Orașul Sighișoara din județul Mureș, situat în regiunea Transilvania, pe valea râului Târnava Mare, este foarte cunoscut mai ales datorită centrului său istoric, o cetate medievală inclusă în patrimoniul mondial UNESCO care este și azi locuită. Fiind în zonă, ne-am alocat o jumătate de zi pentru a-l vizita. Prea puțin, dar timpul ne presa.

La marginea centrului istoric al orașului se afla Sinagoga Sighișoara. A fost construită în 1903 de comunitatea de evrei, care pe atunci cuprindea aproximativ 100 de persoane, împreună cu o școală religioasă („shul”) și o baie pentru ritualuri („mikvah”). A funcționat până în 1984 când a avut loc ultima slujbă religioasă. În 2007 a fost restaurată și redeschisă pentru slujbe ocazionale, spectacole, conferințe, concerte, expoziții.

Cetatea medievală a fost ridicată în secolul XII de coloniștii sași pe malul sudic al râului Târnava Mare, pe două terase: Dealul Cetății și Dealul Școlii și înconjurată de un zid de 4 metri înălțime. În secolele XIV și XVI, meșteșugarii care s-au stabilit în partea de jos a cetății au înălțat zidul și l-au prevăzut prevăzut cu 14 turnuri, fiecare purtând numele breslei de meșteșugari care l-a ridicat. Dintre ele 9 au supraviețuit până azi. În fața primului turn pe care l-am văzut, Turnul cu ceas, se afla Casa de Cultură Sighișoara pe care am străbătut-o pe sub o arcadă.

Turnul cu ceas, de 64 metri înălțime, era locul de intrare în cetate, foarte bine fortificat și prevăzut cu trei porți. Deasupra prezenta o galerie de pe colțurile căreia se ridicau 4 turnulețe cu semnificația că orașul avea drept de judecată. Pe cupola centrală se afla un stâlp meteorologic în vârful căruia era postat un cocoș care prezice vremea. Când vântul îl rotește spre apus înseamnă că va ploua.

Ceasul, construit inițial din lemn, a ars în marele incendiu din 1676 și a fost înlocuit cu unul metalic în 1677, când turnul a fost renovat și înfrumusețat cu statui dintre care un toboșar care bate sferturile de oră. Turnul a servit și ca trezorerie a orașului, pentru depozitarea muniției, arhivei și la primul etaj a funcționat Primăria orașului până în 1556. Din 1899 și până azi în turn a funcționat Muzeul de Istorie.

Am pătruns în Piața Muzeului și am cotit la dreapta până la Turnul Fierarilor situat în spatele Bisericii Mânăstirii. A fost ridicat în locul vechiului Turn al Bărbierilor (1631), distrus în marele incendiu din 1676 apoi reconstruit. La etajul superior a găzduit Remiza de Pompieri.

În apropierea lui se afla o terasă pe care ne-am oprit pentru a vedea panorama orașului.

Nu am pierdut mult timp deoarece norocul era de partea noastră, Biserica Mânăstirii era deschisă și doream să o vizităm.

Biserica evanghelică-luterană a aparținut Mânăstirii Dominicane care a fost construită în secolul XIII. Mânăstirea a fost demolată în secolul XIX pentru a se construit locația Consiliului Municipal. Biserica a supraviețuit, cea actuală având forma celei din 1677.

Interiorul era sobru. Se remarcau altarul, o cristelniță din bronz (1440) și orga folosită azi pentru concerte ce se desfășoară în biserică.


Vis a vis de biserică se afla Casa venețiană, o casă din secolul XVII modernizată în stil neogotic (secolul XIX), care azi găzduiește birourile Forumului Democrat German.

Lateral de ea se afla o altă casă istorică, Casa Vlad Dracul, în care se presupune că s-a născut Vlad Țepeș (1431), numit și Dracula, paradoxal folosită azi ca restaurant cu bar.

Pe lângă ea am urmat străduța îngustă până în Piața Cetății delimitată de casele de epocă frumos colorate în care funcționau baruri, restaurante, magazine și în fața lor diferite terase.

Am urmat strada Școlii pentru a urca pe a doua terasă a cetății, Dealul Școlii.


La capătul ei se afla Scara Acoperită sau Scara Școlarilor care a fost construită în 1642 și acoperită pentru protejarea școlarilor care urcau cele 300 de trepte la Liceul Joseph Haltrich. În 1849 a suferit modificări în urma cărora au rămas doar 176 de trepte pe care le-am urcat și noi.

Sus am ieșit pe o alee în dreapta căreia se vedea unul dintre cele mai vechi turnuri ale zidului cetății, Turnul Frânghierilor, care a fost distrus de tătari (1241), reconstruit ulterior (1350), reparat în secolul XVI și rămas intact în timpul marelui incendiu. Am aflat că era singurul dintre turnuri care era locuit și anume de paznicul cimitirului bisericii ce se afla pe deal.

