Orașul Pápa, încadrat în județul Veszprém, Ungaria, este situat pe valea pârâului Tapolca. Pe teritoriul său arheologii au descoperit urme de louire încă din neolitic. Orașul s-a format pe locul unde au existat 11 sate. Prima dată a fost menționat documentar într-un act de donație (1214). 

Părerile istoricilor despre originea numelui orașului sunt împărțite.  Unii spun că provine de la cavalerul bavarez Popo, care deținea un conac acolo încă dinaintea formării orașului, alții că provine de la cuvântul púp, fiind construit pe un deal.

Majoritatea afirmă că provine de la expresia folosită de Regele Ștefan I când a primit coroana adusă de la Roma, Papa Silvestru trimițându-i-o prin Episcopul Asztrik: „Ecce papa misit mihi coronam”, adică „Iată, Papa mi-a trimis o coroană”.

În secolul XIII orașul era sediul unui arhidiaconat și se presupune că exista o biserică, construită sub Regele Ștefan I al Ungariei.

La sfârșitul secolului XIV a primit statutul de oraș-târg (oppidum). Pe malurile pârâului Tapolca s-au construit mai multe mori, care au ajutat la dezvoltarea orașului.

Treptat numărul populației a crescut, s-au creat breslele și orașul a fost extins. Din acea perioadă s-au păstrat câteva clădiri, între care Casa Korvin (Korvin ház), pe care azi o tăbliță precizează anul construcției și al modificărilor suferite în timp (sec. XV-XVI, fațada sec XVIII).

Inițial în oraș s-au stabilit franciscanii. Aceștia au extins vechea biserică, în stil gotic și au folosit-o până la Reformă, când a fost preluată de protestanți. Ruinele ei, depistate de arheologi, azi se află sub Marea Biserică Papală din centrul orașului.

Pe lângă Biserică Reformată în 1531 s-a fondat Colegiul Reformat (Református Kollégium), care a educat viitorii reprezentanți ai clerului până la Contrareforma habsburgilor (sec. XVII), când proprietara orașului, familia Esterházy, susținând recatolicizarea, l-a închis (1752). Totuși colegiul s-a mutat în satul Adásztevel și studiile au continuat sub conducerea profesorului de teologie, filozofie și matematică István Márton Mándi. După emiterea Decretului de toleranță religioasă, emis de Regele Iosif II, colegiul din Pápa și-a redeschis porțile (1783), profesorul s-a întors și l-a condus până la moartea sa. 

În 1797 s-a construit Internatul Colegiului Reformat (Református Kollégium internátusa), clădire în stil baroc, pe care azi este postată placa memorială Mandi Marton Istvan (1790-1831).

În 1804 a fost ridicat la rang egal cu școlile reformate din Debrecen și Sárospatak. Apoi s-a creat Academia Teologică Reformată (Pápai Református Teológiai Akadémia) cu facultățile de științe naturale, filozofie, științe umaniste și drept, cărora la sfârșitul secolului XIX li s-a alăturat și Institutul de Stat de Formare a Profesorilor. Acolo au studiat multe dintre personalitățile țării, între care Petőfi Sándor, viitor poet maghiar, revoluționar (1848-1849) și Jókai Mór, viitor  romancier, membru al Camerei Lorzilor, membru al consiliului de administrație Academiei Maghiare de Științe. După Primul Război Mondial colegiul a fost transformat în Școala Gimnazială și Liceul Petőfi Sándor și din 1939 o Școală Comercială. Postbelic a fost naționalizat (1948-1952), Institutul de Stat de Formare a Profesorilor a fost desființat (1959) și a funcționat ca Liceu teoretic până în 1994,  când a fost retrocedat Bisericii Reformate. Din 1998 studiile teologice au fost reluate și un an mai târziu i s-a alăturat  Școala de Artă Tanc-Lánc, nou înființată.

După Contrareformă, congregația reformată fiind în creștere, biserica a devenit neîncăpătoare. La sfârșitul secolului XIX s-au adunat fonduri care, izbucnind Primul Război Mondial, s-au pierdut. Primind aprobarea să fie ridicată în zona Colegiului Reformat, în 1931 Teatrul Jókai, existent acolo din 1881, a fost demolat și în perioada 1932-1934 Biserica Reformată (Református templom) a fost terminată.

Clădirea, în stiluri arhitectonice combinate, neo-baroc, neo-renascentist și Art Nouveau, a fost prevăzută cu 2 turnuri, de 54 metri înălțime, legate printr-un fronton arcuit, dotate cu 4 clopote (1936). În piațeta din fața ei azi se înalță o coloană, pe care e așezat un vultur pregătit să zboare, Monumentul bătăliei de la Ihász (Az ihászi csata emlékműve), purtată în Războiului de Independență Rákóczi (1848-1849).

