Orașul Sânnicolau Mare din județul Timiș este cea mai vestică localitate din România, situat în Câmpia Mureșului inferior, pe râul Aranca.

Săpăturile arheologice au scos la iveală existența unei așezări  în zonă încă din paleolotic, neolitic, epoca bronzului și fierului, de asemenea existența unui castru roman al Legiunii Gemina XIII, avanpost al Cetății Morisena („Orașul de pe Mureș”) care se întindea pe teritoriul actualelor localități Sânnicolau Mare și Cenad, prima devenind, în cadrul cetății, oraș al Imperiului Roman (106-274).

După retragerea legiunilor romane în sudul Dunării Dacia Traiana a fost atacată și cucerită de goți, vandalizată, prădată și denumită Goția până aceștia au fost alungați de hunii aflați sub conducerea lui Atilla care și-au creat capitala imperiului în cetate și zona au numit-o Hunia (380-396).

Până în secolul XIII zona a fost cucerită pe rând de popoarele migratoare- tătari, mongoli și cumani. În acea perioadă a fost construită Mânăstirea Morisena cu stareț și călugări greci și în 1030, cu sprijinul regilor maghiari, a fot organizată episcopia romano-catolică Cenad pentru a propaga catolicismul.

În 1241 teritoriul a trecut sub ocupație maghiară. Szent Miklos (Sân Nicolau), numele provenind de la Biserica „Sf. Nicolae” care a supraviețuit din mânăstirea existentă anterior, a devenit oraș cetate independent, separându-se de Cenad, prima sa atestare documentară datând din 1247.

Sub ocupația maghiară a trecut în proprietatea primului episcop al Cenadului (1421). Un secol mai târziu Banatul fiind ocupat de turci (1552) aceștia și-au mutat în localitate administrația, o garnizoană, au construit o școală pentru ieniceri și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” au transformat-o în moschee.

Moara veche

După numeroase lupte între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, cel din urmă a intrat în posesia Banatului (1701). Fiind provincie de graniță cu rol militar crescut și orașul fiind situat la intersecția căilor de comunicație, acesta s-a dezvoltat rapid și a devenit reședința districtului Cenad (1717), sediul Prefecturii erarhiale și al Trezoreriei militare a Banatului (1724).

Spitalul Orășenesc

Zona a fost ocupată de imigranții sârbi și greci care s-au încadrat în comunitatea religioasă a românilor până în 1733 când s-a înființat parohia sârbească. În 1752 au sosit coloniștii șvabi care au format o localitate nouă, Comuna Germană, actualul Sânnicolau German, în timp încorporat în oraș. Pentru ei a fost înființată Episcopia Catolică (1767). Fiind un amalgam de etnii, fiecare își dorea să aibă propria biserică astfel pentru ortodocși moscheea a redevenit biserică dar, fiind neîncăpătoare, între 1783-1787 a fost construită actuala Biserică Ortodoxă Sârbă „Adormirea Maicii Domnului”.

În aceeași perioadă familia nobiliară de aromâni din Grecia, stabilită în Banat, care a trecut la catolicism și și-a maghiarizat numele în Nakó, a cumpărat un teren din oraș (1781). Contele a construit Școala inferioară de agricultură (1799) apoi Gimnaziul de Stat  (1894), azi Școala generală nr. 1,  care au dus la creșterea prestigiului orașului.

Monumentul Eroilor Revoluției 1989

Orașul a primit dreptul de a organiza târguri (1787) apoi piețe săptămânale (1837) și dezvoltarea sa demografică și economică au luat avânt. O perioadă scurtă de timp a aparținut Voivodinei (1849-1860) apoi a fost din nou reședință de district care cuprindea 22 de comune (1870-1918).

În 1864 contele Nakó a început construcția unui castel în stiluri arhitectonice îmbinate, baroc și romantism, cu un turn în stil medieval, care era înconjurat de un parc.

Castelul Nakó avea 99 de încăperi și o bibliotecă în care erau adunate peste 5. 000 de volume, picturi, statui, porțelanuri rare.

După Primul Război Mondial zona a intrat sub ocupație sârbească apoi franceză și „comorile” contelui au dispărut.

În 1941 castelul a fost folosit ca sediu al legionarilor apoi ca și cazarmă cu depozit de armament, după cel de Al Doilea Război Mondial ca Școală pentru tractoriști (1949-1951), Școală Agricolă (1953-1955) și Casa Pionierilor (1980).

În memoria compozitorului născut în localitate (1881), Primăria a organizat în castel Muzeul Béla Bartók, inaugurat în 1981.

După schimbarea regimului politic din România (1989) castelul a fost folosit ca discotecă și club de calculatoare apoi a fost ocupat de Casa de Cultură și Muzeul Orășenesc care funcționează și azi.

Revenind la situația religioasă, parohia romano-catolică a fost înființată  începând cu anul 1818.

În locul capelei în care se țineau slujbele pentru credincioșii predominant germani și maghiari contele Nakó a construit în centrul Comunei Germane Biserica Romano-Catolică (1824).

