Zi frumoasă de februarie. Cum nu ieșisem de mult, m-am hotărât să fac o excursie până în orașul Orosháza din Ungaria. De la Arad, prin vama Turnu-Battonya, aveam de rulat aproximativ 80 de kilometri. Am intrat în  județul Békés unde, după 45 de kilometri, m-am oprit în orașul Mezőkovácsháza. Localitatea este atestată documentar din perioada avară (sec. VII-VIII). În secolul IX exista deja o comunitate religioasă. Invazia tătarilor a distrus așezarea. Ulterior s-a refăcut și în 1463Regele Hunyadi Mátyás a ridicat-o la rangul de târg. Apoi a fost ocupată de otomani. În retragerea lor, au jefuit și distrus localitățile, între care și Mezőkovácsháza. Zona a rămas pustie câteva secole. Fiind în proprietatea statului, terenul a fost închiriat. 

La începutul secolului XIX  în apropierea actualei localități s-au așezat familii de grădinari și au format localitatea Kovácsházi. În 1814, pentru a planta tutun, Bittó, chiriașul terenului,  l-a colonizat cu maghiari și slovaci din nordul Ungariei. După câțiva ani cele două așezări s-au unit, sub numele  Bittó-Kovácsházi, nume păstrat până la Războiul de Independență. Localitatea s-a dezvoltat mai ales după ce a fost finalizată linia de cale ferată Arad-Csanád (1883), care avea stație la marginea ei.

În perioada 1815-1898 coloniștii au construit Biserica Reformată Sf. Francisc  (St. Francisc Református Templom). În Al Doilea Război Mondial turnul bisericii a fost distrus și acoperișul și zidurile deteriorate (1938). Apoi au sosit trupele rusești care au jefuit-o. Postbelic biserica a fost refăcută. În turn, pe lângă clopotul mare care s-a păstrat intact, au fost postate încă două clopote. La împlinirea a 100 de ani de la construcție biserica a fost renovată și interiorul repictat (1999).

Dintre coloniști, catolicii și-au format propria parohie în 1833 și în 1879 au construit Biserica Romano-Catolică (Római-Katólikus Templom), în stil neogotic. Biserica a fost renovată în 1967 și 2005.

În Al Doilea Război Mondial mulți dintre localnici și-au pierdut viața. În amintirea lor, în parcul central a fost  postat Monumentul Eroilor (Hősök Emlékműve).

După 10 kilometri nord am oprit  în localitatea Kaszaper, pentru a vedea Muzeul de Istorie a Căilor Ferate (Vasúttörténeti Múzeum), situat pe marginea șoselei.

A fost amenajat în fosta clădire a gării, care a funcționat în perioada 1899-1972, ulterior folosită ca și coafor, cârciumă, spații de locuit. O perioadă a fost părăsită și treptat clădirea s-a deteriorat. Renovată, azi o parte funcționează ca muzeu, cu o expoziție feroviară.  

La exterior, pe ziduri s-au postat poze, prezentând activitatea și angajații feroviari din trecut.

Lângă clădire se pot vedea câteva vagoane și o locomotivă veche.

Ultima oprire, înainte să ajung la Orosháza, a fost în comuna Kardoskút, unde am văzut Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), construită  în perioada 1937-1938, când numărul celor din parohia lutherană, înființată în 1888,  a crescut.

Lângă biserică se află Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve), pe care sunt postate două tăblițe inscripționate cu numele celor 58 de decedați în război.

Încă 10 kilometri spre nord și am ajuns în orașul Orosháza, situat partea de vest a județului Békés, renumit pentru Complexul balnear Orosháza-Gyopárosfürdő.

Am oprit la Muzeul Teritorial Nagy Gyula(Nagy GyulaTerületi Múzeum)  care, din păcate, era închis. Primul muzeu din oraș a fost deschis în 1927, cu colecția profesorului Balázs Juhász, folosită de unul dintre elevii săi, Nagy Gyula, pentru înființarea Muzeului Orașului (1944-1950). Naționalizat, a fost numit după liderul socialismului maghiar János Szántó Kovács și din 2001 numele schimbat în cel actual. Muzeul are o secțiune despre istoria orașului, una de etnografie și folclor și alta cu Colecția literară județeană Békés. De el aparține administrativ și Casa Memorială József Darvas, scriitor și politician maghiar.

M-am îndreptat spre centrul orașului, unde am parcat lângă Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), clădire în stil baroc târziu, construită în perioada 1777-1786, de familiile venite din Zomba și așezate în oraș . Inițial au fost ridicate clădirea din cărămidă și turnul de veghe, dotat cu un clopot vechi (1730), adus de noii locuitori. După Decretul de Toleranță a fost creată nava mijlocie (1786).

Devenind neîncăpătoare, în 1836 a fost extinsă cu o aripă sudică. Tot atunci a fost alipit tunul de clădirea bisericii. În spatele altarului principal a fost postat un tablou care prezintă Cina cea de Taină. Azi biserica are o capacitate de 2.500 de persoane. Pe patru plăci de marmură sunt comemorați cei 800 de lutherani decedați în Primul Război Mondial.

La 225 de ani de la înființarea bisericii,  lângă biserică a fost postat un Monument Memorial (Gyaszos Emlek-Ko), amintind  de cei 1406 de evanghelici, augustinieni și evrei sioniști care au fost înmormântați în cimitirul situat lateral de biserică.  

Înaintând spre o altă biserică, situată în centrul orașului, am trecut pe lângă două statui. Statuia Sf. Ștefan (Szent István-szobor) a fost inaugurată în anul 2000. Bustul primului rege, întemeietorul Ungariei, este situat pe un soclu, la baza căruia au fost sculptate miniatura orașului și deasupra lui un soare luminându-l. Sub bust coloana se termină cu imaginile unei păsări și a unui leu, totemul Ungariei. Sfântul, încoronat, ține în mâna dreaptă sceptrul.

