Delhi, India- Complexul Qutub Minar

Complexul Qutub Minar este situat în Mehrauli, unul din cele 7 orașe medievale care formează Teritoriului Capitalei Naționale (NCT) din Delhi, India. Anual, în perioada noiembrie-decembrie, în el se desfășoară Festivalul Qutub, când  timp de 3 zile, diverși artiști, muzicieni, dansatori, susțin spectacole.  

Istoria lui începe din secolului XI, când Regele Anangpal, din clanul Tomara Rajput, a adus Stâlpul de fier (1052), l-a reparat, postat central, în jurul lui a construit numeroase palate și temple, le-a înconjurat cu ziduri, formând  Lal Kot.

Stâlpul de fier a fost construit în jurul anului 402, de Chandragupta II Vikramaditya, în fața unuia din templele dedicate lui Vishnu din Udayagiri. Înalt de 7,21 metri, cu diametrul de 41 cm și cca. 5.860 kilograme, a fost decorat cu un clopt din fier, cântărind cca. 650 kilograme. Pe stâlp există o inscripție în sanscrită, alfabetul brahmi (sec. IV), în care apare regele Chandra, presupus a fi Chandragupta II.

Un secol mai târziu, cucerit de Prithviraj Chauhan, conducătorul unui clan Rajput rival, orașul a fost extins și numit Qila Rai Pithora. În Bătălia de la Tarain (1192) armatele musulmane ale lui Muhammad Ghori au cucerit orașul. Inițial a fost guvernat de Generalul Qutbuddin Aibak care, după asasinarea lui Muhammad Ghori, a format Sultanatul Delhi și s-a proclamat Sultan de Delhi (1206). El a creat Dinastia Sclavilor, a distrus templele și pe locul fostului templu mare hindus a construit Moscheea Quwwat-ul-Islam (Măreția Islamului), lângă ea minaretul Qutub Minar, cel mai înalt turn din India, din care muezzinul să cheme la rugăciune, terminate de ginerele și succesorul său Iltutmish. Moscheea a fost creată lângă Stâlpul de fier, din materialele de la 27 de temple hinduse și jainiste distruse, pe o platformă înălțată și pavată.

Avea o curte interioară de 43×33 metri. Interiorul, cu colonade din piatră, ce susțineau 3 travee la est, creau 2 golfuri adânci în nord și sud,  avea central un arc șerpuitor lat (ogee) și arcuri laterale mai mici. Nișa din perete, care indică direcția spre Mecca, spre care toți musulmanii se roagă (mihrab), decorată cu modele florale și texte religioase, sub Iltutmish a fost extinsă cu 3 arcade în stil islamic.

A fost înconjurată de o galerie deschisă patrulateră, cu numeroși stâlpi, sculptați cu motive și inscripții arabe, acoperită în 1196 și extinsă de Iltutmish, când s-au adăugat stâlpi (1210-1220).

Se spune că lângă poarta estică a moscheii se aflau statuile a 2 idoli foarte mari, din cupru, conectați între ei prin pietre, pe care călcau cei care părăseau moscheea.

Turnu Qutub Minar, un minaret independent din cărămidă, numit după figura religioasă Sfântul Sufi Khwaja Quṭb al-Dīn Bakhtiyār Kākī (1173- 1235), un mistic musulman sunnit, șef al Ordinului Chisht din Delhi, rămas intact, cu 5 etaje, având înălțimea de 72,5  metri, este cel mai înalt minaret din cărămidă din lume. A fost numit și „Turnul Victoriei”, pentru a sărbători victoria asupra regelui Rajput (1192).

Aibak a construit doar primul etaj, pe care a inscripționat elogii aduse lui Muhammad Ghori, următoarele fiind adăugate de Iltutmish.

Sub domnia Sultanului Firuz Shah Tughlaq utimul etaj, distrus de un fulger (1368), a fost înlocuit cu 2 noi etaje, cu cupolă, acoperite cu gresie și marmură albă, lucrări finalizate în 1388. În 1503 un alt fulger a produs daune, reparate de Sultanul Sikander Lodi (1503). Trei secole mai târziu (1802) un cutremur a deteriorat turnul și a dărâmat cupola. Au fost restaurate de  Corpul Inginerilor Regali (1823), când cupola a fost înlocuită cu pavilioane semi-deschise, cu cupole (chhatri), la rândul lor îndepărtate în 1848 de Guvernatorul Henry Hardinge, acesta considerând că nu se potriveau restului structurii.

Pornind de la bază (14,3 m diametru), etajele se îngustează, ajungând ca diametrul din partea superioară să fie de doar 2,7 metri, dându-i forma unui trunchi de con. Exteriorul a fost tapetat cu un strat de cărămidă aparentă, din gresie roșie și galbenă, suprafața având forme longitudinale arcuite și triunghiulare. La distanțe regulate a fost decorat cu motive florale și înscrieri din Coran, de tip kufic sau thuluth.

Între etaje s-au creat 3 centuri de balcoane, cu cornișe tridimensionale, formate din mai multe rânduri de elemente suprapuse, asemănătoare stalactitelor (muqarnas).

