Excursie în Tunisia-ziua 5: Sousse

Publicat pe 17 mai 2021 de monica frimu

În excursia prin Tunisia, după ce în primele zile am străbătut o parte din țară unde am vizitat câteva obiective istorice și am făcut cunoștință cu deșertul, ultimele două zile au fost planificate pentru relaxare pe malul mării.

Majoritatea colegilor de grup au răsuflat ușurați că drumul s-a terminat. În acea zonă, predominant turistică, fiind în sfârșit liberă, am luat un taxi spre Sousse, un oraș situat pe Golful Hammamet al Mării Mediterană, capitală a regiunii Sahel, supranumit „Perla Sahelului”, al treilea oraș ca mărime din Tunisia după capitala Tunis și Sfax.

În sfârșit, în acea excursie puteam să vizitez în stilul și ritmul meu. Am coborât în zona Medinei, lângă Guvernoratul Sousse (Gouvernorat de Sousse), unul dintre cele 24 Guvernorate ale provinciilor din Tunisia și am pornit în explorarea unei părți a orașului.

Prima localitate a fost construită în secolul XI î.e.n. de către fenicieni care au format colonia Hadrumetum ca punct comercial și punct de trecere de-a lungul rutelor lor comerciale către Italia și strâmtoarea Gibraltar. Încă din acele timpuri populația se ocupa cu fabricarea uleiului de măsline, în zonă existând, pe suprafețe foarte mari, plantații de măslini.

Pentru a putea prelua controlul asupra Siciliei și Mării Mediterane, în decursul timpului a fost atacat și cucerit de mai multe ori, începând cu regele Babilonului Nabucodonosor II (580-570 î.Hr.). Apoi au avut loc numeroase lupte, în cadrul celui de al treilea război sicilian, între Imperiul Cartaginez și orașele-state grecești conduse de Siracuza (580-265 î. Hr.).

Uniunea Tunisiană a Industriei, Comerțului și Artizanatului (Union Tunisienne de l’industrie, du Commerce et de l’Artisanat)

Au urmat al treilea război punic între Cartagina și Roma, purtat pe teritoriul Tunisiei, și războiul civil al lui Cezar, în urma cărora s-a format Africa Proconsularis care cuprindea teritoriile actualei Tunisia, nord-estul Algeriei și coasta de vest a Libiei. În urma reformelor dioclețiene localitatea a devenit capitala provinciei Byzacena. În acea perioadă au fost construite primele catacombe, zonă spre care mă îndreptam și eu.

În secolul V vandalii au ocupat zona și Hadrumetum a încetat să fie capitală. Supunând populația, au încercat să o treacă la arienism dar localnicii, în frunte cu un episcop și un proconsul, s-au opus. Cei doi au fost uciși și pentru curajul lor în decursul timpului au fost martirizați. În 534 Imperiul Bizantin a recucerit orașul, au ridicat noi fortificații și biserici. L-au pierdut în secolul VII când trupele califatului Umayyad au capturat și distrus total orașul, numit de ei Susa. De atunci cultura arabă a început să fie răspândită.

Sub aghlabizi (secol IX) lângă ruinele Hadrumetului a fost creat portul principal și în localitate s-a dezvoltat producția de vase și bărci. A devenit un punct strategic de unde au atacat Sardinia, Sicilia și în final au cucerit Malta (870).

Centrul de Cercetare și Studii pentru Dialogul Civilizațiilor și Religiilor Comparative (Centre de Recherche et d’ Etudes pour Dialoquedes Civilisations et des Religions Comparees)

Luptele au continuat în decursul timpului și între secolele XII-XVI localitatea a intrat în posesia Regatul Siciliei apoi a Imperiului Otoman care a fost atacat de flotele franceze și venețiene. În timp ce înaintam spre catacombe, gândindu-mă la soarta tragică a populației din zonă, am ajuns la Moscheea Al Ghazali (Al Ghazali mosquée).

Moscheea a fost numită după Imam Muhamad-i Ghazali, unul dintre cei mai proeminenți și influenți filozofi, teologi, juriști, logicieni și mistici din islam, considerat de majoritatea musulmanilor un reînnoitor al credinței care, conform profeției, apare o dată la fiecare secol pentru a restabili credința pură.

În perioada medievală s-a dezvoltat industria textilă producându-se țesături de mătase și in numite Sūsī. Din ele se fabricau hainele numite shuqqas, unele tipuri pe scară mare, care erau comecializate în toate teritoriile de la Marea Mediterană.

