Arhive lunare: martie 2020

Orașul Ineu, județul Arad

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Ineu din județul Arad este situat pe cursul râului Crișul Alb, între munții Zărand și Codru-Moma și este principala cale de intrare în Țara Zărandului  care se întinde între județele Arad, Hunedoara, Alba. A fost atestat documentar din anul 1214 când purta numele de Villa Ieneu. De la Arad la Ineu am rulat timp de 1 oră. Imediat după intrarea în oraș, în spatele Poliției Ineu am văzut Biserica Greco-Catolică „Sfântul Dumitru” (2013).

Înaintând spre centru, după ce am trecut de o intersecție mai mare am oprit la Spitalul Orășenesc Ineu. Pe acel loc în 1855 unul dintre fiii baronului Atzel, patronul domeniului Ineului din 1803, a construit un spital care a funcționat peste un secol. Devenind necorespunzător și neîncăpător, în 1995 a început construcția actualului spital pentru a deservi orașul și împrejurimile sale. Din lipsa fondurilor construcția s-a oprit. A fost reluată în anul 2007 și spitalul inaugurat în 2012.

Lângă clădirea spitalului se afla o biserică ortodoxă mică, Biserica de lemn „Izvorul Tămăduirii”.

Biserica a fost construită în Maramureș, în stilul specific zonei (2015-2016).

A fost dezasamblată, transportată la Ineu și montată în curtea spitalului.

De la spital am continuat drumul spre centrul orașului. Pe partea stângă, în fața clădirii Primăriei Ineu se afla postat bustul lui „Vasile Goldiș”, fost deputat al Partidului Național Român care din 1922 a reprezentat orașul Ineu.

În centrul orașului, de la Monumentul Ostașului Român cele două sensuri ale arterei principale erau despărțite printr-un parc.

Am parcat și m-am deplasat de-a lungul Parcului Central.

De o parte și de alta, în casele vechi din secolul IX, intercalate de construcții mai noi, funcționau magazine, restaurante, bănci, un hotel, ca de altfel în centrul oricărui oraș mai mic.

Parcul era împodobit cu fântâni sculptate în piatră și busturile unor oameni istorici importanți pentru zonă. În perioada Revoluției de la 1848 orașul a fost un centru important al mișcării naționaliste iar în 1849 armata condusă de generalul Vécsey Károly a depus armele la Ineu.

La capătul parcului, aproape una de cealaltă se aflau două biserici de rituri diferite.

Parohia Catolică a fost înființată în 1702.

În 1858 unul dintre fiii baronului Atzel a construit biserica parohială, în stil baroc, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ștefan”.

Prima Episcopie Ortodoxă din zona Ineului a fost atestată documentar din 1205 și primul Episcop a fost numit în 1479. În secolul XVI ortodoxia a fost susținută de familia sârbească Brancovici, refugiată în Ineu și care timp de un secol a deținut funcția de Episcop.

În mijlocul localității a fost construită pe malul râului Crișul Alb Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” (1755) care în timp s-a ruinat.

Pe locul donat de comitele Petru Atzel, unul dintre fiii baronului proprietar al zonei Ineului, a fost construită actuala biserică, în stil baroc târziu, Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (1864-1868).

În 1881 a fost adus de la Viena iconostasul și între anii 1923-1925 a fost pictat interiorul care a fost recondiționat după 30 de ani (1956-1957).

În decursul timpului biserica a fost renovată și restaurată (1994-1995; 2006-2012).

În fața bisericii se afla un monument format dintr-o placă cu sculpturi ale unor personaje de epocă pe care era postat un călăreț cu crucea în mână. Nu am putut afla detalii despre ea.

M-am întors la auto apoi am traversat Podul vechi spre a vizita Cetatea Ineului.

