Comuna Chisindia este situată în nord-estul județului Arad, în sudul Depresiunii Zărand, la poalele Dealurilor Cuiedului, la confluența râurilor Ciolt și Hurez cu Chișindia, mărginită la nord de râul Crișul Alb, pe un drum secundar, la 5 kilometri sud de comuna Buteni. A fost atestată documentar din 1349, cu numele Keszend sau Kuszund, formată din 8 moșii (crânguri) dispersate pe trei dealuri și văile dintre ele: Gavrány, Csolt, Valyeré, Hohurez (Hurez), Prum (Prund), Alsó-Keszindia, Felsö-Keszindia și Pajzsan, toate deținute de familia nobiliară Ábrahámffy. Totuși așezarea a fost mult mai veche, săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul ei descoperind monede din perioada romană, emise de Împăratul Filip Arabul (244-249).

În documentele vremii domeniul era menționat ca „baie auriferă” și „loc de spălare a aurului” în râul Kuzund, de asemenea se specifica existența a 4 mine (1350). Până în secolul XVI domeniul a avut mai mulți proprietari. Din 1553, alături de celelalte sate din zonă, a intrat în proprietatea familiei Losonczy. Apoi a aparținut de Cetatea Dezna, deținută de begul turc Kurt (1574), în secolul XVII, pentru o scurtă perioadă de timp  (1626-1650), a aparținut Principelui Gabriel Bethlen.

Din 1732 a fost inclus în domeniul Ducelui de Modena. În acea perioadă, în vechiul cimitir al satului, pe locul numit azi „Tânțârini”, a fost construită o Biserică de lemn (1700). În 1808 biserica a fost mutată pe Deal. Lângă ea s-a ridicat o biserică din piatră, acoperită cu șindrilă, care a primit hramul „Sf. Stâlpări” (1855) și Biserica de lemn a fost vândută unui credincios din Buteni. Apoi lângă biserica din piatră s-a construit actuala biserică din Deal, Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”(1880-1888) în care s-a păstrat un Antimis vechi, sfințit în 1715.

În perioada 1780-1804 s-a efectuat sistematizarea cătunelor și satelor. Din 1799, fiind în proprietatea Oficiului Regal Cameral, s-a încercat adunarea cătunelor astfel s-au comasat gospodăriile din crângurile Hurezului, cele 5 din Găurani (Gavrány, Csolt, Valyeré, Korcsomárosfalva, Eperges) și cele 2 din Valea Prundului (Alsó-Keszindia și Felsö-Keszindia), au fost strămutate pe noua vatră, situată pe Deal și au format satul Kuzund. Au fost arondate Chisindiei până în 1868. Crângurile din Valea Hurezului au format cătunul Hurez, cătunele Prund şi Pajzsán (crângurile Păiuș, Voimirești) s-au separat administrativ și au format noul sat Păiușeni.

Din 1853 Chisindia a aparținut baronului Dietrich Iozsef (din Șiria), apoi familiei Szulkowsky (1909). Comunitatea baptistă s-a înființat la sfârșitul secolului XIX când pe un teren donat de un localnic s-a construit prima Biserică Baptistă (1895-1908). În anul 2008 vechea clădire a fost demolată și, până în 2012, pe locul ei s-a ridicat actuala Biserică Baptistă.

În anul 1917 baronul Szulkowsky a vândut proprietățile din Chisindia-Păușeni firmei „Industria Textilă Centrală din Budapesta”. Din 1928, numită „Societatea Anonimă Română pentru Întreprinderi Industriale și Financiare Pâncota” („Textil Pâncota”), prin expropriere, a pierdut o parte din terenuri, acestea intrând în posesia comunelor Chisindia, Păiușeni și Văsoaia. Restul pădurilor au fost vândute unor persoane fizice în 1939.