Școală Primară

Din 1881 Tunisia a intrat sub Protectorat francez. Orașul s-a dezvoltat, s-au stabilit mulți francezi și alți europeni-italieni, maltezi, etc., numărul populației a crescut ajungând înainte de Primul Război Mondial la aproximativ 25.000 de locuitori. Portul a devenit garnizoana Regimentului 4 Tunisian Rifle.

Grădiniță

Am ajuns la Catacombele Bunului Păstor (Les Catacombes du Bon Pasteur) care se întind pe 1,6 kilometri cu 6.000 de morminte. Ele reprezintă doar o parte din cele 240 de pasaje subterane construite de romani și bizantini, păstrându-se până azi și Catacombele Hermes (sec III- 2.500 morminte), Catacombele Severus (sec IV- 5000 morminte), în total ocupând o suprafață de peste 5 km.

Au fost create pentru practică religioasă și ca locuri de înmormântare sub forma unor nișe de perete săpate în rocă moale (sec II-IV), situate una deasupra celeilalte, închise cu plăci, unele de marmură, în care oamenii au fost înveliți și îngropați. Din păcate nu le-am putut vizita. Erau închise pentru restaurare.

Printr-o zonă cu construcții mai noi m-am întors la Guvernorat.

În apropiere se afla Kasbah, cetatea construită în secolul XI î.e.n. cu ziduri fortificate și turnul Khalaf, înalt de 30 metri, azi folosit ca far.

În anul 1951 în Kasbah a fost înființat Muzeul Arheologic (Musée archéologique) care a fost deschis publicului mult mai târziu (2012). Colecțiile sale etalează artefacte din antichitate până în secolul II î.e.n., unele din Hadrumetum, în camera punică unele stele votive și urne din sec XVII î.e.n.

Se pot vedea statui de marmură din epoca romană, cum ar fi bustul Împăratului Hadrian, ceramică din Grecia și colecția de mozaicuri situată pe locul doi în lume ca mărime.

Dorind să intru pe străduțele medinei am coborât pe lângă zidurile cetății căutând o intrare.

Prin Poarta Hammam Sidi Edhaher (Hammam Sidi Edhaher portail) am intrat pe străduțele înguste, orașul Sousse păstrându-și până azi aspectul specific arab.

Pe unele clădiri am văzut amprenta prezentului.

Continuând labirintul m-am îndreptat spre capătul sudic al medinei unde se afla o moschee veche.

Moscheea Bou-ftata (Mosquée Bou-ftata) a fost ridicată în timpul domniei emirului aghlabid Aboul Affan (838-841), fiind însărcinat cu construcția ei servitorul acestuia, Foutata, de unde și originea numelui ei. În colțul de vest a fost ridicat un minaret cu influențe andaluze care în partea superioară prezintă golfuri încadrate de plăci ceramice. Pe fațadele de vest și nord s-au păstrat câte o inscripție în kufic, una dintre cele mai vechi forme caligrafice în arabă.

Aveam un itinerar propriu făcut în amănunt folosind GOOGLE maps.

Stânga…dreapta… magazine…o multitudine de pisici…

Deși nu asta doream, am ajuns din nou la poarta prin care intrasem. Un sfat: nu vă bazați pe hartă în locuri cu multe alei și străduțe înfundate.

De acolo, pentru a vedea obiectivele pe care mi le stabilisem, am recurs la metoda veche și anume a întreba diverse persoane. Nu a fost ușor deoarece orașul era plin de turiști și cu greu găseam câte un localnic care să înțeleagă franceza mea clasică.

Am urcat iar pe lângă zidurile cetății, de data aceea prin interior, apoi am cotit pe lângă Kasbah.

Ieșind într-o arteră rutieră aglomerată am ajuns în dreptul unei Secții de Poliție (Police Sousse) de unde, întrebând, am fost îndrumată spre următorul obiectiv.

Am intrat într-o zonă neumblată de turiști unde orașul îmi arăta o altă față a sa- viața de zi cu zi a locuitorilor.

Am avut noroc. Întrebând, am întâlnit un fost elvețian, însurat în tinerețe cu o franțuzoaică care, împreună cu familia, s-a stabilit în Sousse. Mi-a devenit un fel de ghid personal.