Din Ineu urma să mă îndrept spre stațiunea Moneasa unde urma să-mi petrec sfârșitul de săptămână. An făcut un ocol pentru a vedea o altă biserică ortodoxă. Parohia Ineu-Traian a fost înființată în anul 1929. La început slujbele se oficiau într-o casă particulară sfințită. Pe un teren de pădure primit de la stat a fost construită Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (1929-1933), o biserică mică în care pictarea interiorului s-a terminat în 1941. Lângă ea, în anul 2008 a început construcția unei noi biserici care nu era încă finalizată.

Pe drumul de ieșire din oraș, între casele care mărgineau șoseaua se afla o clădire mică, cu o cruce postată deasupra, după care mi-am dat seama că era Biserica Reformată. Nici despre ea nu am reușit să obțin detalii doar data în cifre romane notată pe frontispiciul ei, MCMXXIV, probabil data construcției.

Citește și Cetatea Ineului

Cetatea Ineului, județul Arad

Publicat pe de
Răspunde

În orașul Ineu, județul Arad, prima fortăreață atestată documentar din 1295 a fost ridicată pe locul unde azi se află Cetatea Ineului. Construcția cetății a început în 1387 când domeniul Ineului format din 51 de sate a intrat în posesia familiei Losonczy.

Pentru o scurtă perioadă de timp a fost deținută de Iancu de Hunedoara, guvernator al Ungariei (1444), apoi a revenit în posesia familiei Losonczy și a fost condusă de un castelan aflat în slujba ei (1472).

Din 1541, când Transilvania a devenit principat autonom,  incinta interioară fiind finalizată, incintă care s-a păstrat până azi și cetatea a făcut parte din centura de vest a apărării antiotomane până în 1566 când aceștia au cucerit-o. Ineul, denumit Janova, a devenit unu dintre cele șase sangeacuri otomane în cadrul vilayetului Timișoara. până în 1595 când otomanii au capitulat.

După ce a fost asediată perioadă îndelungată, în 1595 armatele ardelene au intrat în cetate.

11

După victoria de la Șelimbăr, luptă la care a participat și Cetatea Ineului, a intrat în posesia lui Mihai Viteazul (1599), a fost ocupată de o garnizoană și a fost condusă de un pârcălab numit de acesta.

În următorii ani, prin luptele dintre otomani și generalul Basta (1601-1604) o parte din teritoriu a scăpat de sub jugul otoman iar Cetatea a fost cedată pașnic Principatului Transilvaniei.

Pe locul vechii cetăți a fost construită una nouă (1645-1652), în stilul Renașterii târzii,  partea interioară cu forma unul patrulater pe două nivele, în colțuri cu bastioane circulare etajate, înconjurată de un brâu de ziduri situat la câteva sute de metri spre exterior, la rândul cu bastioane în colțuri.

9a

În afara zidului au fost săpate trei șanțuri, umplute cu apă, a patra latură fiind protejată de râul Crișul Alb. Datorită ofensivei otomane bastionul extern din colțul de nord-est nu a fost terminat. Până azi s-au păstrat ruinele bastionului extern  din sud-est, pe malul râului.

Recucerită de otomani (1658- 1693), cetatea a devenit un centru administrativ important. În acea perioadă au avut loc reconstrucții, reparații, la exterior cetatea a fost  înconjurată cu o palisadă și la sud-vest a fost construită o moschee. Perioada de stăpânire otomană s-a terminat o dată cu intrarea armatelor imperiale habsburgice în cetate (1693).

Ulterior a fost încartiruit regimentul iliric Tisa- mureșean (1700-1745), perioadă când moscheea a fost transformată și clădirea a fost cedată cultului romano-catolic care a funcționat până în 1858 când s-a mutat într-o biserică nou construită.

Cetatea a fost părăsită până în 1870 unul dintre fiii baronului Atzel, proprietar al acea vreme a domeniului Ineului, a reconstruit-o și recondiționat-o în stil neoclasic cu elemente ale Renașterii târzii. Corpul sudic a fost reconstruit integral și clădirile recondiționate și supraetajate au fost decorate cu elemente în stil neogotic.

