Amman, Iordania-Teatrul Roman, Muzeul Tradițiilor Populare și Muzeul Folcloric

După ce am vizitat ruinele Cetății Amman, de pe dealul Jabal Al-Jofeh, pentru a vedea Teatrul Roman, situat la poalele lui,  a trebuit să traversăm o parte din zonă.

Am parcat lângă Piața Hașemită (20.000 metri pătrați), mărginită de cafenele, magazine, spații verzi, etc. A fost creată pe locul Forumului Roman, una dintre cele mai mari piețe publice din Imperiul Roman (100×50 metri), flancată de colonade, din care până azi s-au păstrat cele care formau șirul din fața teatrului. În partea de est se află Odeonul, un teatru mai mic, cu 500 de locuri, unde se desfășurau spectacole muzicale și în apropierea  pieței o fântână publică romană, Nymphaeum, azi parțial conservată.

Teatrul Roman Amman a fost construit spre sfârșitul secolului II, în timpul domniei lui Antonius Pius. Săpându-se baza dealului Jabal Al-Jofeh, s-au creat 3 secțiuni orizontale, semicirculare, cu aproximativ 6.000 de locuri, secțiunea de jos pentru persoanele de rang înalt, cea mijlocie cu zone preferențiale și cea superioară pentru săraci, sclavi, femei și străini.

Dealul fiind orientat spre nord, în timpul vizionării publicul era protejat de soare.

În fața auditoriului se afla spațiul de spectacol și al orchestrei, cu o rază de 13 metri, mărginit spre sud de scena din lemn, creată la 1,5 metri înălțime, în spatele căreia se afla clădirea scenei, probabil cu 3 etaje, de cca. 100 metri lățime. De o parte și de alta, mai jos de nivelul scenei, era câte o casă, cu camere boltite, în care azi funcționează două muzee.

Muzeul Tradițiilor Populare etalează haine, bijuterii, pietre vindecătoare, mozaicuri, obiecte casnice tradiționale, arme, etc., folosite de populație în decursul timpului.

În Muzeul Folcloric încăperile, dotate cu obiecte, ustensile, manechine, etc., afișează activitățile casnice și meseriile tradiționale practicate.

Azi teatrul și piața sunt folosite pentru desfășurarea diverselor activități culturale, a Târgului Internațional de Carte de la Amman, Festivalului de Muzică Al-Balad, pentru ceremonia de decernare a premiilor Maratonului Amman, etc.

Lasă un comentariu