechi, pe teritoriul lui fiind găsită o secure din piatră, datată din epoca primitivă. În sat se află Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”, construită în 1701 și în jurul anului 1791 extinsă.

Fiind deteriorată, în 1829 a fost refăcută și interiorul pictat.




Ulterior i s-a adăugat un pridvor din lemn.


Lângă ea se află Biserica Ortodoxă Nouă, cu clopotnița separată, construite în 1991.

Îndreptându-mă spre nord, la un moment dat trebuia să cotesc spre nord-vest, pentru a vedea Biserica de lemn „Întâmpinarea Domnului” (1760-1762) din satul Bărăștii Iliei, drum pe care nu l-am descoperit, așa că am continuat spre nord, în total 7 kilometri, până în satul Căbești, locuit încă de pe vremea romanilor, pe Dealul Coasta Varului de la marginea lui fiind descoperite ruinele unui fost apeduct roman care aducea apa unui izvor la cariera de calcar. În sat s-a păstrat Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului”, menționată abia pe harta Iosefină, dar mult mai veche, o inscripție în ancadramentul ușii dintre naos și pronaos indicând anul 1673. În 1864 biserica a fost tencuită și în secolul XX renovată, când s-a creat acoperișul din tablă.

La 3 kilometri est de Cobești, în munții Metaliferi, se află satul Gialacuta, sat părăsit, cu un singur locuitor, în care a existat o mică Biserică de lemn (sec. XVII), distrusă în 2012 de un incendiu al vegetației. Din Cobești am rulat încă 2 kilometri spre nord până în satul Furcșoara, atestat documentar din 1518, cu numele Fwrsora, în care a existat o Biserică de lemn, menționată pe harta Iosefină (1769-1773), care fiind degradată a fost înlocuită cu Biserica de lemn „Pogorârea Sf. Duh” (1808), din vechea biserică păstrându-se până azi doar mici fragmente din altar și în 1974 renovată, când a fost acoperită cu tablă.

M-am întors în Brănișca, de unde am rulat 3 kilometri spre nord-est, până în satul Rovina, unde citisem că s-ar afla Biserica de lemn „Înălțarea Sfintei Cruci” (1780), pe care însă nu am găsit-o.



























































































































































































































































































