Biserica Evanghelică Fortificată Homorod, jud. Brașov

Comuna Homorod, din județul Brașov, se află la 5 kilometri est de orașul Rupea. A fost prima dată atestată documentar din anul 1250.

În comună s-a păstrat Biserica Evanghelică Lutherană Fortificată, construită spre sfârșitul secolului XIII.

Spre deosebire de celelalte biserici din Transilvania, care aveau trei nave, aceasta avea doar una, care a fost decorată cu picturi murale, la care s-au adăugat altele în secolele XIV și XV.

La sfârșitul secolului XV biserica a fost înconjurată cu un zid de apărare, înalt de 7-8 metri, în colțuri cu turnuri pe două nivele. În partea superioară zidul prezenta un coridor, sprijinit pe console de lemn, care trecea și peste fațadele turnurilor.

Intrarea în incintă se făcea prin turnul de apărare situat în centrul aripii de vest. La interior, curtea a fost înconjurată cu un alt zid de apărare, mai scund.

În 1623 componentele de lemn au fost distruse într-un incendiu, acoperișul turnului fiind refăcut trei ani mai târziu.

Până azi din zidul exterior s-au păstrat laturile de vest, nord și est iar din cel interior laturile de sud și vest.

Numărul populației crescând (secol XV), în interiorul bisericii s-au construit două balcoane suprapuse, pictate cu motive florale, cel superior ocupat de băieții nou confirmați și cel de jos pentru băieții mai mari, bărbații maturi ocupând tribuna inferioară de pe peretele de nord, bătrânii stranele situate de-a lungul pereților sălii și femeile centrul bisericii.

În anul 1784 sala a fost extinsă cu un nou cor, situat la baza turnului. A fost spart zidul bisericii, extinderea a fost împrejmuită cu un zid de piatră, i s-a creat cu tavan boltit, susținut de arcuri, ulterior acoperit de un tavan plat de lemn (1792).

Corul a devenit de fapt parterul turnului. Pe zid, la 2 metri înălțime, a fost creată o poartă prin care era accesat turnul, direct la etajul doi. De acolo se urca pe o scară ce trecea prin grosimea zidului.

În interior s-au creat strane noi, altarul din lemn, decorat cu statui: în centru Isus răstignit, pe laterale Sf. Petru cu cheia în mână și Sf. Pavel cu o sabie. Deasupra lui a fost postată orga.

Amvonul a fost decorat cu picturi în stil popular, reprezentând scene biblice și în partea superioară cu motive florale aurite.

Deasupra corului s-a înălțat un turn cu 8 nivele, cu înălțimea de 27,7 metri. A fost construit din piatră, în formă pătrată, cu latura de 11 metri și zidurile de 3 metri grosime la bază și 2 metri începând cu nivelul 4. La nivelul superior se continua cu balustrada de lemn, formând un coridor de apărare.  

Biserica a fost restaurată și modificată în secolul XIX, când i s-a adăugat sacristia și s-a construit turnul-clopotniță, dotat cu 3 clopote, mutate în turnul inițial în 1923.

Apoi, pentru a se evita surparea turnului, arcul care susținea peretele lui de vest a fost umplut cu piatră și corul a fost separat de sală. Nemaiputând fi utilizat, în el s-au păstrat până azi picturile murale originale, descoperite de restauratori. 

Citește și Orașul Rupea, județul Brașov

Un gând despre „Biserica Evanghelică Fortificată Homorod, jud. Brașov

  1. Pingback: Un drum Vârghiș- Homorod: Biserici fortificate și Cetatea Jimbor | Excursiile Monicăi

Lasă un comentariu