Ultima perioadă a cetății cu importanță militară a fost spre sfârșitul secolului XIX când a fost încartiruit Batalionul 11 de honvezi apoi a fost transformată într-un ospiciu, Institutul Medico-Pedagogic „Sfânta Treime” (1904). Ruinele fostei moschei au fost demolate (1950) și cetatea în timp s-a ruinat.

Între 1975-1976 a fost reabilitată, s-au construit anexe și a fost transformată într-o școală.

12

Actual, ruinată, se pare că va fi reabilitată în cadrul unui proiect  finanțat cu fonduri europene.

Citește și Satul Mocrea, Ineu- Castelul Solymosy

Satul Mocrea, Ineu- Castelul Solymosy

Publicat pe de
Răspunde

Satul Mocrea, care aparține administrativ de orașul Ineu, se află în zona dealurilor din partea de vest a munților Zărandului. A fost atestat documentar din 1160 cu numele de Villa Aqua, nume schimbat în Macra (1199) într-o zonă viticolă devenită foarte cunoscută pentru roadele sale și canalul cu cele șapte mori dintre care una în Mocrea (1328). În anul 1636 la comanda principelui Rakoczy a fost construită o pivniță cu capacitatea de depozitare a 7000-9000 hectolitri de vin. A fost săpată în stânca de origine vulcanică a Dealului Mocrea la o adâncime de 60 de metri prin explozie cu praf de pușcă.

De la Ineu la Mocrea aveam de parcurs aproximativ 6 kilometri. În drum m-am oprit la renumita „Moara cu Noroc” descrisă în opera cu același nume a scriitorului Ioan Slavici.

A șaptea moară din canalul morilor, azi Moara cu Noroc, a fost cumpărată împreună cu moșia Iermata de moșierul Lowy Marcuz (1913), un evreu comerciant din Mâsca care se mutase în Mocrea din anul 1877. În anii comunismului moara părăsită a devenit o ruină la marginea drumului spre Ineu, azi însă fiind unul din locurile foarte populare.

Investitori particulari au transformat-o în spațiu de ceremonii, hotel, restaurant, bar, terase, înconjurate de multe rondouri cu flori.

În anii 1700 pe lângă locuitorii români, ortodocși, în satul Mocrea s-au mutat familii de slovaci, luterani, apoi maghiari, romano- catolici. În 1803-1808 moșia Ineului și satele înconjurătoare au fost cumpărate de baronul Atzel Ștefan. La un joc de cărți unul dintre fiii săi, Peter Atzel, a pierdut moșia (1833) în favoarea lui Ladislau Falk din Gyor, evreu care trecând la catolicism și-a schimbat numele în Solymosy și a fost înnobilat cu titlu de baron (1877).

Biserica Evanghelică Luterană Mocrea

În 1834 baronul a reușit să convertească 112 familii de ortodocși la ritul greco-catolic pentru care, pe locul unei foste Biserici de lemn „Nașterea Maicii Domnului” a construit o biserică din piatră, Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. A funcționat până în 1948 când biserica a devenit ortodoxă. În 1958 a fost reparată și recondiționată iar ultima renovare s-a făcut în anul 1999.

La marginea satului, pe o ridicătură de teren, în 1864 a fost ridicat Castelul Solymosy.

Clădirea în stil neoclasic a fost împodobită cu coloane cu capiteluri.

Castelul, proprietate privată, a fost naționalizat după cel de Al Doilea Război Mondial. În 1957, când secțiile de profil existente au devenit insuficiente, castelul a fost transformat, s-au ridicat clădiri anexe și a început să funcționeze Spitalul de Psihiatrie Mocrea care nu poate fi vizitat.

După repetate încercări de a pătrunde în curtea spitalului eșuate, am avut noroc. Poarta zidului înconjurător era larg deschisă așa că am profitat de ocazie și am intrat.

Nu am putut vedea interiorul fostului castel azi transformat în saloane pentru bolnavii internați, unii dintre ei periculoși, la care ferestrele au fost prevăzute cu gratii.

Alți bolnavi, parțial recuperați, se odihneau pe băncile amenajate în curtea spitalului.