M-a condus, pe străduțele întortocheate, la o moschee veche din 1535 pe care nu aș fi văzut-o fără el. Moscheea Sidi Righi (Sidi Righi mosquée), o clădire mică, cu un minaret pătrat, avea deasupra intrării o potcoavă arcuită sprijinită de două coloane deasupra căreia se afla o inscripție în limba arabă și anul construcției.

Povestind, am urmat ca un cățel „ghidul meu” care m-a condus la Moscheea Zaouia Zakkak (Mosquée Zaouia Zakkak) un complex format dintr-o moschee, o madrasa (școală) și un mausoleu, construit în secolul XVII în stil arhitectonic otoman, moscheea cu un minaret octogonal, decorată în stil andaluzian cu piatră albastră-verde și țiglă ecou.

Trecând pe sub o arcadă deasupra căreia, lateral, se afla un mecanism, mi s-a explicat că pe vremuri era o instalație la care era înhămat un cal. Prin deplasarea lui pe suprafața arcadei acesta trăgea de un lanț care deschidea un sistem prin care apa se scurgea până jos la băi.

În dreptul unei Grădinițe, după ce mi-a indicat ruta următoare, elvețianul m-a părăsit.

Am coborât pe lângă Muzeul de Arte și Tradiții Populare El Koba ( El Koba musée) care funcționează într-o clădire din secolul X prevăzută cu o cupolă pliată în zig-zag, unică în Tunisia, a cărei fațadă era decorată cu nișe deasupra cărora au fost create arcade polilobate.

În secolul XIX a funcționat ca și caravanserai. Deși în 1945 a fost inclusă în Patrimoniul Național ca monument istoric, până în 1960 a funcționat ca han. Ulterior a fost amenajată ca muzeu, inaugurat în 1994.

În continuare am traversat un pasaj acoperit și am ajuns în dreptul unei porți a unui fost caravanserai. Lateral, în partea de jos era prevăzută cu o mică ușă rabatabilă, despre care mi s-a relatat că era locul pe unde oamenii intrau. Nu avea logică…sau era o glumă din zonă pe care eu nu o înțelegeam ?

Pe cealaltă parte a străduței se aflau Băile Turcești (Bains turcs) care funcționau încă din anul 1420.

Cam atâta am putut vedea în labirintul orașului. De acolo m-am îndreptat spre zona predominant turistică.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 5: prin Medina Sousse

Excursie în Tunisia-ziua 2: Cartagina

Publicat pe 12 aprilie 2021 de monica frimu

Din Sidi Bou Said, Tunisia, am coborât în Cartagina, din 1919 municipiu, locuit în principal de rezidenți bogați care încă din 1906 și-au construit pe malul mării vile. Dintre ele cel mai important este Palatul Prezidențial ridicat pentru Președintele Tunisiei, Bourgbuiba (1960). După cucerirea independenței (1956) orașul s-a extins rapid apoi a fost transformat în suburbie a Tunisului. Din mersul autocarului am văzut Moscheea Malik Ibn Anas, o clădire monumentală care ocupă 3 hectare din dealul Odéon, inaugurată în 2003.

Cartagina, numită pe atunci Byrsa, a fost întemeiată de către negustorii fenicieni prin înțelegere cu triburile berbere ca o colonie a Tyrului (814 î.e.n.). A fost unul dintre cele mai bogate orașe, cu importanță comercială și maritimă, care rivaliza cu metropolele feniciene.

Au avut un sistem unic de guvernare, inițial monarhie (650-308 î.e.n.) apoi republică oligarhică (308-146 î.e.n.). Devenind o forță maritimă pe Marea Mediterană în decursul timpului a fost atacată de berberi, grecii sicilieni, spanioli și în final de Imperiul Roman cu care s-au purtat 3 războaie punice soldate cu cotropirea de către romani (146 î.e.n.). Aceștia au distrus total orașul și pe locul lui au construit o altă localitate.

Săpăturile arheologice au scos la iveală o necropolă, situată azi în interiorul Parcului Băilor Antonine, cu urme de case punice decorate cu mozaicuri, ordonate pe străzi (secolele 3 și 2 î.e.n.), sarcofage, sculpturi feniciene, măști funerare, toate indicând coabitarea pașnică din acea perioadă.

Artefactele sunt azi etalate în Muzeul Național Cartagina.

De asemenea pe malul mării, în cartierul Magone, s-au descoperit urme de metereze, mai vechi decât cele de pe dealul Byrsa.