În prima parte a secolului XVII majoritatea locuitorilor orașului erau protestanți. În 1638, chemați de moșierul catolic László Csáki, în oraș s-au stabilit primii călugări ai Ordinului Paulin. Cu ajutorul lor moșierul a înființat o școală catolică, consemnată documentar din 1647. În perioada în care Liceul Reformat a fost desființat, a funcționat ca liceu principal. Acesta reînființându-se, școala a devenit particulară  și din 1794 liceu regal.

case construite în 1790

În 1802 clădirea liceului a fost restaurată și, preluată de benedictini, din 1911 a funcționat ca Liceu Benedictin. Unul dintre elevii școlii a fost Ferenc Deák avocat, membru al parlamentului și ministrul justiției în Guvernul Batthyány (1848), unul dintre cei 3 care au semnat acordul compomprimului austro-ungar, în urma căruia s-a format dubla monarhie.

clădire construită în sec. XVIII

În timpul celor Două Războaie Mondiale clădirea a fost transformată în spital militar. Postbelic a fuzionat cu școala elementară catolică și a devenit liceu de stat, din 1951 numit după fostul elev, devenit important colonel de armată, Colegiul Türr István (Türr István Gimnázium és Collégium), în care din 1974 a funcționat și o școală profesională, schimbată în 1997 cu una pedagogică, desființată în 2005, de când a rămas doar liceu.

În același timp cu școala, călugării paulini au construit și o biserică. Pe locul ei, în perioada 1734-1742 a fost construită Biserica Benedictină a Maicii Domnului (Pápai Nagyboldogasszony bencés templom), comandată de Episcopul de Veszprém, Ádám Acsády, a cărui stemă, sculptată în marmură roșie, a fost postată deasupra ușii de intrare.

Călugării franciscani, stabiliți în oraș încă din secolul XV și retrași după Reformă, au revenit în 1660, chemați de contele Ferenc Esterházy.

La cererea contelui, pe o parcelă din terenul său, au construit Biserica Romano-Catolică „Maica Domnului” sau Biserica Franciscană (Pápai Kisboldogasszony templom vagy Ferences templom) și aripa de vest a mânăstirii (1678-1680). Complexul, avariat de incendii (1707, 1747), a fost refăcut de Episcopul de Eger Károly Eszterházy, când i s-a adăugat și aripa de est a mânăstirii (1764). Deasupra porții, într-o nișă, a fost postată statuia Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe, pe fațadă, în două nișe superioare, laterale, statuile Sf. Francisc, ținând o cruce în mână și Sf. Ecaterina, sprijinită pe o sabie, cu o pană de scris în cealaltă mână. Deasupra lor, central, a fost pusă stema reunită, reprezentând familiile Esterházy-Thököly. Turnul bisericii a fost construit pe latura sanctuarului, între naos și mânăstire.  

În 1950 comuniștii au dizolvat ordinele religioase. Biblioteca mânăstirii, cu mii de volume, vechi de sute de ani, au fost distruse și încăperile au fost trasformate în birouri de stat. După schimbarea regimului politic clădirea a fost abandonată și a început să se ruineze treptat. 

Pe la mijlocul secolului XVIII contele Esterházy a devenit proprietarul localității. Pe cheltuiala sa, în perioada 1774-1786 s-a construit Biserica Catolică Sf. Martir Ștefan (Szent István vértanú katolikus templom), azi situată în Piața centrală  (Fö tér), numită și Marea Biserică Papală. Clădirii, în stil baroc târziu clasicizant, i s-au ridicat două turnuri, înalte de cca. 57 metri, dotate cu câte 2 clopote.

Pe turnuri au fost create coloane, pentru a susține partea superioară din cupru, pe care a fost postat câte un ceas. Între turnuri, partea superioară a fațadei principale a fost decorată cu sculpturi.

În biserica de 42 metri lungime, 22 metri lățime și 24 metri înălțime, azi se intră pe o poartă laterală, situată sub turnul din dreapta.

În interior, pe tavan s-au creat cupole, separate prin arcade. Pereții și cupolele au fost decorate cu fresce care, prin scene și personaje religioase, prezintă viața Sf. Ștefan.

În altarul principal s-a așezat o masă masivă, în spatele căreia a fost postată o pictură cu scene religioase, străjuită de câte 2 coloane, între care au fost postate statuile Sf. Ștefan și Sf. László, deasupra lor  câte doi îngeri, toate din marmură de Carrara.