Azi în fața bisericii este postată statuia contelui.

Cultele reformat, evanghelic luteran și protestant primind libertate din partea regilor habsburgi, în 1787 prima familie maghiară protestantă a sosit în localitate urmată de alte familii care inițial au ținut de parohia Nădlag. Cu ajutorul contelui Nakó credincioșii au construit o casă de rugăciune și o școală maghiară (1814-1815), cei reformați Biserica Reformată (1912-1913).

Clădirea în stil gotic combinat cu baroc  azi este într-o stare avansată de degradare. Biserica având doar șase credincioși evangelici- luterani și cinci credincioși evanghelici presupun că fondurile pentru reparații nu „se înghesuie” să apară, deși ar merita, fiind o clădire istorică.

Religia de bază a imperiului fiind cea catolică, a început trecerea forțată a românilor la catolicism, sub ritul greco-catolic, astfel în oraș s-a înființat parohia greco-catolică (1846) și cele 40 de familii catolicizate țineau slujbele într-o casă. Lângă aceasta, până în 1902 a fost ridicată Biserica Greco-Catolică „Sf. Nicolae” care a funcționat până în 1949 când cultul greco-catolic s-a reunit cu cel ortodox. Din 1990 cele două culte s-au despărțit și biserica a rămas cultului greco-catolic.

În ceea ce privește cultul ortodox, românii și sârbii nu s-au putut înțelege folosind aceeași clădire astfel slujbele se țineau alternând duminicile, s-a ajuns la petiții juridice, lungi procese la Timișoara și Budapesta și în jurul anilor 1900 românii au părăsit biserica contra unei despăgubiri din partea sârbilor. Până în 1903 și-au construit o biserică proprie, Biserica Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului”.

Turnul a fost dotat cu patru clopote aduse de la Budapesta și în 1930 cu un orologiu. În curte a fost postat Monumentul Eroilor Primului Război Mondial.

În perioada interbelică orașul a fost trecut la statutul de comună, sub comuniști a devenit reședință de raion (1951-1968) și a redevenit oraș din 1968.

Primăria Sânnicolau Mare

Porțiunea răului Aranca care traversează orașul a fost transformată într-un canal traversat de poduri. Pe unul dintre maluri se află Parcul Copiilor, terenuri de sport, locuri de agrement.

Pentru divertisment și relaxare orașul dispune și de un lac pe care a fost amenajată o terasă.

La ieșirea din oraș spre granița cu Ungaria se află o biserică nouă de lemn, Biserica Ucraineană „Sf. Ierarh Nicolae”.

La mijlocul distanței de 20 km dintre Sânnicolau Mare și punctul vamal la granița cu Ungaria se află localitatea Cenad. Privind înapoi în timp, Cenadul împreună cu Sânnicolau Mare (Sân Nicolau) au făcut parte din  Cetatea Morisena și au urmat același curs al istoriei.

În cadrul cetății a fost ridicată Mânăstirea „Maicii Domnului” care în momentul în care ortodocșii și catolicii s-au despărțit a funcționat în rit catolic, cu călugări benedictini (1054), iar ortodocșii s-au mutat la Mânăstirea Oroslanos. Mânăstirea catolică s-a ruinat rapid.

În perioada 1030-1552 Cenadul a fost reședință episcopală. În amintirea acelor vremuri, începând cu anul  2003 în afara localității a fost construită Mânăstirea Morisena „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, mânăstire de maici.

Cenadul a fost distrus în timpul invaziei tătare (1241). Reconstruit, a suferit în timpul invaziei otomane astfel în 1459 au fost ridicate fortificații. În 1514 Gheorghe Doja a distrus casele, biserica și a masacrat clerul. Cetatea a fost din nou reconstruită. Sub ocupația otomană catolicii au fost alungați și localitatea a coborât la statutul de sat. După înfrângerea turcilor de austrieci, aceștia au dărâmat cetatea, zona ocupată majoritar de sârbi (Cenadul Sârbesc) au colonizat-o cu germani, care și-au construit o localitate (Cenadul German), localități care în timp s-au unit.

Biserica Ortodoxă Sârbă (1773)

Parohia romano-catolică din Cenad a început să funcționeze iar (1741) și un secol mai târziu a fost ridicată Biserica Romano-Catolică ”Sf. Gerard”, în stil neogotic (1868-1870).

Gerard a fost un călugăr benedictin italian, primul episcop al Cenadului, care a înființat parohii, a construit biserici și mânăstiri în zona dintre Mureș, Tisa și Dunăre. Sarcofagul lui a fost păstrat în această biserică.

Zece ani mai târziu a început construcția Bisericii Ortodoxă Română „Pogorârea sf. Duh” (1880).

Apoi, în 1911 a fost ridicată Biserica  Greco-Catolică.

Citește și Comunele Teremia Mare, Vălcani, Dudeștii Vechi și Beba Veche, județul Timiș