Sub romani comerțul cu obiecte din manufacturile locale s-a extins în toată Africa și o porțiune din Europa. Societatea a fost urbanizată și orientată spre comerțul maritim. Portul Cartagina, cuprindea două bazine comunicante, inovație inginerească pentru acele timpuri, care puteau să găzduiască 220 de trireme de război și fiecare a fost echipat cu docuri pentru amenajarea bărcilor și depozite pentru întreținerea lor.

Între anii 120-131 romanii au construit un apeduct lung de 132 km care alimenta orașul cu apă din masivul muntos Djebel Zaghouan.

Au fost construite Băile Antonine, pe locul trei ca mărime în Imperiul Roman, după Băile Caracalla și Băile Dioclețian din Roma, ruinele lor fiind situate azi în partea de nord a orașului.

Complexul băilor era etajat. Până azi s-au păstrat ruinele subsolului unde se aflau cazanele în care se ardeau lemne sau cărbuni creându-se aburul pentru încălzirea calidariumului. Se mai pot vedea și canalele care au servit la scurgerea apei în mare sau la transportul aburului din cazane către camerele superioare.

În centrul complexului se afla frigidarium, loc marcat azi de o coloană înaltă de 30 metri.

După ce treceau prin caldarium și tepidarium, unde băile lor cu apă fierbinte deschideau porii pielii, treceau în frigidarium în care se afla o piscină cu apă rece care închidea porii.

În spatele băilor s-au descoperit ruinele câtorva din bazilicile paleocreștine construite în perioada bizantină, către sfârșitul dominației romanilor, constând în colonade, podele cu mozaic colorat, etc.

Spre nord-vest alte ruine au fost cândva vilele aristocraților.

Am părăsit partea dinspre mare.

Înainte de a urca dealul am trecut pe lângă un cimitir.

În acea vreme se practica tofetul, un ritual prin care se sacrificau copiii, trecându-i prin foc, pentru a-i mulțumi zeului Moloch, descris în scrierile vechi ca un idol cu cap de taur, cu mâinile întinse peste foc.

Săpăturile arheologice au descoperit sute de morminte ale acelor copii.

Pe deal am văzut cartierul Hannibal care a fost construit pe locul unor ateliere de prelucrat metalul (secol 2 î.e.n.- 146 e.n.). În afară de case, cartierul Hannibal includea magazine care vindeau bijuteriile, figurinele, morile în miniatură, etc., direct în stradă.

Sub ocupația romanilor Cartagina a înflorit și s-a extins, cu cei 300.000 de locuitori ajungând al treilea mare oraș din imperiu, după Roma și Alexandria. Orașul a fost conceput cu zone dreptunghiulare pe o suprafață de 306 hectare.

Dealul Byrsa a fost acoperit cu mii de tone de metri cubi de pământ, deasupra s-a creat un spațiu plan rectangular unde s-a construit forumul.

Una dintre clădirile impunătoare care s-au ridicat acolo, pentru conducătorul zonei, a fost întinsă pe 3.200 mp, cu o cameră imensă, cu peste 30 metri înălțime.

Ocupată de arabi, Cartagina nu mai mai fost capitală apoi sub stăpânirea otomană (698) a decăzut treptat. Din 1881 Tunisia a intrat sub Protectorat francez și Cartagina, europenizată, a început să se dezvolte.

Citește și Excursie în Tunisia-ziua 3: El Djem

Castelul Almásy din Gyula, Ungaria

Publicat pe 4 noiembrie 2019 de monica frimu

Răspunde

Castelul Almasy din Gyula, Ungaria (Gyulai Almásy-kastély) a fost construit în mai multe etape astfel în 1740 a fost ridicată partea centrală a aripii principale de către Harruckern János Györg.

A fost extins cu două aripi laterale și etajat de fiul său. În decursul timpului a fost deteriorat de două incendii, ulterior a fost restaurat de noii proprietari, familia Almásy-Wenckheim, fațadele decorate în stil clasic baroc, formă în care a supraviețuit până azi.

În timpul primului război mondial familia a părăsit castelul apoi, o dată cu reforma agrară (1921) terenurile domeniului au fost parcelate pentru noi construcții. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea părăsită a fost jefuită și din 1944 în ea a funcționat Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.

După Naționalizare, în castel au funcționat pe rând și o Școală de Corecție, o Școală de Meserii, un Colegiu.