În biserică s-au amenajat patru altare laterale, numite Sf. Ioan de Nepomuk, Sf .Ana, Sf .Iosif, Sf. Carol de Borromeo și Capela Fecioarei Maria, în al cărei altar azi se află statuia Sf.Ștefan Martir. Deasupra intrării principale s-a creat un cor, în care a fost postată orga.

În decursul timpului în cripta de sub biserică au fost înmormântați mai mulți membri ai familiei Esterházy și personalități religioase.

În fața bisericii se află o fântână (szökőkút) cu un bazin rotund, din piatră. În mijlocul lui, pe un piedestal, se află statuia din bronz a unei femei, ținând într-o mână un ulcior și cu cealaltă sprijinind pe umăr alt ulcior, din care curge apa. 

Pe laturile externe ale piedestalului se află patru statui, reprezentând un pește și capetele de taur, berbec și leu.

În aceeași perioadă contele s-a ocupat și de construirea unui castel personal. În spatele biserici a existat un vechi castel, construit în secolul XV de familia nobiliară Garai. Avariat de trupele otomane (sec. XVI), apoi de un incendiu, în 1707 a fost ocupat de trupele habsburgice. După retragerea lor, treptat s-a degradat. În perioada 1743-1784 pe locul lui s-a construit Castelul Esterházy (Esterházy kastély), în stil baroc, cu trei laturi, în formă de U, înconjurat de un imens parc privat, spre care s-a orientat aripa principală unde, deasupra intrării, a fost postată stema familiei, vizibilă și azi.

În aripile laterale s-au amenajat camerele oaspeților, în cea de vest și apartamentul contelui, iar în cea de est o capelă. Au fost construite și clădiri pentru grajduri, pentru trăsuri și două case pentru paznici. Proprietatea a fost înconjurată de un gard din piatră.

În anul 1806 castelul a fost renovat, în el s-au amenajat Sala Strămoșilor, Sala Nádor, o sală de ceremonii și s-a creat poarta castelului, „păzită” de doi lei din piatră, ținând stema familiei. 

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial castelul a fost avariat, gardul și poarta au fost distruse (1945). Apoi a fost ocupat de trupele armatei sovietice, care au închis capela și deteriorat interiorul. Localnicii, nemulțumiți că parcul le fusese inaccesibil, au tăiat mare parte din copaci.

După ce exteriorul a fost renovat (1960), până în 1990 castelul a fost folosit ca bibliotecă, școală de muzică, centru cultural și muzeu de istorie locală. În 1973, la comemorarea a 150 ani de la nașterea sa, în parcul din fața castelului a fost dezvelită statuia Petőfi Sándor (Petőfi Sándor szobor).

În perioada 1999-2015 castelul a fost restaurat și clădirile din Piața centrală renovate. Capela a redevenit funcțională, în ea azi desfășurându-se nunți, botezuri, etc. Apoi a fost creată poarta din fier forjat (2019). Deși se poate vizita, eu l-am găsit închis (octombrie 2021).   

În secolul XVIII în oraș au s-au mutat coloniști germani și treptat  s-a extins.

S-au înființat mai multe școli,  din care unele funcționează și azi.

Școala Romano-Catolică (Római Katolikus Iskola)

Liceul Tarczy Lajos (Tarczy Lajos Gimnázium)

Un secol mai târziu s-au construit majoritatea clădirilor care s-au păstrat până azi,  situate în centrul localității, unele dintre ele sedii administrative. Primăria Pápa (Pápai Városháza), o clădire în stil clasicist, pe al cărui fronton se vede stema din piatră a orașului, a fost construită în 1823.

Un an mai târziu a fost ridicată  clădirea în care azi funcționează Judecătoria Pápa (Pápai Bíróság).

Placa, situată pe o altă casă, menționează că acolo a locuit Petőfi Sándor în anii 1841-1842.

Încă din 1748 în oraș s-a creat o comunitate evreiască, care în decursul timpului a crescut, ajungând în 1880 să reprezinte 25% din populație.

În 1846 au construit o Sinagogă ( Zsinagóga).

În timpul ocupației germane a orașului (1944), într-o fabrică locală s-a creat un ghetou, în care evreii au fost închiși, apoi transferați în lagărele de exterminare.

Din cei peste 2.500 de evrei deportați, postbelic s-au întors doar cam 10%. Azi fosta sinagogă este părăsită.   

Războiul este amintit și prin una dintre plăcile postate pe case, cea care amintește de Kiss Zoltan (1914-1952), locotenent colonel, parașutist militar, unul dintre creatorii parapantelor militare. 

Orașul a fost principalul centru comercial al vinurilor din regiune.

În perioada 1945-1983 a fost capitala administrativă a regiunii.