În perioada 1934-1937 în Vale a fost construită Biserica Ortodoxă „Intrarea Domnului în Ierusalim”, din pietrele obținute prin demolarea vechii Biserici de piatră de pe Deal și i s-a ridicat un turn din cărămidă. Interiorul a fost pictat cu scene și personaje biblice (1953-1954). Biserica a fost restaurată în anul 2010.

De comună aparțin administrativ 2 sate. Satul Văsoaia este situat la 8 kilometri sud-vest de comună. A fost atestat documentar din 1525, cu numele Wazzofalwa, format din mai multe gospodării împrăștiate pe o suprafață mare de teren care aparțineau domeniului Șiria.

Un secol mai târziu a aparținut tezauriatului Principatului Transilvaniei (1650), apoi cetății Dezna, cu numele de Bozoj (1674). Sub habsburgi a fost inclus în domeniul Modena (1732) și în 1744, aparținând cercului Ineu, a fost anexat Ungariei. Până în 1930 s-au schimbat mai mulți proprietari, ultima fiind familia Szulkowsky.

În 1755 în sat funcționa Biserica de lemn „Adormirea Născătoarei de Dumnezeu”, amplasată pe Vale. Deteriorată, pe locul ei a fost construită o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Înălțarea Domnului” (1900-1901).

Datorită depopulării masive, din 1960 biserica a devenit filie a bisericii din Păiușeni.

Satul Păiușeni este situat la 6 kilometri sud de comună. A fost atestat documentar din 1574, numit Paiz, când aparținea spahiului turc Kamber. Din 1650 a fost inclus în domeniul cetății Ineu, apoi a cetății Dezna (1674) și domeniului Modena (1732). 

Inițial erau mai multe gospodării risipite pe Valea Prundului, pe o distanță de 7 kilometri. Sub habsburgi, prin noua organizare teritorială, gospodăriile au fost comasate și încadrate în satul Chisindia.

În 1755 s-a construit Biserica de lemn „Sf. Ignație” care a rezistat până în 1855, ruinându-se în timp. Satul a cumpărat din Cuied Biserica de lemn „Întâmpinarea Domnului” pe care au asamblat-o pe Deal, pe o fundație de piatră și în 1866 au pictat din nou interiorul. Lângă ea comunitatea baptistă și-a ridicat o biserică. În secolul XX, în Vale, în centrul satului, a fost construită actuala Biserică ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” (1927-1929). Un an mai târziu Biserica de lemn a fost vândută unui localnic din Joia Mare.

Din 1869 s-a desprins de Chisindia și a devenit sat independent administrativ. Ultimii proprietari au fost familia Szulkowsky (1913-1930).

Pentru a vedea comuna Almaș și cele 3 sate care aparțin administrativ de ea, din Chisindia m-am întors în Buteni. M-am îndreptat spre prima localitate din est, satul Joia Mare, atestat documentar din 1439. În zona montană a județului Arad, cnezatele și voievodatele s-au menținut până în secolul XVIII. Joia Mare, alături de alte 17 sate, a făcut parte din cnezatul Almaș, apoi a fost deținut de ducele de Modena (1726). 

În a doua jumătate a secolului XVIII, pe locul numit „Hodobana”, a fost construită o Biserică de lemn, care nu a rezistat mult timp. Pentru a o înlocui, în 1814 a fost cumpărată altă biserică, din satul vecin Pleșa. Apoi a fost construită o biserică de zid,  actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Cuv. Paraschiva”(1884).

Biserica Baptistă

Pe același drum, la 6 kilometri sud-est, situată pe malul râului Crișul Alb, se află comuna Almaș. În zona comunei a fost găsită o monedă, din cele 100 ale unui tezaur, descoperit în 1929, care în timp s-au împrăștiat în zonă. Moneda datează din timpul împăratului Septimiu Severus, a fost bătută în anul 194 d.Ch. și demontrează că dacii au avut contact cu romanii până la retragerea lor (sec. IV). Totuși localitatea a fost atestată documentar abia din 1334.

