Deși era luna iunie (2024), fiind timp frumos și cald, ne-am hotărât să petrecem sfârșitul de săptămână în zona Turda, județul Cluj, prima zi fiind destinată unor drumeții în Munții Apuseni. Dimineața devreme am pornit la drum, de la Arad până la primul obiectiv, Cheile Borzești, urmând să rulez cam 2 ore jumătate pe autostradă și încă 38 kilometri pe drumuri naționale.

Am parcat lângă Cabana Buru, situată în apropierea satului Buru și, străbătând pădurea, după 5 minute am intrat pe Cheile Borzești, din 1994 declarate rezervație naturală.

Încă din jurasic râul Borzești, curgând la vale, unde se varsă în râul Arieș, a săpat formațiunile calcaroase și în milioane de ani s-au format cheile. În el deversându-se și alte căderi de apă, în timp s-au format cascade, azi împărțite în Cascadele Inferioare și Cascadele Superioare, care pot fi văzute urmând semnele indicatoare plasate pe stânci sau copaci, traseul dus-întors durând cca. 2 ore.

Pentru a străbate mai ușor unele porțiuni, în care albia râului acoperă de multe ori potecile, pe partea dreaptă a versanților au fost postate cabluri și suporturi metalice.

Urmând albia râului, aproape secat, am ajuns la prima cascadă. Curgea  doar un firișor de apă…

Sărind, sau urcând bolovanii, în unele zone ajutându-ne de cabluri, am ajuns la altă cascadă, și aceasta aproape secată.

Se pare că schimbările climatice, de care nu ținusem cont, au atacat serios natura.

De acolo până la Cascadele Superioare am fi avut de străbătut un drum monoton, plin de bolovani, mai puțin luminat. Cum la acea oră eram singurii vizitatori, neavând pe cine întreba dacă cascada mare avea debit, am decis că vom relua circuitul în alt sezon.

Dezamăgiți, ne-am întors la mașină și ne-am îndreptat spre Cheile Turzii.

După podul de la intrarea în satul Cheia, am virat la stânga și am parcurs cei 2 kilometri neasfaltați, paralel cu râul Arieș, până la o barieră, unde am parcat.   

Urmând râul Hășdate, după cca. 150 metri am ajuns la Cascada Ciucaș, o cădere de apă de cca. 4-5 metri înălțime, formată de râul Hășdate care, ieșind din Cheile Turzii, după ce formează un defileu, se îngustează și formează cascada, cu un mic lac la bază, apoi se varsă în râul Arieș.  

Fiind caniculă și sâmbătă, locul era plin de turiști zgomotoși, care se bălăceau în apele răcoroase, așa că nu am putut savura imaginea cascadei.

În aceeași perioadă (jurasic) cu râul Borzești și râul Hășdate a săpat rocile de calcar, formând în timp Cheile Turzii, azi rezervație naturală de tip mixt, în ea existând peste  1.000 de specii de plante, 67 specii de animale, fluturi, batracieni, etc. Dorind să străbatem o parte din ele, ne-am întors în satul Cheia și după 4 kilometri spre nord am parcat în apropierea intrării în chei, loc amenajat cu parcare imensă, restaurante, terase, tonete cu diverse mărfuri, etc.

Cheile se întind pe aproximativ 1,3 kilometri, mărginite de versanții abrupți, cu creste ascuțite, având în unele locuri până la 200 metri înălțime.

În versanți se află aproximativ 50-60 de peșteri, firide și arcade ale celor prăbușite în timp, între care Peștera Cetățeaua Mare, de 123 metri lungime, numită și Peștera lui Balica, după haiducul Nichita Balica, din Petreștii de Jos, participant la Răscoala condusă de Gheorghe Doja (1514), care s-a adăpostit în ea.

În anii 1711-1712 în chei s-au adunat și adăpostit participanții la Războiul de Independență condus de Rákóczi, numit și Răscoala Curuților.

Pentru a le putea parcurge mai ușor, peste râul Hășdate s-au creat 4 punți, Podul Peșterilor, Mijlocul Cheii, Vizuina Spălată și Portița Cheilor, care permit trecerea de pe un mal pe celălalt.

Datorită verticalității pereților, în zonă sunt amenajate peste 200 de trasee de alpinism și escaladă, foarte frecventate, anual pe ele desfășurându-se și concursuri.