Prin Maramureș, pe valea Izei

Publicat pe 12 februarie 2018 de monica frimu

Fiind în Maramureș, în vizită la neamuri, am hotărât să vedem cât mai multe dintre bisericile vechi de lemn, renumite în toată lumea, unele dintre ele fiind în patrimoniul UNESCO. Zona Maramureșului este împânzită la tot pasul de biserici vechi și noi, mânăstiri și locașuri de cult.

Ziua 1.

Am plecat din Sighetul Marmației spre comuna Bogdan Vodă, pe valea Izei, unde urma să ne cazăm la un văr primar. După 21 km ne-am oprit în localitatea Bârsana unde, chiar la intrare, pe partea de deal, se află Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în biserică”. A fost construită în 1720 ca biserică de mânăstire și mutată în locul actual în 1800. Regretabil că nu este prea vizitată.

Atracția majoră, spre care ne-am îndreptat și noi, este Mânăstirea Bârsana „Soborul Sfinților 12 Apostoli”. Am parcat în locul amenajat în acest scop, de altfel loc în care se găseau numeroase căsuțe de lemn, ce funcționau în scop comercial. Am urcat dealul și am intrat pe poarta mânăstirii.

Mânăstirea are o istorie lungă și întortocheată. Este atestată din 1390, perioadă în care proprietarii moșiei erau Voievozii Balcu și fratele său Drag. A fost construită în Valea Slatinei o Biserică de lemn, apoi chilii pentru călugării care locuiau acolo și a devenit o mânăstire. În sec. XIV a fost mutată într-un loc pe partea dreaptă a Izei, la Podurile Strâmtorii. Voievozii și sătenii au înzestrat-o cu bunuri ca păduri, terenuri și a devenit un loc în care se pregăteau preoți, cantori, zugravi. În perioada uniației mânăstirea a rezistat, iar din 1735 până în 1740 a fost reședința Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului. În 1795 a fost mutată în sat, în mijlocul unui cimitir cu victime din timpul ciumei din 1742. În 1791 a fost deființată, călugării s-au refugiat la Mânăstirea Neamț din Moldova, construcțiile au fost devastate și averea mânăstirii a trecut în proprietatea statului. Au rămas doar biserica și stăreția. Din nou, în 1806, a fost mutată chiar în vatra satului. După cel de Al Doilea Război Mondial locul de la parohie, din sat, a fost confiscat și pe el s-au construit case pentru localnici. O nouă mânăstire s-a construit doar începând cu 1991, pe partea din deal, rămasă proprietate bisericească, la ieșirea din Bârsana spre localitatea Strâmtura.

Ansamblul monahal cuprinde Biserica, un Altar de vară, Aghiasmatarul, Stăreția, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa duhovnicului, Casa Artistului, Casa meșterilor, Turnul cu clopotnița, Praznicarul cu trapeza, chilii, ateliere și Muzeul de icoane și carte veche Gavril din Bârsana.

După 8 km am ajuns în localitatea Strâmtura. Un indicator arăta direcția spre Schitul Strâmtura. Trebuia obligatoriu să-l vedem. La ieșirea din comună am oprit la Biserica de lemn „Sf. Ilie”. Este o biserică nou construită, spre mirarea noastră tot din lemn, având în vedere protestele împotriva tăierii pădurilor. Se pare că în această zonă tradiția este mai importantă și obiceiurile nu se vor pierde prea curând.

Întrebând despre schit, am aflat că este încă în construcție, în vârful dealului, la aproximativ 10-15 km. Am rulat pe un drum cu pietriș, foarte îngust, cu pante foarte mari și, când credeam că „Audița” mea nu mai poate, am ajuns pe un platou unde am parcat. Ne-am îndreptat câteva sute de metri spre schit. Norocul nostru a fost că pictorul era acolo și-și vedea de treabă. Am reușit să imortalizez doar o parte din picturile terminate și, lângă schit, un trunchi de pom sculptat.

Nu ne-a părut că am făcut acest drum deoarece panorama era superbă. Ne-am întors la drumul principal și după 8 km am ajuns la Rozavlea. Biserica de lemn „Sfinții Mihail și Gavril” datează din anul 1717. A fost adusă dintr-o altă localitate și ridicată pe locul unei vechi biserici distrusă de tătari.

La 5 km, în localitatea Șieu am văzut Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” construită în anul 1760.

De aici, deși drumul fiind de 7 km, l-am făcut în 30 min. Nefiind indicatoare, ne-am cam rătăcit la un moment dat. Am mers să vedem cele două biserici din Poienile Izei. Nu am întâlnit vreo mașină sau locuitor pe drum și nici în localitate. Am găsit doar un bar deschis, cu o terasă la umbră, unde ne-am răcorit puțin. Prima pe care am văzut-o a fost biserica nou construită din piatră în 2008, Biserica „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”. Lângă ea am trecut un pod acoperit, construit din lemn, până la un altar de vară.

Am urcat o pantă ce trecea prin cimitirul vechi și, după copaci, ni s-a arătat biserica veche, Biserica de lemn ”Sf. Mihail și Gavril”. Invadând, tătarii au distrus bisericile din zonă, cu două excepții, una fiind aceasta (1364). Se spune că a scăpat invaziei fiind protejată de semiluna islamică. Nu am putut vizita interiorul, fiind zăvorâtă.

Știind deja drumul, ne-am întors la Șieu și am înaintat pe ruta noastră doar 15 km, până la Ieud. Am dorit să vedem a doua biserică ce a scăpat invaziei turcești, Biserica de lemn din Ieud Deal, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Părerile privind datarea construcției sunt controversate. A fost menționat anul 1364, cei mai mulți o datează din sec. XVII, cu refaceri în sec. XVIII.

Revenind pe malul apei am văzut Muzeul etnografic Pleș.

Am rulat pe un alt deal ce aparține localității Ieud. Doream să vedem Mânăstirea Ieud cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”. Construcția ei a fost aprobată în 1999 și finalizată în 2003. A fost construită pe locul unde a mai existat o biserică construită în sec. XI-XII și dărâmată în 1889 datorită ritului ei ortodox.

Mânăstirea cuprinde poarta, o biserică din lemn și o casă monahală.

La 4 km, în localitatea Bogdan-Vodă, Cuhea de altădată, am vizitat Biserica de lemn „Sf. Nicolae”. În secolul XIV, boierii Bogdănești au construit o biserică din piatră, care în timp s-a ruinat. Pe locul ei a fost construită o biserică din lemn care a fost distrusă de invazia tătarilor. Actuala biserică a fost construită în jurul anului 1718. Biserica se află în mijlocul comunei, în cimitirul vechi. În interior pereții, formați din bârne de brad, au păstrat picturile vechi, în stilul bizantin primitiv.

Lângă ea, a fost construită în anul 1935, Biserica nouă, cu hramul „Învierea Domnului”.

În centrul comunei se află Grupul statuar Bogdan Voievod, opera sculptorului Ioan Marchiș, dezvelit în anul 2008.

