Comuna Comloșu Mare este situată în partea de vest a județului Timiș, aproape de graniță cu Serbia. A fost atestată documentar din 1453 când era în proprietatea lui Iancu de Hunedoara dar este mult mai veche,  în acel loc arheologii descoperind o așezare din neolitic.

Invazia otomană (1529) a pustiit-o, rămânând doar o pustă până la sfârșitul secolului XVII când, în acea zonă, s-au așezat păstori sârbi, apoi și familiile lor  (1717). Turcii alungați de habsburgi, aceștia au recreat localitatea cu români aduși din Oltenia ocupată de austrieci (1743-1745), dar au apărut conflicte interetnice și majoritatea sârbilor s-au mutat la Zernabara unde au format o nouă comunitate. Românii, ortodocși, au ridicat o biserică (1794-1796) care în decursul timpului a fost refăcută de două ori (secolul XIX), actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”.

Sub porțiunea dintre naos până la altar a fost creată o criptă în care, ulterior, au fost înmormântați membrii familiei Nako.

Satul  a intrat în posesia macedoneanului Cristofor Nako (1781). Acesta a adus slovaci (1782) care au format prima biserică luterană (evanghelică) din Banat însă aceștia nu au rămas mult timp în zonă. În localitate s-au mutat familii de germani din satele învecinate (1791-1794).

Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus” (1868)

În 1840 nepotul lui Nako a ridicat Conacul San Marco, format din două aripi despărțite de o poartă din fier forjat deasupra căreia, cioplit în piatră, a postat blazonul familiei.

Pe lângă camerele de locuit, conacul dispunea de clădiri administrative și o sală de teatru. Lângă el, pe o suprafață de zece hectare, a fost amenajat un parc.

Ultimul proprietar a fost o ducesă văduvă, fără moștenitori, care înainte de a muri a donat conacul statului cu condiția ca aripa sa dreaptă să devină pentru totdeauna sediu al Primăriei.

Statul a vândut cealaltă aripă și parcul unui avocat din Arad care l-a deținut până sub comuniști, când a fost etatizat și folosit de  C.A.P.-ul comunei, care l-a modificat. O dată cu legea retrocedărilor a fost primit de un urmaș care l-a vândut unui localnic.

Într-o porțiune a parcului, azi Parcul Central din Comloșu Mare, a fost construită Biserica Greco-Catolică (1896).

Localnicii o numesc Biserica Albastră datorită culorii pe care o are după ultima renovare.

În timpul Primului Război Mondial o parte din localnicii care au participat au decedat și în memoria lor, lângă Biserica Ortodoxă, a fost ridicat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.

Tot în parc se află bustul lui Iulian Grozescu (1839-1872), poet, publicist și traducător român, redactor-șef la revista Familia, născut în localitate.

În anii interbelici unui vechi hambar i s-a adăugat o nouă aripă și a fost transformat în Școală. Clădirea a fost concepută astfel încât să se încadreze în stilul arhitectonic al celor vecine.

Din 1921 localitatea a primit statutul de comună, făcea parte din plasa Sânnicolaul Mare, judeţul Timis-Torontal apoi din județul Timiș (1972) și din 1992 administrativ i s-au atașat satele Comloșu Mic și Lunga.

La 6 kilometri sud de Comloșu Mare, paralel cu granița România-Serbia, se află satul Comloșu Mic.

A fost format sub Imperiul Habsburgic cu coloniști germani și francezi (1770-1771, într-o zi de Paște, sărbătoare după care a primit numele german Ostern.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Tecla” (1806)

În timpul administrației maghiare a fost numit Kis Komlos, românizat după unirea Banatului cu România în Comloșu Mic.

Satul Lunga se află la aproximativ 3 kilometri vest de Comloșu Mare. În acte este amintit ca un sat de români veniți din sudul țării (1743). Sub ocupația habsburgică zona, mare parte mlăștinoasă, a intrat în posesia nobilului Nako care a adus germani pentru munca în agricultură. Fata sa, Constanța, a întemeiat o așezare cu case construite de-a lungul unei străzi care a primit numele ei (1824). Partea aflată azi în Serbia a primit numele familiei, Nakovo.

Sub administrația maghiară numele i-a fost schimbat în Kunszolos apoi după unirea Banatului cu România în Lunga. Postbelic germanii au emigrat, cei mai mulți după 1989 și satul a fost ocupat de români.

Biserica Ortodoxă (1933)

Citește și Comunele Periam, Pesac, Lovrin și Gottlob, județul Timiș