Salina Turda, jud. Cluj

Salina Turda se află în zona Durgău-Valea Sărată din Turda, județul Cluj, zonă în care arheologii au descoperit urme ale exploatării încă din perioada preromană (50 î.e.n.- 106 e.n.). Zăcămintele de sare din Transilvania s-au format în urmă cu 13,5 milioane de ani, când acolo exista o mare nu foarte adâncă, acoperită treptat de straturile de sedimente. În unele zone fiind mai subțiri, sarea s-a ridicat spre suprafață sub forma unor ciuperci, unele ajungând până la suprafață, cea de la Turda având înălțimea de cca. 1.200 metri.

După cucerirea Daciei de către romani, lângă exploatarea din Turda aceștia au construit Castrul Potaissa și au continuat extragerea sării de la suprafață, până la adâncimea de 12-15 metri. După retragerea lor (274 e.n.), excavațiile au fost părăsite, în timp apa infiltrată formând lacuri.

Într-un document din 1075, emis de cancelaria maghiară, este menționată vama ocnelor de sare de la Turda, situată în zona fostului pod roman. Alt document  menționează ocna Durgău-Turda ca fiind donată Arhidiecezei de Transilvania (1271). În timpul stăpânirii maghiare (sec. XV-XVIII) s-au deschis 4 ocne subterane: Mina Katalina, Mina Horizont, numită și Carolina, Mina Felsö-Akna (Ocna Mare) și Mina Josep. Sub Imperiul Austro-Ungar în secolul XVII existau 5 ocne : Mina Terezia, Mina Anton și Mina Clujeană, sub formă de clopot, Mina Rudolf și Mina Ghizela trapezoidale. Datorită pericolului surpării, câteva din minele vechi au fost închise (sec. XVIII), în locul lor formându-se 5 lacuri, Lacul Carolina fiind colmatat în anii 1980-1990, din cauza alunecărilor de teren.

Sarea extrasă era scoasă din mină și transportată cu vagonetele trase de boi până la debarcaderul de la Mirăslău, unde era îmbarcată pe plute și dusă pe râul Mureș până la portul din Alba Iulia.

În secolul XIX producția a început să scadă, fiind depășită de cea din Salina Ocna Mureș și 3 mine au fost închise, celelalte 2 continuând să funcționeze până în 1932. Activitatea a încetat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când a fost folosită ca adăpost antiaerian al populației orașului. A fost redeschisă abia în anul 1992, în scop curativ și turistic. În anii 2009-2014, cu fonduri europene, au avut loc  lucrări ample de amenajare când, pentru a include și mina Iosif în circuitul turistic, între ea și mina Terezia s-a săpat un tunel de legătură de 50 metri lungime. Un an mai târziu salina a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj.

Fiind una din cele mai vizitate mine din țară, preventiv îmi luasem biletul de intrare on-line, așa că am depășit mulțimea ce stătea la coadă și, intrând, am pornit explorarea, inițial coborând  un șir lung de trepte. 

La capătul lor am intrat în Galeria Franz Josef, orizontală, creată în anii 1853-1870 pentru facilitarea transportului sării la suprafață, inițial de 780 metri lungime, în secolul XIX prelungită, ajungând la 917 metri lungime, din care azi pot fi vizitați doar 850 metri. În anii 1948-1992 a fost folosită ca depozit de brânză.

Mina Iosif (1740-1900), numită în onoarea Împăratului Franz Josef II, poate fi văzută doar din balcoanele săpate în sare la nivelul galeriei de transport, fiind situată sub ele, la 80 metri adâncime. Neavând legături cu alte lucrări miniere, sunetele reverberează, cele înalte fiind redate până la 20 de ori, astfel a fost numită „Sala Ecourilor”.

Sarea era extrasă cu ajutorul unui crivac, care poate fi văzut în Camera Crivacului, construit în 1881, înlocuind  primului crivac, devenit prea mic, care a fost mutat în subteran (1864). E singurul din Europa care s-a păstrat în locația inițială.

Un capăt al otgonului era fixat pe vatra minei, celălalt deasupra puțului de extracție, unde de el erau legați sacii din piele de bivol care, prin rotirea axului crivacului, erau coborâți, umpluți cu bulgării de sare și readuși la suprafață. Inițial acționarea crivacului se făcea prin tracțiunea cailor. Datorită iluminării cu torțe și a mișcării circulare pe care o făceau, ieșind la lumina soarelui caii orbeau rapid și după aproximativ 6 luni erau schimbați cu alți cai.

Din puțul sudic al Minei Terezia s-a săpat o galerie pentru accesul la Mina Rudolf și din zona nordică o pasarelă de acces la Mina Ghizela, deschisă în 1857 și nu după mult timp abandonată, toate fiind legate de o cameră subterană prin care intrau și ieșeau persoanele din mină, numită Sala de Apel.  Azi în ea sunt expuse diverse ustensile folosite la extracția sării.

Între cameră și Galeria Franz Josef s-a creat o scară de acces. Fiind folosită de nobilimea locală, a fost numită Scara Bogaților.

În mină s-a săpat în sare un altar religios, unde o dată pe săptămână oficia slujba un preot, la care participau minerii, conducerea minei și nobilimea din zonă, în rest fiind folosit pentru rugăciuni.

Pentru a ajunge la 120 metri în subteran, unde se află Mina Rudolf (1867-1932), ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda, se coboară 172 de trepte, ce străbat 13 etaje, fiecare inscripționat cu anul în care a fost săpat.

Azi,pentru accesul mai ușor în mină, există un lift, pe care eu nu l-am folosit, preferând să cobor scările, pentru a vedea imaginea minei, crescând treptat, cu fiecare etaj coborât.