De lângă el priveliștea era minunată. Se vedea continuitatea zidului cu unele dintre turnurile sale, cum acesta încercuia fosta cetate, de asemenea și panorama întregului oraș. Turnul Măcelarilor a fost construit în secolul XV ca turn de apărare a Porții Törle, poartă unde se făcea împărțirea turmelor.

În vârful dealului trona Biserica evanghelică-lutherană din Deal „Sfântul Nicolae”, a patra biserică gotică ca mărime din Transilvania. Construcția sa a început în anul 1345 pe locul unei cetățui mai vechi, modificată în 1429 și terminată în 1525. A fost renovată în 1934 și între anii 1992-2003. În biserică a fost ales Gheorghe Rákóczi ca Principe al Transilvaniei și Rege al Ungariei (1631). Azi, în biserică funcționează Muzeul Artei saxone și Centrul Cultural româno-saxon.

Din păcate interiorul l-am putut vedea doar prima geamurile ușii de sticlă. Biserica era închisă.

Lângă biserică, pe deal se întindea cimitirul evanghelic cu pietrele funerare înconjurate de verdeață. Era străbătut de alei cu bănci pe care te puteai reculege.

Am coborât dealul pe strada Scării.


Ne-am învârtit pe străduțele pietruite, unele locuite, altele funcționând ca restaurante și pensiuni, turismul fiind foarte bine dezvoltat.

Am ajuns la Turnul Croitorilor (secolul XIV), în partea opusă Turnului cu Ceas. Acolo a fost a doua poartă de acces în cetate prin două ganguri care se închideau de cele două părți cu grilaje de fier. Turnul era locul de depozit al pulberii care în marele incendiu a explodat și l-a distrus parțial. A fost refăcut în 1935.

Am ieșit în afara zidului și ne-am continuat plimbarea pe sub copacii care-l străjuiau.

La capătul de nord al zidului am reintrat în cetate. Acolo se afla Turnul Cizmarilor, cel mai scund dintre toate turnurile. Ridicat în 1521, fortificat în 1603, turnul a fost parțial distrus în 1606. Reconstruit de breasla cizmarilor (1650), efortul a fost aproape degeaba pentru că a fost distrus în marele incendiu (1676). Ultima reconstrucție, formă în care l-am văzut și noi, a fost în 1681. În turn azi funcționează Redacția Jurnalului de Sighișoara și Radio Son Sighișoara.

A fost ultimul turn pe care l-am văzut, pe cele ale tăbăcarilor, cojocarilor și cositorilor care au supraviețuit nemaiavând timp. Am traversat părculețul în care, central, se afla bustul lui Petőfi Sándor, poetul național maghiar participant direct la Revoluția din 1848.

De cealaltă parte a parcului se afla Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”.

A fost construită (1895-1896) pe locul unei biserici vechi demolată care a aparținut inițial Mânăstirii Dominicane, ulterior Mânăstirii Franciscane. Clădirea în stil neo-clasic prezenta elemente neogotice și neoromanice.

În incendiul din 1983 interiorul a fost avariat apoi refăcut după doi ani.

Între anii 2005-2007 întreaga biserică a fost restaurată și renovată.

Ne-am deplasat pe lângă Casa Georgius Krauss spre Piața Cetății apoi în Piața Muzeului.

De acolo am trecut pe lângă Palatul Comitatului, o clădire în stil renascentist în care funcționa Primăria Sighișoara.

Am ocolit-o spre promenada din spatele ei.

Cum timpul de plecare se apropia, am aruncat o ultimă privire panoramei orașului.

Pe la Turnul cu Ceas am ieșit din cetate spre Piața Herman Oberth.

Vizita noastră a luat sfârșit. Ne-am îmbarcat în automobil și…la drum! Traversând râul Târnava Mare am aruncat o ultimă privire spre frumosul oraș.

Pe cealaltă parte a râului, în trecere am pozat Biserica Reformată (1888) și Biserica Ortodoxă „Sfâta Treime” (1934-1937) după care am prins viteză.
Biserica Reformată Sighișoara

Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” Sighișoara

Spre casă, la Arad, aveam de parcurs 360 km. Urmând traseul Mediaș- Copșa Mică, am făcut o scurtă oprire în județul Alba, la Blaj.

Biserica Ortodoxă „Sf. Apostol Andrei și Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Blaj

Știam de la început că vom ajunge noaptea acasă astfel, în Alba Iulia, am urcat la Cetatea Alba Carolina pentru o ultimă pauză.

Urma porțiunea cea mai grea de drum, de la Deva la Arad pe Valea Mureșului. În sfârșit Aradul!
Primăria Arad

Pingback: Un drum Cristuru Secuiesc- Arad | Excursiile Monicăi