Salina Târgu Ocna, județul Bacău

Orașul Târgu Ocna, din județul Bacău, este situat pe malurile râului Trotuș, înconjurat de munții Nemirei, Berzunțiului și dealurile subcarpatice. La marginea localității funcționează Salina Târgu Ocna, una dintre cele mai vechi și a treia ca mărime din țară.  Încă din neolitic în regiune s-a exploatat sarea, fapt demonstrat de săpăturile arheologice din 1933. În perioada daco-romană la Târgu Ocna și Oituz se făcea exploatare de suprafață, prin cariere și lacuri.

În Evul Mediu localnicii scoteau sarea pentru consumul casnic și o parte o comercializau. Apoi s-a creat cămărășia ocnelor, cu sediul în Târgu Trotuș (1407-1434), în 1434 mutată în Târgu Ocna (1434). Localitatea și-a creat pecetea, un ciocan încrucișat cu un bătător, care se vede și azi la intrarea în salină.

În 1453 Domnitorul Ștefan cel Mare a instaurat monopolul domnesc asupra ocnelor  și a permis Mânăstirii Putna să se aprovizioneze cu sare. Treptat ocna a aprovizionat și  alte mânăstiri din Moldova, apoi a început exportul în Polonia, Turcia, Serbia, Rusia. În secolul XVII exportul s-a extins, sarea fiind transportată cu ambarcațiuni în Egipt, Siria și Tartaria.

În ocne munceau două categorii de oameni,  cei liberi, ocolașii și rufetașii (muncitori împroprietăriți), majoritatea români și secui, țiganii fiind numiți șavgăi, și cei condamnați pentru delicte grave, numiți ocnașii, care erau folosiți la munca cea mai grea, cea de a tăia sarea. Inițial în stratul de pământ, care acoperea zăcământul de sare, se săpa o groapă rotundă, cu diametrul de 2 metri, ai cărei pereți erau întăriți cu împletituri de nuiele, numite țambre. Apoi se tăia sarea cu topoare, ciocane, pene de oțel, desprinzându-se blocuri de 20-50 kilograme, care erau scoase la suprafață cu un crivac. După ce erau zdrobite, sarea era pusă în saci din piele de bivol și transportată cu carele sau pe șaua cailor.

Fiind exploatare de suprafață, după ce se ajungea la o adâncime maximă de 100 metri (exemplu Ocnele Unite) puțurile erau închise și exploatarea continua prin săparea altor puțuri. Din 1828 ocnele au intrat în posesia statului, care le-a dat în arendă.  Până la sfârșitul secolului s-au introdus mașini de extracție cu aburi și mori de măcinat.

Cu toată modernizarea, datorită infiltrării apelor de suprafață, sau a gazului metan, unele ocne s-au prăbușit.  La „Ocnița”, după ce exploatarea a fost oprită în unul din puțuri, prin infiltrarea gazului metan s-a prăbușit porțiunea vestică (1878). În timpul consolidărilor s-au descoperit zăcăminte de chihlimbar. Cu toate inconvenientele apărute, exploatarea sării a continuat. S-au săpat puțuri noi, unul din ele fiind puțul „Sfântul Constantin”- Mina „Moldova Veche” („Carol I”), deschis în 1891.

La începutul secolului XX iluminarea cu lumânări sau feștile de cânepă a fost înlocuită cu lămpi de petrol. Pentru un transport mai eficient s-au creat galerii și tuneluri, apoi s-au montat linii de cale ferată, cu vagonete trase de locomotive electrice (1931). Din 1936 s-a deschis o nouă mină, „Moldova Nouă” („Carol al II-lea”). În perioada 1930-1940 Târgu Ocna a devenit al treilea mare producător de sare din țară. Pentru creșterea producției s-au creat noi galerii și salina a fost modernizată (1959-1960). 

Pentru personalul salinei, în zona „Pilon” a fost creată Biserica Ortodoxă „Sf. Varvara”, ocrotitoarea minerilor (1992). De la Mânăstirea Măgura Ocnei a fost adusă o catapeteasmă de lemn, decorată cu 24 de icoane. Altarul, iconostasul, obiectele de cult, suporturile picturilor au fost create din sare.

Aerul salin, puternic ionizat (Na, Ca, Mg) și cu umiditate scăzută, fiind benefic pentru tratarea diverselor afecțiuni respiratorii, din anul 2005 a început amenajarea unei baze de tratament, amplasată la 240 metri adâncime.

Fiind tot mai mult folosită în scop curativ, pe o suprafață de 13.000 metri pătrați, în golurile rămase în urma excavațiilor, s-au creat locuri de relaxare, spații de joacă, terenuri de sport (gimnastică, tenis, baschet, minifotbal, etc.), un punct sanitar, terasă la care se poate lua masa, etc.

Se poate vizita contra cost. Din 30 în 30 de minute un autobuz coboară printr-un tunel de 3 kilometri lungime. De acolo, pe un șir de scări luminat, vizitatorii pătrund în adâncime și, la capătul ei, intră în miraculoasa lume subterană. La același interval de timp autobuzul preia vizitatorii și îi scoate la suprafață.

