După ce am vizitat comuna Beliu, județul Arad, am continuat drumul spre a vedea alte două comune care se află în zonă, Cermei și Șicula, cu satele lor aparținătoare. Din satul Vasile Goldiș după 3 kilometri am ajuns în satul Avram Iancu, comuna Cermei.
Satul a fost format în anul 1925 prin așezarea mai multor familii de moți care au migrat în zonă.
Ortodocși, au construit Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” care după anul 1990 a fost demolată și în locul ei ridicată o biserică de zid, actuala Biserică ortodoxă „Sf. Trei Ierarhi; Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”.
Căminul Cultural
La aproximativ 6 kilometri spre vest, în Câmpia Crișurilor, se află comuna Cermei, atestată documentar din 1429 când a primit numele de la pârâul care curge în zonă, numit de maghiari Csormo. În 1461 aparținea familiei Marothy apoi, împreună cu întreg teritoriul, Cetății Gyula deținută de Ioan, fiul lui Matei Corvin și după moartea acestuia de către Gheorghe de Brandenburg.
După cucerirea de către turci, zona a devenit pașalâc și din 1574 stăpânul locurilor a devenit buluc-pașa Mustafa. Un secol mai târziu Cermei a aparținut Cetății Ineu (1650), pentru o scurtă perioadă de timp din nou turcilor, după alungarea lor a intrat în posesia Ducelui de Modena care a încercat catolicizarea populației fără prea mare succes. Din 1746 Cermei a aparținut districtului Zărandului, comitatul Aradului și din 1968 județului Arad.
Primăria Cermei
În vatra veche a satului exista o Biserică de lemn ortodoxă (1755). Când satul și-a mutat locația mai spre nord (1824) biserica veche a fost părăsită și a fost ridicată o biserică de zid (1875-1881), ulterior înlocuită cu cea actuală, Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” (1989-2002).
Actual populația comunei aparține mai multor religii, fiecare cu biserica sau casa sa de rugăciuni.
Biserica Romano-Catolică „Sf. Iosif”(1915)
Biserica Creștină Baptistă funcționează într-o fostă sinagogă, în stil maur, care a fost modificată dau au fost păstrate însemnele vechi, în partea de sus a clădirii cele două table ale legii scrise în ebraică și la intrare un vitraliu cu steaua lui David.
Casa de rugăciuni Adventistă de Ziua a 7-a
Al doilea sat aparținător administrativ comunei Cermei, satul Șomoșcheș, este situat la 4 kilometri spre sud. A fost atestat documentar din 1332, un secol mai târziu a aparținut familiei Miskei (1446-1461) apoi s-a format Voievodatul de la Șomoșcheș atestat din 1492, a intrat în posesia fiului lui Matei Corvin (1500) și după moartea acestuia a Marchizului Gheorghe de Brandenburg, împreună cu celelalte sate și comune din zonă. În 1559 satul este menționat ca punct de vamă.
În 1755 exista o Biserică de lemn ortodoxă deteriorată care a fost înlocuită cu Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”( 1783) și un secol mai târziu cu actuala biserică de zid, Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”(1893).
Urma să văd a doua comună, situată spre sud. Astfel m-am întors la Cermei și m-am îndreptat spre comuna Șicula cu satele aparținătoare, Gurba și Chereluș. După 14 kilometri am intrat în satul Gurba, comuna Șicula, atestat documentar din 1213 cu numele de villa Gurba sau Gurba Bătrână situată la sud de râul Teuz. În 1561 satul era deținut de cinci familii de proprietari apoi, sub ocupația turcească, împreună cu Șicula și Chereluș, din Sandjacul Ineu (1566), a Principatului Transilvaniei (1595), pentru o scurtă perioadă au fost ocupate iar de turci (1658) când satul Gurba a fost distrus.
După alungarea lor de către austrieci (1693), Gurba și Șicula au fost militarizate prin mutarea acolo a multor familii de grăniceri. În 1732 cele trei sate au intrat în componența domeniului Mutina, perioadă când grănicerii au fost scoși din funcție și transformați în iobagi cu sesii (1747), apoi în posesia Erariului austriac (1760) și din 1808 în posesia baronului Atzel.