Ziua 2.

Fiind zi de târg, nu puteam să lipsim de la un așa eveniment. Se vând de toate, de la animale, produse apicole, ceaiuri, alimente, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, utilitare casnice etc. Se poate lua chiar masa la una dintre tarabele prevăzute cu grătare și terase.

Am trecut dealul pe un drum neașteptat de bun și după 19 km am ajuns în Vișeu de Sus. O legendă spune că un pădurar, în amintirea fiului său care a murit în pădure fiind lovit de un lemn, a ridicat o biserică pe acel loc. În timp, în jurul bisericii s-a dezvoltat localitatea, care a fost denumită „Între Râuri”, fiind plasată între râurile Vișeu și Vaser. Aici am vizitat două biserici.

Biserica greco-catolică „Maica Domnului” construită în perioada 1993-1995

Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul”, ridicată între anii 2006-2008

După 12 km am intrat în localitatea Moisei unde se află Casa-muzeu Martirii de la Moisei, 14 octombrie 1944. Este vorba despre 39 țărani români și 3 evrei din județele Cluj, Mureș, Maramureș, care făceau parte din detașamentele de muncă forțată. În drumul spre casă au fost prinși de către horthyști, motivând că ar fi fost partizani care luptau împotriva lor. I-au obligat să intre în casă și, prin geamuri, i-au executat prin împușcare.

Victimele au zăcut închise în casă două săptămâni, după care au fost înmormântați. Pe acel loc s-a ridicat o troiță de lemn care a fost înlocuită de Monumentul Martirilor din Moisei sculptat de Vida Geza. Este vorba despre 12 figuri de piatră, două cu chip uman, restul cu măști tradiționale maramureșene, așezate în cerc, cu chipurile în afară.

La 6 km deasupra satului Moisei, la poalele muntelui Pietrosu Rodnei, se află Mânăstirea Moisei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Este înconjurată de ziduri și așezată pe un spațiu întins, acoperit cu iarbă. Pășind pe poarta de intrare am văzut clădirile din care e compusă mânăstirea.

În 1599 a fost ridicată de către călugări Biserica veche de lemn, pe locul uneia mai vechi, ruinată. Pe lângă aceasta a funcționat o școală de pictură, totodată se inițiau preoți și cântăreți de biserică.

În 1637 mânăstirea apare în documente ca rezidență a unui episcop.

Biserica nouă, din cărămidă, a fost construită în 1911, în stil neoclasic, de către Episcopia Greco-catolică de la Cluj-Gherla.

Ne-am întors prin Săcel și, după 20 km, am oprit în Săliștea de Sus, lângă o Biserică din lemn, construcție mai nouă, care era închisă.

Pe străduțe lăturalnice, am urcat până la Biserica de lemn a Bâlenilor „Sfântul Nicolae”. A fost construită în anul 1680, incendiată de tătari în anul 1717 și, conform legendei, salvată de o femeie care a cărat apă cu găleata până a stins focul. În 2010 a fost deschis un șantier pentru identificarea picturilor originale aflate sub stratul pictural fals de vopsea.

Ne-am apropiat de ținta finală, orașul Dragomirești. Înainte de intrarea în oraș am parcat pe marginea drumului, lângă poarta frumos sculptată în lemn, cu motive tradiționale maramureșene, care ne-a indicat locul de intrare spre Mânăstirea Dragomirești „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, „Izvorul Tămăduirii”, „Adormirea Maicii Domnului”. Este o mânăstire de călugări.

A trebuit să ne grăbim, deoarece s-a înnorat și ne era frică de o eventuală ploaie rece „de munte”. Am urcat o porțiune de deal, pe un drum amenajat și am ajuns pe un platou, unde se află mânăstirea. Aceasta a fost construită în 1875, în timp distrusă și reconstruită în 1926 în „Valea Prihodiștii”. În 1949, sub regimul comunist, a fost arsă din temelii și s-a salvat doar o icoană din lemn, din sec. al XVIII-lea (1750), „Maica Domnului cu Pruncul”. Interesant la această icoană este piciorul stâng al Pruncului care este prezentat ca o plamă. Între anii 1951-1957 s-a construit o biserică mică din lemn, în locul „Arinii Runcului”, unde s-a păstrat icoana. Între anii 1957-1990 biserica a fost în majoritatea timpului închisă. După această perioadă au început să aibă loc pelerinaje, iar în 2008 s-a început construirea unei noi biserici.

Și, ne-am atins ținta, am intrat în orașul Dragomirești.

Citește și Borșa, Mânăstirea Pietroasa, cascada Cailor, județul Maramureș

Budapesta

Publicat pe 7 februarie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am plecat într-un sfârșit de săptămână la Budapesta. De la Arad sunt doar 270 km pe autostradă.

Budapesta este capitala Ungariei, situată pe cele două maluri ale de fluviul Dunărea. A fost creată prin unirea a 3 orașe, Obuda, Buda, Pest, în 1873. În 1310 Buda a devenit reședința oficială a regelui maghiar. După două secole, în 1526, Buda a fost cucerită de turci, care au stăpânit-o 145 ani. În acea perioadă au fost construite cele mai multe băi ale orașului. În 1703 împăratul Leopold I a declarat orașele Pesta și Buda orașe independente, iar Buda a devenit capitala țării. În sec. XIX s-au unit într-un singur oraș, Budapesta.

Ne-am cazat la un hotel aflat în partea Buda, aproape de obiectivele turistice importante.

Ziua 1.

Prima zi din excursia noastră s-ar putea denumi „sus, jos”.

După ce am trecut pe lângă câteva clădiri administrative, am urcat peste 100 de trepte, până la intrarea în Cetatea Buda.

Am admirat clădirile vechi recondiționate, intercalate în unele locuri de clădiri noi.

Primul obiectiv ni s-a înfățișat, Biserica Sf. Matyas, sau Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, „Biserica Încoronării”.

Prima biserică a fost construită în 1015. O dată cu invazia mongolilor din sec. XIII a fost distrusă, apoi refăcută în sec. XIII-XIV. În timpul ocupației turcești din sec. XVI, a devenit moschee, destinația de biserică i-a revenit după retragerea acestora. A fost restaurată în sec. XIX și a fost destinată familiilor regale. Actual, în interior se află și Muzeul de Artă Bisericească.

Pe partea dinspre Dunăre se află Bastionul Pescarilor. Denumirea provine de la breasla care a apărat această porțiune a cetății în timpul Evului Mediu.

Între cele 7 turnuri legate prin bastioane și Biserica „Sf. Matyas” se află statuia regelui Ștefan I al Ungariei.

Bastionul a fost construit în sec. XIX, ruinat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și refăcut în anii ’40.

Am ocolit biserica și, la parterul Hotelului Hilton, am vizitat Muzeul de Marțipan.

La intrare se află un raion de comercializare a marțipanului, sub forma unor figurine, batoane, bomboane, etc., frumos ambalate.