Sub Alauddin Khalji curtea moscheii a fost extinsă spre est și, în sudul turnului Qutub Minar, s-a construit una dintre cele 4 porți ale complexului, poarta principală Ala-l Darwaza, din gresie roșie și marmură albă, încrustate cu inscripții în caligrafie islamică (Naskh), prevăzută cu cupolă, paravane de piatră cu zăbrele și arcuri sub formă de săgeți franjurate, semănând cu mugurii de lotus (1300-1311).

Celelalte intrări în curte erau prevăzute cu pavilioane cu stâlpi, acoperite cu cupole mandaq), sanctuare pentru ritualuri, din care până azi au supraviețuit doar câteva arcade, din sanctuarul vestic, care pe vremuri susțineau tavanele culoarelor prin care treceau credincioșii.

Terminând extinderea curții, sultanul a început construcția unui nou minaret, Alai Minar, pe care îl dorea mult mai înalt decât Qutub Minar, din care a reușit să realizeze doar primul etaj, de 25 metri înălțime, păstrat până azi. Decedând, construcția a fost abandonată.

În complex se află și câteva morminte, cel din vestul moscheii, Mormântul lui Shams al-Din Iltutmish, construit în 1235, fiind descoperit în timpul săpăturilor arheologice din 1914. Fațada principală și pereții interiori au fost bogat ornamentați. În vestul camerei centrale, de 9 metri pătrați, se află nișa orientată spre Mecca, direcție în care se fac rugăciunile (mihrab), decorată cu marmură albă, motive hinduse și islamice. Pornind din nordul mormântului și urcând un șir de 20 de trepte, se ajunge la cavoul funerar propriu-zis, despre care se presupune că era acoperit cu o cupolă, până azi păstrându-se doar structurile ei de susținere (squinches).

La sud-vest de moschee se află Madrasa și Mormântul lui Alauddin Khalji, al 2-lea Sultan de Delhi, într-o clădire de forma literei „L”, datată din 1316. Mormântul  a fost situat în camera centrală, acoperită de o cupolă, azi dispărută, restul clădirii fiind ocupat de o școală islamică (madrasa), cu o mică moschee, conectat cu camera centrală prin pasaje. După forma ruinelor se presupune că intrarea la mormânt se făcea printr-o cameră din nord.

Lângă Complexul Qutub Minar se întinde Parcul Arheologic Mehrauli, în care s-au restaurat aproximativ 40 de monumente, între care Mormântul Imamului Zami, clericul islamic Mohammad Ali, descendent direct a lui Mohammed, care a migrat din Turkestan în India în timpul domniei lui Sikandar Lodi. În timpul domniei lui Humayun Zamin, la est de Poarta Ala-l Darwaza și-a construit singur mausoleul (1537-1538). După 1 an de la terminare, decedând, a fost înmormântat în el.

Citește și Delhi, India- Mormântul lui Humayun

Schiturile Rupestre Bozioru și Trovanții Babele de la Ulmet, jud. Buzău

Comuna Bozioru este situată în partea central-nordică a județului Buzău, în Subcarpații de Curbură, pe valea râului Bălăneasa. De ea aparțin administrativ 9 sate. Pe teritoriul ei arheologii au descoperit o necropolă aparținând Culturii Monteoru (Epoca Bronzului), o așezare și o necropolă medievală (sec. XIII-XVIII), o așezare și o necropolă din perioada Halstatt târzie și în satul Scăeni 4 așezări, 3 din secolele V-I î.e.n., una din secolul XVIII.

Din acele perioade în munții Buzăului s-au descoperit până azi cca. 30 de Schituri rupestre, săpate în rocă, în scop de refugiu, sau lăcașuri de cult, în jurul cărora în timp s-au format așezările. Ele s-au transformat în schituri sau mânăstiri, care au funcționat până în 1864, când prin secularizarea averilor mânăstirești și reforma agrară ulterioară, s-au desființat, așezările rămânând cu puțină populație și devenind cătune, în secolul XX integrate în comune. Cele mai multe schituri se află  în munții din jurul comunelor Bozioru, Colți, Cozieni și Brăești, din care cel mai important complex e situat între satele Nucu, Bozioru și Aluniș, Colți. 

În zona satului Nucu, comuna Bozioru, se află Schiturile Rupestre Bozioru, monumente istorice naționale, cu 12 puncte: Fundătura, Agatonul Vechi, Agatonul Nou, Fundul Peșterii, Văgăuna I, Văgăuna II, Piatra Îngăurită, Piatra lui Iosif, Peștera lui Dionisie, Piatra Șoimului I și Piatra Șoimului II, din care speram să văd și eu câteva. Din Bozioru, unde mă cazasem,  am avut de rulat circa 10 kilometri, inițial spre est, până  în satul Fișici, apoi spre nord unde, la capăt de drum, se află satul Nucu.

