Orașul Pâncota este situat în centrul județului Arad, în extremitatea nordică a Podgoriei Aradului, la poalele munților Zărandului. A fost prima atestat documentar din 1202-1203, cu numele villa Pankota, situat la poalele dealului Pelegului, perioadă când pe actuala locație funcționa  Mânăstirea Benedictină „Sf. Fecioară”, atestată documentar din 1217. Așezarea a fost mult mai veche, săpăturile arheologice descoperind urme de locuire din perioada dacică (sec. II-III e.n.). În secolele XII-XIII au avut loc invaziile tătarilor și pe întreg teritoriul actualului județ Arad au fost construite cetăți de apărare, cea din Pâncota, prin fortificarea și înconjurarea cu șanț de apărare a mânăstirii (1240). Sub domnia lui Sigismund de Luxemburg a devenit proprietate regală (1318), apoi a fost donată familiei Losonczy (1387), partea mânăstirii neintrând în proprietatea lor. Familia a rămas proprietară  timp de cca. 2 secole.

Din 1475 Pâncota a primit statutul de târg (oppidium). De mai multe ori localitatea a fost distrusă de atacurile turcilor și contracararea lor de austrieci. În atacul turcilor din 1565 mânăstirea și cetatea au fost distruse. Deși pașa dorea demolarea cetății, în 1595 a fost cucerită de ardeleni și timp de 3 ani a intrat în posesia lui Mihai Viteazul. Recucerită de turci, doar pentru 1 an, în luptele purtate cetatea a fost distrusă. Revenind Ardealului, Pâncota a intrat în administrarea cetății Ineu, fiind în posesia comitelui Zărandului și castelan Pentnehazy și din 1651 a comitelui Ferenczy.

Când otomanii au cucerit Ineul (1658), partea vestică a comitatului Zărand, implicit Pâncota, au intrat în componența Pașalâcului Timișoara. Turcii fiind învinși de austrieci, a intrat în administrarea Imperiului Habsburgic și în Pâncota s-a instalat o garnizoană militară (1693). După Pacea de la Passarowits (1718) a revenit austro-ungarilor. Domeniul Pâncotei (Vetus Pankotha) a fost donat Ducelui de Modena (1726). În acea perioadă biserica ortodoxă veche a fost înlocuită cu Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” (1728), la rândul ei cu una de cărămidă și piatră, actuala  Biserică Ortodoxă „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (1765-1812).

În oraș a existat o comunitate reformată încă din 1545 care, în aceeași perioadă cu ortodocșii, au construit  Biserica reformată (1791), refăcută în 1883.

Fiind cunoscută pentru tăbăcarii și pielarii săi, Pâncota a primit dreptul de a ține 3 târguri anuale (1768). Pentru populația predominant românească în 1775 s-a înființat prima Școală cu predare în limba română. Din 1776 localitatea a fost colonizată cu germani, apoi a avut loc colonizarea masivă cu maghiari și în 1782 s-a înființat o Școală catolică cu predare în limbile germană și maghiară. S-a înființat  parohia catolică și, pe cheltuiala Împăratului Francisc I, s-a construit Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” (1806-1807), azi situată lângă Parcul Central al orașului.

După Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784), din ordinul Reginei Maria Terezia, în Pâncota a fost construită o închisoare domenială. În ea au fost închiși și participanții la Revoluția din 1848-1849. Ulterior în clădire a funcționat Hanul vechi de Poștă (1858-1881) și azi este sediul Primăriei și Consiliului Local Pâncota.

Participând la revoluție împotriva habsburgilor, nepotului Ducelui de Modena i-a fost confiscat Domeniul Pâncota, devenind domeniu regal. Împăratul Francisc I al Austriei a aprobat formarea breslei tăbăcarilor și pielarilor (1821), târgul devenind un important centru meșteșugăresc. Apoi satele domeniului au fost vândute, Pâncota intrând în posesia Baronului Dietrich.

Acesta și-a mutat reședința la Pâncota și a început construcția unui castel, în stil baroc, terminat în anul 1840, azi numit Castelul Dietrich-Schulkowsky. Pentru acea vreme era un castel impozant. Construit pe 2412 metri pătrați, în formă de U, cu 3 aripi, în care odăile erau spațioase, pe fațadă a fost bogat ornamentat. Acoperișul din faianță colorată, suprapusă sub forma unor solzi, impresionează și azi.

În acea perioadă proprietarii de vii s-au organizat sub forma Comunei Premontoriale, cu statut propriu și s-a creat Școala Confesională Reformată (1842). Cinci ani mai târziu s-a înființat o fabrică de spirt și în 1852 o fabrică de bere, iar în 1854 s-a deschis Serviciul de Expediții Poștale din Pâncota.

După moartea baronului (1855) castelul a fost moștenit de ginerele său, prințul polonez Jozsef Schulkowsky. Soția sa decedând, s-a recăsătorit cu o actriță din Budapesta, foarte cheltuitoare, și prințul treptat și-a vândut proprietățile. Castelul din Pâncota a fost cumpărat de negustori evrei, după cel de Al Doilea Război Mondial a fost naționalizat, între 1977-2013 în el a funcționat Primăria Pâncota și azi este în proprietate privată.

Începând cu anul 1883 și până la finalul secolului Pâncota a devenit un oraș foarte dezvoltat, dotat cu gară proprie. În el funcționau o corporație meșteșugărească, Secție de Poliție, un telegraf, Corpul Pompierilor Voluntari, Banca Populară, o Școală de ucenici, subvenționată de stat, trei mori cu aburi pentru măcinat cereale. În 1890 s-a format și o comunitate mică de baptiști.

Biserica Creștină Baptistă

La începutul secolului XX s-au înființat Fabrica de cărămidă și țigle (1900), Fabrica de oțet, Fabrica de mobilă curbată (1912), Banca Industrială și Agricolă Pâncota (1908). În 1918 proprietățile deținute de străini au fost naționalizate, administrația a fost schimbată cu una românească și s-a format garda națională. Interbelic dezvoltarea sa a continuat prin înființarea Fabricii de piele „Rotor”, în 1921 s-a introdus electrificarea. În oraș funcționau 4 bănci, un cazinou și un hotel, în localul căruia s-a deschis un cinematograf, etc.

În anul 1924 la Pâncota s-a înființat comunitatea penticostală care și-a construit propria biserică, a cincea din țară, înlocuită cu una nouă în 1995. Apoi a izbucnit cel de Al Doilea Război Mondial, când pe teritoriul orașului s-au purtat lupte crâncene între armatele ruso-română și horthistă. Instaurându-se comunismul, germanii din Pâncota au fost expropriați (1945) și prin Reforma Agrară românii au fost împroprietăriți cu terenuri mici. În 1965 s-a construit un Spital, desființat în 1989 și din 1968 Pâncota a primit statutul de oraș, de care aparține administrativ satul Măderat, situat la 4 kilometri sud-est.

Satul a fost numit după căpetenia de trib maghiară Meyer. Pe teritoriul său arheologii au descoperit fragmente ceramice din perioada dacică și căldări de lut din secolele XI-XIII care au demonstrat că a fost locuit permanent. În 1739 în sat a existat o Biserică de lemn ortodoxă care, ruinată a fost înlocuită cu actuala Biserică din piatră, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. Un secol mai târziu interiorul a fost pictat și în turn s-a instalat un ceas, apoi a fost înconjurată cu un gard de cărămidă.  În perioada 1993-1994 pictura a fost refăcută în tempera și gardul înlocuit cu unul de beton și fier forjat.

Citește și Comuna Târnova cu 5 sate aparținătoare, jud. Arad