Vară. Timp liber. Am planificat o excursie până în nordul țării și împreună cu prietena mea Mirela am pornit la drum. Din Arad până la primul obiectiv, orașul Jibou, din regiunea istorică Transilvania, aveam de parcurs cca. 250 kilometri, inițial străbătând o parte din județul Bihor, unde am făcut un mic popas în centrul orașului Aleșd.

De acolo, spre nord, am intrat în județul Sălaj. În centrul comunei Crasna, la intersecția de drumuri, am văzut  Biserica Reformată, clădire în stil gotic, din 1908 inclusă pe lista monumentelor istorice, construită în 1805 pe locul fostei biserici catolice din secolul XIII.

În drum am trecut pe lângă Lacul de acumulare Vârșolț, realizat în anii 1977-1979 ca sursă de alimentare cu apă potabilă pentru numeroase localități din județ.

Încă 30 minute de rulat spre nord-est și am ajuns în orașul Jibou, situat pe malul stâng al râului Someș, renumit pentru Grădina Botanică, punct turistic foarte vizitat.

Judecătoria Jibou

Localitatea a fost prima dată atestată documentar din 1205, cu numele Chybur, dar se presupune că era mult mai veche, fiind situată lângă drumul roman ce lega castrul de la Tihău de castrul Porolissum.

Primăria Jibou

În decursul timpului a fost locuită permanent și a urmat istoria zonei, locuitorii ei participând la Răscoala de la Bobâlna (1437), Răscoala condusă de Gheorghe Doja (1514), în anii 1610 și 1665 fiind devastată de invaziile turcești, un secol mai târziu iobagii alăturându-se Răscoalei Horea, Cloșca și Crișan (1784), apoi Revoluției de la 1848.

După inaugurarea căii ferate Dej-Jibou-Zalau (1890), urmată de cea spre Baia Mare, Jibou a devenit un important centru feroviar și dezvoltarea localității a luat avânt. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1918), în care s-a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român, au participat și delegați din Jibou, conduși de deputatul George Petruca. Postbelic Jibou a fost reședință de raion din cadrul regiunii Cluj (1950-1960) și din 1968 a fost declarat oraș, de care azi aparțin administrativ 4 sate.

Casa de Cultură Jibou

În 1560 domeniul Jibou a fost deținut de baronul István Wesselényi, care și-a construit acolo un conac, din care până azi au supraviețuit doar ruine din fundație. În localitate exista o fostă biserică catolică (sec. XIII). Preluată de reformați, cu ajutorul financiar al baronului, Biserica Reformată a fost modificată în forma actuală. Ulterior incendiată de tătari (1658), avariată de armatele habsburgice (1705), de fiecare dată a fost refăcută, păstrându-i-se forma. 

Moștenind domeniul, în 1778 Wesselényi Miklós a început construcția unui castel în stil baroc, înconjurat de un parc cu numeroase specii de copaci. Castelul Wesselényi prezintă un pavilion central și 2 aripi laterale, terminate prin câte un pavilion, pe fațada principală din nord o terasă mărginită de arcade, pe cea sudică un balcon cu balustradă din piatră. După moartea baronului, domeniul a fost moștenit de fiul său Wessélenyi Miklós al II-lea, care până în 1810 a finalizat lucrările, amenajându-se și 6 anexe- curie, grajd, manej, criptă, seră, şură, din care unele s-au păstrat până azi.

Miklós, lider al opozitiei nobiliare maghiare reformatoare împotriva conservatorismului monarhiei de Habsburg, luptând pentru eliberarea iobagilor, a ajutat mult dezvoltarea localității. A modernizat domeniul agricol, a adus vite, a organizat dresajul câinilor și a format herghelia de cai de rasă de la Jibou, la concursurile desfășurate acolo participând cai din toată lumea. Fiind membru al Academiei Ungare de Științe, în castel a creat un centru de cercetare, în care cei 10 învățăcei erau pregătiți pentru modernizarea domeniului agricol, urmând să o aplice în satele  din Transilvania. În memoria sa în curtea Bisericii Reformate s-a postat Statuia Wessélenyi Miklós.

Pentru credincioșii catolici în 1886 s-a construit Biserica „Sf. Maria”, din 1925 devenită biserică parohială, numită Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”.

