Deșertul Wadi Rum este situat în sudul Iordaniei, în apropiere de granița cu Arabia Saudită. Ocupă o suprafață de 74.000 hectare, până la valea Riftului în est și platoul central iordanian în sud.

Este locuit de beduini, pe vremuri arabi nomazi, crescători de animale-capre și oi, care migrau prin deșert cu caravanele de cămile în căutarea unor pășuni mai bune și a apei, făcându-și doar așezări temporare.

Numele beduin provine din cel arab badawī, tradus însemnând locuitor al deșertului. Azi deșertul, declarat rezervație naturală din 1978, face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

O parte dintre beduini s-au stabilit în satul Wadi Rum unde unii și-au construit case, alții rămânând la vechiul trai, în corturi. În sat există o școală de fete, una de băieți, câteva magazine și sediul central al Deserto Patrol, care protejează zona.

Fiind un obiectiv turistic căutat, beduinii se ocupă de transportul vizitatorilor, cu caii, cămilele, sau jeepurile, prin deșert și îi îndrumă pe cei care doresc să escaladeze munții.

Bineînțeles că și noi aveam deșertul inclus în obiectivele excursiei prin Iordania. Fiind un grup turistic, am fost cazați într-un „resort”, în corturi din pânză, căptușite cu materiale impermeabile, realizate cu tot confortul posibil, inclusiv baie separată. Cei care-și permit să-l viziteze pe cont propriu, pot alege să se cazeze la beduini, aceștia fiind foarte ospitalieri.  

După ce am servit cina, câțiva dintre noi, fumători, ne-am așezat pe o terasă acoperită, unde un grup de localnici sărbătoreau ziua unuia dintre ei, cu mâncare tradițională, muzică și dans, la care am fost poftiți să participăm.

În acea terasă, a doua zi de dimineață, înainte de a pleca cu jeepul prin deșert, mi-am savurat ceaiul negru, aromat cu ierburi locale și țigara.   

În deșertul Wadi Rum, cunoscut și ca Valea Lunii, după cea mai întinsă zonă de nisip și dune a Iordaniei, se găsesc formațiuni de granit, munți, cu forme diferite, unele bizare, chei înguste, caverne, formate și schimbate prin eroziune, sub acțiunea vânturilor, etc., în timpul milioanelor de ani.

Se presupune că numele Rum provine din aramaică, însemnând înalt (elevat), probabil referindu-se la munți, cel mai înalt din Iordania, muntele Um Dami (1.840 m), fiind situat la 30 kilometri sud de satul Wadi Rum, al doilea ca înălțime, muntele Jabal Rum (1.734 m), în zona centrală a deșertului, deveniți și ei puncte turistice, pentru alpiniști.

În deșert s-au filmat scene din mai multe filme, primul fiind Lawrence of Arabia (1962), cel mai recent filmul Dune (2020).

Beduinii, majoritatea arabi nomazi, au trăit în deșerturile întinse din Africa până în Peninsula Arabică și Peninsula Sinai (Egipt) încă din timpuri străvechi, fapt atestat de descoperirile arheologice, circa 25.000 de sculpturi în piatră și 20.000 de inscripții în piatră, care demonstrează și evoluția lor. Începând cu civilizația nabateeană (sec. IV î.e.n.-sec. II e.n.), apoi Epoca Bronzului (3.000-2001 î.e.n.), când clima a devenit mai uscată, prezența acestora a fost continuă, vara ocupând deșertul estic și iarna Valea Iordanului, o zonă mai caldă.

Majoritatea beduinilor au migrat din Peninsula Arabică spre actuala Iordanie în secolele XIV-XVIII, unde s-au stabilit la est de Drumul Mătăsii. Pe acolo treceau caravanele cu mărfuri spre portul Gaza (Palestina) și pelerinii musulmani către Mecca.

Azi o mică parte din beduinii iordanieni au rămas nomazi. Migrează prin deșert cu caravanele de cămile și se ocupă cu creșterea caprelor și oilor, stabilindu-și tabere de corturi temporare, unii dintre ei doar o parte din an, revenind în sat, unde practică agricultura.

