Orașul Sebiș este situat în nordul județului Arad, pe valea Crișului Alb, între munții Zărandului și Codru Moma. Săpăturile arheologice au descoperit fragmente de obiecte, datate din secolele IX-X, atestând existența unei comunități în zonă, încadrată în voievodatul dintre Mureș și Crișuri, condus de Menumorut.

Pentru a păzi intrarea spre munții Apuseni, acolo a fost încartiruită  o mică armată, condusă de comitele Siblesy (1227-1228), lângă care s-au mutat localnici și, pe malul Văii Dezna, s-a format o localitate. A fost supusă atacurilor tătare, cel din 1241 distrugând-o total, comitele retrăgându-se în Cetatea Dezna.

În timp localitatea s-a refăcut, în secolul XVI fiind în proprietatea Beiului de Ineu. În acea perioadă a existat o parohie reformată (1547), cu o Biserică de lemn care a rezistat până la începutul secolului XIX, când a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Reformată (1800-1813).

Au început atacurile otomane, cel din 1574 distrugând total satul și cucerind Cetatea Dezna, an în care apare și prima atestare documentară a Sebișului.

Primăria Sebiș

Turcii fiind alungați, satul a intrat, pe rând, în posesia mai multor proprietari, până când a fost iar cucerit de otomani (1658-1693). Aceștia l-au deținut scurt timp, fiind alungați de habsburgi, sub care satul a început să dezvolte și în 1746 a primit statutul de târg.

Primăria Sebiș

Era locuit preponderent de români, ortodocși, care în 1755 aveau o Biserică de lemn. Tot atunci localnicii trecuți la ritul greco-catolic au primit aprobarea și au construit, în spatele gării, Biserica Greco-Catolică (1784).

Spitalul Sebiș

La sfârșitul secolului XVIII biserica ortodoxă a fost mutată în curtea actualei biserici de zid, Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” (1829-1834).  Ulterior ridicării celei noi, a fost demolată.

Populația de rit catolic și-a construit propria biserică care a rezistat până azi, Biserica Romano-Catolică  „Sf. Mântuitor” (1837).

Pentru a deservi și satul Donceni, vechea Biserică de lemn, de pe Dealul Popii,  a fost mutată la marginea Prăjeștiului (actual inclus în oraș). În perioada 1864-1868 a fost înlocuită cu actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Prăjești, clădire din piatră, cu turn de lemn căreia, în cursul reparațiilor din 1888-1889,  acoperișul i-a fost schimbat cu unul de tablă și turnul refăcut din cărămidă.

Viața iobagilor înăsprindu-se, birurile fiind tot mai mari și neavând drepturi, chiar și căsătoria putea să aibă loc doar cu aprobarea nobililor, în 1784 în comitatul Zarandului a izbucnit Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, care s-a extins apoi și în comitatul Hunedoarei, la care au aderat și iobagi din zona Sebiș. Pentru a o înăbuși au fost trimise trupele armatei habsburgice. O lună mai târziu, prin trădarea unui pădurar din Abrud, Horea și Cloșca au fost prinși, apoi executați prin tragere pe roată. Un an mai târziu, de asemena trădat, a fost prins și Crișan. Pentru aducerea aminte a acelor vremuri, în fața Spitalului din Sebiș a fost postat Monumentul Horea, Cloșca și Crișan.

Ca toată zona, Sebișul a aparținut Ducelui de Modena (1790). Din 1814 a trecut în proprietatea Contelui Waldstein care și-a ridicat în târg un conac, în stil baroc târziu, Conacul Waldstein, azi situat în centrul orașului și folosit ca Bibliotecă Orășenească.

Treptat au început să fie valorificate pădurile și zăcămintele de fier din zonă. În acel context, la Sebiș s-a deschis primul și cel mai mare atelier de prelucrare a fierului (1840), ulterior dezvoltat și transformat în fabrică. După organizarea administrativă (1861) localitatea a făcut parte din Comitatul Zărandului.

Centrul Cultural Sebiș

Apoi Imperiul Habsburgic a fost condus de două monarhii, Austro-Ungaria (1867), când o parte din zonă, Principatul Transilvaniei, a fost inclusă în Ungaria. Cealaltă parte, în care era situat și Sebișul,  a rămas în  Partium, zonă recunoscută încă de pe vremea dominației turcești (1541) ca aparținând Principelui Ioan Zapolya.

Biserica Baptistă „Sf. Treime”

În timpul Primului Război Mondial o parte din localnicii care au participat la lupte au decedat. Pentru a-i cinsti, în Parcul Tineretului din oraș a fost postat Monumentul Eroilor.

La sfârșitul războiului, prin Tratatul de la Trianon (1920), regiunea Partium a fost împărțită între Regatul României, Cehoslovacia și Ungaria, Sebiș revenind României în care, după 1968, a fost inclus în județul Arad. Orașului i s-au alipit câteva sate, devenite cartiere. În cartierul „Satu Nou” în secolul XX s-a înființat o nouă parohie ortodoxă și între anii 1995-2004 s-a construit Biserica Ortodoxă „Sf. Treime”, o clădire din cărămidă, acoperită cu tablă.

De oraș aparțin administrativ trei sate. Satul Prunișor este situat la la 5 kilometri nord de Sebiș. A fost atestat documentar din 1406. Este unul din locurile unde în 1944 s-au desfășurat lupte crâncene contra hortyștilor. În jurul anului 1754 în sat a existat o Biserică de lemn. Când vatra satului s-a mutat în locul actual, s-a construit o altă Biserică de lemn și cea veche a fost  vândută satului Rănușa. Biserica a rezistat mai bine de un secol. Deteriorată a fost înlocuită cu una de zid (1889), la rândul ei înlocuită cu actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavril”(1980).

Satul Sălăjeni se află la 5 kilometri est de oraș. A fost atestat documentar din1574. Până când s-a construit o Biserică de lemn (1786), a fost filie a celei din Prăjești, localitate inclusă azi în oraș. În anul 1912 biserica veche a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”.

Pentru a ajunge în satul Donceni, atestat documentar din1439, din Sebiș se rulează 5 kilometri nord-est, pe drumul spre Stațiunea Moneasa. Prima Biserică de lemn din sat este menționată în anul 1755. A fost înlocuită cu o biserică de zid (1853-1873), înlocuită în 1947 cu actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Ap. Petru și Pavel”.

Citește și Comunele Ignești și Dezna, jud. Arad