În salină au fost expuse obiecte folosite în trecut la extragerea sării, de asemenea lucrări executate în sare și din 2012, inaugurată de actorul căruia îi poartă numele, a fost deschisă Sala de spectacole „Florin Piersic”. 

Pe lângă scopul curativ a devenit și un loc turistic, lumea fiind curioasă să vadă minunățiile create de sare și de om în adâncul pământului.

Pe un deal din apropierea salinei, în cimitir, se află Biserica de lemn „Cuv. Paraschiva”. A fost construită în 1725 de cămărașul ocnei, socrul Domnitorului Mihai Racoviță, pe locul unei foste biserici (aprox. 1580), arsă în atacurile tătarilor (1717).  Biserica din bârne de stejar, pe temelie de piatră, acoperită cu draniță, cu turn clopotniță, în interior placată cu scânduri de brad, a fost folosită ca loc de închinăciune pentru ocnași. În timp biserica a fost reparată și consolidată de mai multe ori.

Citește și Din Slănic Moldova, prin Pasul Oituz, în jud. Covasna

Salina Praid, jud. Harghita

Zăcămintele de sare din Transilvania s-au format în urmă cu 13,5 milioane de ani când zona era acoperită de o mare nu prea adâncă și apa ei, sub acțiunea temperaturilor ridicate, s-a evaporat treptat, formând un strat de sare de aproximativ 400 metri grosime. În decursul timpului s-au depus sedimente care au apăsat sarea. Flexibilă, s-a ridicat în zonele cu breșe, sub forma unor ciuperci și în unele locuri a ieșit la suprafață.

Praid

După ce am văzut  Muntele și Canionul de Sare m-am întors în Praid unde am pierdut cam 30 de minute, o parte din ele la coada pentru bilete, restul așteptând autobuzul cu care urma să mă deplasez în salină.

Salina Praid a fost creată la 40 de metri adâncime sub nivelul minelor vechi (1978-1980) și datorită aerului puternic ionizat, cu umiditate scăzută, o presiune mai mare decât cea de la suprafață, benefic în tratarea afecțiunilor respiratorii, în ea s-a amenajat o Bază de tratament.

Autobuzele salinei parcurg prin subteran o distanță de 1.250 metri până într-un loc mai larg, unde pot întoarce. De acolo, împreună cu restul pasagerilor, am coborât printr-o galerie, pe cele 250 de trepte amenajate, care se terminau la Baza de tratament.

Sarea a fost exploatată începând cu perioada cuceririi romane. În actele vremii exploatarea de la Praid a fost atestată prima dată din anul 1200. A luat amploare în secolul XVIII o dată cu deschiderea minei József (1762). Sub austrieci treptat s-au deschis mai multe mine (Károly și Ferdinand-1787; Párhuzamos-1864), în 1896 prima ocnă din Praid și 2 ani mai târziu, pentru cercetarea părții superioare a zăcământului, s-a creat o galerie, lângă care s-a deschis mina  Elisabeta (Erzsébet). Sarea era transportată la suprafață cu ajutorul unor crivacuri trase de cai.

Între anii 1947-1949 s-a deschis mina Gh. Doja (Dózsa György), perioadă în care, pentru transport, s-a construit o cale ferată îngustă iar din anii 1970, exploatarea fiind mare, sarea a fost cărată cu basculante de 16 tone.

În urma extragerii sării s-au format goluri subterane mari unde temperatura se păstrează constantă, între 14-16 grade Celsius. Cele mai adânci sunt situate la 320 metri adâncime.

Baza de tratament, situată la 120 metri adâncime, se întinde pe mai multe sute de metri lungime. E formată din „camere” cu lățimea de 20 metri și înălțimea 12-15 metri, iluminate electric.

Tratamentul în salină constă în inhalarea aerului sărat minim o oră pe zi, timp de 18 zile, relaxându-se, efectuându-se plimbări sau gimnastică medicală, cu cadre specializate.

Este benefic în principal pentru afecțiunile respiratorii, ca bronșitele alergice, astmul bronșic, dar și în stări de depresie, sau pentru menținerea tonusului SNV.

Spațiul a fost amenajat pentru toate categoriile de vârstă astfel în ocnă există multe posibilități pentru recreere.

Pentru copii au fost amenajate locuri de joacă.

Pe marginile încăperilor au fost așezate mese cu bănci. Există un restaurant, chiar și un internet-cafe.

Pentru evlavioși a fost creată o capelă.

În niște vitrine am văzut etalate metodele și uneltele vechi folosite în extragerea sării.

Primul Parc de aventură din Europa, amenajat într-o salină, se află la Praid. Club Aventura are trasee până la 15 metri înălțime, unele chiar pe stâncile de sare.

Între anii 1991-1994 s-a deschis un nou sector minier, numit după fostul director al salinei, Telegdy Károly.

La revedere Praid ! Chiar m-am relaxat în acea salină.

Citește și Rezervația Naturală Dealul Melcului Corund, jud. Harghita