Intrând în muzeu am rămas uluite. În vitrine mari, erau etalate diverse torturi, ce reprezentau biserici, clădiri, scenete, obiecte, toate lucrate minuțios în marțipan, probabil pe parcursul a luni de zile.

De aici se putea continua drumul până la Palatul Regal. Noi am coborât pe malul Dunării, lăsând în spate Bastionul.

Am urcat pe o altă intrare în cetate pentru a vedea Palatul Buda, azi Muzeu de Artă.

Am părăsit cetatea coborând pe malul Dunării.

O mică pauză de prânz și, ultimul urcuș, pe Dealul Gellert, înalt de 140 m desupra Dunării. Denumirea are o poveste. Se spune că episcopul Gerard (Gellert), venit din Italia în sec. XI, pentru a-i creștina pe maghiari, a fost băgat într-un butoi și rostogolit în Dunăre.

Dealul e acoperit, pe o mare porțiune de un parc, prin care am trecut și noi. De la vila Hegedus drumul a fost scurt până la vârful dealului.

Aici se află Fortăreața sau Citadela. A fost construită în 1854, ca loc strategic, de apărare. Era denumită de populație „Bastilia Budapestei”. De la sfârșitul secolului al XIX-lea a avut mai multe destinații ca închisoare, baterie anti aeriană, etc. În 1947 a fost construită Statuia Libertății, de către Armata Roșie sovietică, în cinstea victoriei din cel de Al Doilea Război Mondial, pentru eliberarea Ungariei de sub naziști.

Din anii 1960 Citadela a devenit un important obiectiv turistic al Budapestei. De aici se poate vedea panorama minunată a orașului.

Și, iar jos, prin parcul de pe deal, până în Piața Gellert, unde am văzut Hotelul Danubius și băile medicinale Gellert.

Vis a vis de hotel, săpată în stâncă, se află Biserica-grotă Sf. Gerard (Szikla Templom), în fața intrării statuia regelui Sf. Ștefan.

Biserica a fost construită într-o grotă naturală în 1935. Aparține Mânăstirii Pauline, ordin bisericesc ce își trage numele de la Sfântul Paul. Sub regimul comunist a fost închisă și călugării arestați. Abia în 1989 a fost redeschisă.

Am trecut Podul Libertății sau Podul Franz Joseph în piața Fovam. Podul a fost construit între anii 1894-1896. La capetele lui, pe 4 piloni, se află statui ale turului, o pasăre asemănătoare șoimului.

Am ajuns în dreptul Halei Comerciale Mari (Nagy Vasarcs), construită în 1897 ca vamă pentru marfa transportată pe Dunăre.

Deja se înserase și mai aveam de mers. Dacă tot erau aproape, am văzut Biserica Luterană și Muzeul Național.

Ne-am îndreptat, pe lângă Universitatea Eotvos Lorand, spre renumita stradă Vaci. În drum am intrat în Biserica Universității și am avut norocul să ascultăm finalul interpretării unui cor.

Aproape se situează Biserica „Sfinții Mihail și Gavril”.

Am parcurs strada Vaci, unde magazinele erau încă deschise.

Ne-am îndreptat spre Dunăre și am parcurs promenada pe timp de noapte. Am trecut pe lângă Podul Elisabeta. Acesta a fost construit între anii 1897-1903 și poartă numele reginei austro-ungare Elisabeta, denumită și Sissi.

Am ajuns în dreptul Podului cu Lanțuri sau Podul Szechenyi, după numele unui ilustru om de stat. Acesta a fost construit în 1849. Este un pod foarte lung, de 202 m.

Peste Dunăre se vedea, frumos iluminată, Cetatea Buda.

Am trecut în Buda și, pe malul Dunării, ne-am oprit la un ceai. Ne-am delectat cu priveliștea Parlamentului noaptea.

Ziua 2.

Mai aveam multe de văzut din ce ne-am propus, astfel, am pornit de dimineață la drum, știind că era și ziua întoarcerii acasă. Am străbătut un parc aflat aproape de hotel și am continuat drumul până la stația de metrou.

Uitându-ne, când în stânga, când în dreapta, la clădirile vechi, bine întreținute ne -am apropiat de ținta noastră.

Marea Sinagogă sau Marele Templu este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua din lume. Are aproximativ 3000 de locuri pentru credincioși, împărțite pe sexe, pentru bărbați la parter și pentru femei în cele două galerii supra-etajate.

În 1845 a fost hotărâtă construirea unei sinagogi, care a fost realizată în 4 ani. În timp, pe lângă sinagogă s-au ridicat treptat Muzeul Evreiesc, Templul Eroilor evrei din Primul Război Mondial, s-a amenajat grădina fiind înconjurată cu o Colonadă dublă. A fost avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, apoi reconstruită în 1993-1996. Grădina a fost transformată în Cimitir.

Am continuat drumul printre clădirile vechi și am ajuns la parcul în care se află Roata Mare.

În apropiere, al doilea mare obiectiv al nostru, o biserică romano-catolică, Basilica „Sf. Ștefan”. Aceasta poartă denumirea după primul rege al Ungariei. Costrucția ei a început în 1851 și s-a încheiat în 1905. Pe fațadă prezintă numeroase statui ce reprezintă sfinți.

În interior se păstrează racla cu brațul drept al regelui, astfel au loc numeroase pelerinaje.

Am urcat o mulțime de trepte până în domul bisericii. La exterior este un coridor îngust pe care am putut să ne plimbăm și să savurăm panorama Budapestei.

Ne-am continuat drumul spre Palatul Parlamentului situat în Piața Kossuth.

Zona este înconjurată de palate și clădiri monumentale, unele dintre ele devenite muzee. Am imortalizat Muzeul de Etnografie și unul dintre militarii de gardă ai Palatului.

Clădirea Parlamentului este cea mai mare clădire din Ungaria și a 3-a din lume care găzduiește Adunarea Națională. A fost proiectată între anii 1885–1904 și finalizată în 1896. Construcția neogotică este înfrumusețată cu 242 sculpturi pe pereți, atât în exterior cât și în interior. La exterior, deasupra ferestrelor se află blazoanele regilor și ducilor. Cuprinde 691 camere, peste 200 de birouri și 13 lifturi. Are 10 curți interioare și 27 de intrări. În partea nordică, în Piața Szabadsag, se află un grup statuar, Monumentul eroilor sovietici.

Înconjurând clădirea, pe faleza Dunării am remarcat ceva neobișnuit, 60 de perechi de pantofi din fier prinși de dig. Este un memorial, ridicat în 2005, care evocă evreii uciși de fasciști în Al Doilea Război Mondial. În acea perioadă exista un partid fascist, puternic antisemit, Partidul Crucilor cu Săgeți, care jefuiau și ucideau evreii. Bărbați, femei, copii, erau aduși pe malul Dunării, erau obligați să se descalțe, apoi împușcați, astfel trupurile cădeau în fluviu. Pantofii, găsindu-se puțini de cumpărat, erau adunați și comercializați de aceștia pe piața neagră. Astăzi, la acest loc, se aduc flori și se aprind lumânări.

