Mânăstirea Agapia, una dintre cele mai mari mânăstiri de maici din țară, este situată în județul Neamț, la 3 kilometri de satul Agapia, într-o pădure de pe valea pârâului Agapia, străjuită de dealurile Muncelu, Ciungi, Bogoslov și Dealul Crucii. Este numită și Mânăstirea Agapia Nouă pentru a o deosebi de Schitul Agapia Veche, situat pe deal.

Deoarece schitul era greu accesibil, în jurul anului 1600 unii dintre călugări s-au stabilit în vale. Ajutați de fratele Domnitorului Vasile Lupu, au construit Biserica Ortodoxă „Sf. Voievozi” (1641-1643), pe temelie de piatră brută, unită cu mortar de argilă, cu ziduri groase, din piatră și cărămidă, prevăzute cu ferestre. Deasupra naosului i-au înălțat o turlă octogonală.

În jurul ei au ridicat chilii, dispuse pe două nivele, ca niște „ziduri” de apărare, pe latura estică clopotnița, din piatră și granit. Astfel s-a format mânăstirea, sfințită în anul 1646, în prezenta domnitorului.

Ctitorii și domnitorul au împroprietărit-o cu multe moșii, cuprinzând sate, vii, mori și cătune cu țigani robi. I s-au donat bani, odoare sfinte, cărți de cult, etc. și mânăstirea a devenit foarte importantă în zonă.

De abia înființată, a suferit atacurile tătarilor și turcilor (1671-1672; 1674-1675) care au avariat-o. De fiecare dată călugării au fost nevoiți să o părăsească, retrăgându-se în munți, sau chiar trecându-i în Transilvania, dar au revenit.

Apoi au ocupat-o oștenii poloni, în frunte cu Regele Sobiețchi, care au jefuit-o și au transformat biserica în grajd de cai (1689-1693).

Până în 1803 mânăstirea a fost locuită de călugări. Aceștia au fost mutați la Mânăstirea Socola din Iași, pentru a învăța la Seminarul nou înființat de Mitropolitul Moldovei, în scopul de a deveni preoți. De acolo au fost aduse la Agapia în jur de 50 de măicuțe. Și pentru ele a fost înființată o școală în care să învețe limba greacă, muzică bisericească ortodoxă (psaltichie), să țeasă și să coase broderii.

Viața a fost calmă până în 1821 când mânăstirea a fost atacată și incendiată de turci. Ulterior a fost refăcută (1847-1862). Turnul clopotniță a fost înălțat, pe latura de sud a fost amenajat Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului; Duminica Tuturor Sfinților”. Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” a fost extinsă, i s-au adăugat două turle și interiorul a fost pictat de Nicolae Grigorescu.

Catapeteasma și icoana Maicii Domnului, „făcătoare de minuni”, au fost îmbrăcate în argint (1873). Au fost renovate chiliile și biserica fostului Schit Agapia Veche, pe care nu am putut să o văd, după ploaie drumul fiind impracticabil. A fost creată o școală de pictură bisericească în care a predat Grigorescu, atunci în vârstă de doar 21 de ani.

Mânăstirea a funcționat până în 1903 când un mare incendiu a devastat o parte din chilii, clopotnița, acoperișul bisericii, casele din exterior. Ulterior refăcute, bisericii i s-a adăugat doar o turlă.

În decursul timpului au avut loc lucrări de reparații, consolidare, renovare și restaurare a picturilor (1961-1965; 1995-2008). Azi este locuită de peste 300 de măicuțe. În ea funcționează și Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, înființat în perioada 1950-1970.  

Din anul 2015 complexul format din mânăstire, satul cu 141 de case și cele 2 Biserici de lemn din afara incintei, pe o suprafață de peste 50 de hectare, a fost declarat monument istoric.

Lângă mânăstire, pe coasta unui deal, se află Casa Memorială „Al. Vlahuță” (1858-1919), restaurată, amenajată și deschisă publicului în 1963. Casa a fost construită de sora scriitorului care, rămânând văduvă, s-a călugărit la Agapia (1885). Ulterior și mama sa s-a mutat acolo. Erau vizitate des de Alexandru care, fie venea acolo pentru odihnă, fie venea cu prietenii, printre care și pictorul Nicolae Grigorescu. În casă sunt etalate scrisori, fotografii, cărți, obiecte personale, care relevă viața scriitorului și în pridvorul ei uneori sunt organizate cenacluri literare.