Grădinița

Prima Biserică de lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” a rezistat până în secolul XVIII când a fost înlocuită cu Biserica de zid „Bunavestire” (1794-1826), preluându-se de la cea veche iconostasul și ușile împărătești (1798). La rândul ei a fost înlocuită cu actuala Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” (1889).

La începutul secolului XIX, pe lângă asuprirea imperialilor,viața populației s-a înrăutățit datorită recoltelor distruse de ploile abundente (1815), apoi a izbucnirii, în două etape, a epidemiei de holeră (1831, 1836), în care mare parte a populației a murit.

Școala Generală Almaș

O dată cu unirea Bucovinei cu România (1918), toți românii din Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, s-au răsculat împotriva stăpânitorilor, declanșându-se o revoluție. Celor din Almaș li s-au alăturat cei din Bodești, au preluat postul de jandarmi, apoi, împreună cu cei din Cil, au atacat și devastat conacul lui Almay Oliver, din Cil. Ulterior s-au format gărzile naționale, una și la Almaș, care au preluat conducerea satelor și comunelor.

statuia Lazăr Tampa, erou din timpul Primul Război Mondial

La 6 kilometri sud-vest de Almaș în 1999 s-a construit Schitul „Buna Vestire”. Drum de țară, nu l-am putut străbate, localnicii explicându-mi că după ploile abundente, în acel moment doar tractoarele puteau circule pe el.

La nici 2 kilometri est de comună se află satul Cil, atestat documentar din 1369. Împreună cu alte sate a făcut parte din cnezatul Bonțești.

Casă de rugăciune (1513-1569)

La reorganizarea teritorială, în 1826 s-a dorit formarea unei comune, pe actuala vatră, prin unirea Bogeștilor cu Sârbii, Cilul de Jos și Cilul de Sus. Considerându-i pe locuitorii Bogeștilor lotri (hoți), locuitorii din Cilul de Jos și Sârbi s-au opus. S-a ajuns la o soluție de compromis astfel satele oponente au fost unite, formând,  pe actuala vatră, satul Cil, iar satele Bogești și Cilu de Sus, unindu-se, au format actualul sat Rădești, situat pe o nouă vatră, nepopulată până atunci., casele fiind răsfirate între culmile văii Bogeștiului. 

Biserica Ortodoxă „Sf. Cuv. Parascheva”

Biserica Penticostală Emanuel

Chiar dacă nu au dorit, fiind iobagi, legea îi obliga să se supună. Trebuiau în decurs de 2 ani să se mute, cu tot cu casă, în caz contrar li se incendia tot ceea ce dețineau.

Monumentul Eroilor

Satul Rădești este situat la 2 kilometri sud de Cil. A fost atestat documentar din 1441, cu numele Bodyfalva. Aparținea despotului George Brancovici, la acea vreme proprietar al tuturor moșiilor de pe valea Crișului Alb până la Brad, în total 147 sate și al cetății Șiria.

În 1591 turcii au cucerit cetatea Ineului, apoi au ocupat teritoriul Sebiș-Dezna. Au fost alungați de habsburgi în secolul XVIII, perioadă în care satul Rădești, împreună cu celelalte sate din zonă, a intrat în proprietatea ducelui de Modena (1726).

Biserica Baptistă

Rădești cuprindea mai multe case și gospodării dispuse în crânguri, spre vârful Drocea. Pentru a forma un sat, în 1745 iobagii au fost obligați să se mute spre vale, pe actuala vatră. Imediat după mutare au construit Biserica de lemn „Cuv. Paraschiva” (1754), pe un deal de la marginea localității.

Între anii 1804-1826 satul a fost deținut de familia Köngsegg, proprietari ai domeniului cu 25 de sate, întins până la Sebiș. Biserica a fost mutată pe actuala locație (1825) unde a rezistat până în 1926 când, ruinată, a fost demolată și în locul ei s-a construit actuala Biserică Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

După Primul Război Mondial a fost numit Bodești și la reforma administrativă din 1925, Rădești.

Monumentul Eroilor

Citește și Comuna Gurahonț cu 9 sate, jud. Arad