Plimbându-ne pe malul Dunării am ajuns la Podul Margareta (Margit). Acesta a fost construit în 1950 și renovat în anii 1980. El leagă Buda și Pesta de insula Margareta, spre care ne-am îndreptat și noi.

Insula Margareta se întinde pe 0, 965 km pătrați, între podul Margareta, la sud și podul Arpad, la nord și are aproximativ 2,5 km lungime. Poartă numele Margaretei, fiica regelui Bela IV, care s-a călugărit și a trăit pe insulă la o Mânăstire dominicană. Aici se găsea și o Mânăstire franciscană, ambele mânăstiri fiind distruse de invazia turcilor în sec. XVI. Se păstrează doar ruine din cele două mânăstiri.

Insula este considerată „paradisul spa“ al capitalei Ungariei, având peste 30 de piscine cu apă termală. De asemenea se găsesc cinema și teatru în aer liber, cafenele, restaurante, hoteluri, parcuri cu flori, fântâni arteziene. Am trecut pe lângă o mică grădină zoologică și am ajuns la Turnul de apă. A fost construit în 1911 cu scopul de a alimenta un hotel. Azi, aici au loc diferite expoziții și evenimente culturale. În jurul lui sunt amenajate cafenele. Se poate urca în turn pentru a admira panorama.

Turul insulei se poate face cu diverse vehicule închiriate sau pe pistele amenajate pentru biciclete și jogging. Este o destinație superbă pentru relaxare.

Am zăbovit puțin ascultând fântâna muzicală.

Ne-am îndreptat agale către hotel, oprindu-ne la un ceai, înainte de a părăsi acest frumos oraș.

Castelul Karolyi, Carei, Cimitirul Vesel din Săpânța și Sighetul Marmației

Publicat pe 4 februarie 2018 de monica frimu

Răspunde

Obiectivul nostru era Cimitirul Vesel de la Săpânța, județul Maramureș. Aveam de parcurs 340 km pe ruta Arad, Oradea, Carei, Satu Mare, Livada, Negrești Oaș, Săpânța, așa că, am plecat dimineața devreme. După 3 ore ne-am oprit în centrul orașului Carei. Ne-a frapat un grup statuar enorm. Am aflat că este „Monumentul Ostașului Român”, sculptat de Vida Gheza și inaugurat în 1964.

În stânga lui se află Biserica ortodoxă „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. Este construită între anii 1990-2007, în stil bizantin.

Am traversat bulevardul și am intrat în Parcul dendrologic al orașului, unde se află faimosul castel, azi muzeu. Ne-a întâmpinat bustul lui Alexander Karolyi.

Castelul Karolyi a fost construit în sec. al XV-lea, inițial ca o casă de locuit, apoi ca o cetate de apărare, cu fortificații și bastioane. A fost distrus și restaurat de mai multe ori. În secolele XVII și XVIII a fost sediul a numeroase întâlniri diplomatice. Aici s-a semnat Tratatul de Pace de la Satu Mare (1711). În sec. XVIII s-a renunțat la fortificații și bastioane și a început construirea unui castel cu scop rezidențial. Între anii 1892-1894 i s-a dat aspectul actual. În decursul timpului a avut mai multe utilizări ca sanatoriu, cazino, școală militară, spital militar, muzeu, bibliotecă orășenească.

Castelul este construit în stil baroc, cu formă dreptunghiulară. Prezintă patru fațade, turnuri și bastioane de diferite forme, asimetrice. Este înconjurat de șanțuri și înconjurat de un parc, amenajat în sec. al XIX-lea, după model englezesc.

Am continuat drumul și, după 36 km, am ajuns la Satu Mare, unde ne-am oprit în centru pentru a lua masa de prânz.

Aici se află Catedrala romano-catolică „Înălțarea Domnului”, construită în sec. XVIII, în stil baroc.

Spre Săpânța , la 23 km, se află localitatea Livada, unde am oprit, observând un indicator pe care scria Castelul Vecsey.

A fost construit în sec. XVIII, într-un parc cu arbori seculari. A fost construit cu trei nivele, dar, în urma unui incendiu din 1829, a rămas cu un singur nivel. A schimbat mai mulți proprietari, dintre care se spune că ultima a fost o baroneasă, cea mai bogată din zonă. Ea a locuit aici până în 1944. Castelul a fost sediul comandamentului armatei ruse, în timp, sediul mai multor instituții ale statului, apoi orfelinat, tabere de copii. Din 1999 castelul este o ruină care de abia mai „vorbește” despre istoricul său.

Întristate de soarta acestui castel, ne-am reluat traseul și, după 50 km, am oprit în centrul orașului Negrești-Oaș. Aici se află un părculeț unde este amplasat Muzeul Țării Oașului, vis a vis de Primărie. Muzeul este împărțit într-o Galerie de artă „Dr. Mihai Pop” și Muzeul satului oșenesc în care sunt expuse obiecte etnografice și artă populară.

Tot în centru se află, impunătoare, Catedrala ortodoxă „Duminica Tuturor Sfinților”. Este o construcție nouă, ridicată între anii 1990-2002.

Am trecut muntele în județul Maramureș, pe un drum numai serpentine, cu panorame de vis și coborâre prin desișul pădurilor. 38 km și am ajuns la destinația finală, Săpânța. Comuna se află aproape de granița de nord a țării noastre cu Ucraina. Cum am intrat ne-au întâmpinat, de o parte și de cealaltă, etalate spre vânzare, diverse obiecte specifice zonei, cum ar fi „cerge”, ii, „staițe”, costume populare, etc. Am parcat și ne-am îndreptat spre ținta noastră.

Cimitirul Vesel din Săpânța a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1373. Este faimos pentru crucile sculptate în lemn de stejar, colorate cu pigmenți naturali, pe care sunt scrise epitafuri, cu o notă ironică, care laudă sau dojenesc viața decedatului. Primul epitaf datează din 1935. Imaginile de pe cruci se referă la viața, activitățile și chiar modul de deces al persoanelor, de exemplu vânător, bucătăreasă, pădurar, activități specifice zonei și secolului. Desenele de pe cruci sunt inspirate din decorațiile porților de lemn sau a țesăturilor textile din regiune.

Aceste cruci au fost sculptate, decorate și scrise de Stan Ioan Pătraș, un om simplu și foarte credincios. Se pare că, contrar ideii de sfârșit tragic, acesta a preluat atitudinea dacilor, veselă în fața morții, considerând că este doar o trecere în viața veșnică. Astfel, el a încercat să transpună viața decedaților într-un mod satiric, de unde i se trage și numele actual de cimitir vesel. Se află în jur de 800 de cruci, care, au devenit „obiecte de muzeu în aer liber”.

Ne-am întristat pentru că nu am putut vedea biserica în toată frumuseței ei, fiind în renovare.