Întorcându-mă la mașină a început să plouă dar asta nu m-a oprit să mă îndrept spre Mânăstirea Văratec, situată la doar 9 kilometri, la poalele Dealului Mare. Azi, locuită de 400 de maici, este cea mai mare mânăstire de maici din România.

În secolul XVIII lângă orașele și satele zonei existau multe schituri de măicuțe. La îndemnul starețului Mânăstirii Neamț, care dorea să desființeze schiturile și să le comaseze în mânăstiri mari, maica Olimpiada, împreună cu preotul duhovnic Iosif, au adunat măicuțe din mai multe schituri, au construit chilii, Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1885) și au înființat Schitul Văratec, căruia, ulterior, i-au fost donate mai multe moșii.

Apoi Schitul Văratec a fost unit cu Schitul Topolnița și Schitul Durău (1788). Mutându-se toate maicile la Văratec, s-a construit o Biserică de lemn mai mare (1794). În 1803 călugării din Agapia au fost mutați la Mânăstirea Socola din Iași și de acolo au fost aduse cca. 50 de măicuțe. Apoi Schitul Văratec a fost unit cu Agapia.

La Văratec au fost mutate și maicile din alte 3 schituri- Prapa Doamna din Iași, Gârcina și Vânătorii Pietrii din regiunea Neamț, ajungând ca în 1811 să trăiască 273 de călugărițe. În acea perioadă s-a construit o biserică din piatră de râu și cărămidă, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1808-1812), azi situată în centrul curții interioare și la momentul vizitei mele (2021), în curs de reparații.

Catapeteasma a fost sculptată în lemn de tisa și poleită cu aur (1816).

Câțiva ani mai târziu, în cimitir, a fost ridicată Biserica de lemn „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (1817).

Schitul a fost atacat și prădat în timpul luptelor purtate de revoluționarii lui Tudor Vladimirescu și otomani. Unele călugărițe au fugit, altele au fost ucise (1821). După încetarea luptelor, sub Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, Mânăstirea Văratec a devenit independentă (1839). Clădirile afectate au fost reparate și s-a continuat pictura interioară a bisericii, terminată în 1841, până azi restaurată de 2 ori (1968-1969; 1982).

În perioada 1844-1877 mânăstirea a fost extinsă. S-au construit zidurile înconjurătoare, chilii pe 2 nivele, cu prispă largă, stăreția, pe latura de est turnul-clopotniță, cu 2 etaje, în care, la primul etaj, a fost amenajat  Paraclisul „Sf. Ierarh Nicolae”.

Biserica din cimitir, distrusă, a fost refăcută din piatră și în sud-vestul mânăstirii s-a construit  Biserica „Schimbarea la Față”. Mânăstirea a prosperat. În 1857 deținea 12 moșii, avea 4 biserici, 300 de chilii și era locuită de 700 de măicuțe. Nu a durat mult deoarece, într-un mare incendiu (1900), majoritatea chiliilor au ars, turnul-clopotniță s-a prăbușit și biserica a rămas fără acoperiș. Ulterior toate au fost refăcute.

Biserica a rămas doar cu turla din zid, cele două mai mici, din lemn, nu au mai fost reconstruite. Azi în biserică se află mormântul lui Iosif, primul duhovnic al Schitului, apoi al Mânăstirii Văratec. În fața bisericii a fost postată statuia Saftei Brâncoveanu, una dintre donatorii mari ai mânăstirii (1935).

Pe locul altarului fostei biserici de lemn a fost amenajat un bazin în care, central, a fost postată statuia unui Înger cu o cruce în brațe  (1985).

În cadrul mânăstirii au funcționat o Școală de muzică bisericească (1859-1860), o Școală sătească mixtă, Școala primară de fete (1860), „Școala de adulte” (1911-1943), Atelierul „Regina Maria” (1934) și Seminarul Monahal pentru călugărițe (1948-1950). Azi, în fostul atelier, funcționează un Muzeu în care se pot vedea numeroase hrisoave, acte, obiecte de cult, icoane, veșminte vechi etc.

fostul Atelier „Regina Maria”

Din păcate, din cauza ploii, nu am putut să savurez momentul. Nici satul mânăstiresc, cu casele tradiționale, înșiruite pe ulițele înguste, nu l-am putut străbate, vizita mea reducându-se la a imortaliza câte ceva, drept amintire.

Cu capul plin de istorie, în acea zi vizitasem numeroase mânăstiri, m-am îndreptat spre spre Târgu Neamț, unde rezervasem din timp cazarea.

Citește și Cetatea Neamț- Târgu Neamț, jud. Neamț