Cascada Putnei, din județul Vrancea, e situată pe teritoriul comunei Tulnici, în apropiere de satul Lepșa. Din 1973 a fost declarată Monument al Naturii, când s-a amenajat pentru vizitare, azi fiind inclusă în Parcul Natural Putna Vrancea.

Datorită schimbărilor climatice, în decursul timpului căderea de apă s-a micșorat, azi având cca. 80 metri lungime, 4 metri înălțime, inferior apa acumulându-se într-un lac cu aproximativ 12 adâncime, apoi curgând la vale. 

poză 1979

poză 2025

Traversând satul Lepșa, la 3 kilometri nord-vest de el m-am oprit pentru a vizita  Mânăstirea Lepșa. Pe acel loc inițial a existat un schit, cu o Biserică de lemn, ridicat în 1774 de un călugăr de la Poiana Mărului, în 1789, pentru întreținere,  primind în dar o moșie. Se presupune că obștea de călugări se ocupa cu îngrijirea bolnavilor. În 1929 schitul a fost distrus de un incendiu, supraviețuind doar icoana „Sf. Nicolae”, pictată în sec. XVII, care se afla în chilia starețului.

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” a fost refăcută în anii 1930-1936, pe o temelie din piatră de râu, având pereții acoperiți cu scânduri de brad și acoperișul cu șindrilă, deasupra intrării principale fiind înălțată turla.

Interiorul a fost decorat cu icoane pictate pe lemn, între care o icoană din 1584, prezentându-i pe Isus și Fecioara Maria, primită în dar de la Ierusalim. În ea s-a postat policandrul donat de Regele Carol II, când a vizitat mânăstirea (1934).

În perioada 1952-1960 mânăstirea a fost ocupată de maici, venite de la Mânăstirea Trotușanu, apoi desființată de comuniști, chiliile fiind folosite de un liceu din Focșani, terenul mânăstirii preluat de C.A.P.-ul Tulnici și magaziile transformate în depozite forestiere. În 1974, deși fără autorizație, Episcopia Buzăului a redeschis schitul. S-au construit noi chilii, stăreția, turnul-clopotniță, un aghiasmatar din lemn și în 1982 Biserica de lemn a fost restaurată.

După ce mânăstirea de maici a fost legal reînființată (1990), în 1993 s-a creat noul Paraclis „Sf. Teodosie de la Brazi”.

La icoana veche venind mulți pelerini, s-a amenajat o cărare, în apropierea turnului-clopotniță, prin care se accesează incinta, fiind creat foișor de lemn, central cu o fântână.

În 2008 în incinta mânăstirii s-a construit o biserică nouă din zid, Biserica „Izvorul Tămăduirii; Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

Interiorul a fost bogat decorat cu picturi prezentând personaje și scene biblice, cele de pe catapeteasma, din lemn sculptat, prezentând numeroși sfinți.

Rulând spre nord-est, după 14 kilometri am ajuns în stațiunea Soveja, pe teritoriul căreia, la 5 kilometri est de localitate, se află Mânăstirea Soveja.

A fost construita în anii 1640-1645 de Domnitorul Matei Basarab, ca semn de împăcare cu Domnitorul Moldovei Vasile Lupu, motiv pentru care a fost numită și „Dobromira” („bună pace”).

În decursul unui an biserica a fost terminată, apoi s-au construit chiliile, stăreția, toate înconjurate de ziduri din piatră, de jumătate de metru grosime și 2 metri înălțime, azi dispărute. Pentru a se întreține, domnitorul a dotat-o cu moșii. Un secol mai târziu Domnitorul Constantin Mavrocordat a închinat mânăstirea Sfântului Mormânt.

La sfârșitul secolului XIX biserica a fost transformată în biserică parohială, în 1928 fiind executate lucrări de reparații. În decursul timpului clădirile fiind afectate de numeroase cutremure, au fost refăcute și modificate. După marele cutremur din 1977 clopotnița a fost reconstruită, chiliile reparate, sau refăcute, biserica restaurată și în 2008 sfințită.