Am ieșit din cimitir și ne-am îndreptat spre Casa memorială Stan Ioan Pătraș. Aceasta este azi locuită de Dumitru Pop Tincu, cel care, actual, continuă munca lui Stan Pătraș, dar, se poate vizita.

Părăsind Săpânța ne-am îndreptat că Sighetul Marmației, aflat la 20 km distanță. În drum am trecut prin comuna Sarasău unde am imortalizat Biserica greco- catolică, pentru noi o ciudățenie de construcție, fiind obișnuite cu stilurile arhitectonice vechi.

În Sighetul Marmației ne-am oprit în centru orașului unde am văzut fostul Cămin Cultural, azi cinematograf.

Lângă Piața Libertății se află Biserica catolică „Sf. Paul Borromeo”. Aceasta face parte dintr-un ansamblu, biserică, mânăstire, școală confesională, casă parohială, casa canonicilor, ansamblu construit în sec. XVIII de către călugării din ordinul minorit și călugării piariști.

În aceeași zonă se află și alte biserici.

Biserica ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” 1985

Biserica reformată, sec. XIV-XV

Am părăsit centrul, îndreptându-ne spre neamurile mele, la care ne-am cazat.

Am trecut pe lângă Biserica greco catolică „Christos Regele Universului”, în construcție începând cu anul 2011 și neterminată încă.

Bucuria revederii a fost mare. Trecuseră câțiva ani…

Citește și Prin Maramureș pe valea Izei

1 mai la Cracovia

Publicat pe 2 februarie 2018 de monica frimu

Răspunde

Având liber de 1 mai și zilele următoare ne-am înscris într-o excursie organizată cu obiectivul Cracovia. Ne-am documentat ca de obicei și am aflat că orașul este al doilea ca mărime din Polonia și este unul dintre principalele centre economice. Este situat pe malul râului Vistula. Datează din sec. VII. A fost capitala Poloniei o perioadă lungă de timp, până în 1999 când a devenit reședința voievodatului Polonia Mică. Este singurul oraș al Poloniei care a scăpat de distrugerile celui de al doilea război mondial.

Ziua 1.

Distanța fiind lungă, de 660 km, am plecat din Arad foarte devreme dimineața. Am străbătut ușor Ungaria, până la Budapesta fiind autostradă. Am trecut în Slovacia, unde drumul plictisitor prin șesul Ungariei a devenit un drum pitoresc, prin peisaje frumoase de munte și orășele ca Banska Bystrica și Dolny Kubin. Trecând munții și totodată în Polonia, am coborât treptat până la Cracovia. Am ajuns în timp util, astfel, ca bonus din partea agenției de turism, am vizitat Mina de sare de la Wieliczka, situată la 15 km de Cracovia.

Mina, denumită și „Catedrala de sare subterană din Polonia” a fost inclusă printre primele obiective din lista UNESCO. A fost construită în sec. al XVIII-lea și a produs masiv sare până în 2007. De atunci, mare parte din mină a fost transformată în scop turistic, de relaxare sau pentru evenimente. Din 1964, s-a înființat, la dâncimea de 211 m și un sanatoriu pentru boli respiratorii. Din cei 300 km pe care se întinde, doar 3,5 km sunt deschiși pentru vizitare.

Am coborât 378 de trepte până la primul nivel. Am traversat galerii cu pereți de sare, apoi, pe rând, unele din sălile amenajate cu statuete din sare reprezentând munca minerilor, evenimente de epocă sau personaje istorice. De asemenea se găsesc lacuri saline, 3 capele și o Catedrală sculptate în sare de mineri.

Există și o legendă despre mină. O prințesă unguroaică, Kinga, logodidă cu contele Boreslaw, în drumul spre Polonia și-a aruncat inelul de logodnă într-o mină de sare. Ajunși la destinație a poruncit să se caute acel inel. Săpând, minerii l-au găsit în primul bulgăre de sare și l-au înapoiat prințesei.

Fiind seară, ne-am cazat la un hotel din Cracovia, de abia așteptând ziua următoare, în care ne vom desfăta cu frumusețile orașului.

Ziua 2.

Stația de autobuz era chiar lângă hotel, bilete la recepție, așa că, hai la drum !

Ne-am îndreptat către centrul istoric al orașului, Stare Miasto, înconjurat de Parcul Planty, care are lungimea de aproximativ 4 km. Acesta a fost amenajat, dub domnia lui Francisc I al Austriei, în locul fortificației ce înconjura orașul, formată dintr-un zid de apărare cu 46 turnuri și 7 porți de intrare, pe care a dărâmat-o, păstrând doar Poarta cu turnul Florian și încă 3 turnuri de pază.

Știind că a doua zi va fi paradă în piața centrală, Runek Glowny, am ocolit-o și am urmat un traseu făcut de acasă pentru a putea vedea cât mai multe.

Dacă aș relata istoricul și importanța fiecărei locații aș ajunge să scriu o carte despre acest oraș. Specific că am văzut o mulțime de biserici, muzee, cartierul evreiesc și, nu în ultimul rând, castelul Wawel. O să le vedeți conform itinerarului urmat.

Biserica „Sfânta Cruce” ( Kryza ) sec. XIV

Teatrul Național „Iuliusz Slowacki” sec. XIX, construcție baroc

Muzeul Czartoryski, fostul Palat de iarnă al familiei Czartoryski

Biserica „Schimbarea la față a lui Isus” (Cristo Transfigurato) (1728)

Biserica „Sfântul Marc Evanghelistul” 1263

Am trecut pe lângă Biserica reformată și am ajuns în Piața Szczepanski unde se află Palatul Sztuki.

La un colț al pieții am văzut Teatrul Național „Helena Modrzejewska”.

Pe o altă străduță am remarcat o altă biserică.

Biserica romano-catolică „Sf. Ana” construită în sec. XVII

După atâtea biserici, așezate aproape una de cealaltă, am ajuns la Universitatea Jagellonski. Costrucția ei a început în 1934 și era faimoasă pentru studierea matematicii, dreptului, astronomiei. Am vizitat Colegiul Maius în care azi se află diferite muzee.

Am trecut pe lângă Colegiul Nou și am intrat în parc.

Am continuat drumul pe lângă Biserica Franciscană, apoi pe lângă Muzeu de Arheologie. Am căutat un loc unde am luat prânzul, apoi o mică siesta se impunea.

Și, din nou la drum. Am ocolit castelul Wawel, pe malul Vistulei și, în sfârșit, iată cartierul evreiesc Kazimierz. Suburbia a fost înființată de Cazimir cel Mare în 1335. După un secol în Cracovia a izbucnit un incediu de proporții mari care a fost atribuit evreilor, astfel, regele Ioan Albert al Poloniei a mutat populația evreiască în Kazimierz, pe care l-au ocupat cam o cincime. La sfârșitul sec. al XVIII-lea, fiind sub ocupație austriacă, și-a pierdut independența și a devenit cartier al Cracoviei. Înainte de ocupația nazistă trăiau 68.000 de evrei. În timpul celui de al doilea război mondial au fost deportați în lagărele de concentrare naziste și, după încetarea războiului, au rămas doar câteva sute de supraviețuitori. Cartierul și-a păstrat însă structura deoarece naziștii doreau să înființeze aici „muzeul rasei dispărute”. Pe parcursul anilor s-a deteriorat, începând să se restaureze doar începând cu anul 1990. Astăzi se vizitează bisericile catolice, sinagogile, muzeele, se pot vedea case vechi, magazinele mici ce funcționau cândva aici, sau se pot savura mâncăruri tradiționale la una din multiplele terase.

