Florența, Italia- Galeria Uffizi

Galleria degli Uffizi din Florența, Italia, funcționează într-un palat din centrul orașului istoric, construit în anii 1560-1580 de Ducele Cosimo de Medici I ca sediu administrativ al ducatului, cu birourile magistraților, funcționarilor, etc.

Palazzo Uffizi, clădire în stil renascentist, în formă de „U”, cu 3 etaje, cele 2 corpuri paralele lungi prevăzute cu logii, mărginite de coloane și stâlpi cu nișe, în care s-au postat statui, delimitând un coridor central, Cortile degli Uffizi, azi loc în care-și desfășoară activitatea mulți artiști stradali, fiind conectate printr-un corp cu un arc central, prin care se iese la râul Arno.  

În 1581-1583 la al doilea etaj Francesco I de Medici a amenajat o galerie privată cu opere de artă, bijuterii, odoare, deținute de familie și deasupra Logiei Lanzi a creat o terasă, din care se puteau urmări diferitele ceremonii și spectacole desfășurate în Piazza della Signoria, azi ocupată de o cafenea, în ea desfășurându-se ocazional  evenimente.

În decursul timpului colecția crescând, operele de artă au fost expuse în încăperi învecinate, formând un muzeu, cedat orașului de ultima moștenitoare a familiei Medici, Anna Maria Luisa, cu condiția ca piesele să nu fie mutate, care în 1765 a fost deschis publicului.

În secolul XIX muzeul a fost extins, modernizat, în el fiind aduse opere de artă din alte muzee ale Italiei, azi funcționând în etajele superioare, o parte din al doilea etaj fiind ocupată și de Arhivele de Stat. Numeroasele săli sunt amenajate cronologic, începând cu Evul Mediu până în perioada Barocului, având și câteva piese moderne (sec. XIX-XX), în coridoare fiind expuse statui.

Leda și lebăda

În coridorul de la primul etaj sunt etalate fragmente de sarcofage, statuile unor zeități, busturile unor împărați și filozofi romani, din el fiind accesate sălile.

Muncile lui Hercules (sec. 2 î.e.n.)

Răpirea Persefonei (170-180 î.e.n.)

Statuia lui Apollo odihnindu-se (refăcută sec. XVII, cu mici părți din sec 4 î.e.n.)

În sălile primului etaj sunt etalate picturi italiene din secolele XIII-XV, prezentând evolutiv stilurile folosite de artiști:

trecerea de la stilul bizantin la naturalismul Renașterii timpurii, lucrări de Giotto, Cimabue, Duccio di Buoninsegna…

Renașterea timpurie, lucrări de Masaccio, Filippo Lippi, Paolo Uccello, Piero della Francesca…

Filippo Lippi- Încoronarea Fecioarei (1439-1447)

Paolo Uccello- Bătălia de la San Romano (1435-1440)

Boticelli și școala florentină (Pollaiuolo, Ghirlandaio, etc)

Botticelli- Primăvara (1480)

Botticelli- Nașterea zeiței Venus

Ghirlandaio- Sf. Maria cu Pruncul, Arhanghelii Mihail, Rafael și Sf. Episcopi Justus și Zenobius (1486)

Urcând la al doilea etaj, se intră în alt coridor lung, decorat cu sculpturi.

statuia Venus și Marte (adusă de la Roma în 1570)

În câteva săli sunt expuse picturi din sec. XV și numeroase statui.

Una dintre primele săli, Tribuna degli Uffizi, a fost construită în perioada 1581-1583 la comanda lui Francesco I de Medici, octogonală, decorurile simbolizând elemente din natură, ca galerie privată a familiei, etalând cele mai importante piese de artă deținute de Medici, unde erau primiți doar prinți și oaspeți de rang înalt.

Ulterior în ea fiind păstrate cele mai valoroase opere de artă din secolele XVIII-XIX, a devenit o mare atracție, cu numeroși vizitatori, între care și Goethe, Stendhal, Ruskin. Sala a fost restaurată în anii 2010-2012 în stil baroc târziu.

Lângă ea a creat Sala de Matematică (Stanzine delle Mattematiche), numită după  instrumentele științifice și hărțile expuse în ea, azi înlocuite cu medalii și portrete în miniatură din colecțiile familiei Medici.

Următoarele săli expun lucrări din secolele XVI-XVII: Renaștere (Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo), Școala venețiană (Giovanni Bellini, Giorgione, Tiziano Veccelio), Manierism (Bronzino, Pontormo, Rosso Fiorentino), Baroc (Caravaggio, Artemisia Gentileschi, Guido Reni, Rubens, Rembrandt)

Leonardo da Vinci- Adorația Magilor (din 1670 în muzeu)

Luca Signorelli Bernardino- Alegoria Fecunditatea și Abundența (1500-1502)

portretul lui Guidubaldo da Montefeltro (1503-1506)

Caravaggio- Meduza (1597)

În muzeu există și câteva încăperi cu opere de artă din secolele XVIII-XX.

Carlo Innocenzo Carloni- Portretul fratelui său Diego Francesco (în jur de 1710)

Felice Cerruti Bauduc- Bătălia de la Sommacampagna (1855)

Emile Claus- Autoportret (1913-1914)

Sper că voi reveni cândva în acest fascinant muzeu !

3 gânduri despre „Florența, Italia- Galeria Uffizi

  1. Pingback: Florența, Italia- din Piazza del Duomo la Piazza della Signoria | Excursiile Monicăi

Răspunde-i lui monica frimu Anulează răspunsul