În prima zi în Tunisia după ce am vizitat Centrul Cultural Internațional „Dar Sebastian” ne-am îndreptat spre centrul istoric al orașului Hammamet unde, pe malul  mării, se afla Kasbah Hammamet, o fortăreață construită de arabi în secolul XIII.

Pentru a se proteja de pirații catalani și pisani cetatea a fost extinsă (secole XIV-XV), s-a structurat noul oraș Hammamet  a cărui Medina, veche din secolul X, a ajuns să fie poziționată central.

În timp cetatea a trecut sub stăpânire spaniolă, apoi turcă, când Medina a fost complet zidită. În afara cetății, spre mare, a fost creat un cimitir islamic și în altă zonă un mic cimitir creștin. În acea perioadă europenii numeau orașul Mahomette.

Cetatea fiind un punct strategic la mare, multe națiuni au vrut s-o cucerească. Într-un final a fost ocupată, împreună cu toată țara, și a intrat sub Protectorat francez (1881). De atunci viața s-a schimbat. Orașul a fost ocupat încetul cu încetul de imigranți, mai ales veniți din sudul țării pentru a-și găsi locuri de muncă și au fost construite suburbiile actuale.

Din 1960 a început să înflorească turismul. Cetatea, situată în centrul orașului, a devenit un obiectiv principal în care a fost deschis un mic muzeu și pe litoralul din împrejurimi s-a dezvoltat cea mai mare stațiune din Tunisia. 

După ce am fost atenționați să nu luăm în considerare vreo cerere de taxă pentru intrarea în Medina sau pe zidurile cetății am fost lăsați liberi. Nu mai văzusem o Medina până atunci așa că prima mea mișcare a fost să intru în ea.

În Hammamet această „piață” nu este foarte mare (200×200 mp). Străduțele care duc la ea, azi devenite zone comerciale, sunt situate pe fosta zonă a bazinelor.

Diverse sortimente de marfă erau etalate într-o mare înghesuială. Nici nu puteam să-mi dau seama care a cui proprietar este.

Trecând de  multele tarabe, un magazin mi-a atras atenția. Proprietarii, bunic și nepot, îl amenajaseră ca pe un anticariat. Marfa, deși nouă, avea „patina vremii”.

Pe străduțele înguste am ajuns la Moscheea Kabir sau Moscheea Mare.

Deși știam că femeile nu au acces, am urcat scările până în poarta de intrare unde, rapid am făcut o fotografie.

Imediat am fost admonestată de un bărbat care lenevea pe un șezlong. Cuminte, am înaintat pe o străduță, pe lângă moschee. Tot am reușit să-l păcălesc pe acel mascul „feroce”. Nu l-a dus mintea să-mi urmărească mișcările. Am găsit o altă intrare deschisă din ușa căreia am pozat interiorul. Ce rău făceam ? Nici nu le-am încălcat regulile. Nu am pătruns în incintă.

Apoi am trecut pe lângă o ușă decorată în culori țipătoare, frumos armonizate. Era intrarea unor băi, Hammam Sidi Belghith.

Timpul trecea repede. Cum nu aveam de făcut cumpărături, văzusem ce înseamnă o Medina, m-am îndreptat spre nord, dorind să ies în centrul orașului.

De lângă cetate, pe unul din cele două bulevarde cu hoteluri, restaurante, magazine, etc., am ajuns la intersecția lor, în centrul orașului nou, unde se afla Piața Martirilor cu un monument construit ca un turn Eiffel în miniatură care comemorează eroii războiului de independență tunisian și o fântână arteziană care în acel moment nu funcționa.

În zonă traficul era foarte aglomerat. Pe lângă asta, lângă intersecție era amenajată și o stație de taximetre.

Ocolind zidurile cetății am ajuns pe o alee lângă plajă.

Prima zi a excursiei, pentru mine a doua (în prima am făcut drumul Arad-București), a fost interesantă. Am intrat în contact cu o cultură necunoscută mie pe care de abia așteptam să o aprofundez.

Relaxându-mă privind apusul de soare nici nu mi-am dat seama ce repede a trecut timpul. Ziua se terminase. Urma să ne întoarcem la hotel.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 2: Tunis