Traversând Lacul Cott el Djerid ne-am îndreptat spre Tozeur, Tunisia, oraș situat la marginea deșertului Sahara. Numit Tusuros, în perioada romană era un important punct pe ruta caravanelor care veneau din deșertul Sahara îndreptându-se spre coasta nord-estică a Mării Mediterană și punct de apărare a frontierei sudice.

De asemenea a devenit un centru important al donatiștilor, o sectă romano-catolică strictă (secolele IV-VI), pentru care a fost formată o episcopie.

Tozeur guverna  provincia romană Byzacena care cuprindea partea centrală a Africii de Nord, aproximativ Tunisia de azi, funcție pe care a păstrat-o sub Imperiul Bizantin și sub Regatul Vandalilor. De fapt și azi este capitala Guvernoratului Tozeur.

Atât sub bizantini cât și sub arabi, orașul a prosperat, mai ales prin comerțul cu sclavi negri din Africa de Nord (haratini) pentru care s-a organizat o adevărată „piață”.

Orașul a ajuns la apogeu în secolul XIV când istoricii estimează că avea o populație de trei ori mai mare decât azi. Fiind un oraș bogat, tot mai frecvent au avut loc raiduri ale nomazilor apoi, sub ocupația otomană, i s-au impus impozite mari. Episcopia a fost desființată și a avut loc o islamizare masivă. În decursul timpului orașul a intrat în declin.

Lovitura cea mai mare a primit-o în secolul XVI când o epidemie de holeră a omorât jumătate din populația orașului. Cândva foarte important și înfloritor, treptat a decăzut și a devenit o localitate nesemnificativă pe care francezii au ocupat-o fără luptă (1881). Sub Protectorat francez s-a dezvoltat, a fost europenizat, dar clădirile au rămas în stilul arhitectural tradițional. În 1933 Episcopia Romano-Catolică a fost repusă în drepturi.

Autocarul a traversat o parte din oraș și a oprit în dreptul unor șarete și trăsurici care,  aliniate, așteptau turiștii.

Cu ele am ieșit din oraș. Destinația era o surpriză.

Am urmat un drum care străbătea o pădure de palmieri și alte soiuri de copaci. Îmi imaginam munca depusă la plantarea acelor pomi în vremea când se crea oaza.

Am părăsit trăsurica și am intrat în Jardin du Paradis, în porțiunea Eden Palm, o grădină botanică cu diferite specii de palmieri și pomi fructiferi- curmali, banani, rodii, etc.

Pentru alimentarea cu apă au fost create sisteme de irigații.

Șezând la umbră, pe o banchetă improvizată, am urmărit un localnic care ne-a demonstrat modul în care se culegeau fructele. Cu mare rapiditate, ajutându-se de cele patru membre, s-a cățărat într-un curmal. La întinderea mare a plantațiilor și comercializarea curmalelor în toată lumea, mă gândeam că era modul străvechi de recoltare a roadelor.

Întorcându-ne la trăsuri am întâlnit niște copii cu un măgăruș pe care, contra cost, se putea călări pentru o tură. Își făceau și ei un ban de buzunar așa că le-am plătit fără să fac tura, fiindu-mi milă de frumosul, fragilul și pașnicul animal. 

De acolo, la înțelegere cu proprietarul, am luat hățurile și am condus trăsurica.

Printr-o zonă aridă, la marginea construcțiilor, ne-am îndreptat spre Grădina Zoologică.

Intrarea la ZOO du desert se făcea printr-un complex de clădiri ridicate din cărămidă, după stilul tradițional.

Iubesc absolut toate speciile de animale. Deși nu îmi surâde ideea capturării și izolării animalelor într-un mediu neadecvat modului lor de trai, m-am hotărât să vizitez ZOO pentru a vedea specii nevăzute pe viu până atunci.

Plata fiind făcută, ne-a preluat ghidul, un tânăr vorbăreț care prima dată ne-a arătat diverse oase ale unor specii de animale, dispărute azi, care au trăit în deșert. 

Vorbind în limba franceză și ghida nefiind cu noi, mă obișnuisem deja cu absența ei, pentru cei necunoscători, un coleg de grup a preluat traducerea.

Ghidul ne-a povestit că viața în deșert, deși grea, nu este imposibilă și multe specii de animale s-au adaptat la ea, hrănindu-se cu puțina vegetație existentă. Un exemplu au fost dromaderii care pot consuma în jur de 100 de specii de plante care se găsesc în deșert. Ne-a făcut și o demonstrație cu unul dintre dromaderii captivi care, din mâna lui, a consumat o sticlă de Coca- Cola, spre amuzamentul oamenilor, dar, cred eu, în detrimentul sănătății lui.

Pentru prima dată în viață am văzut pe viu skinks, șopârle cu corpul neted, acoperit cu solzi mici, cu membrele scurte, având mersul târâit ca al unui șarpe, una dintre cele 1.500 de specii din familia Scincidae, care în mod obișnuit se îngroapă în solul nisipos.

Au o coadă lungă pe care, în momentul în care sunt atacați și prinși de ea, o detașează. Ulterior coada se reface.

În cuști sau țarcuri mici se aflau gazele, șacali, șerpi cu clopoței, etc. Ni s-a făcut o demonstrație și cu un scorpion. Lăsându-l liber și cerându-i-se, scorpionul a luat viteză și a intrat într-o cutie de țigări. După ce l-a ridicat, ținându-l de coada otrăvitoare, ghidul s-a apropiat pentru a-l vedea mai de aproape. Atingerea lui, în loc să mă sperie, gâdilându-mă, m-a făcut să râd.

Fiind întrebați cine se oferă să preia un cameleon, pentru a-i putea urmări schimbarea culorilor, am fost prima cu mâna sus, ca la școală. Bietul animal a rămas inert, fără să-și schimbe culoarea. Era prea speriat sau mai degrabă plictisit de activitatea care se repeta la nesfârșit cu alte și alte grupuri de turiști.

Vizita încheindu-se, cu trăsurile ne-am întors la autocar. Speram că vom putea vizita și micul oraș. Speranța a murit în momentul când autocarul a fost oprit. Strada era blocată de personaje în uniforme, vehicule, între care și una blindată. Normal că am furat niște poze, nu prea reușite. Spun am furat pentru că ni se interzisese fotografiatul.

Mi-am dat seama de ce în acea excursie nu puteam să ies singură și să hoinăresc după capul meu și de ce se evita vizitarea localităților (probabil, comparativ cu hotelurile luxoase, să nu vedem gradul de sărăcie în care populația trăiește ?). După pățania din Tunis, încă o dată mi-am confirmat că, deși „modernizată” de francezi, azi Republică independentă, țara este închisă și populația strict supravegheată.

După ce s-a ridicat blocajul am fost transportați pentru cazarea într-un hotel de lux, Hotelul Palm Beach Palace.

Citește și Excursie în Tunisia-ziua 4: Oaza Chebika