Statuia Kossuth Lajos (Kossuth Lajos szobor) a fost dezvelită în 1904 în Piața Szabópiac. După ce acolo s-a construit Biserica Catolică, statuia a fost mutată lângă fostul Hotel  Alföld (1924). O dată cu amenajarea pieței centrale (2011-2013), hotelul a fost demolat. Statuia a fost recondiționată și plasată în actuala locație (2012), cu brațul îndreptat acuzator spre Arad (România), unde au fost jertfiți cei 13 Generali.  

Biserica Romano-Catolică Sfânta Inimă lui Isus (Római Katolikus Egyház Jézus Szent Szíve) se află într-un perimetru din centrul orașului, situat la intersecția mai multor străzi.

Prima Biserică Catolică a fost construită de coloniști în 1782, o clădire mică fără turn, care la acea vreme aparținea de parohia Szarvas.   

A fost înlocuită cu una mai mare (1832), apoi extinsă în forma actuală (începutul secolului XX), lucrări finanțate de  Episcopul de Oradea, Miklós Széchenyi.

În 1968 interiorul a fost renovat și în 1972 exteriorul a fost tencuit. Biserica are o capacitate de 1.500 de persoane.

Episcopul Miklós Széchenyi a fost înmormântat în biserică (1923).

În apropierea bisercicii s-a construit Centrul Cultural Petőfi (Petőfi Művelődési Központ), inaugurat în anul 2002. Clădirea adăpostește teatrul orașului, o sală de concerte, sala Zomba și alte săli mai mici. În cadrul lui funcționează peste 20 de comunități creative, dintre care Galeria Municipală, cu lucrările pictorului István Boldizsár, născut în Orosháza, donate de artist orașului și ale altor pictori.

Parcă respectând că se află într-o zonă culturală, clădirea situată vis a vis era interesant decorată.

Lângă Centrul Cultural se întinde Parcul Árpád.

În 1927 acolo a fost postat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Világháború Hőseinek emlékműve), format dintr-un soclu înalt de 3 metri, la baza căruia se află o stemă cu Sfânta Coroană deasupra, un steag înfășurat încrucișat pe două arme și la baza lui un pistol și o cască de oștean. Pe soclu se află cinci statui din bronz, de doi metri înălțime, un moșneag, reprezentând strămoșii și un soldat înarmat, de care se sprijină un rănit grav, lângă ei o văduvă cu un copil în brațe, privind rugătoare spre cer.  

Pe una din laturile parcului am văzut Şcoala Primară Reformată, cu două limbi de predare (Református Két Tanítási Nyelvű Általános Iskola).

M-am întors spre Biserica Romano-Catolică, de unde am continuat plimbarea pe lângă Primăria Orosháza (Orosháza Polgármesteri Hivatal).

În zona amenajată în 2013 se află și Parcul Central (Központi Park).

În el este postat Parul de sticlă (Üveg Körtefa), structură cu 5 metri înălțime, efectuată din sticla produsă în fabrica orașului. Coloniștii aduși din Zomba de proprietarul terenului de atunci (1744) la sosire au găsit un par înalt, de care și-au legat caii, reprezentat azi în sticlă, devenit simbol al orașului.  

Am ocolit parcul și m-am îndreptat spre Casa Artelor (Művészetek Háza), care funcționează în vechea Sinagogă (Zsinagóga). Primul evreu sosit în Orosháza (1771) a fost un negustor de cereale. Un secol mai târsiu în oraș s-au stabilit mai multe familii. În 1885 comunitatea având 205 membri., au construit Sinagoga (1890), în stil eclectic. În Al Doilea Război Mondial evreii au fost deportați inițial în lagărul de concentrare de la Békéscsaba, apoi la Debrețin (1945), de unde o parte au fost transferați la o fabrică de cărămidă din Viena și restul la Auscwitz. Postbelic comunitatea evreiască a fost reînființată cu 60 de familii, din care majoritatea au emigrat în 1956. Neavând cine să o îngrijească, Sinagoga a fost vândută orașului (1967). A mai funcționat până în 1981 când, existând doar 10 evrei, a fost închisă. La începutul anilor 1990, restaurată, a fost transformată în Sala Artelor, cu o sală de concerte și un centru de conferințe.   

Spre mașină am făcut un mic ocol pentru a vedea Gimnaziul și Colegiul Tancsics Mihály (Tancsics Mihály Gimnázium és Kollégium), o clădire construită în perioada 1951-1955. Primul liceu, privat, din Orosháza a fost fondat de un profesor (1933). În 1937 a fuzionat cu liceul lutheran. După naționalizare (1948) a fost transformat în liceu de stat, numit Tancsics Mihály, care s-a mutat în clădirea nou construită. Clădirea a fost extinsă pentru un liceu profesional (1960) care a funcționat până în 2017. Numărul elevilor crescând, a fost construită o nouă aripă (2005-2007), când clădirea a fost renovată.

Cu auto m-am deplasat spre marginea localității, la Biserica Reformată (Református templom), clădire în stil neogotic, construită de mica comunitate reformată (1914-1917), înființată în 1859, care până atunci a avut doar o casă de rugăciuni. Fațada bisericii se prelungește cu un turn înalt de 36 metri, vizibil din depărtare.

În aceeași zonă se află un vechi turn de apă, transformat în Muzeul Fântânii (Szökőkút Múzeum), singurul de acest tip din țară, care prezintă diverse tipuri de fântâni, puțuri, dispozitive de transport și stocare a apei, etc.