Fiind pentru o zi în Ungaria, după ce am vizitat orașul Hódmezővásárhely, în drumul de întoarcere acasă, la Arad, străbătând districtul Makó, m-am oprit în centrul satului Földeák, atestat documentar din 1332. În secolul XV în sat a existat Biserica Sf. Martin de Tours, fortificată în timpul ocupației otomane (1541). În timpul luptelor dintre turci și habsburgi, care au durat 13 ani, satul și cele învecinate au fost distruse.

Statuia Sf. Ioan Nepomuk (1340-1393)

La mijlocul sec. XVII a început să fie refăcut, dar a fost populat abia în 1723, când familii din Makó și Szeged s-au mutat acolo, între care și familia nobiliară Návay care, la periferia satului, au construit numeroase ferme de tutun. În sec. XIX inundațiile frecvente ale râurilor Tisa și Mureș au avariat grav zona, cea din 1845 distrugând complet satul. Populația s-a mutat în zona fermelor, treptat formând actualul sat Földeák care, dezvoltându-se rapid, a primit statutul de oraș. În anii 1855-1857 în piața centrală s-a construit Biserica Romano-Catolică „St. Ladislau” (Szent László római katolikus templom), în stil romantic, parțial finanțată de familia  Návay.

Lângă biserică se află Statuia Sf. Ladislau (Szent László szobra), realizată din bronz, postată pe un piedestal înalt de calcar, cu rol de fântână, apa curgând din mijlocul lui prin botul unui cal din bronz.

În 1926, în memoria locuitorilor care au luptat și decedat în Primul Război Mondial, a fost postat și Monumentul Eroilor (Hősök emlékműve), prezentând un soldat muribund, îmbrățișat de Cristos, statuile lor fiind postate pe un soclu înalt, la baza lui fiind inscripționate numele eroilor.

În 2020 li s-a alăturat Monumentul Trianon, celebrând cei 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (1920).

În parcul de lângă biserică se află și Memorialul 1956, inaugurat la a 60-a aniversare a Revoluției Ungare din 1956, o revoltă populară împotriva ocupației și dictaturii sovietice, înăbușită în nici o lună, în care și-au dat viața mulți maghiari.   

Am deviat puțin din drumul principal până în satul Óföldeák, unde s-au păstrat una dintre casele construite de familia Návay și o veche biserică de la mijlocul secolului XV. 

Conacul Návay (Návay‑kúria), pe vremuri înconjurat de un parc în stil englezesc,  după 1949 a fost transformat în cămin de bătrâni. Azi se preconizează restaurarea lui, amenajarea ca spațiu pentru evenimente, o cameră fiind transformată în muzeu dedicat familiei Návay și refacerea parcului înconjurător.

Zona a fost locuită încă din secolele XII-XIII, în perioada Árpád. În 1429 Papa Martin V recunoscând drepturile clerului local, s-a construit o biserică în stil gotic. Ulterior a fost înconjurată cu ziduri de apărare, prevăzute cu turnuri de colțuri și un șanț cu apă. Distrusă sub ocupația otomană, în 1723 Biserica Romano-Catolică „Sf. Fecioară Maria-Ajutorul Creștinilor” (Szűz Mária Keresztények Segítsége templom) a fost refăcută, ulterior modificată în forma actuală (1891), în zona sanctuarului fiind vizibilă și azi parte din biserica inițială. În 1927 interiorul a fost ornat cu picturi, pe laterale prezentând locurile de pelerinaj pentru Sf. Maria și altarul principal cu icoane înfățișându-i pe Sf. Maria, Sf. Ștefan și Sf. Ladislau.

M-am întors la drumul principal și am rulat spre sud, apoi ocolind orașul Mako spre est, în total 29 kilometri, până în satul Magyarcsanád (Cenadul Unguresc), situat în apropierea râului Mureș care, pe o distanță de 8 kilometri, până la Nagylak, constituie o parte din frontiera între Ungaria și România, unde săpăturile arheologice au descoperit morminte de gepizi. În perioada 1550-1686 zona a fost ocupată de otomani.

După tratatul de la Karlowitz (1699) a devenit graniță între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman și, pentru apărare, habsburgii au colonizat zona cu familii de militari sârbi.

În 1750 militarizarea graniței fiind desființată de Împărăteasa Maria Tereza și zona anexată județului Csanád, o parte din sârbi au emigrat, în locul lor administrația de la Arad stabilind români și unguri, la sfârșitul secolului XVIII satul ajungând să fie populat majoritar de români. În 1808 românii și sârbii rămași au construit o biserică ortodoxă comună, pe care o accesau separat, prin intrările laterale. Relațiile dintre ei deteriorându-se, în 1840 sârbii au părăsit biserica, aceasta fiind atribuită românilor de Judecătoria Szeged (1878), devenind actuala Biserică Ortodoxă „Înălțarea Domnului” („Úr mennybemenetele”Ortodox templom), sârbii primind o compensație bănească.

Sârbii au oficiat slujbele în clădirea școlii, până când au adunat banii necesari și au construit Biserica Ortodoxă Sârbă (Szerb Ortodox templom).

Spre sfârșitul secolului XIX s-au creat linii de cale ferată, una între Arad și actualul Szeged, alta care a conectat așezarea cu Banatul, 2 poduri peste râul Mureș și localitatea a început să se dezvolte. În anii 1911-1912 s-a construit Biserica Reformată (Református templom), în stil neo-gotic

Înainte de Tratatul de la Trianon (1920), satul a fost ocupat timp de 1 an de armata română. Creându-se noile frontiere, în el s-au refugiat români și sârbi. În 1923 s-a înființat parohia romano-catolică. În timp numărul credincioșilor crescând, interbelic satul ajungând să fie populat majoritar cu maghiari, în perioada 1938-1939 s-a construit Biserica Romano-Catolică „Sf. Gellért” (St. Gellért Római Katolikus templom).

La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial la periferia satului s-au desfășurat lupte aprige între trupele germane în retragere și trupele sovietice, când podurile peste râul Mureș au fost distruse, în final satul fiind ocupat de sovietici (1944). După eliberarea Ungariei de sub regimul comunist sovietic (1989), în părculețul din fața Primăriei s-a postat Statuia Libertății (Szabadság szobor), simbolizând pacea și libertatea, pe cele 3 panglici de bronz de pe piedestal fiind inscripționat cuvântul pace în limbile maghiară, română și sârbă.