Școala Generală
Ortodocși, aveau o Biserică de lemn care s-a ruinat (1724). O dată cu catolicizarea zonei biserica a fost demolată și construită o altă biserică de zid pentru familiile care au trecut la cultul greco-catolic (1874). Din 1948 aceștia au revenit la cultul ortodox care a preluat și transformat fosta biserică în actuala Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.
Primii credincioși baptiști au apărut în sat în 1908, au construit o Biserică de lemn (1912). În timp a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Baptistă.
După cel de Al Doilea Război Mondial satul s-a extins cu zona numită Gurba Colonie.
În Gurba-Colonie a fost ridicată Biserica Ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul” (1951).
Din Gurba, la 4 kilometri spre sud am intrat în comuna Șicula, atestată documentar ca villa Sycula (1332-1334). Așezarea este însă mult mai veche, săpăturile arheologice scoțând la iveală în mai multe locuri din și lângă comună fragmente ceramice (secole IV-V) unele din ceramică Coțofeni, un cercel de factură bizantină (secole VII-VIII), ceramică galbenă cu ornamentații roșii din perioada când acolo se afla un vechi cnezat românesc, oase de mamut, toate aflate azi în Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.
Între anii 1361-1566 teritoriul comunei a aparținut familiei nobiliare maghiare Losonczy apoi unor spahii turci, din 1611, împreună cu tot domeniul Ineu, Principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, pe rând altor proprietari, a Erariului care l-a vândut familiei Ujlaky (1651). Aceștia l-au deținut până când o zonă foarte întinsă, în care se încadra și Șicula, Domeniul Mutina, a fost donată de austrieci Ducelui de Modena (1732). Ducele a vândut teritoriul Șiculei (1745) unei familii dar după câțiva ani, făcând parte din Domeniul Ineului, a intrat iar în posesia Erariului (1760).
În Șicula încă înainte de anul 1722 exista Biserica de lemn ortodoxă „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” care în timp s-a ruinat. Pe banii obținuți prin desțelenirea a 400 iugăre de pădure, transformate în teren arabil, a fost construită o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1870-1871).
În 1803 familia Atzel a cumpărat Domeniul Ineului, a colonizat Șicula cu 120 de familii de maghiari pentru care, în curtea conacului său, a ridicat o Capelă. Domeniul a intrat apoi în posesia Baronului Solymossyi (1883). Sub cei doi proprietari, datorită vieții grele, au avut loc răscoale ale țăranilor care însă au fost înăbușite de autorități. În urma legii privind Reforma Agrare (1921) țăranii au fost împroprietăriți cu o parte din teritoriile lui Solymossyi, expropriate, restul teritoriului fiind împărțit după Reforma Agrară din 1945.
Consiliul Local
După reorganizarea administrativă din 1968 Șicula a devenit comună și i-au fost arondate satele Gurba și Chereluș.
Comunitatea baptistă s-a înființat în Șicula (1910) și a construit actuala Biserică Baptistă (1930) apoi s-a format comunitatea penticostală (1954) care și-a ridicat propriul local de rugăciune și după anii 2000 s-a înființat o casă de rugăciuni pentru adventiștii de ziua a 7-a.
La 7 kilometri spre vest se află satul Chereluș, comuna Șicula, atestat documentar ca sacerdos villa Karal din 1334, satul fiind însă mult mai vechi, demonstrat prin săpăturile arheologice care au scos la iveală trei tezaure de monede dacice.
Căminul Cultural și Biblioteca
În secolele XV-XVI a fost deținut de mai mulți proprietari apoi din 1614 a intrat în posesia lui Ștefan Bethlen până în 1650 când aparținea Tezauriatului Principatului Transilvănean. A intrat în componența Domeniului Mutina (1732-1760), apoi a Erariului austriac care l-a vândut. Kiss Sandor, unul dintre moșierii care l-au deținut (1819) a colonizat satul cu 300 de bohemieni. Între 1800-1822 vechea vatră a satului a fost părăsită și satul mutat în actuala locație.
Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial
În anul 1755 la Chereluș exista Biserica de lemn ortodoxă „Întâmpinarea Domnului” care a fost demolată și înlocuită cu altă Biserică de lemn „Bunavestire”. O dată cu catolicizarea (1834) foarte multe familii au trecut la ritul greco-catolic și s-au întors la cel ortodox după 1948. În 1926 a fost ridicată o biserică ortodoxă de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh”.
Excursiile Monicăi 