Din Slănic Moldova, prin Pasul Oituz, în jud. Covasna

Dorind să vizitez și stațiunea Slănic Moldova, jud. Bacău, de la Salina Târgu Ocna am parcurs 18 kilometri sud-vest. Localitatea a fost prima dată atestată documentar din 1757, când făcea parte din moşia domnitorului Constantin Cehan Racoviță, fiul domnitorului Mihai Racoviță. În acea perioadă era locuită majoritar de ceangăi, maghiari romano-catolici care, pentru a lucra în ocnele de sare din zonă, au trecut munții și s-au așezat acolo, ajungând până la Gura Slănicului.

Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” (1943)

La începutul secolului XIX moșia a fost donată Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi care a dat-o în arendă boierului, cămăraș de ocnă, Mihalache Spiridon. Pe teritoriul împădurit boierul a descoperit 5 izvoare cu apă minerală (1801), ulterior primul izvor descoperit primind numele său, izvorul nr. 1 „Mihail”. Apele fiind tămăduitoare, i-a mers rapid vestea.

Pentru a putea fi accesate, s-a creat o cărare. Apoi, primind aprobarea Domnitorului Scarlat Callimachi, a adus din ocne rufetași (1808). Aceștia au tăiat o porțiune din pădure, au amenajat băi (feredeie), au construit 2 case din lemn și o Biserică de lemn (1810-1816).

Numărul vizitatorilor crescând, s-au construit alte case și în final s-a creat stațiunea Feredeiele Slănicului.

În acea perioadă în zonă s-au așezat țărani veniți de pe valea Oituzului și s-au creat satele Cerdac și Satul Nou.

Satul Nou, comuna Pârgărești- Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail” (1925)

Stațiunea a devenit renumită pe plan internațional mai ales după ce apele izvoarelor 1,3,4 au obținut medalia de argint la Expoziţia internaţionalã de balneologie de la Frankfurt pe Main (1881) și medalia de aur la Expoziţia din Viena (1833).

Până în 1851 s-au mai descoperit izvoarele 6 și 7. Stațiunea s-a extins după ce, prin legea dată, terenurile înconjurătoare au putut fi cumpărate cu condiția ca pe ele să se construiască vile (1884), apoi vechea așezare a fost mutată la periferia stațiunii și în perioada 1887-1912 s-au construit mai multe hoteluri.

Pe locul unde au locuit muncitorii s-a amenajat un parc și în apropierea lui o seră.

Pârâul Slănic a fost îndiguit și peste el s-au construit poduri. S-au captat izvoarele, s-a construit o fântână cu apă potabilă și s-a înființat o uzină electrică. Au fost aduși specialiști străini care, prin tehnică nouă, au modernizat pavilioanele de tratament.

În 1888 a fost dată în folosință linia de cale ferată Adjud-Târgu Ocna, cu stație în stațiune și în 1890 s-a construit șoseaua Târgu Ocna- Slănic Moldova.

În 1895 a fost construit un Cazinou, cu săli de teatru și concert, saloane pentru jocuri și un salon în care aveau loc baluri.

Acolo, având doar 8 ani, George Enescu și-a susținut primul concert.

La începutul Primului Război Mondial, înaintând spre a cuceri Moldova, trupele austro-ungare și germane au devastat stațiunea și Comandamentul german s-a cantonat în Hotelul Racoviță (1916-1918). După război stațiunea a început să fie refăcută, parțial Hotelul Racoviță, apoi s-a repus în funcție uzina electrică, s-a amenajat parcul, s-au reconstruit și reparat restul hotelurilor și s-a restaurat cazinoul, dotat cu o sală de muzică și un pavilion restaurant.

A urmat cel de Al Doilea Război Mondial când stațiunea a fost ocupată de germani și până în 1944 Vila Rica a devenit reședința comandantului armatelor germane „Ucraina de Sud”.

Postbelic, după naționalizarea stațiunilor balneare (1948), Slănic Moldova a fost refăcut. S-au construit noi hoteluri, un sanatoriu și o policlinică, s-au modernizat izvoarele și s-a amenajat o mofetă.

După reorganizarea administrativă (1968) orașul a primit numele actual, a fost inclus în județul Bacău și din 1974 a fost declarat stațiune.

Apele sale sunt folosite în tratarea afecțiunilor digestive, urinare, cardio-vasculare, respiratorii, endocrine, ginecologice, reumatismale, prin cure externe și interne.

În acea zi urma să părăsesc județul Bacău și să-mi continui drumul prin județul Covasna. Din Slănic Moldova aveam 2 variante, un drum mai scurt, greu accesibil și unul mai lung, asfaltat. Normal că l-am ales pe al doilea. M-am întors în Târgul Ocna și m-am îndreptat spre sud est. În total 23 kilometri și am ajuns în comuna Oituz, fostă Grozești, unde îmi fixasem 2 obiective.

În localitate a existat o Biserică de lemn (1642), situată pe malul râului Oituz care a fost distrusă în atacurile tătarilor (1700). Apoi a fost construită o Biserică din piatră (1854), la rândul ei distrusă în luptele din Primul Război Mondial (1916). După război a fost ridicată actuala Biserică Romano-Catolică „Preasfânta Treime” (1924), situată pe fostul tranșeu al liniei a 3-a a frontului românesc.

Clădirea, din piatră cioplită, în stil gotic, s-a construit sub indicațiile unui arhitect italian.

Abia după cel de Al Doilea Război Mondial, prin ridicarea turnului înalt de 35 metri, a fost finalizată.

Tot în 1924 la marginea satului, pe dealul Coșna, zonă în care s-a desfășurat cea de a 3-a bătălie de la Oituz, s-a ridicat un monument dedicat celor căzuți în luptele crâncene purtate.

La inițiativa unor generali, s-a constituit Fondul Oituz, din cotizații ale ofițerilor la care s-a adăugat și contribuția familiilor unor cavaleriști decedați. Locul și materialele de construcție au fost donate de soția fostului General Eremia Grigorescu.

Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial este format dintr-un obelisc din piatră, înalt de 5 metri, deasupra căruia tronează un vultur din bronz. La baza lui se află un cavalerist în poziție de atac, un cal și un scut cu stema României, din bronz. În momentul inaugurării (1931) pe fațada principală, în partea superioară, se afla un medalion din bronz reprezentându-i pe Regele Ferdinand I și regina Maria, ca soră de caritate. Pe laterale erau postate plăci comemorative cu numele batalioanelor care au participat la lupte.

În anul 2010 monumentul a fost restaurat și, pentru a fi ușor accesibil, s-a construit o scară cu 106 trepte.

Am continuat drumul prin Pasul Oituz, o trecătoare între munții Nemira, la nord și munții Brețcului, la sud, care azi face legătura între județele Bacău și Covasna. Săpăturile arheologice au descoperit că ea exista încă din neolitic. Șoseaua pe care rulam a fost construită sub Imperiul Austro-Ungar (1847).