Prima pe care am văzut-o a fost Biserica barocă „Sfinții Mihail și Stanislav” sau Biserica Piaristă, locul martiriului Sf. Stanislav, înconjurată de Mânăstirea Paulina , poartă și denumirea de „Skalka” (Mica Stâncă) A fost construită în sec. XVIII. În cripta sa sunt îngropați oameni iluștri de cultură ai Poloniei.

100 Church on the Rock Mihail si Stanislav fbmw

Biserica „ Sf. Katharina Margareta” a avut un destin tragic. De la fondarea ei în 1343 și până la forma actuală a trecut printr-un cutremur, o inundație, un incendiu, din nou un cutremur, totuși la jumătatea secolului al XIX-lea a început restaurarea ei, care încă nu s-a finalizat nici până acum.

Am continuat plimbarea pe malul Vistulei până la podul Pilsudski. (Joseffa Pilsudskiego)

Am vizitat Biserica „Ordinul Fraților Milostivi” , Ordin al Preasfintei Treimi, construită în sec. XVIII.

128a Church of the Holy Trinity of the Brothers fbmw

129 casa ordinului fratilor milostivi fbmw

130 house of the order of merciful brothers fbmw

Am ajuns în Piața Wolnica, unde se află clădirea fostei Primării, azi Muzeul de etnografie și folclor.

În apropiere am vizitat Basilica „Corpus Cristi”. Costrucția ei a început în anul 1335.

De aici am păstruns în porțiunea care a fost ocupată de evrei.

Sinagoga Înaltă (sec. XIV-XV)

Sinagoga Veche (1500-1600); acum este Muzeu al istoriei evreiești.

casele vechi recondiționate și restaurantul Ariel

străduță cu fostele magazine recondiționate în scop turistic

Sinagoga Templu (sec. XIX)

Obosite, dar foarte încântate de toate câte le-am văzut, ne-am întors spre centrul vechi, căutând un mijloc de transport spre hotel.

Biserica Misionarilor, romano-catolică, sec XVII

Ziua 3.

Cum autobuzul ne-a lăsat în apropiere am trecut prin Piața Jan Matejko unde se află un memorial al eroilor de la Grunwald și Biserica „Sf. Florian”.

Ne-am întors și am ajuns la Bastionul Barbacan. Acesta a fost ridicat în 1540 în scop de apărare. Însă, în acest scop, a fost folosit doar o singură dată, în 1656, în timpul invaziei Suedeze a Poloniei. În timpul celui de al doilea război mondial a fost distrus în mare parte. În anii 1950 a fost reconstruit, nu în totalitate, în scop turistic.

Am intrat în orașul vechi (Stare Miasto) prin Poarta Florian cu turnul de pază. Sf. Florian este socotit ocrotitorul Poloniei.

Am trecut pe lângă Biserica „Ion Baptistul și Ion Evanghelicul”, Biserica reformată și am ajuns în Piața centrală a Cracoviei, Rynek Glowny.

Aici se află renumita Sukiennice, Hala Postăvarilor, care, în sec. al XV-lea, era un important centru al comerțului internațional. Actual, în interior se găsesc numeroase magazine, iar la etaj Muzeul de artă.

De o parte a halei se află Turnul vechi al Primăriei (Wieza Ratuszowa).

De cealaltă parte, monumentul lui Adam Mickiewicz, un renumit poet și dramaturg polonez și Biserica „Sf. Adalbert” (St. Wojciech) sec. X.

Piața este înconjurată de clădiri rezidențiale și reședințe nobiliare.

În vecinătate, în Piața Maria, am vizitat Biserica catolică „Sfânta Maria”. A fost construită în sec. XIII-XIV. Prezintă 2 turnuri asimetrice, cel mai înalt, Turnul Goarnei, de 81 m. Interiorul a fost foarte întunecat astfel, nu am putut imortaliza altarul sculptat în lemn, ce reprezintă o carte deschisă în care sunt descrise scene biblice.

Ieșind, în partea dreaptă am văzut Biserica „Sf. Barbara” construită în sec. XIV.

Polonia sărbătorește în ziua de 2 mai, începând din 2004, Ziua Drapelului național, iar în 3 mai Ziua Constituției, care a fost adoptată în 1791. Astfel, pentru că era 3 mai, s-a desfășurat o paradă istorică care a înconjurat piața.

Ca peste tot în lume există oameni mulțumiți și nemulțumiți. După terminarea paradei a avut loc și un mic protest politic.

După paradă am plecat să vizităm castelul Wawel. În drum am văzut Biserica Dominicană „Sf. Treime”, construită în sec. XIII-XV. Nu am putut imortaliza interiorul deoarece se ținea slujbă.

Am trecut prin spatele Bisericii Franciscane și am văzut o clădire interesantă. Întrebând, am aflat că era Pavilionul Wyspianski, în care se desfășoară diferite expoziții și conferințe.

Înaintând spre castel, pe stânga, ni s-a înfățișat o biserică grandioasă, ce avea în fața ei înșiruite statuile celor 12 apostoli. Este Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” A fost construită la sfârșitul sec. al XVI-lea, inițial pentru a deservi Ordinul iezuit.

La câțiva metri de ea am văzut o biserică simplă, din piatră, Biserica „Sf. Andrei”, construită între anii 1079-1098. Este una dintre puținele biserici fortărețe din Europa care au supraviețuit în timp.

Lângă dealul Wawel, pe care se află castelul, am vizitat Biserica „Bernardino de Siena” În 1453 a fost construită o biserică din lemn, pentru o ramură reformată a franciscanilor, Bernadinos. Actuala biserică a fost ridicată în sec. XVII și forma de azi între anii 1758-1766.

Am urcat dealul spre Castelul Wawel.

Acesta a fost construit în sec. XVI din ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare. Ulterior, el a mutat capitala Poloniei la Varșovia, astfel castelul a fost lăsat în uitare. S-a deteriorat și mai mult sub invaziile suedeze. Ocupat ulterior de austrieci, în sec. al XIX-lea aceștia l-au transformat într-o fortăreață, construind ziduri și turnuri de apărare. La ordinul împăratului austriac Franz Joseph, fortăreața a fost părăsită de trupele militare. După primul război mondial castelul a fost folosit de guvernator, mai târziu de președintele țării., iar după al doilea război mondial a devenit muzeu național.

Prezintă o curte centrală pătrată în jurul căreia se află grupate, în 4 aripi, numeroase clădiri, astăzi muzee.

