Comuna Brestovăț cu patru sate aparținătoare, județul Timiș

Fiind o zi frumoasă de vară m-a hotărât să plec într-o excursie prin județul Timiș. De la Arad am urcat pe autostradă apoi am urmat un drum spre nordul județului Timiș pentru a vizita comuna Brestovăț și cele patru sate care aparțin administrativ de ea.

Am deviat din drumul principal spre vest și după aproape o oră, 77 kilometri parcurși, am intrat în satul Lucăreț, comuna Brestovăț, atestat documentar din 1337.

În perioada în care zona a fost ocupată de turci satul nu apare menționat în documentele timpului. După ce aceștia au fost alungați de austrieci apare doar în documentele din 1828 ca o localitate sârbească, ortodoxă.

Totuși în sat s-a păstrat până azi Biserica de lemn „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, biserică ortodoxă sârbească (1750) care este încă funcțională.

Din păcate era închisă așa că, pentru amintire, am pozat interiorul prin ferestrele mici.

M-am întors în drumul principal și l-am urmat spre nord. O altă intersecție, drum spre vest și după aproximativ 3 kilometri am ajuns în satul Teș, comuna Brestovăț, situat în valea Chizdiei. A fost atestat documentar din 1247, în Evul Mediu aparținea familiei Csanad și era încadrat în județului Arad. Locuit de români, aceștia și-au construit o Biserică de lemn ortodoxă (1760). La mijlocul secolului XIX a fost colonizat cu slovaci din nordul Ungariei, azi teritoriul orașului Bratislava, Slovacia, care și-au construit o Biserică Reformată (1900). În perioada interbelică satul a făcut parte din plasa Recaș, județul Timiș-Torontal și după 1968 din județul Timiș.

Biserica Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” (1929)

Din nou în drumul principal și iar spre nord, parțial pe asfalt, parțial pe drum de țară.

După 9 kilometri am ajuns în satul Hodoș, comuna Brestovăț, localitate de graniță cu județul Arad, atestată documentar din 1256. Și acest sat a fost locuit de români, ortodocși, care în 1774 aveau construită Biserica de lemn „Sf. Dumitru”, din 1970 mutată în curtea sediului Mitropoliei Banatului din Timișoara și recondiționată.

Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” (1934)

Din Hodoș m-am întors spre sud, apoi spre est și după 6 kilometri am intrat comuna Brestovăț.

Localitatea a fost atestată documentar din 1440 când se numea Brestowetz și aparținea de Cetatea Șoimoș. Sub ocupația turcească (secolul XVII) a fost pustiită dar totuși, oral, era pomenită cu numele Aga. A fost reînființat ca Prestovaz, în locul actual, prin colonizarea cu familii de muntenegreni sârbi (1717-1725) urmați de coloniști maghiari și slovaci (1797) și sași (1840-1845).

Majoritatea catolici, în 1882 au ridicat Biserica Romano-Catolică „Sf. Iosif”.

În timp maghiarii s-au împuținat, după cel de Al Doilea Război Mondial comuna fiind populată majoritar cu români și slovaci.

La 8 kilometri spre nord am ajuns în ultimul sat aparținător comunei, satul Coșarii, atestat documentar din 1440 cu numele Chizdia, locuit de români care, ulterior, au supraviețuit ocupației otomane.