Fiind pentru trei zile în Barcelona am dedicat o parte din timp vizitării caselor celebre, majoritatea situate în cartierul Eixample. Am străbătut Avinguda Diagonal până la un giratoriu, Placa de Mossen, în mijlocul căruia se afla Monumentul Jacint Verdaguer, dedicat unui poet catalan din secolul XIX.

Am trecut pe lângă Palatul Macaya (Palau Macaya), construit în 1901. Casa este deținută de fundația bancară La Caixa și folosită pentru expoziții de artă.

Avinguda Diagonal străbate cartierul Eixample. De o parte și de alta se aflau numeroasele clădiri și palate moderniste construite la începutul secolului XX, multe dintre ele deținute de La Caixa.

Ca peste tot în lume, între frumusețile pe care le vedeam, ne-a întristat imaginea oamenilor fără adăpost.

Pe partea dreaptă, ocupând spațiul în care se intersectau două străzi, se afla o clădire ce se asemăna cu o cetate medievală, având mai multe turnuri cu vârfuri conice. Casa de les Punxes sau Casa Terradas după numele celui care a construit-o în 1905 pentru cele trei surori ale sale. De fapt a unit trei case și, pentru recunoaștere, la exterior au fost postate sculpturi, anagrame, picturi, simboluri specifice pentru fiecare dintre ele.

Deasupra clădirii se afla o terasă de 600 metri pătrați mărginită de turnuri și turnulețe, cel mai mare cu trei nivele. Fațadele erau prevăzute cu balcoane, unele închise, altele deschise. Erau decorate cu diverse figuri masculine, legume, fructe și flori.

În 1975 a fost declarată monument istoric național. A rămas în proprietatea moștenitorilor familiei până în 1991 când a fost  preluată de La Caixa. Până în 2003 a fost restaurată integral. Actual  este proprietate privată și în ea funcționează birouri.

Pe următorul colț se afla o biserică, a carmelitelor desculțe din Catalonia și Insulele Baleare (Carmelites Descalcos de Catalunya i Balears), Parroquia Nuestra Seniora del Carmen.

Tot la intersecția a două străzi era Casa Comalat, construită între anii 1909-1911, în care funcționa o firmă de consultanță financiară (Rueda Assessors).

Am ajuns în Placa „Cinc D’Oros”, între anii 1975-2014  Piața Juan Carlos I, dedicată regelui Spaniei. În mijlocul ei, în 1936 a fost ridicat Monumentul Republicii, pe care era așezată statuia Victoriei. În 2011 aceasta a fost înlăturată și a rămas doar obeliscul, fără o specificație anume.

Am ajuns la o intersecție mare. La drepta se aflau clădiri cu magazine, hoteluri, bănci.

Deutsche Bank

Hotel El Palauet

Ne-am deplasat spre stânga unde am urmat Passeig de Gracia pentru a vizita cele două case renumite construite de Antoni Gaudi, Casa Mila (La Pedrera) și Casa Batllo, situate pe acel bulevard. Lângă Casa Batllo am intrat într-un mic muzeu cu vânzare de ciocolată. Era situat la parterul uneia dintre casele din Illa de Discordia, zonă în care se găseau clădiri renumite construite de patru arhitecți, fiecare cu stilul său. Casa Amatller a fost construită între anii 1898-1900 ca reședință a lui Antoni Amatller, ciocolatier, fotograf și colecționar de artă. Descendenții acestuia au creat în 1960 Institutul de Artă hispanic Amatller, o fundație în care au inclus casa. În 1976 casa a fost declarată monument istoric artistic.

Lipită de ea era Casa Bonet.

După ea, situată pe colț, se afla Casa Lleo i Morera sau Casa Mulleras. Clădirea, în stil art nouveau, a fost construită în 1902 prin remodelarea uneia mai vechi din 1864, casa Rocamora. În timpul războiului civil din Spania (1936-1939) a fost grav avariată. La mijlocul anilor 1980, apoi în 1992 și între 2006-2012 a fost restaurată.

Am continuat plimbarea pe Passeig de Gracia pe lângă diverse magazine, instituții bancare, restaurante.

Pe colț, la un giratoriu, se afla cinematograful Cine Comedia, care funcționa în fostul Palat Marcet (Palacio Marcet), o clădire în stil eclectic cu elemente clasice și neoplastice (1887-1890). În 1935 palatul a fost ales ca locație pentru un teatru. Au început lucrările de amenajare care au fost oprite de declanșarea războiului civil, apoi reluate și terminate în 1941. A funcționat ca Teatru de Comedie până în 1960, apoi a fost amenajat ca cinematograf care a fost extins în 1983 la capacitatea de 1670 de locuri.

După ce am trecut giratoriul am ajuns în dreptul unei clădiri neo-gotice, Casa Rocamora (Cases Antoni Rocamora). Impropriu spus clădire, era un complex format din mai multe clădiri cu portaluri de intrare independente dar cu fațadă comună (1917-1920).

Următoarea clădire interesantă, Cases Pascual i Pons, formată și ea din două clădiri independente alipite, cu fațada în același stil architectural, a fost construită între anii 1890-1891. După o restaurare majoră (1984) a fost ocupată de compania „Catalana Occidente”.

La capătul bulevardului am ajuns în Piața Cataluniei (Placa de Catalunya), limita dintre cartierul Eixample și Ciutat Vella-orașul vechi, considerată centrul orașului. Până în secolul XIX acel loc se situa în afara zidurilor orașului. În 1858 acestea au fost demolate și în 1888 guvernul a autorizat extinderea orașului prin construcții în acea zonă (1902). Prin clădirile noi s-a delimitat piața care a fost deschisă în 1927 de regele Alfonso al XIII-lea. În 2011 în piața a fost sediul protestelor antiguvernamentale.

În jurul pieței se aflau magazine, instituții financiare, cafenele, restaurante. Fiind centrul orașului era și un punct de transport cu multe stații de autobuze și metrou.

El Corte Ingles

În piață existau două fântâni, șase grupuri sculpturale, un monument al președintelui guvernului catalan Francesc Macia și, ca în orice piață mare, o mulțime de porumbei.

Citește și Cartierul Barri Gotic Barcelona, Spania