În jurul ei au fost contruite în timp mai multe clădiri, cu diverse stiluri arhitectonice, unele cu destinația de muzeu, altele fostele apartamente regale sau cu destinație de stat.

Catedrala Wawel „Sf. Stanislau”, prima construită în sec. XI și distrusă, reconstruită în sec. XII și distrusă de un incendiu, cea actuală construită în sec. XIV, este o biserică romano-catolică care a servit ca loc de încoronare a monarhilor polonezi și principalul loc de înmormântare al acestora. În timp i s-au adăugat mai multe capele. Capela cu cupolă de aur adăpostește mormintele fondatorului, Regel Sigismund II August, ale copiilor săi și Annei Jagiellonka.

La intrarea în Catedrală am remarcat statuia Papei Ioan Paul al II-lea, care a oficiat slujbe aici. În interior se păstrează sicriul de argint al protectorul național, sfântul Stanislau (Stanisław).

Părăsind cu regret castelul, ne-am oprit pe o terasă, de unde am văzut panorama unei părți din oraș situată pe malul Vistulei.

Am coborât prin Poarta Bernardinska, am trecut pe lângă pe lângă turnul Sandomierz și am nimerit printre numeroasele tarabe cu suveniruri și terase situate aici.

Am traversat iar Stare Miasto pentru a ajunge la stația de autobuz. S-a făcut din ce în ce mai frig. Nu ne-am așteptat în luna mai, dar am uitat că România este situată mai la sud și Aradul, în mod special, un oraș ferit de vremea rea. Am intrat în diversele magazine de suveniruri, atât pentru a ne încălzi puțin, cât și pentru a cumpăra câte ceva cu destinația acasă.

Apoi ne-am întors la hotel pentru o ultimă noapte în Cracovia.

Ziua 4.

Cu părere de rău am părăsit Cracovia cu făgăduința revenirii. Traseul de întoarcere trecea prin Zakopane, „Capitala de iarnă a Poloniei”, unde am făcut o scurtă pauză. Orașul e situat la poalele munților Tatra, aproape de granița cu Slovacia. E construit din clădiri tradiționale, majoritatea din lemn. Este un centru turistic renumit pentru sporturile de iarnă.

Trecând munții am intrat în Slovacia.

În mersul autocarului am văzut Castelul Orava.

Am ajuns la Dolny Kubin, de unde traseul a fost identic cu cel de la plecarea spre Cracovia, dar ceva mai scurt, cu aproximativ 60 km.

La revedere, ne vom întâlni în alte excursii.

Citește și Mânăstirea Jasna Gora, Polonia

Grădina botanică și Castelul din Macea. Mânăstirea din Gai

Publicat pe 27 ianuarie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am plecat din Arad într-o zi însorită de martie, pe un traseu scurt, Șofronea – Curtici – cu destinația Macea, doar 27 km distanță rutieră. Am tot auzit de Grădina Botanică și, mai ales, de magnoliile superbe ce înfloresc în această perioadă. După nici 30 de minute am ajuns, am plătit intrarea și am trecut pe lângă castel, grăbindu-ne să vedem natura ce revine la viață atât de frumos primăvara. La intrarea în grădină ne-a întâmpinat bustul lui Vasile Goldiș, apoi „stejarul Unirii” care are vârsta de aproximativ 300 ani.

Grădina Botanică inițial a fost un teren intrat în posesia familiei de origine sârbă Csernovics, în 1724. Aceștia au început construcția unui castel, ridicând o aripă și anume cea de est, înconjurând-o doar cu un parc, iar terenul îl foloseau pentru vânătoare.

Un descendent al familiei, Petru, a adus din orient în parc specii rare, ca Ginko Biloba, care supraviețuiesc și azi. După naționalizare, în 1968 parcul a devenit oficial Parc dendrologic, iar în 1994, închiriat fiind de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, a fost transformat în Grădina Botanică „Pavel Covaci”.

Parcul se întinde pe o suprafață de 21,5 ha din care 3,5 ha conțin colecția dendrologică care poate fi vizitată de public.

În total conține peste 2000 de specii de arbori și arbuști, peste 500 de specii ierbacee în care trăiesc multe sortimente de păsări și animale mici.

Ne-am așezat pe o bancă și liniștea ne-a cuprins contemplându-le și ascultând ciripitul păsărilor.

Am trecut pe Aleea Poeților ca Mihai Eminescu, Andrei Mureșanu, George Coșbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga etc., reprezentați prin busturile lor sculptate.

În 1862 noul proprietar Karoly Gyorgy a început reamenajarea castelului, ridicând a doua aripă și turnul înalt de 30 m.

În 1900 un descendent al familiei Gyorgy, Gyula, a adăugat castelului o terasă metalică. Mai apoi s-a construit și o fântână arteziană. În 1939 au intrat în proprietatea medicului Adam Iancu din Curtici, până la naționalizarea din 1948.

Castelul a avut ulterior mai multe destinații. Ca mai toate castelele naționalizate a fost și sediul Cooperativei Agricole. Din 1990 fiind închiriat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad castelul este folosit în scopuri academice-congrese, etc.

Am ocolit fântâna nefuncțională în luna martie, și, ni s-a arătat întregul castel. Pentru vizitatori sunt amenajate bănci acoperite și un bar pentru cei însetați.

Ca de obicei, când să ne întoarcem spre casă, dacă e posibil am urmat alt traseu decât la venire. Astfel am trecut prin comuna Dorobanți, la 9 km de Macea. Ne-am oprit zărind ceva neobișnuit. O fântână mecanică veche ? A trebuit să o imortalizez pentru cei care în curând vor întreba: și asta ce e ?

Am continuat drumul prin Iratoșu, Variașu Mic, Arad, traseu „extra lung”, doar 19 km. Din trafic, înainte de intrarea în Arad, am observat pe dreapta mânăstirea din cartierul Gai. Am luat decizia să trecem și pe acolo.

Mânăstirea din Gai, cu hramul „Sfântul Simeon Stâlpnicul”, a fost construită în sec. XVII (stil baroc), cuprinzând o biserică, un conac folosit ca reședință de vară pentru episcopi, paraclis și chilii.

Ulterior, în 1936 a fost construită Biserica nouă cu hramul „Veşmântul Maicii Domnului”, „Brâul Maicii Domnului” şi „Acoperământul Maicii Domnului”.

În 1986 în cadrul mânăstirii s-a mutat și Biserica de lemn adusă din Seliștea de Mureș, comuna Petriș, județul Arad, biserică datată din sec. XVIII și care are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

În muzeul mânăstirii se păstrează obiecte și cărți de cult vechi, iar în altarul bisericii vechi, trupurile înhumate ale foștilor episcopi.