Castelul era înconjurat de un parc dendrologic întins pe 6,5 hectare de aceea, deși era situat pe un deal, nu era vizibil de la exterior.

Prin donații ale conducerii și angajaților spitalului, a bisericii și a altor persoane, în anul 2011, în curtea spitalului a fost ridicată și sfințită Biserica de lemn „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

În anul 2014 clădirea fostului castel a fost reabilitată și a fost amenajată prima grădină terapeutică din țară. Au fost sădite sute specii de flori și plante aromatice și relaxante, activități la care au luat parte pacienții în cadrul terapiei prin horticultură. Acea zonă nu am reușit să o văd dar atmosfera liniștită, aerul curat, îmi creau dorința de a mai rămâne și de a mă plimba prin acel minunat parc.

Citește și Comunele Cermei și Șicula, județul Arad

Helsingborg Suedia- Castelul Kronborg, Helsingør Danemarca

Publicat pe de
Răspunde

După puțina relaxare în  Göteborg m-am îndreptat spre Helsinborg, oraș situat pe coasta de vest a regiunii Skane, la granița cu Danemarca

De acolo urma să părăsesc Suedia traversând Marea Baltică cu feribotul.

Helsinborg a fost atestat documentar din anul 1085 când aparținea Danemarcei. În timp au avut loc mai multe lupte între sudezi și danezi. În secolul XVII, după încheiere unui război, prin tratatul de la Rocksilde (1657) Regele Gustav Carol X al Suediei a intrat în posesia întregii Peninsule Scandinavă astfel și a orașului.

Plaja Tropicală

Fiind port economic și strategic danezii au dorit să-l recucerească, au avut loc mici lupte dar fără nici un rezultat. De fiecare dată orașul a fost reconstruit.

La revedere Suedia !

Traversarea între cele două țări a durat 30 de minute pe care nici nu le-am simțit. Vasul era echipat cu baruri, magazine, nu aveai cum să te plictisești.

De pe feribot am întrezărit malul localității Helsingør din Danemarca unde se evidenția Castelul Kronborg (Kronborg Slot), pe care urma să-l vizitez.

După ce am debarcat m-am îndreptat spre Centrul Cultural (Kulturvaerft) care se găsea în imediata apropiere a intrării spre castel. În una din laturile centrului funcționa Muzeul Naval (Skibsværft Museum).

Lângă Centrul Cultural se deschidea un spațiu larg unde pe un canal erau ancorate nave vechi care aparțineau muzeului. În fundal se ridica maiestuos turnul Bisericii „Sfânta Maria”din Mânăstirea carmelitelor (Sct. Mariæ Kirke).

Lângă Centrul Cultural se afla și Muzeul Maritim (Museet for Søfart).

În sfârșit am pornit pe lângă zidurile de apărare ale fortăreței care formau un pătrat în jurul castelului și erau înconjurate de un șanț de apărare cu apă.

Am trecut un pod spre poarta de intrare în Castelul Kronborg.

În anii 1420 sub domnia Regelui Eric VII a fost construită o cetate (Krogen) la limita de nord-est a insulei Zeeland, pe un mic promontoriu de pe malul strâmtorii Øresund, care împreună cu cetatea Karnan de pe malul opus, aveau rol strategic și de control a navigației din și spre Marea Baltică. Navele erau obligate să plătească taxe substanțiale.

Sub domnia Regelui Christian III zidurile exterioare au fost completate cu bastioane (1558-1559). În curând între suedezi și danezi a început războiul care a durat șapte ani. Ulterior Regele Frederic II a refăcut daunele suferite și a extins bastioanele.

Cetatea medievală a fost transformată într-un castel renascentist (1570-1585) când clădirile separate au fost unite, înălțate cu un etaj și au format trei aripi ale castelului.