După Al Doilea Război Mondial în castel s-a mutat Școala Gimnazială Jibou (1949), s-au creat un internat, bibliotecă, cantină, etc. Din 1957 în castel a funcționat și Școala Medie, apoi Liceul, când spațiile pentru internat au fost extinse și cantina mutată în clădirea fostului grajd, unde a funcționat până în anul 2000. Apoi o parte a castelului a revenit Palatului Pionierilor, după 1990 Clubul Copiilor, care a funcționat până în 2010. Din fostul parc înconjurător școlii i-au revenit 5 hectare, unde se aflau clădirile, curtea liceului și terenuri de joacă pentru copii.

În 1959 la catedra de biologie a liceului a sosit profesorul Vasile Fati. Văzând potențialul zonei, a făcut demersuri, în 1968 a primit 7 hectare din patrimoniul silvic și a fondat Grădina Botanică „Vasile Fati”, din 1970 devenită unitate independentă. În vestul castelului s-a amenajat o grădină romană, în care s-au amplasat vestigii arheologice aduse de la castrul roman Porolissum, ulterior mutate în Muzeul de Istorie Zalău.  

În 1975 Primăria Jibou a alocat grădinii încă 6 hectare de teren și în 1978 a început amenajarea unui lac de acumulare, apa fiind necesară udării plantelor din grădină. Azi în Grădina Botanică este amenajat un rosarium și în zona din fața fostului castel se află numeroase ronduri cu diverse categorii de flori.

În Grădina Japoneză Mare și Grădina Japoneză Mică, se află câte câte un mic lac, în mijlocul lui o insulă, poduri și podețe de lemn, plante luxuriante, arbori și arbuști aduse din Orientul Îndepărtat. 

Clădirile serelor adăpostesc numeroase plante tropicale, subtropicale, mediteraneene, soiuri de palmieri, plante ornamentale, medicinale, etc.  

Într-o altă clădire se află acvariul, cu specii de pești oceanici și de apă dulce, între care piranha, rechini de apă dulce, floră acvatică, corali, etc.

După multe procese, castelul și o parte din anexe au fost retrocedate și azi sunt deținute de moștenitori, cripta, grajdul și manejul rămânând în posesia Centrului de Cercetări Biologice Jibou.  

Actual populația orașului Jibou este majoritar română, doar cca. 11-12% fiind maghiari.

Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” (1998-2001)

Catedrala Ortodoxă „Sf. Prooroc Daniel” (2001)

Biserica Greco-Catolică „Neprihănita Zămislire” (2007)

La 20 kilometri sud-est de Jibou, pe dealul de la marginea comunei Gârbou, despre care bătrânii povestesc că ar fi fost format de sclavi, cărând pământul cu roabele și spinarea, se află ruinele fostului Castel Haller, din 2010 înscris pe lista monumentelor istorice. A fost construit în 1776, în stil baroc, de Guvernatorul Transilvaniei János Haller, an atestat de o inscripție de pe ruinele fostei porți de intrare în perimetrul înconjurat de ziduri de apărare, în care se aflau castelul și o Capelă Romano-Catolică, prevăzută cu un turn înalt din piatră (1783).

Între Haller János, conservator și vecinul său, baronul Wesselényi Miklós, reformator, au existat tot timpul neînțelegeri, culminând cu atacul lui Wesselényi, din 1781, când adunând o oaste de cca. 500 de iobagi, funcționari, vânători, a asediat și ocupat Castelul Haller, fapt ce a dus la arestarea lui, la porunca Iosif II de Habsburg. În secolul XIX, moșia trecând în  proprietatea baronului Jósik, acesta a construit un castel, situat în altă locație și fostul castel a fost transformat în locuințe pentru angajații săi. În Monografia Comitatului Solnoc-Dăbâca în jurul anului 1900 în Castelul Haller sunt menționate ca funcționând Primăria, un Casino, o bancă și o școală.

În 1944 mare parte din clădiri au fost distruse, materialele ruinelor furate de localnici și folosite la construirea caselor, clădirile rămase fiind transformate în C.A.P. și depozit de materiale. Ulterior părăsite, treptat s-au ruinat, până azi supraviețuind doar poarta de intrare, turnul fostei capele și fântâna franceză din curtea incintei, pe care cu greu le-am depistat.