Cetatea Rupea este situată pe dealul Cohalmului, pe o stâncă înaltă de bazalt, la marginea de vest a orașului Rupea, județul Brașov. După ce a fost restaurată, în anul 2013 a intrat în circuitul turistic și fost deschisă spre vizitare. La momentul vizitei mele, în plin sezon turistic (august 2021), inexplicabil pentru mine, vizitarea cetății se putea face doar până la ora 17…

Pentru a o vedea, din oraș am urcat o alee amenajată, apoi am înconjurat zidurile cetății până la intrare, unde am plătit o taxă modică.

Fiind dimineață și ajungând la ora deschiderii, am avut norocul să fiu singurul vizitator, astfel am putut să mă „transfer” în timpurile de demult.

Pe locul cetății săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unei așezări încă din paleolitic și neoliticul timpuriu (5.500-3.500 î.e.n.), de asemenea urmele fostei cetăți dacice Ramidava despre care o legendă spune că a fost locuită de Decebal. Acesta fiind învins de romani, deci umilit, s-ar fi sinucis acolo. Cert este că cetatea a fost transformată în castrul roman Rupes, fortificație cu rol de a apăra zona și rutele comerciale care o legau de celelalte provincii ale țării.

Pe locul castrului ruinat în secolele X-XIII s-a construit o parte din actuala cetate. A fost atestată documentar abia din 1324 când sașii care s-au răsculat împotriva Voievodului Transilvaniei și a Regelui Ungariei Carol Robert D’Anjou s-au refugiat în cetate, numită atunci Castrum Kuholm.

În perioada 1432-1437 armata otomană a asediat, cucerit și jefuit cetatea. După retragerea lor, a trecut sub administrarea comunității săsești care a refăcut-o și a înconjurat-o cu ziduri defensive (sec. XIV-XV), ulterior modificate pentru adaptarea la tehnicile de apărare contra asediilor și a noilor forme de arme folosite. Cetatea a devenit un important centru comercial în care funcționau 12 bresle.

În lupta sa pentru unirea celor trei provincii românești, în drumul spre Șelimbăr, Mihai Viteazul a trecut prin zonă (1599). Sașii, nedorind unirea, i s-au opus și Mihai Viteazul a asediat cetatea.

Un secol mai târziu un incendiu puternic a distrus-o (1643), apoi a fost ocupată, fără luptă, de armata habsburgică. Aceștia au refăcut-o și în decursul timpului, prin adăugarea de fortificații noi, a fost extinsă, ajungând la forma spirală.

Cetatea Rupea este întinsă pe 11 hectare și, văzută de sus, seamănă cu cochilia unui melc. Este împărțită în trei secțiuni, după vechimea lor, pe care vizitatorii le parcurg începând cu secțiunea mai nouă, până la vârful dealului, unde se află secțiunea cea mai veche. Eu le voi descrie cronologic.

Cetatea de Sus, cea mai veche, a fost construită între secolele X-XIII, ocupând o suprafață de 1.500 metri pătrați. În acea zonă s-au păstrat până azi câteva repere. Din Turnul Pulberăriei, construit la sfârșitul sec. XIII- începutul sec. XIV ca turn de poartă, până azi s-au păstrat 2 arce de susținere. Superior, pe partea de vest, era prevăzut cu 3 guri de tragere. La demolarea parțială a fortificației (1809) turnul a fost distrus, supraviețuind doar partea de vest.

Rondela (sec. XV) a servit în scop militar o scurtă perioadă de timp. Apoi a fost dezafectată și legată de zidul dintre turnuri (curtină).

În secolul XVI mulți dintre sașii privilegiați s-au mutat în cetate. S-au construit case, spații pentru administrație, o capelă, casa preotului, locuri pentru depozitare, etc. și până în secolul XVII cetatea s-a extins, inițial cu Cetatea de Mijloc, apoi Cetatea de Jos. Din cele aproximativ 100 de case azi mai există doar 3, conservate până la nivelul acoperișului, situate în Cetatea de Sus. 

Doar etajul era locuit, primul nivel fiind folosit ca depozit sau atelier.

Între case erau delimitate culoare. Pe unul, existent și azi, am urcat până la a treia căsuță, situată la cea mai mare înălțime a cetății.

Căsuța din Vârf, numită în timp Camera de sus (1664), Camera nouă (1792), se presupune că a fost amplasată pe locul unui vechi donjon care apare pe o reprezentare grafică a cetății din 1735.

Am coborât și am ieșit din Cetatea de Sus prin Poarta Cetății de Mijloc, construită în secolul XV, după retragerea turcilor.

Din vechea poartă s-au păstrat un arc de boltă și un șanț de culisare pentru grătar, situat vertical.

De acolo am intrat în Cetatea de Mijloc. Fortificațiile ei au fost construite în sec. XV și până în sec. XVII au fost extinse de austriecii instalați în cetate (1688). 

Aceștia au renovat-o și fortificat-o puternic, construind, sau modificând, mai multe turnuri. Capela, situată pe latura de vest, a fost construită inițial cu rol de apărare. În secolul XVII a devenit locuința capelanului cetății. După inscripțiile religioase găsite pe ea (1650, 1718), azi dispărute, cercetătorii au considerat că la un moment dat a fost capelă lutherană.

Turnul Cercetașilor, inițial Turnul Greavilor, numit după judele regal Adam Greb (1491), era principalul fort al cetății. A fost refăcut în secolul XVII, având 3 niveluri cu creneluri înrămate cu cadru de lemn de stejar și prevăzute cu dispozitiv de închidere, pătrate până azi.

Din Turnul Ungrei, inițial pentagonal (sec. XV), apoi modificat într-o formă mai simplă (sec. XVII), azi se păstrează doar o parte.

Îndreptându-mă spre ieșire, am intrat în Cetatea de Jos, construită începând cu secolul XVII.

În față am văzut Turnul Porții care a fost prevăzut cu creneluri și guri de curgere a păcurii.

La momentul vizitei mele (2021) interiorul său era amenajat ca galerie de artă.

În dreapta lui a fost construit Turnul Nou, numit ulterior Turnul Slăninii, deoarece era folosit pentru conservarea produselor de carne și în stânga Turnul Slujitorilor, cu 3 nivele, primul semi-îngropat, prevăzut la exterior cu creneluri, menționat în documentele din 1644 ca fiind reparat.

În apropierea lui a fost creată o Fântână de 41 metri adâncime, mărginită cu ghizd de piatră, din care s-au recuperat câteva bucăți, care a fost terminată în timpul judelui regal David Weirauch (1613).

La exteriorul cetății a fost săpat un șanț adânc peste care, pentru accesul în cetate, s-a creat un pod de lemn, mobil, acționat prin scripeți, azi dispărute.

În anul 1789 cetatea a fost folosită în scop de apărare pentru ultima dată, când populația s-a refugiat din fața ultimului atac otoman.  Un an mai târziu o furtună puternică a avariat-o și cetatea a fost abandonată treptat.

În 1835 Primăria a creat un fond de întreținere a cetății, numită de atunci „monument”, la care s-a participat și cu donații. În cetate a fost angajat un paznic permanent. Acesta a locuit acolo, împreună cu familia, într-o casă refăcută în jurul anului 1850. Sub regimul comunist, deoarece se dorea reciclarea bazaltului pe care era situată, a scăpat cu greu de la distrugere. Totuși în 1954 cetatea a fost restaurată. În ce scop, nu am priceput, ulterior ea fiind abandonată.

Citește și Orașul Rupea, județul Brașov