Cum drumul parcurs a avut porțiuni fără asfalt, am parcat la intrarea în Nucu și am traversat satul pe jos, îndreptându-mă spre Poiana Cozanei, de unde citisem că începeau traseele spre diversele schituri din zonă, numită Țara Luanei, săpate în masivul Ivăneț în Antichitatea Târzie (sec. II-VIII) de creștini din Anatolia (Turcia), care au staționat o perioadă de timp în zonă,  ulterior ocupate de pustnici.

Din poiană, urmând unicul marcaj, am trecut de un versant de piatră, apoi am urcat pe o potecă din pădure. La o intersecție punctul de marcaj s-a transformat într-o mare săgeată pictată pe jos. Mă gândeam ce atenți au fost cei care amenajaseră traseul, să nu cumva să greșin direcția. Poteca a început să coboare, apoi marcajele au dispărut. Ajunsesem pe cealaltă parte a versantului, pe care l-am ocolit, îndreptându-mă spre unicul loc pe care-l știam: poiana, nu fără peripeții, trebuind să ocolesc o porțiune mlăștinoasă.

Nu m-am dat bătută. Am reluat traseul până la săgeată, unde am cotit în direcția opusă și, ocolind câteva stânci, am ajuns la un șir de trepte amenajat cu balustrade metalice.

La capătul scărilor, săpată în versantul abrupt, se afla Peștera lui Dionisie Torcătorul, atestată documentar din 1639. Mă întrebam oare ce folosise Dionisie pentru a accesa chilia, situată la acea înălțime ?

În afară de câteva ferestre săpate în pereți, chilia nu avea alte facilități. Cred că iarna, la temperaturile mult scăzute în munți, viața era foarte grea.

Azi pe unul din pereții interiori se pot vedea câteva înscrisuri, care mie nu mi-au sugerat nimic. În interior sunt postate câteva icoane, probabil pentru credincioșii care o vizitează.

Dacă la acea chilie am ajuns prin noroc, nu mi-am permis să mă aventurez prin munți, căutând în zadar celelalte două, Peștera lui Iosif și Agatonul, situate în perimetru, afișate pe niște panouri, lângă unica chilie pe care am reușit să o văd.

Am coborât scările și m-am îndreptat spre poiană, apoi spre mașină, cu care m-am întors la Bozioru, unde mă gândeam să văd măcar Muzeul Formelor, pe care l-am găsit închis. Eram de-a dreptul indignată. De fapt acea excursie prin județul Buzău o făcusem mai ales pentru a vedea aceste schituri și din cauza nepăsării, a neglijenței administrației turismului din acel județ, le- am ratat.

Bozioru- Motel Runcosu

Rămânându-mi suficient timp, am rulat 4 kilometri spre sud, până în satul Ulmet, lângă care urma să văd Trovanții Babele de la Ulmet, al doilea obiectiv pe care mi-l propusesem în zonă.

Am lăsat mașina în sat și după un scurt urcuș, am urmat un drum de țară, care trecea printre casele răzlețe.

Orientându-mă după indicatoare (aici existau!), am urcat o cărare, amenajată cu balustrade din lemn, din loc în loc cu trepte.

La capătul ei s-au ivit primii trovanți, formațiuni numite de localnici și „copiii pământului”.

Legenda spune că în acea zonă se află trecători spre lumea de dincolo, ale căror porți sunt ascunse de și printre trovanți. Prin ele oamenii cu sufletul curat pot cunoaște tainele omenirii.

Porțile încrustate cu linii curbe sunt ale duhurilor bune care păzesc sufletele oamenilor, păzesc ciobanii și pe cei care înnoptează în pădure de atacuri ale animalelor, pădurile contra incendiilor, furtunilor, înzăpezirilor. Aceste porți erau cunoscute de haiduci care, pentru a feri prada de poterele ce-i urmăreau, o aduceau și o depozitau dincolo de  ele.

Din cealaltă lume, prin porțile încrustate cu linii frânte, sau triunghiuri, trec duhurile rele, stăpânite de vrăjitoare, răspunzătoare de dispariții, boli, fapte inexplicabile, etc.

De fapt în urmă cu 12 milioane de ani zona era acoperită de o deltă prin care trecea un fluviu, cărând nisipurile de pe continent, în drum spre Marea Paratethys, ale cărui urme au rămas întipărite-n stâncă până azi.

Când Munții Carpați s-au ridicat, acestea au format dealurile din zonă, în care și azi se mai pot vedea fosile de animale, frunze de plante, care au existat în acea deltă.

În timp o parte din nisipuri s-au întărit și sub acțiunea apelor minerale, o parte s-a cimentat, formând  straturile de gresie care, sub acțiunea agenților naturali (ploi, vânturi), au fost divers modelate, unele luând aspectul unor animale, altele al unor obiecte, după care sunt numite azi.

balena și delfinul

coloana

copilul

Cercetătorii au descoperit că în decursul timpului formațiunile au crescut concentric, cu aproximativ 4-5 cm în 1.200 de ani, dar cele dezgropate și-au oprit creșterea. Din această cauză au fost numite și „pietrele vii”.

Citește și Platoul Meledic și Grunjul de la Mânzălești, Mânăstirea Rătești și Conacul Cândeștilor, jud. Buzău