În 1958 în zonă a erupt pentru prima dată apă termală și după un an o partea castelului a fost transformată în Băi Termale.

Între anii 1990-2002 a fost evacuat treptat, a început reabilitarea și reconstrucția clădirilor, din anul 2011 a intrat în gestiunea Consiliului orașului Gyula care, cu ajutor UE a finalizat lucrările în 2015. Castelul a fost transformat într-un muzeu cu 24 de săli de expoziție și deschis în 2016.

Băile Cetății Gyula (Gyulai Várfürdő), cu cele 16 bazine, se întind pe o suprafață de 5.000 metri pătrați. Sunt foarte căutate pentru apa termală cu un conținut crescut în minerale, recomandată în afecțiuni ale aparatului locomotor, inflamatorii, nervoase, ginecologice, etc. În Grădinile Castelului a fost amenajată o suprafață de 8,5 hectare care, împreună cu băile, au devenit stațiune balneară și de agrement.

Citește și Gyula, Ungaria

Bath, Anglia

Publicat pe 1 mai 2018 de monica frimu

Răspunde

Bath este un oraș din Anglia, situat pe cursul râului Avon, în comitatul South West England. Din 1987 face parte din patrimoniul UNESCO.

În 43 î.Hr. s-au descoperit izvoarele termale. S-a ridicat de către celți prima construcție, pe care au dedicat-o zeiței Sulis, Minerva la romani. Aceștia au construit un Templu în anii 60-70 e.n.. În timp s-au construit băile, localitatea devenind un centru de relaxare. Sub Regina Elisabeta I a devenit localitate balneară. În perioada georgiană s-au construit multe clădiri, în care elita britanică își petrecea verile, mai ales la izvoarele termale considerate curative.

Am trecut pe lângă King Edward’s School, construită în 1552, cu fonduri de la școlile mănăstirești, desființate în 1545, sub domnia Regelui Henry VIII. Prima școală a fost situată lângă poarta de nord a orașului și în jurul anului 1750 s-a ridicat noua clădire pe care am văzut-o și noi.

Am urcat printre clădirile aliniate până la Circusul Regelui.

The Circus, o stradă istorică construită între anii 1754-1768, formează un cerc cu trei intrări, în jurul unui parc central în care azi se află copaci seculari. Fațadele caselor au coloane dorice, ionice și corintice. Frizele celor dorice sunt decorate cu embleme picturale, simboluri nautice, masonice, iar parapetul cu forme de ghindă din piatră.

În apropiere am văzut renumitul Royal Crescent. Este format dintr-un rând de 30 de case terasate așezate în formă de semilună. A fost construit între anii 1767-1774, cu fațada frontală curbată, uniformă, prevăzută cu coloane ionice și spatele cu înălțimi și dimensiuni diferite.

Era de fapt o stradă, denumită inițial „Crescentul”, la care s-a adăugat „Royal” în sec. XVIII, după ce Prințul Frederik duce de York și Albany s-a stabilit acolo. Actual este cunoscut și sub denumirea de „Semiluna Regală”. Casele au fost locuite de familii înstărite și personalități. În sec. XX au fost transformate în apartamente și birouri. Am aflat că 10 case au rămas în stadiul inițial, 18 au fost transformate în apartamente, una în Muzeul „Royal Crescent” și una în Hotelul „Royal Crescent”.

În fața lui se întindea o parte din Royal Victoria Park, deschis în 1830 pentru Prințesa Victoria. Acesta ocupă 23 de hectare în care se găsesc terenuri de golf, tenis, bowling, iaz cu bărci și alte atracții pentru distracție sau relaxare. În cadrul lui se află Grădina Botanică pe o suprafață de 9 hectare.

Ne-am îndreptat către Obeliscul dedicat Prințesei Victoria, ridicat în 1837.

Am traversat parcul, am coborât pe străduțele flancate de casele în stil georgian, îndreptându-ne spre partea veche a orașului.

Am ajuns la Băile Romane. Acestea fac parte dintr-o construcție ridicată în 1897 în care, la subsol, se află izvorul natural de apă termală descoperit î.e.n.. Este compusă din Izvorul Sacru, Templul Roman și Casa Băilor Romane.

În 1980 au fost descoperite 130 de tăblițe, de pe vremea romanilor, inscripționate cu doleanțe către zeița Sulis-Minerva vis a vis de furturile care au avut loc la băi. Tăblițele „de blesteme” invocă zeița pentru a blestema hoții și nu populația. Sunt păstrate în muzeu.

