Orașul Gătaia este situat în sud-estul județului Timiș, la granița cu județul Caraș-Severin. Pe teritoriul lui, în partea de nord, săpăturile arheologice (1971-1972) au descoperit fragmente de ceramică din perioada daco-romană și urmele uni așezări din perioada avarilor (sec. VII-IX).

În secolele X-XI făcea parte din regiunea Banat, condusă de voievodul Glad, care a fost atacată de maghiari, dar a rezistat.

Zona a fost pustiită de atacurile tătarilor (sec. XIII). După retragerea lor satele s-au refăcut. Gătaia, atunci cu numele Gothal, fiind prima dată menționată în 1323 într-un act care menționează delimitarea vetrei satului, format din Gothalul superior și Gothalul inferior, deținut de Ladislau Omeri. În timpul Regelui Sigismund (1389-1437) este menționat cu numele Gataya.

Monumentul Eroilor

În 1552, după numeroase atacuri, turcii au cucerit Banatul. În decursul timpului, dorind să preia zona, austro-ungarii i-au atacat și în 1716, Eugen de Savoya învingându-i, prin tratatul de la Passarowitz (1718) Banatul le-a fost predat și a intrat în administrarea generalului Mercy, care a sistematizat teritoriul.

Au urmat valuri de colonizare cu germani. Din 1779 Banatul a fost încorporat în Ungaria și Gattay a fost inclus în comitatul Timiș.

Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” (1797)

În secolul XIX a obținut statutul de târg. Din acea perioadă s-au păstrat două conace, Conacul Laszlo Gorove (1823), folosit sub comuniști ca depozit de grâne și Conacul Globusitky, azi aparținând Primăriei Gătaia și folosit ca spațiu de locuit.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Ladislau” (1870)

Sub regimul comunist localitatea s-a extins, în partea de nord formându-se Gătaia Colonie, populată majoritar de români. În perioada 1975-1976 aceștia au construit Biserica Ortodoxă „Duminica Tomii; Sf. Nicolae”, filie a Parohiei Ortodoxe Sculia și din 1996 parohie independentă.

De oraș aparțin administrativ satele Butin, Sculia, Percosova, Șemlacu Mare și Șemlacu Mic. Satul Sculia este situat la 3 kilometri nord de oraș. A fost prima dată atestat documentar din 1332-1337, numit Sculd sau Scalla.

Biserica Ortodoxă (1863)

Biserica Reformată

La 9 kilometri sud de oraș se află satul Șemlacu Mare, una dintre cele mai vechi așezări din județul Timiș, pomenită în scripte încă din 1270. Pe teritoriul lui s-a descoperit o parte din dantura unul mamut, datat din neolitic. Datorită localizării strategice, pe dealul Șumig a fost ridicată cetatea Somlyo (sec. XIV) care, împreună cu cetatea Vârșeț, apărau zona. În jurul ei satul s-a dezvoltat, primind statutul de târg (sec. XV). Cetatea a fost distrusă în atacurile otomane.

Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” (1886)

Biserica Evanghelică Lutherană

Rulând 3 kilometri sud-vest se ajunge în satul Șemlacu Mic, unde se află Mânăstirea Săraca „Schimbarea la Față; Bunavestire”, atestată documentar din 1270 ca Mânăstirea Șemlacului de câmpie.

În secolul XV a început catolicizarea forțată a Banatului dar mânăstirea a rezistat. Trimis de Sf. Nicodim de la Tismana, în 1443 la mânăstire a sosit călugărul Macarie. Pe locul vechii biserici a ridicat una din piatră și cărămidă, cu turlă octogonală, păstrată până azi.

În secolul XVI biserica a fost pictată.

Biserica a fost renovată în 1730 de familia Lazarevici. În timpul lucrărilor pictura interioară a fost refăcută de un grup de pictori din Țara Românească. La începutul sec. XVIII adăpostea o școală de pictură pe sticlă, a căror dascăli erau călugări români.

Biserica a funcționat până în 1778, când austro-ungarii au închis-o, călugării s-au mutat și icoanele, obiectele de cult, cărțile, etc., au fost mutate la Mânăstirea Mesici, Serbia (lângă Vârșeț). În 1782 teritoriul cu clădirile au fost cumpărate de , Ioan Ostoici, un dregător bogat din Timișoara, a cărui familie le-a deținut 150 ani, timp în care s-au ruinat, motiv pentru care a fost numită „Săraca”.

Pridvorul a fost adăugat în sec. XIX.

În 1932 a fost cumpărată de Episcopia Caransebeșului, refăcută, construită o nouă biserică, clădire pentru chilii și redeschisă ca lăcaș de cult.

A funcționat până în 1959, când a fost desființată de comuniști, devenind parohie.

După evenimentele din 1989 mânăstirea și-a reluat activitatea.

În sat a existat și o Biserică Evanghelică Lutherană (1859), azi o ruină la margine de drum.

Din Șemlacu Mic după cca. 6 kilometri sud-vest se ajunge în satul Butin, atestat documentar din 1337.

Sub Imperiul Austro-Ungar a fost colonizat cu slovaci și germani.

Biserica Evanghelică Lutherană (1862)

După retragerea germanilor, în sat s-au mutat slovaci catolici, veniți din județul Bihor. Au preluat una dintre cele două biserici și au transformat-o în Biserica Romano-Catolică.

Abia în 1925 a fost construită și Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

La 4 kilometri sud-vest de Butin se află satul Percosova, așezare pomenită în documentul Umheister din 1150, dar prima dată atestat documentar din 1337, numit Berkesz sau Perkesz.

Biserica Romano-Catolică (1911)