De la Lacul Cinciș ne-am îndreptat spre Hațeg. Din Silvașu de Jos am deviat câțiva kilometri spre Silvașu de Sus pentru a vedea Mânăstirea Prislop la care auzisem că au loc mari pelerinaje, fiind una dintre cele mai importante din Transilvania. Fiind o zi de vară, în timpul săptămânii, am avut norocul să găsim parcarea auto aproape goală.

Prima mânăstire a fost ctitorită de Sfântul Nicodim pe pământurile și cu ajutorul nobililor români din Ciula (1399-1405). Până în secolul XVI a ajuns o ruină.

A fost reconstruită de fiica lui Moise Voievod din Țara Românească, Zamfira, care s-a refugiat în Ardeal după ce tatăl ei a fost ucis. Legenda spune că Zamfira, bolnavă fiind,  vizitând zona, a băut apă din izvorul de la Prislop și s-a vindecat. În semn de mulțumire a construit o nouă mânăstire, a împodobit-o și a dăruit o icoană „făcătoare de minuni” (1564). Mormântul ei a fost așezat la mânăstire.

Din secolul XVII la mânăstire a început să funcționeze o școală bisericească pentru viitorii preoți la sate. Tot în acea perioadă  un localnic pe nume Ioan s-a călugărit și a devenit sihastru la Mânăstirea Prislop. Actual pentru vizitare, locul era amenajat cu balustrade.

Ioan și-a săpat o peșteră în munte unde a trăit până când vânătorii, confundându-l cu un animal sălbatic, l-au împușcat și ucis.

În 1992 a fost canonizat ca Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop și peștera a început să fie denumită „Casa Sfântului” de către pelerinii tot mai numeroși.

În secolul XVIII mânăstirea a trecut la rit greco-catolic. Zona fiind ocupată majoritar de ortodocși, până în secolul XIX a rămas aproape pustie.

În 1948  a fost trecută la rit ortodox, cu stareț părintele Arsenie Boca, mutat acolo de la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus din munții Făgăraș. Părintele, teolog și artist plastic ortodox român, avea o personalitate marcantă.

Pentru concepțiile și credința sa, în perioada comunistă a fost închis la Brașov, apoi dus la muncă pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, mutat la închisorile din Jilava, București, Timișoara și Oradea.

Până în 1950 Arsenie Boca a restaurat clădirile, le-a înfrumusețat cu picturi, unele chiar realizate personal și mânăstirea a devenit așezământ de maici.

Picturile din biserica veche au fost păstrate, din păcate doar câteva au rezistat timpului.

 

Probabil pentru a nu se deteriora, accesul vizitatorilor în interiorul bisericii este limitat la hol.

În 1959 mânăstirea fost transformată și a funcționat ca azil de bătrâni.

Din 1976 a redevenit locaș mânăstiresc de maici.

Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A fost înmormântat în cadrul mânăstirii (1989) iar locul său de veci a devenit loc de pelerinaj. Sutele de pelerini cred că prin rugăciuni la mormântul acestuia își rezolva problemele de sănătate, familiale, etc.

Personal am rămas dezamăgită. Lipsea acea atmosferă de liniște pe care o găsisem la alte mânăstiri. Locul devenise mai mult comercial, pentru aproape orice se plătea. Pentru cei care căutau alinare, în perioada de timp în care am vizitat nu am văzut măcar o măicuță sau o haină bisericească. Vizitatorii ca mine erau puțini, majoritatea erau credincioși aproape fanatici care încercau să-mi dicteze modul de conduită gândit de ei.

Citește și Rezervația de zimbri Hațeg-Silvuț, județul Hunedoara