În aripa de nord au fost amenajate camerele regale și cancelaria, în aripa de sud o capelă, deasupra ei o sală mare de bal. Aripa de est a fost creată ca un pasaj, Galeria Reginei, prin care aceasta putea trece dintre dormitoare spre camerele de relaxare și sport. Castelul a fost denumit Castelul Regal, Kronborg.

Regele Frederic fiind un mare iubitor al teatrului, jucând chiar el în unele dintre ele, în anii 1600 castelul a devenit locul unde a fost creată de William Shakespeare piesa Hamlet (prințul Danemarcei) și în timp a devenit cunoscut ca și Elsinore.

În timpul Regelui Christian IV un incendiu provocat involuntar de doi muncitori a distrus o mare parte din castel (1629) dar în zece ani a fost refăcut.

A urmat un nou război în care suedezii au capturat castelul (1658-1660) și în el s-au mutat regina Suediei, Hedvig-Eleonora împreună cu cumnata sa. Comorile și operele de artă au fost luate ca pradă de război. Castelul a fost îmbunătățit cu o linie de apărare (Crownwork), noi metereze și a devenit pentru acea perioadă cea mai puternică fortăreață din Europa de Nord.

Din 1785 castelul a fost renovat , o parte transformat în cazărmi pentru armată și a funcționat ca închisoare. În capelă a fost amenajată o sală de gimnastică până în 1834 când aceasta și-a reluat activitatea religioasă. Sub administrația militară au avut loc mai multe renovări.

În 1816, la sărbătorirea a 200 de ani de la moartea lui Shakespeare, cu o distribuție formată din soldații garnizoanei, la castel a fost interpretată pentru prima dată piesa Hamlet.

Când armata a părăsit castelul (1923) acesta a fost recondiționat și deschis publicului în 1938. Din anul 2000 Castelul Kronborg face parte din lista UNESCO. Fiind timpul înaintat și înnorându-se nu am reușit să vizitez interiorul. Mă aștepta încă o oră de parcurs până la țelul final din acea zi,  Copenhaga.

Citește și Copenhaga Danemarca- zona Langelinie

 

 

 

 

Schitul Bodrogu Vechi

Publicat pe de
Răspunde

Schitul Bodrogu Vechi se află la aproximativ 24 de kilometri de Arad. Pentru a ajunge acolo am parcurs drumul spre Nădlac. Înainte de Pecica am virat stânga și am parcurs un drum prin mijlocul pădurii.

La indicator am făcut dreapta și am parcat în spațiul larg de lângă schit. În acel loc, pentru paza pădurii a existat un canton care aparținea de Mânăstirea Hodoș-Bodrog. Accesul la canton se făcea cu un pod plutitor peste râul Mureș.

În anul 2000 în locul cantonului a fost ridicat Schitul cu hramul „Bunavestire”, alăturat chiliile pentru maici și anexele gospodărești.

Cele câteva măicuțe au amenajat locul cu alei mărginite de flori.

În câțiva ani a fost ridicată Biserica de lemn „Sfânta Parascheva”.

De la Iași au fost aduse veșmintele cu care anterior au fost îmbrăcate moaștele Sfintei Parascheva.

Au fost adăpostite într-o raclă împreună cu alte moaște de sfinți.

Plecând de la mânăstire după 2 kilometri am ajuns în satul Bodrogu Vechi, sat situat pe malul Mureșului care aparține administrativ de orașul Pecica.

Prima atestare documentară a localității, pe atunci Bodruch, datează din anul 1274. Legenda spune că Bodrogul a fost format prin așezarea unor familii de haiduci.

Din cele aproximativ 130 de case majoritatea au dispărut mai ales în urma celor două mari inundații (1970, 1975) când populația a părăsit localitatea. Dacă în 2002 mai existau 13 locuitori, actual satul mai există datorită celor câteva case de odihnă ridicate de locuitorii din împrejurimi.

Prin liniștea înconjurătoare m-am îndreptat până pe malul râului Mureș.

Aveam senzația că mă găsesc într-un loc rupt de civilizație, doar în sânul naturii, eu cu gândurile mele.

Citește și Comunele Semlac și Șeitin