Lângă băi se află Bath Abbey, Catedrala din Bath, biserica parohială a orașului. În 675 s-a construit o casă de rugăciune care în 781 a devenit mânăstire. S-a construit o biserică care în 1090 a devenit catedrală. Dorindu-se o clădire maiestuoasă s-a început construcția unei biserici închinată Sf. Apostoli Petru și Pavel, care a fost terminată în 1156. Pe parcursul timpului, nefiind îngrijită, a început să se ruineze, menținută fiind de către localnici. Cu ajutorul lor, între anii 1574-1611, Regina Elisabeta I a început renovarea și restaurarea abației. S-a ridicat în stil gotic târziu englezesc.

Cele 52 de ferestre vitraliu acoperă 80% din suprafața zidurilor și în partea de est înfățișează scene din viața lui Isus.

Am vizitat și noi interiorul sobru, datorat specificului gotic, simplu, decorat doar cu coloane, arcuri și vitralii.

Îndreptându-se spre râul Avon am trecut pe lângă Guildhall (Casa breslelor), o clădire în care se află birourile consiliului. Clădirea a fost construită între anii 1775-1778, extinsă în 1893 și formează corp comun cu Galeria de Artă Victoria și piața acoperită, în care se intră printr-un pasaj de legătură. Fațada este prevăzută cu 4 coloane ionice. Clădirea este ocazional sediu pentru evenimente culturale ca Festivalul Internațional de Muzică Bath, de asemena se celebrează și nunți.

Clădirea în care se află Galeria de Artă Victoria s-a construit începând cu anul 1897 și a fost inaugurată în 1900, cu ocazia împlinirii a 60 de ani pe tron de către Regina Victoria. Inițial o parte a fost Bibliotecă publică ulterior muzeul s-a extins în toată clădirea. Prezintă două galerii, una superioară și una inferioară, legate printr-o scară de marmură, monumentală. Deține peste 1500 obiecte de artă.

Am făcut câteva cumpărături în piață și am ieșit pe malul râului Avon, în apropierea podului Pulteney, Pulteney Bridge. A fost construit peste râu, între anii 1770-1774, pentru a lega orașul de cel nou construit, Bathwick. Pe ambele părți prezenta magazine care în timp s-au extins. Distrus la sfârșitul secolului de inundații a fost reconstruit în aceeași manieră. În secolul XIX s-au construit canale peste râu și pavilionul de vest a fost mutat pentru a se construi Grand Parade. Ultima reamenajare a fost în 1975.

Are o lungime de 45 m și lățime de 18 m. Formează o stradă îngustă între cele două părți cu magazine. A fost inclus în Patrimoniul Mondial.

De o parte a râului se desfășura un parc în care se afla Beazer Mazer, un labirint de piatră în jurul unui centru de mozaic, loc ideal de joacă pentru copii.

Am mers pe Grand Parade și, pe stânga, am văzut un parc, Grand Parade Gardens, un spațiu verde triunghiular, cea mai populară zonă de agrement a orașului cu loc de joacă pentru copii, șezlonguri pentru relaxare, chiar și o cafenea. Am aflat că vara, ocazional, au loc concerte.

Ne-a atras privirea turla înaltă a unei biserici. Firește că ne-am îndreptat spre a o vizita. Biserica romano-catolică „Sf. Ioan Evanghelistul”, o biserică din piatră, a fost construită între anii 1861-1863, în stil gotic. În 1942 a fost bombardată, culoarul de sud distrus și reconstruit ulterior în același stil.

În interior se află un altar cu moaștele Sf. Iustina de Padova.

Ieșind am căutat cu privirea cuibul unei perechi de șoimi călători care ni s-a spus că locuiau acolo. Din păcate nu l-am depistat.

Ne-am întors pe lângă Catedrală spre zona Băilor Romane.

Cum vizita noastră în Bath se apropia de sfârșit am ieșit prin zona cu Catedrala și Băile Romane. Am parcurs o stradă plină cu magazine, îndreptându-ne spre mașină.

Citește și Cardiff, Țara Galilor

Peștera Urșilor și Peștera Meziad

Publicat pe 5 martie 2018 de monica frimu

Răspunde

Într-o vară am hotărât să petrecem concediul în natură. Am plecat din Arad prin județul Bihor, să vedem câteva peșteri. După o oră de am ajuns în orașul Salonta unde ne-am oprit în centru, lângă Parcul Central, aproape de Primăria Salonta.

