Comuna Tomești cu 5 sate, jud. Timiș

Comuna Tomești, cu satele aparținătoare- Baloșești, Colonia Fabricii, Luncanii de Jos, Luncanii de Sus, Românești, este situată în estul județului Timiș, mare parte la poalele munților Poiana Ruscă. Pe teritoriul ei săpăturile arheologice (1960-1974) au descoperit unelte și vase de ceramică din paleoliticul superior (Românești-Dumbrăvița), din eneolitic, cultura Coțofeni și urme din epoca mijlocie a bronzului, toate expuse azi în Muzeul Municipal Lugoj, care au demonstrat că zona a fost locuită din timpuri străvechi.

Casele fiind rare, izolate, așezate în zonă muntoasă, nu au fost ocupate de popoarele migratoare. Districtul în care se aflau a fost consemnat în actele prin care Icușul de Sus a fost împărțit între copiii familiei Zărnești (1404-1405), dintre satele care aparțin azi comunei Tomești, Baloșești, numit Belosandrafalva și Tomești, cu numele Thomosfalva.

Un secol mai târziu partea de vest a Banatului a fost ocupată de otomani (1552). Ei au donat Principelui Transilvaniei Sigismund Bathory zona Lugoj-Caransebeș, cu condiția să funcționeze ca sangeac (1553). Cele două districte, Margina (din care făcea parte și Tomești) și Mănăștiur, în total 74 de sate, au intrat în posesia lui Istvan Török (1596).

Satul Tomești, sat românesc, a fost prima dată atestat documentar într-un defter turcesc, făcând parte din actualul județ Hunedoara (1597). Era format din mai multe sălașe, situate pe Dealul Ursului. Otomanii fiind înfrânți de habsburgi, o perioadă zona Banatului a fost condusă de o administrație militară, înlocuită de una civilă (1751). Din 1620 satul a intrat în posesia lui Ștefan Bethlen și casele au fost mutate într-o luncă, „Grădina mare”, unde localnicii au început să practice agricultura. O parte din ei au lucrat în minele de la Luncani. În sat au construit o Biserică de lemn care a rezistat până în secolul XX.

După anexarea Banatului central și de nord la Regatul Ungariei (1778), a fost împărțit în 3 comitate-Timiș, Torontal și Caraș. Satul a fost încadrat în comitatul Caraș, un secol mai târziu aparținea plasei Făget (1881), cu o treime de locuitori germani, interbelic județului Severin și după 1968 județului Timiș.

În anul 1952 Biserica de lemn veche a fost înlocuită cu actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, de cărămidă și zid. Cinci ani mai târziu a fost reconstruită, în cimitirul satului, unde a funcționat până în 2006, când a fost demolată.

Satul Baloșești este situat la aproximativ 2 kilometri vest de comună, în zona de tranziție dintre dealurile Făgetului și munții Poiana Ruscă. Sat românesc, a fost prima dată atestat documentar din 1548, în testamentul proprietarului Ioan Bozváry, prin care, împreună cu Fărășești, Nemeșești și Margina, era lăsat spre moștenire fetei sale. Din 1597, alături de numeroasele sate din zonă, a intrat în posesia lui Istvan Török. Sub habsburgi, la prescripția din 1717, era format doar din 8 case.

În secolele următoare numărul populației a crescut. Postbelic s-a format parohia ortodoxă, filie a parohiei Jupânești (1940), unde, neavând biserică, localnicii se deplasau pentru a participa la slujbele religioase. În perioada 1954-1957 în Baloșești s-a construit Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”, din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă.

La sud de comună sunt situate 3 dintre satele aparținătoare, primul, satul Colonia Fabricii, la nici 3 kilometri. Așezarea s-a format în jurul fabricii de sticlă de la Tomești, înființată de Anton Pfantzels (1820), pe moșia Tomești-Luncani, cumpărată în acest scop. În 1846 fabrica a trecut în proprietatea austriacului Iosif Losch care a adus specialiști sticlari din străinătate și a înființat o școală de profil. Nou veniții, împreună cu muncitorii localnici, au format satul, atunci independent de Tomești. În 1948, naționalizată, fabrica a fost extinsă și modernizată. A funcționat până după anul 1989, când a fost închisă.

Biserica Romano-Catolică

Sub comuniști, pentru a lucra în fabrică, au sosit tot mai mulți muncitori, cu familiile lor. Pentru ei au fost construite blocuri de locuințe. Majoritatea ortodocși, neavând biserică proprie, participau la slujbele religioase ținute în Biserica din Tomești. În 1990 în Colonia Fabricii s-a înființat Parohia ortodoxă, independentă de cea din Tomești. Până au reușit să construiască Biserica Ortodoxă „Sf. Ap. Petru și Pavel” (2003), prin înțelegere cu catolicii, au ținut slujbele în capela catolică.

La ieșirea din sat, pe malul drept al râului Bega, în apropierea fostei fabrici de sticlă, se înalță o coloană solitară, stânca lui Florian, formată prin eroziunea rocilor calcaroase și dolomitice, la baza căreia s-a descoperit o mică peșteră.

