Salisbury este un oraș din Anglia situat în comitatul Wiltshire. Datele istorice îl atestă în jurul anului 900, numele provenind de la cuvântul fortăreață (daar Searobyrig). Orașul a fost fortificat sub dominația romanilor. Sub normanzi (1075-1078) s-a început construcția unei catedrale, pe dealul Old Sarum. În 1215 Regele Ioan Fără de Țară a fost obligat de către baroni să semneze Magna Carta, act care îi limita puterea. Au fost trimise copii în toată țara. O copie, cea mai bine conservată din cele 4 care s-au păstrat, se găsește în catedrala Salisbury. În 1220 au fost abandonate catedrala veche și fortificațiile de pe Old Sarum.  Episcopul Richard Poore a început construcția unei noi catedrale pe malul râului Avon, într-un loc mlăștinos. Aceasta a fost terminată într-un ritm foarte rapid pentru acele timpuri, în mai puțin de 40 ani.

Am intrat în Salisbury și imediat am oprit pentru a vizita Biserica St. Marck. În sec. XIX orașul mărindu-se în această direcție a fost necesară construirea unei noi biserici. (1894-1899) După Primul Război Mondial s-a construit în partea de nord a bisericii o capelă ca memorial al eroilor de război.

Ne-am îndreptat spre punctul forte al orașului, Catedrala Salisbury „Sfânta Fecioară Maria”. Am găsit un loc de parcare apoi am străbătut o străduță îngustă flancată de case vechi și am trecut pe sub poarta veche, pe lângă Colegiul Matroanelor.

A fost construit între anii 1667-1685 de Episcopul Seth Ward,  ca azil de binefacere pentru 10 văduve de preoți din Dioceza Salisbury. Ulterior pentru a putea locui în azil acestea trebuiau să fie sărace și cu vârsta peste 50 ani.

După câteva case ni s-a înfățișat catedrala, în toată splendoarea sa. Era plasată într-un enorm spațiu cu gazon verde crud. Turnul său cu spiră, înalt de 123 m, se înălța parcă până în cerul senin. A fost construit în 1320, an când s-au construit curtea interioară și casa parohială.

Inițial romano-catolică, cuprindea cea mai mare mânăstire din Anglia Evului Mediu. În sec. XVI, după Reforma Protestantă, mânăstirea a fost desființată și catedrala a devenit anglicană.

Catedrala Salisbury alături de Catedrala din Ely și catedrala din Norwich nu are clopote. Am ocolit până la fațada a cărei zid era ornat cu o multitudine de statui sculptate în piatră.

Cum biletele de intrare aveau oră fixă am mers să vedem copia originală a Magnei Carta, păstrată în Casa Parohială. Aceasta are formă octogonală, central pilaștrii, de jur împrejur coloane și frize medievale.

Aproape de centru era plasată o „încăpere”, ca un cort, păzită de ghizi ai catedralei, în care am văzut copia. Fotografiatul era interzis.

Am ieșit pe coridoarele ce înconjurau curtea catedralei.

La ora programată am intrat în catedrală.  În centrul ei se afla bazinul cu apă. Mare mi-a fost mirarea când, lateral de el, am văzut un patruped alături de stăpâna sa. Singura concluzie la care am ajuns era că această incintă era destinată, probabil, tuturor viețuitoarelor ?

Este construită în stilul gotic englez timpuriu.

Este neobișnuită pentru naosul înalt și îngust.

Pe intervalul dinspre nord  am văzut ceasul mecanic, considerat a fi construit în 1386, astfel e cel mai vechi din lume care încă funcționează. Inițial acesta a fost plasat în clopotnița catedralei și suna din oră în oră. Aceasta a fost demolată în 1792 și ceasul a fost păstrat. A fost reparat și recondiționat în 1956.

transeful de nord

Vizitarea fiind încheiată am plecat să vedem orașul. Am străbătut străduțele flancate de clădiri prevăzute cu uși colorate, construite din cărămidă roșie, cu plante agățătoare sau vopsite în alb-negru, specific perioadei Tudorilor. Unele erau locuite, altele transformate în cafenele, magazine, pensiuni.

Am trecut pe lângă Chapter House și Old George Mall, în care am intrat pentru câteva cumpărături.

Înaintând pe High Street am ajuns la Biserica ”Sf. Thomas Becket”. A fost construită în sec. XIII ca loc de cult pentru masonii care lucrau la construcția catedralei. Reconstruită în 1450 s-a păstrat până azi.

Interiorul era simplu. Deasupra arcadei ce separa altarul de restul bisericii am văzut Murala „Doom” sau Ziua Judecății de Apoi, datând din 1475. Prezenta pe Isus împreună cu apostolii, scene din rai și iad.

Trei biserici, dintre care imensa catedrală, vizitate în aceeași zi, ne-au mânat pe malul canalului ce străbate la mijloc orașul. Am ajuns până într-o zonă plină de magazine.

Nu asta ne doream. Ne-am întors pe malul apei unde, la o terasă, am savurat un ceai bun, urmărind cum rațele, lebedele, gâștele își vedeau de treabă liniștite.

Îndreptându-ne spre parcare am trecut pe lângă un monument, Crucea de Păsări (Poultry Cross). Am aflat că a fost construit în sec. XIV și reprezenta locul de intersecție a două piețe ce existau aici, piața de legume și piața de ovăz. În 1853 partea de sus a fost restaurată în stil medieval.

La nici 20 km, situat în câmpia Salisbury, se află mult controversatul monument neolitic, Stonehenge. Lângă o clădire construită în scop comercial și turistic de abia am găsit un loc de parcare. După coada la biletele de intrare, am pierdut timpul în jurul clădirii așteptând microbuzul cu care urma să ne deplasăm până la intrarea în teritoriul ansamblului. Am văzut primul bloc de piatră din structura ansamblului așezat acolo probabil pentru cei care nu doreau sau nu aveau timp să viziteze întregul ansamblu. În apropiere era un loc amenajat în scopul evocării vieții omului în secolele îndepărtate.

Primul care a scris despre Stonehenge a fost Henry de Huntingdon în jurul anului 1130. Ulterior Geoffrey de Monmouth a asociat ansamblul de roci cu Merlin care, printr-o magie l-ar fi adus din Irlanda, la porunca lui Aurelius Ambrosius, pentru a deveni loc de înmormântare a prinților Marii Britanii. În 1655 John Webb susținea că a fost un templu roman dedicat zeului Caelus (Uranus la greci). În sec. XVII monumentul a fost considerat loc de muncă al druizilor, ulterior a fost atribuit saxonilor. Cercetătorii au stabilit în 2008 că a fost construit între 2400-2200 î.e.n. și că cei care l-au construit aveau cunoștințe astronomice.

Am intrat în perimetru și, cu căștile audio pe urechi, ne-am deplasat în jurul rocilor, ascultând multiplele relatări, mai mult sau mai puțin credibile, despre istoria lor.

Este format din 4 cercuri concentrice de pietre lungi așezate vertical peste care altele, curbate, sunt așezate orizontal.

În interior se află alt cerc de blocuri mai mic.

La mijloc, o placă de gresie a fost numită „Piatra de Altar”.

În secolul XX a fost utilizat ca loc religios de către cultele neopăgâne, New Age.

Dacă era să ne luăm după versiunea care atribuie monumentului semnificație religioasă, în această zi am văzut două lucrări mari: Catedrala Salisbury și Stonehenge.

Citește și Bath, Anglia