La un capăt al parcului se afla o porțiune cu statui între care am remarcat-o pe cea a lui Bocskai Istvan, principele Transilvaniei și bustul lui Avram Iancu. Tot aici am vizitat și Biserica Reformată.

În cealaltă parte a parcului am văzut Turnul Ciunt. În el este amenajat Muzeul memorial „Arany Janos” încă din anul 1899, azi numit după poetul și prozatorul maghiar, născut la Salonta în 1817, care alături de Petofi Sandor a participat la Revoluția din 1848. A fost membru al Adunării Naționale. În muzeu am văzut o parte din obiectele personale ale poetului care au fost donate orașului de către fiul său.

Nu departe se află Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului” construită în anii 1931-1932.

După 25 de kilometri am ajuns în Băile Tinca, stațiune cu ape minerale cu care se tratează afecțiuni ale tubului digestiv, aparatului renal, de nutriție, reumatologice și ginecologice. Zăcământul de ape minerale a fost descoperit prin forare în 1884. În 1968 băile au devenit stațiune balneoclimaterică permanentă. Apele au proprietăți asemănătoare cu ale apelor minerale de la Vichy, Franța. Am văzut izvoarele amenajate, numerotate în funcție de apa pe care o conțineau și clădirile în care erau băile cu ape termale.

Ieșind din băi ne-am oprit să ne răcorim și noi cu apă minerală de la un izvor ce se afla pe marginea drumului.

După 42 km am ajuns în Beiuș, oraș situat în regiunea Crișana, pe malul drept al râului Crișul Negru și străbătut de un afluent al acestuia, Valea Nimăiești, care îl împarte în două părți. E înconjurat de munții Apuseni, Codru Moma, Bihor, Vlădeasa și Pădurea Craiului. Ca oraș a existat înainte de anul 1241 apărând în scripte ca fiind pustiit de invaziile tătarilor între anii 1241-1246. Am oprit în centrul orașului lângă parcul central, „Parcul cu gresie”, în care se aflau statui ale unor personalități ale orașului și Monumentul „Martirii Ioan Viordaș și Nicolae Bolcaș”.

În centrul orașului am văzut Biserica română unită „Sf. Dumitru” edificată la sfârșitul sec. XVIII.

Am urcat pe deal, printr-un cimitir, până la Biserica Ortodoxă din Deal „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”. A fost construită între anii 1784-1790 fiind finanțată de negustorii greci și români. Nu am putut intra fiind încuiată. Nu ne-a părut rău de acel urcuș pentru că am putut vedea panorama orașului.

Pentru ziua respectivă ne propusesem să vedem două peșteri astfel am pornit spre prima. Drumul a fost neașteptat de bun, asfaltat ca nou, dar foarte aglomerat. Peștera Urșilor se află în localitatea Chișcău, comuna Pietroasa, la 25 km de Beiuș. A fost descoperită în 1975 prin dinamitările făcute la o carieră de marmură. S-au descoperit fosile ale ursului de cavernă vechi de peste 15.000 de ani, de unde și denumirea peșterii. Timp de 5 ani a fost amenajată și, în 1980, a fost deschisă pentru vizitare. Peștera are lungimea de 1,5 km, e formată din 2 galerii, una superioară, 488 m, ce poate fi vizitată și una inferioară, rezervație științifică.

Am parcat într-o zonă amenajată cu căsuțe de lemn destinate comerțului cu obiecte artizanale, suveniruri, produse apicole etc. De aici am urcat niște trepte, pe versantul dealului în care s-a format peștera, până la un pavilion în care am cumpărat biletele de intrare, spre mirarea noastră cu doar 20 lei bucata. Intrarea se face în grupuri organizate, cu ghid, din 30 în 30 min. și vizionarea peșterii durează cam tot atâta timp. În interior este o temperatură constantă de +10 grade. Am așteptat pe terasă ora la care era planificată intrarea. Se puteau consuma diverse dintr-un bar amenajat în clădire.

Partea vizitabilă a peșterii este formată din 3 galerii: Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviță și Galeria Lumânărilor și 4 săli: Sala Oaselor, Sala Spaghetelor, Sala Lumânărilor și Sala Emil Racoviță. Unele formațiuni au primit denumiri după forma asemănătoare ca: Draperiile din Galeria Urșilor, Căsuța Piticilor, Lacul cu Nuferi, Sfatul Bătrânilor.