Cam la 1 kilometru spre sud se află Complexul turistic Valea lui Liman.

Amenajat inițial pentru relaxare, rapid a fost invadat de turiști și au început să fie construite clădiri cu diverse utilizări.

Azi complexul deține locuri de cazare, restaurant, terase, un lac, un amfiteatru în aer liber, unde se desfășoară diverse activități culturale, etc..

Satele Luncanii de Jos și Luncanii de Sus sunt situate în munții Poiana Ruscă, la sud de Colonia Fabricii. Inițial, pe locul actualului Luncanii de Sus, a existat localitatea Luncani, atestată documentar din 1365. Zona fiind bogată în minereuri de fier, în secolul XVIII exploatarea lui a luat avânt și localnicii, pentru a lucra în mine, au coborât spre valea râului Bega. Astfel s-a format satul Luncanii de Jos, în care a funcționat administrația austriacă a cercului Luncani (1778) și un oficiu minier.

În Luncanii de Sus a existat o Biserică de lemn ortodoxă (1794) care în timp s-a distrus. Locuitorii, în număr mic, nu au înlocuit-o cu alta.

În secolul XIX s-a creat și o turnătorie de fier care în decursul timpului a avut mai mulți proprietari. Ultimii, baronul Ludovic Haber și Principele de Fürstenberg (1857-1860), au vândut întreprinderea unei societăți miniere din Brașov. Majoritatea localnicilor mutați în vale erau ortodocși,. Unul dintre ei, mai înstărit, a cumpărat un teren, pe care, din donațiile credincioșilor, în Luncanii de Jos s-a construit o Biserică de lemn (1872). A rezistat 2 secole apoi a fost înlocuită cu una din cărămidă și zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1974-1975).

Pe drumul dintre Luncanii de Jos și Colonia Fabricii, pe unul dintre versanții laterali, în anul 20021 a fost înființat un schit, din 2006 devenit Mânăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”.

Complexul monahal este format dintr-o Biserică de lemn, 2 corpuri cu chilii, clădiri anexe. Azi este locuit și îngrijit de 4 călugărițe.

Localitatea Luncani a avut statutul de comună până în 1950 când s-au desprins cele două sate, Luncanii de Jos și Luncanii de Sus care, după reorganizarea administrativă (1968), au intrat în componența comunei Tomești.

La 4 kilometri nord de comună se află satul Românești, atestat documentar din 1464, într-un act de donație făcut de Matia Corvin (de Hunedoara) nobililor Petru Dess și Nicolae Balotă. Un secol mai târziu zona a fost ocupată de trupele lui Mihai Viteazul. Acesta a donat satele Românești și Homoșdia lui Paul Keresztesi, sfetnic al curții de la Alba Iulia (1599).

Sat românesc, ortodox, în secolul XVII în cimitir s-a construit Biserica de lemn „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, care a supraviețuit până azi.

A fost creată din bârne din lemn de gorun, îmbinate cu lemn, acoperite cu un amestec de pământ și var și acoperiș din șindrilă. Deasupra pronaosului a fost ridicat un turn de lemn, terminat cu un bulb, pe care s-a așezat o cruce.

Lângă biserică a fost postată o clopotniță din lemn.

Intrând în stăpânirea habsburgilor, la prescripția din 1717 satul apare cu doar 6 case. În secolul XVIII făcea parte din districtul Făget și în 1833 a intrat în posesia lui János Fábry. Postbelic a aparținut comunei Curtea. În acea perioadă, pe malul stâng al râului Bega, a fost construită o nouă biserică, din cărămidă și zid, actuala Biserica Ortodoxă „Sf. Cuv. Parascheva” (1955).

După reorganizarea administrativă (1968) satul a fost inclus în comuna Tomești.

În perioada 1929-1931, la nici 2 kilometri nord-est de sat, prin inițiativa fostului Episcop al Caransebeșului, Miron Cristea, hirotonisit la Hodoș-Bodrog, ulterior Patriarhul României, adunându-se fonduri din numeroase donații, s-a creat o mânăstire de călugări, numită azi Mânăstirea Izvorul lui Miron „Sf. Prooroc Ilie; Izvorul Tămăduirii”.

Prima a fost construită Biserica „Sf. Prooroc Ilie”, hram dat după numele de mirean al episcopului. Biserica, din cărămidă, pe o fundație din piatră, la exterior pictată cu scene religioase, pe un fond albastru, specific bucovinean, a fost sfințită în 1931, restaurată în 1980 și pictura din interior refăcută în 1991.

În 1995 a fost instalat un nou stareț, venit tot de la Hodoș-Bodrog. Acesta a construit Paraclisul de iarnă „Izvorul Tămăduirii” și Paraclisul de vară „Sf. Treime”, ultimul în stil maramureșean.

Apoi au fost ridicate un corp de chilii pentru călugări, o bibliotecă şi mai multe locuri de cazare pentru pelerini.

De asemenea s-a amenajat un muzeu în care sunt expuse icoane pe lemn și sticlă, cărți vechi bisericești, odoare, etc. și ansamblul monahal a primit al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”.