Mânăstirile Hodoș-Bodrog și Bezdin din județul Arad

Publicat pe 24 ianuarie 2018 de monica frimu

Răspunde

A venit primăvara, iar pe mine și pe Carmen – prietena mea din copilărie – ne-a mânat dorul de excursii nu departe de Arad, să vedem 2 Mânăstiri. Astfel, am urcat în mașină și am parcurs 15 km spre comuna Zădăreni, am urmat indicatorul la dreapta și, după câțiva kilometri, am ajuns la Mânăstirea Hodoș-Bodrog. Spre surprinderea noastră, având în vedere câte pelerinaje și sărbători religioase au loc aici, am găsit marea parcare goală, chiar dacă era o zi de vineri. Bineînțeles că ne-am bucurat, pentru că asta ne dădea posibilitatea să studiem în voie, în liniște, tot ce era de văzut.

Am intrat prin poarta frumos decorată pe interior cu picturi biblice.

Hodoș-Bodrog este cea mai veche mânăstire ortodoxă din România, atestată din 1177. Istoricii locali o încadrează din sec. XI, prin existența unor călugări greci aici. Mânăstirea cuprinde Biserica veche și Biserica nouă (construită în a doua jumătate a sec. XIV), chiliile călugărilor și un muzeu.

Prima pe care am văzut-o a fost Biserica veche, despre care circulă diferite legende. Se spune că a fost ridicată pe acest loc – Bodrog, cuvânt care are și înțelesul –„bod” = „împunsătură” și „rog” = „corn”. În acest loc un taur „încăpățânat”, pe nume Hodoș, scurma neîntrerupt. Asculta doar de văcăriță, dar, într-o zi, a împuns-o cu coarnele și a ucis-o. Astfel, țăranii i-au curmat și lui zilele. Curioși să vadă ce găsea taurul în acel loc au decoperit o icoană cu Fecioara Maria și Pruncul Isus, iar, lângă ea, o căldare cu galbeni. Astfel, din acei galbeni, pe acel loc, au ridicat o mânăstire – Hodoș-Bodrog. Dar galbenii s-au terminat înainte a fi tencuită toată și cu orice material au încercat, acesta nu a rămas pe zid.

Ocolind biserica pentru a intra, pe zid am observat o inimă și lângă ea un mormânt.

Aveam să aflăm că este vorba despre o altă legendă. Mama unui călugăr din Mânăstire nu era de acord cu alegerea făcută de acesta de a se călugări. După multe discuții, el a negat-o ca a mai fi mama sa. Mama l-a blestemat ca atunci când va muri să nu-l primească pământul. După înmormântarea acestuia se pare că sicriul ieșea mereu la suprafață. Inima de pe zid reprezintă inima mamei îndurerate.

În interiorul bisericii, deasupra porții, se păstrează craniul acelui taur, iar în biserică icoana Maicii Domnului, „făcătoare de minuni”.

Am mers să vedem și zidul neterminat, aflat spre curtea mânăstirii, unde se află și paracliserul (foișorul pentru slujbe religioase).

După aceea am vizitat Biserica nouă.

Înainte de a pleca am avut norocul să găsim un călugăr care a deschis pentru noi muzeul. Acesta conține obiecte de cult vechi.

Ne-am întors apoi la Zădăreni și am continuat drumul prin Felnac, Secusigiu, până în satul Munar, de unde un indicator ne-a trimis la dreapta 5 km, pe un drum destul de rezonabil, spre Mânăstirea Bezdin.

Aceasta este situată nu departe de malul drept al râului Mureș. Numele ei vine de la pârâul Bezdin care curge printre numeroase mlaștini cu vegetație și populate cu numeroase specii de animale.

Este una dintre cele 5 mânăstiri sârbești din România, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. A fost înființată în 1539, la inițiativa unui localnic, Iovan Iaksici, care a participat financiar împreună cu alți localnici. Acesta s-a mutat și a locuit împreună cu familia în Mânăstire. Era o mânăstire cu călugări devotați care nu au părăsit-o nici în timpul ocupației otomane a Banatului, când a fost incendiată. Pentru a putea ține slujbele, călugării au construit o Biserică de lemn, iar ulterior s-a construit una din cărămidă.

În sec. XVIII s-a adăugat o clădire mare, cu zeci de chilii, deși au trăit doar 16 călugări acolo.

În zilele noastre, mânăstirea a fost lăsată de izbeliște; e locuită doar de o măicuță care primește uneori ajutor de la localnici.

Nu am întâlnit-o pe aceasta, dar în schimb ne-a întâmpinat un pui de pisică curios și prietenos.

În mânăstire se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și moaștele Sf. Kiril.

La plecare am remarcat și paznicii, 2 câini legați în lanțuri lungi, pașnici pe timpul zilei, ce parcă așteptau hrană și apă de la cineva ?

Citește și Pecica

Domeniul Lupaș, județul Arad

Publicat pe 22 ianuarie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am plecat din Arad, într-o dimineață de septembrie, în căutarea unui castel despre care auzisem multe, dar nu-l văzusem. În județul Arad, la 15 km spre Oradea, depășind localitatea Zimand Cuz, am găsit un semn minuscul care indica la stânga Domeniul Lupaș.

Fostul castel Kintzig, care pe vremea comunismului a fost, după 1950, sediul CAP Scânteia, azi este transformat în locație pentru evenimente.

În 1093, un baron de origine austriacă a construit acest castel, în stil secession. Se spune că urma să se căsătorească și l-a făcut cadou logodnicei sale. Castelul e decorat cu elemente de artă populară maghiară; e prevăzut cu vitralii la ferestre.

Pentru destinația actuală a fost construită o bisericuță în care se oficiază nunți, botezuri etc.; există de asemenea mai multe săli de masă.

Castelul e înconjurat de un parc cu specii rare de plante, arbori (tisa, stejari de peste 300 ani), livezi de pomi fructiferi, în care s-au amenajat locuri pentru diverse animale (struți, emu, fazani, porumbei, lebede, iepuri etc.).

Cu regret a trebuit să părăsim această oază de liniște, căci era o zi caniculară și doream să ne întoarcem acasă. Trebuie să menționez totuși că liniștea e doar în timpul săptămânii, pentru că în weekend se desfășoară de regulă nunți.

Am decis totuși să ne întoarcem pe altă rută. După 15 km, am ajuns în orașul Sântana unde ne-am oprit pentru câteva fotografii cu parcul central și bisericile de lângă el.

Biserica ortodoxă ”Nașterea Maicii Domnului”:

Biserica romano-catolică ”Sf. Ana”:

Cu părere de rău, am fugit de caniculă direct acasă, la Arad. Vom reveni altădată pentru a putea vizita acest oraș.

Citește și Comunele Livada, Zimandu Nou și Șimand, județul Arad

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: biserici

Prin Maramureș, pe valea Izei

Budapesta

Castelul Karolyi, Carei, Cimitirul Vesel din Săpânța și Sighetul Marmației

1 mai la Cracovia

Ziua 1.

Ziua 2.

Ziua 3.

Ziua 4.

Grădina botanică și Castelul din Macea. Mânăstirea din Gai

Mânăstirile Hodoș-Bodrog și Bezdin din județul Arad

Domeniul Lupaș, județul Arad