Comuna Petriș este situată în estul județului Arad, la limita cu județul Hunedoara. De ea aparțin administrativ satele Ilteu, Seliște, Corbești, Roșia Nouă și Obârșia. Pentru a le vizita am pornit pe drumul Arad-Deva, drum paralel cu râul Mureș, pe care după 100 kilometri am intrat în satul Ilteu.

A fost atestat documentar între anii 1715-1720 când aparținea familiei Feodali. În sat exista o Biserică Ortodoxă de lemn (1775) care, o dată cu vatra satului mutată în actuala locație, a fost transferată și ea. A supraviețuit până în secolul XX când a fost înlocuită cu o biserică din zid, actuala Biserica Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (1938).

Satul fiind situat pe un drum principal, în 1845 a fost ridicată o clădire ca stație pentru  Poștalion.

Clădirea, ruinată, se înalță și azi la marginea drumului.

Până în 1918 satul a fost deținut succesiv de doi baroni care au locuit într-un conac, construit în stil neoclasic în perioada sfârșitului de secolului XVIII și începutul secolului XIX. În 1945 conacul și acareturile au intrat în proprietatea statului.

Au fost transformate în tabără școlară care a funcționat o perioadă de timp apoi au fost date uitării și s-au ruinat.

Actual, după legea retrocedărilor, au trecut în proprietate privată.

Comuna și restul satelor se află pe un drum lateral, spre nord. La 4 kilometri de Ilteu am intrat în satul Seliște, atestat documentar din 1479 când făcea parte din domeniul Vărădiei. Un secol mai târziu a intrat în proprietatea lui Gh. Brandenburg (1510) apoi succesiv a altor doi moșieri. Din 1614 a aparținut lui Gabriel Bethlen apoi, sub stăpânirea austriacă, a trecut din proprietar în proprietar.

În 1745 în sat a fost înființată o parohie ortodoxă care a construit o Biserică de lemn (1755). Aceasta a fost părăsită în momentul construirii unei noi biserici de cărămidă, Biserica Ortodoxă „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (1939) și în 1985 a fost mutată în curtea Mânăstirii din Gai, Arad.

La 2 kilometri nord de Seliște se află comuna Petriș, atestată documentar din 1337. Ca toată zona, localitatea a fost ocupată de otomani, apoi de habsburgi, când a fost construit un castel-cetate (1720), folosindu-se iobagi. Acesta a intrat în posesia contelui Jozsika (1738) apoi a contelui Salbeck (1778) care au chinuit atât de mult țăranii încât aceștia s-au răsculat, au atacat și distrus castelul (1784). Răscoala a cuprins și actualele sate aparținătoare comunei dar a fost înăbușită imediat de armata imperială. În același an vatra satului Petriș a fost mutată în locația actuală.

Comuna a trecut din proprietar în proprietar. Castelul Salbeck a fost refăcut, în stil neoclasic și a fost înconjurat cu un parc întins pe aproximativ 19 hectare (1800-1850). În 1947 a fost naționalizat și a fost utilizat ca tabără de copii, ca preventoriul pentru bolnavi (1961), școală ajutătoare (1986-2000), Azil de bătrâni (2005) și din 2006, retrocedat, este în proprietate privată, motiv pentru care nu am putut să-l vizitez.

În decursul timpului țăranii s-au răsculat împotriva autorităților maghiare astfel în 1848, luptând împotriva conscrierii militare, țăranii au atacat iar castelul, în 1919 au reușit să-l facă pe ultimul proprietar, contele Lingstein Carste, să părăsească domeniul dar  mulți dintre participanți au fost împușcați de autoritățile maghiare. În sfârșit, în vara acelui an zona a fost eliberată de armata română.

Din punct de vedere religios, încă din 1708 în Petriș exista o Biserică de lemn care în decursul timpului a fost înlocuită cu alte două, ultima fiind demolată în 1883 și în locul ei construită o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Mc. Gheorghe”.

De la Petriș spre nord, după 4 kilometri se ajunge în satul Corbești, atestat documentar din 1337, așezarea fiind însă mult mai veche, săpăturile arheologice scoțând la iveală fragmente ceramice aparținând culturii Coțofeni (eneolitic). Primul proprietar menționat a fost groful Farcaș, originar din comuna Iratoș apoi, ca multe alte localități din zonă, a intrat în posesia familiei Salbeck (1778). În secolul XVIII localnicii români, ortodocși, neavând biserică mergeau la slujbe în Petriș (1755). În 1835 în sat a fost adusă Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului”.

Biserica, construită din bârne de gorun (1793), a fost așezată pe o talpă de pământ.

În interior a fost pictată cu fresce reprezentând scene biblice.

În 1903, acoperișul de șindrilă al turnului fiind foarte deteriorat, a fost înlocuit cu unul din țiglă. Biserica a supraviețuit până azi și este încă funcțională.

La aproximativ 6 kilometri nord se află satul Roșia Nouă, atestat documentar din 1570. A aparținut grofului Farcaș apoi lui Iancu de Hunedoara și din 1778 contelui Salbeck.

Localitatea însă este mult mai veche, demonstrat de urmele unor mine din timpul stăpânirii romane găsite de arheologi în apropierea actualului sat.

Sat românesc, ortodox, încă din 1755 exista o Biserică de lemn care în 1808 a fost înlocuită cu actuala Biserică de lemn „Sf. M. Mc. Dimitrie”.

În 1820 interiorul bisericii a fost pictat cu scene biblice.

Postbelic lângă biserică a fost postat Monumentul Eroilor.

Fiind un sat în zonă de munte, majoritatea caselor au fost așezate de-a lungul străzii principale.

Căminul Cultural

Din 1930 în sat au apărut primii credincioși penticostali care au ridicat Biserica Penticostală Betel (1935).

La 4 kilometri nord de Roșia Nouă, pe un drum neasfaltat dar bun, am ajuns în satul Obârșia, atestat documentar din 1468.

Înainte de intrarea în sat, pe marginea pârâului se află o moară de apă care a supraviețuit din secolul XVIII, a fost reparată și recondiționată în decursul timpului și este încă funcțională.

Conform legendei locale satul a fost înființat în 1614 de o bandă de hoți.

Documentar, primul proprietar cunoscut a fost Principele Transilvaniei Gabriel Bethlen, aliat al turcilor împotriva habsburgilor (secolul XVII).

În secolul XVIII, alături de celelalte sate, Obârșia a intrat în posesia grofului Salbeck.