Mânăstirea Stavropoleus, monument istoric, este situată în Centrul Istoric București, pe strada care-i poartă numele, tradus însemnând „Orașul Crucii” (Stauropolis). A fost construită în perioada fanariotă, când Țara Românească era condusă de Domnitorul Nicolae Mavrocordat (1719-1730).  

Se spune că Ioanichie Stratonikeas, un călugăr din Epir (Grecia), după ce a colindat lumea, s-a stabilit în București, la Biserica Sf. Ioan din Hanul Grecilor, situat pe Calea Victoriei de azi. Fiind foarte devotat și participând activ la treburile bisericești, a fost ridicat la gradul de arhimandrit. În 1722 a cumpărat un teren viran învecinat, pe care inițial a construit un han, cu o cârciumă și casa sa de locuit. Preluând Paraclisul boierilor Popești, l-a modificat, extins și până în 1724 transformat în biserică. Primind în dar terenul de lângă ea, în 1725 a ridicat o clopotniță, clădiri pentru călugări, formând o mânăstire, pe care Patriarhul Ieremia a numit-o după vechea mitropolie, Mânăstirea  Stavropoleus.

Făcând schimb de terenuri cu vecinul său Grigorie Greceanul, a extins biserica cu absidele laterale, noul altar cu cupolă, separată de pronaos prin  4 arcade susținute de 4 coloane masive, la exterior s-a ridicat turla, s-a creat un pridvor (1729-1733), data 1733 fiind înscrisă pe pomelnicul situat deasupra peretelui de nord al altarului (proscomidie).

Interiorul și pridvorul au fost pictate, prezentând personaje și scene biblice.

În cadrul hanului a construit un azil și o școală, care erau întreținute din încasările hanului. După deces (1742), Ioanichie a fost îngropat în biserică. În timp primind numeroase donații și încheindu-se tranzacții cu boierimea, mânăstirea a ajuns să deţină numeroase terenuri, case, vii, livezi, păduri, mori, ce apar în condica mănăstirii, păstrată în arhivă.

Cutremurele din 1802 și 1838 au afectat grav biserica. Turla fiind aproape năruită, în 1841 a fost dărâmată. După secularizarea averilor mânăstirești (1862), mânăstirea a fost închisă, intrând în administrația statului și până în 1888, când este pomenită prezența ultimului monah, s-a degradat treptat, ajungând aproape o ruină. În ea s-au depozitat diverse elemente de arhitectură, pietre funerare, salvate de la bisericile din centrul vechi al orașului, care au fost demolate.

Începând cu anul 1904 arhitectul Ion Mincu a fost însărcinat cu restaurarea ei. Lucrările au fost întrerupte de Al Doilea Război Mondial, apoi reluate și până în 1940 biserica terminată, în stil neoromânesc, moment în care a fost numit și un paroh. Restaurarea picturii i-a fost încredințată preotului pictor Vasile Damian.  În pridvor sunt prezentate Sinoadele ecumenice, Sf. Ioan Botezătorul şi minunile Arh. Mihail.

Pronaosul a fost decorat cu picturi prezentând personaje și scene biblice, pe peretele vestic aflându-se portretele ctitorilor Nicolae Mavrocordat cu familia, Mitropolitul Ioanichie cu fraţii săi Panait şi Nicolae, înconjurați de Mitropolitul Daniil al Ungrovlahiei, boieri și dregători, donatori ai bisericii.

În naos, la baza turlei, au fost pictați autorii celor 4 evanghelii, Marcu, Matei, Luca și Ioan, pe perete vestic fiind prezentate scene din viața lui Isus și a Maicii Domnului

Absidele laterale prezintă Cea de-a doua Venire a lui Isus (Parusia) și Pogorârea la Iad a lui Isus, în porțiunile inferioare fiind pictați sfinți militari.

Iconostasul prezintă Răstignirea lui Isus.

În jurul bisericii, pe locul fostului han, s-au ridicat clădiri noi, în stil neo-românesc, un complex cu 3 laturi, fiecare cu arcade în acoladă și coloane de piatră, asemănătoare pridvorului bisericii, înconjurând o mică curte. În el Comisia Monumentelor Istorice a amenajat un muzeu și un atelier de restaurare (1922).

În 2008 s-a reînființat Mânăstirea Stavropoleos „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, „Sf. Martir Iustin Filosoful”, „Sf. Ierarh Atanasie cel Mare”, cu 4 monahi și 2 maici, deservită de un preot duhovnic, pentru care o parte din clădiri au fost amenajate ca și chilii, stăreţie, un spaţiu folosit de preot și o trapeză (sală de mese) în care uneori se desfășoară seminarii, colocvii teologice, concerte cu muzică religioasă.

Azi muzeul etalează o colecţie de icoane vechi (sec. XVIII), obiecte bisericeşti, chiar și scaunul original al Domnitorului Nicolae Mavrocordat. Este amenajată și o bibliotecă cu peste 80 de manuscrise și 400 de tipărituri, cărți de cult și muzicale, tipărite în limbile română, greacă, slavonă, majoritatea din secolele XVII-XVIII. În curte sunt postate fragmente din frescele și pietrele funerare ale bisericilor dărâmate (lapidarium).

Citește și București- din Centrul Istoric pe bulevardul Regina Elisabeta