Din puțul de extracție sarea era transportată pe verticală cu ajutorul cablurilor acționate de 2 scripeți, plasați pe tavanul camerei, care funcționează și azi, dusă până la rampa de descărcare, unde era încărcată în vagonete trase de cai  și transportată în magaziile din Turda Nouă.

În ea sunt amenajate săli de tratament, terenuri de sport, mini-golf, biliard, tenis de masă, un amfiteatru în care se desfășoară ocazional concerte, locuri de joacă pentru copii, etc.

Cea mai impresionantă este „roata panoramică”, înaltă de 20 metri, din care se admiră întreaga mină și peretele nord-vestic cu stalactitele de sare formate prin infiltrația apei, care cresc cam 2 cm/an, ajungând la maxim 3 metri lungime.

Mina Terezia, cea mai veche din salină (1690), este o cameră izolată, de tip clopot, situată la 112 metri adâncime, realizată prin tăierea blocurilor de sare pe verticală.

În 1880 exploatarea sării din mină fiind sistată, a devenit loc de depozitare a blocurilor de sare săpate, care nu au mai fost scoase la suprafață.

În timp apa din galeriile romane s-a prelins pe peretele nordic și sarea s-a depus, creând „ cascada de sare”.

Prin acumularea apelor de infiltrație, s-a format lacul sărat subteran,azi cu diametrul în jur de 70 metri și  5-8 metri adâncime, prevăzut cu un debarcader pentru bărci, vizitatorii putând efectua pe el plimbări.

Lacul poate fi traversat pe un pod suspendat din lemn. O porțiune este înconjurată de o promenadă, pe care s-au creat structuri inedite, iluminate, destinate relaxării.

Salina Praid, jud. Harghita

Zăcămintele de sare din Transilvania s-au format în urmă cu 13,5 milioane de ani când zona era acoperită de o mare nu prea adâncă și apa ei, sub acțiunea temperaturilor ridicate, s-a evaporat treptat, formând un strat de sare de aproximativ 400 metri grosime. În decursul timpului s-au depus sedimente care au apăsat sarea. Flexibilă, s-a ridicat în zonele cu breșe, sub forma unor ciuperci și în unele locuri a ieșit la suprafață.

Praid

După ce am văzut  Muntele și Canionul de Sare m-am întors în Praid unde am pierdut cam 30 de minute, o parte din ele la coada pentru bilete, restul așteptând autobuzul cu care urma să mă deplasez în salină.

Salina Praid a fost creată la 40 de metri adâncime sub nivelul minelor vechi (1978-1980) și datorită aerului puternic ionizat, cu umiditate scăzută, o presiune mai mare decât cea de la suprafață, benefic în tratarea afecțiunilor respiratorii, în ea s-a amenajat o Bază de tratament.

Autobuzele salinei parcurg prin subteran o distanță de 1.250 metri până într-un loc mai larg, unde pot întoarce. De acolo, împreună cu restul pasagerilor, am coborât printr-o galerie, pe cele 250 de trepte amenajate, care se terminau la Baza de tratament.

Sarea a fost exploatată începând cu perioada cuceririi romane. În actele vremii exploatarea de la Praid a fost atestată prima dată din anul 1200. A luat amploare în secolul XVIII o dată cu deschiderea minei József (1762). Sub austrieci treptat s-au deschis mai multe mine (Károly și Ferdinand-1787; Párhuzamos-1864), în 1896 prima ocnă din Praid și 2 ani mai târziu, pentru cercetarea părții superioare a zăcământului, s-a creat o galerie, lângă care s-a deschis mina  Elisabeta (Erzsébet). Sarea era transportată la suprafață cu ajutorul unor crivacuri trase de cai.

Între anii 1947-1949 s-a deschis mina Gh. Doja (Dózsa György), perioadă în care, pentru transport, s-a construit o cale ferată îngustă iar din anii 1970, exploatarea fiind mare, sarea a fost cărată cu basculante de 16 tone.

În urma extragerii sării s-au format goluri subterane mari unde temperatura se păstrează constantă, între 14-16 grade Celsius. Cele mai adânci sunt situate la 320 metri adâncime.

Baza de tratament, situată la 120 metri adâncime, se întinde pe mai multe sute de metri lungime. E formată din „camere” cu lățimea de 20 metri și înălțimea 12-15 metri, iluminate electric.

Tratamentul în salină constă în inhalarea aerului sărat minim o oră pe zi, timp de 18 zile, relaxându-se, efectuându-se plimbări sau gimnastică medicală, cu cadre specializate.

Este benefic în principal pentru afecțiunile respiratorii, ca bronșitele alergice, astmul bronșic, dar și în stări de depresie, sau pentru menținerea tonusului SNV.

Spațiul a fost amenajat pentru toate categoriile de vârstă astfel în ocnă există multe posibilități pentru recreere.

Pentru copii au fost amenajate locuri de joacă.

Pe marginile încăperilor au fost așezate mese cu bănci. Există un restaurant, chiar și un internet-cafe.

Pentru evlavioși a fost creată o capelă.

În niște vitrine am văzut etalate metodele și uneltele vechi folosite în extragerea sării.

Primul Parc de aventură din Europa, amenajat într-o salină, se află la Praid. Club Aventura are trasee până la 15 metri înălțime, unele chiar pe stâncile de sare.

Între anii 1991-1994 s-a deschis un nou sector minier, numit după fostul director al salinei, Telegdy Károly.

La revedere Praid ! Chiar m-am relaxat în acea salină.

Citește și Rezervația Naturală Dealul Melcului Corund, jud. Harghita