Corturile, create din păr de capră (beit al-sha’ar), susținute de trunchiuri de copaci, prezintă o încăpere mai mare, folosită și pentru oaspeți, una mai mică, pentru femei, separate printr-un paravan mobil, folosit pentru comunicare, toate  decorate cu imprimeuri colorate și materiale vopsite asemănător cu exteriorul. Fiecare familie are propriul cort, așezate în grupuri, formând un clan (quawm), mai multe clanuri formând un trib (qabila).

Activitățile cotidiene sunt împărțite pe sexe, femeile ocupându-se cu prepararea pâinii, a produselor lactate, prelucrarea lânii, bărbații pregătind cafeaua, dar toți se ocupă de îngrijitul turmelor. Alimentația consta în pâine, lapte, iaurt, fructe uscate (curmale) și rareori carne de capră, pe care o găteau într-un cuptor, săpat în nisip, în care se ardeau lemne. Pe jar se așeza vasul cu carne și grăsime de capră, era acoperit, groapa se astupa cu nisip și carnea fierbea mai multe ore. Actual s-a diversificat, cuprinzând și frunze aromate ca za’atar, salvie și mentă, lipii, orez, tahini, murături, etc. De asemenea și evenimentele, cum ar fi nunțile, vizitele familiale, etc., se desfășoară separat.

În stilul lor de viață simplu, alimentele neputând fi depozitate timp îndelungat, dacă un trib sacrifica un animal pentru hrană, invita și vecinii la masă. Fiind și ei chemați de aceștia, ospitalitatea a devenit tradițională. Ea s-a accentuat sub hașemiți, când majoritatea beduinilor devenind musulmani, au preluat doctrina lui Mohamed, prin care se spune că arătând generozitate unui oaspete, îl onorezi pe Dumnezeu. Una din principalele tradiții beduine este servirea cafelei, pregătită încă înainte de sosirea invitatului, arătând astfel că este bine primit, obicei păstrat până azi, mai ales în cazul cererilor în căsătorie.

Pe vremuri bărbatul prăjea cafeaua, o măcina într-o „moară”, creată din lemn de fistic, care scotea sunete melodioase, apoi o fierbea. Sunetele auzite până departe în deșert, invitau comunitatea. Dacă invitatul nu servea imediat cafeaua, însemna că exista o problemă urgent sau o dispută între el și gazdă. Dacă oaspetele consuma cafeaua însemna că problema s-a rezolvat.

Pe lângă îmbogățirea dietei culinare, actual unii dintre beduini achiziționează obiecte ajutătoare, cum ar fi recipientele de plastic pentru apă, kerosen pentru aprinderea focului, camioane folosite la deplasarea animalelor pe distanțe mari, parcurgând în 5-6 ore distanțe care cu cămila ar dura circa o săptămână. În rest traiul lor a rămas neschimbat.

Neschimbat a rămas și sistemul lor judiciar, un cod de onoare care pretinde loialitatea față de clan și trib. Pentru a menține ordinea se aplică o serie de pedepse, în cazuri grave, cum ar fi o crimă, exilarea și răzbunarea pe cel vinovat. El coexistă, doar într-o mică măsură, cu sistemul legislativ iordanian, autoritățile lăsându-le libertatea de a-și rezolva problemele, intervenind doar în cazuri extreme.

O parte din bedunii care trăiesc în Iordania sunt de origine palestiniană. Aceștia s-au refugiat în timpul războaielor din 1948 și 1967, stabilindu-se în taberele de refugiați din Cisiordania și nordul Iordaniei, ultimul fiind singurul stat care le-a acordat cetățenie.

Pe lângă sistemul de viață și judiciar, beduinii au păstrat și cultura tradițională, muzica interpretată la instrumente tradiționale, dansurile cu săbiile, poezia, afișate de beduinii urbani în cadrul unor festivaluri culturale, desfășurate de câteva ori pe an.