Am intrat prin Galeria Urșilor unde, chiar lângă poteca pe care mergeam, am văzut o mulțime de oase ale urșilor preistorici. În scop turistic a fost asamblat și un schelet întreg expus într-o parte a peșterii. În peșteră au fost identificate peste 1500 oase între care 100 cranii de urs, 120 de culcușuri, unele mai mari, în care se presupune că ursoaicele dădeau naștere puilor.

Am trecut prin Galeria Emil Racoviță în care am văzut formațiuni de stalactite și stalagmite impresionante.

Urcând și coborând printre forme bizare, lacuri mici, am trecut prin Sala Spaghetelor în galeria Lumânărilor. În cea din urmă s-a găsit un schelet aproape întreg de capră sălbatică, astfel s-a demonstrat că peștera era locuită și de alte vietăți.

Formațiunile văzute ne-au amuțit. Erau „spaghete” coborâte din tavan, „păduri” de stalactite și stalagmite.

Aceasta era și cea din urmă galerie și turul s-a terminat. Ne-am întors la Beiuș și am urmat o altă rută, prin Remetea, la Peștera Meziad, în total 55 km. Peștera se află în extremitatea sud-estică a munților Pădurea Craiului. Inițial, în 1859, a fost studiată de un explorator vienez care a cartografiat 1150 m. În 1921 Institutul Român de Speologie (primul din lume) sub îndrumarea lui Emil Racoviță a preluat cercetarea peșterii. Pe parcursul timpului s-au făcut săpături, cartografieri și în 1992 s-a ajuns la dimensiunile actuale de 6292 m din care 1038 se pot vizita. A devenit obiectiv turistic de la începutul anilor 1900. La început a fost amenajată cu scări și lămpi de carbid, apoi cu lanterne electrice, din anul 2012 au fost montate balustrade și o rețea de iluminare. Temperatura în peșteră este constantă de +10-12 grade.

Am parcat într-o zonă amenajată în acest scop și am continuat pe un drum forestier bun. Am avut o surpriză grozavă ! Ne-a întâmpinat o căprioară despre care am aflat ulterior că era îngrijită de paznicii intrării în peșteră și devenise mascota turiștilor.

Am urcat scările până într-un loc amenajat în care am cumpărat biletele de intrare și unde se găseau suveniruri. O surpriză și mai mare decât la Peștera Urșilor. Biletul a costat 10 lei. M-am gândit cum se pot întreține peșterile din asemenea sume modice, cu un aflux modest de turiști și fonduri mici…

Vizitarea durează aproximativ 40 min. Am intrat printr-o gaură mare săpată în stâncă, am urmat traseul mergând pe scări metalice prevăzute cu balustrade și iluminate. Totuși era întuneric peștera fiind enormă.

De la ghid am aflat denumirile porțiunilor de peșteră prin care treceam: Sala Mare, Galeria Tulnicului, Galeria Dracului, Galeria Turnurilor, Sala Piramidei, Sala Liliecilor. În jurul nostru am văzut stalagmite și stalactite gigante.

Știam că în peșteră locuiesc într-o colonie mulți lilieci condițiile fiind prielnice. Am aflat că nu aveam ocazia să îi vedem.

Ne-am îndreptat spre ieșire unde, ca fundal, ni se înfățișa ziua însorită de afară.

Am continuat drumul trecând prin comuna Roșia spre satul Lazuri unde ne-am cazat la o pensiune de vis, Pensiunea Dorel Codoban. Clădirea modernă, cu toate utilitățile, este plasată într-un peisaj mirific.

Până spre seară am colindat ulițele comunei aducându-ne aminte de trecutul nu prea îndepărtat în care se treceau punți de lemn, se foloseau căruțe pentru transport, se adunau lemne pentru iarnă, etc. Chiar și animalele erau liniștite în ziua fierbinte de vară.

Am privit asfințitul visând la ce ne va aduce următoarea zi.

Noapte bună!

Citește și Peștera cu Cristale Farcu, Peștera Unguru Mare, Cascada Vadu Crișului, județul Bihor

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: băi

Excursie în Tunisia-ziua 5: Sousse

Excursie în Tunisia-ziua 2: Cartagina

Castelul Almásy din Gyula, Ungaria

Bath, Anglia

Peștera Urșilor și Peștera Meziad