Buzet este un orășel din Croația situat pe valea Mirnei, în peninsula Istria. Inițial ocupată de iliri așezarea a fost condusă în timp de romani, bizantini, francezi. Sub Republica Veneția, în 1554 a devenit sediul guvernării militare din Istria, astfel, au fost construite ziduri de apărare, un rezervor, clădiri din piatră și orașul a fost renovat. În sec. XVI s-au construit cele două porți importante-Poarta Mare și poarta Mică, mai multe case și conace. A trecut sub Imperiul Austro-Ungar și azi face parte din Croația. Orașul vechi este situat pe un deal și este păstrat ca obiectiv turistic, populația retrăgându-se la poalele dealului în orașul nou. Este numit și orașul trufelor, alimente de lux ce se găsesc în pădurile înconjurătoare.

Fiind o zi frumoasă, m-am hotărât să vizitez micuțul oraș Buzet deoarece în Istarske Toplice văzusem tot ce era la îndemână. Mi-am adus aminte de acasă, așteptând în stație un autobuz care nu mai apărea. Am făcut autostopul și, cu o franțuzoaică amabilă, am ajuns la poalele dealului unde se vedea Orașul Vechi.

Am urcat pe o mulțime de trepte până la Poarta Mare (Vela Vrata) construită în 1547. Pe ea se află un relief al Sf. George. În partea dreaptă, înainte de a intra în cetate, am văzut un cimitir vechi în care se afla Capela Vid.

Orașul vechi prezintă 4 piețe legate prin 3 drumuri principale de piața centrală unde a fost construită pe stâncă o biserică și 2 porți- Poarta Mare și Poarta Mică.

Am pornit pe străduțele pietruite, înguste, printre casele vechi, unele locuite, până în centrul orașului.

Aici am văzut Biserica Parohială ”Fecioara Maria Binecuvântată” (1784), cu clopotnița construită în secolele XV și XVI, reconstruită în 1897. Am aflat că pe unul dintre clopote era o inscripție în alfabetul glagolitic în care era menționat anul 1541. Nu am putut intra fiind închisă. Aș fi dorit mai ales să văd orga construită de celebrul Gaetano Callida în 1787. În fiecare lună septembrie este loc de pelerinaj.

Se părea că orașul e pustiu, totul era închis. M-am putut cufunda nestânjenită în istoria locurilor. Ceea ce era de remarcat pozitiv erau plăcuțele cu inscripții de pe clădirile cu importanță istorică. Astfel am aflat că o clădire din apropierea bisericii era Palatul Vertiis, construit în 1629, casa căpitanului Raspor.

Casele care erau locuite erau recondiționate astfel încât păstrau elementele vechi și se încadrau în atmosferă.

În dreptul unei clădiri prevăzute cu o cruce, am aflat că era Biserica „Sf. George”. A fost construită în 1611 și înălțată în sec. XVIII.

Am ajuns într-o piațetă înconjurată de clădiri ruinate, am urcat treptele ce duceau pe metereze unde, aproape de un turn, se afla un clopot vechi din sec. XV.

De sus se vedea panorama orașului nou.

Am revenit în piațetă unde, pe două clădiri, erau plăcuțe indicatoare, magazia de cereale și brutăria.

Pentru mine, ca neinițiată, toate clădirile păreau asemănătoare, uitând secolul în care au fost construite, noroc cu plăcuțele.

M-am întors spre centrul orașului. În drum am trecut pe lângă Turnul Renascentist, construit în scop de apărare. A fost atașat unei case baroce în sec. XVII.

Apropiindu-mă de Poarta Mică am remarcat afișul unei expoziții de artă a pictorului Hari Ivancic. Galeria de artă se afla în Muzeul Regional Buzet, Muzeul Patrimoniului, fostul Palat Bigatto, construit în 1639. Pe lângă Galeria de Artă muzeul conținea colecții de unelte agricole vechi, etnografică, arheologică. Un exemplu sunt cerceii, vechi din secolele VII și VIII, găsiți în nordul Istriei și păstrați în acest muzeu.

Pentru a ieși pe Poarta Mică (Mala Vrata), construită în 1592, am trecut printr-un culoar format de clădirile învecinate.

De aici am coborât o mulțime de trepte de piatră dorind să ajung în partea de jos a orașului pe altă rută decât la venire. Scările m-au păcălit. Se terminau la baza zidurilor, dar nu m-am întors. O ultimă privire asupra vechiului oraș și am coborât dealul, prin natură, ghidându-mă după clădirile ce le vedeam în vale.

Am mers la autogară sperând ca de data asta să găsesc un autobuz cu care să mă întorc la Istarske Toplice, însă m-am văzut în aceeași situație ca la venire. Norocul a fost cu un autobuz de școală care m-a lăsat în apropierea destinației.

Citește și Krk, Croația