herghelii de cai | Excursiile Monicăi

În excursia prin județul Buzău, cu o seară înainte mă cazasem în Cislău, dorind a doua zi de dimineață să vizitez Herghelia Cislău, aflată la la 4 kilometri est de localitate, pentru a vedea caii din rasa Pur Sânge Englez, specializată pentru cursele de galop și sărituri peste obstacole, rasa Gidran, anglo-arabă, de călărie și tracțiune ușoară, precum și alți armăsari de montă publică, crescuți și reproduși acolo.

Rasa Pur Sânge Englez a fost creată în Anglia în secolul XVII. În România a apărut prima dată în Moldova, pe la mijlocul secolului XVIII și prima herghelie de stat, publică, la Nucet (jud. Dâmbovița), în 1872. Herghelia Cislău a fost înființată la ordinul Regelui Carol I (1884), pe fostele domenii ale Schitului Cislău, pentru creșterea cailor necesari armatei și îngrijirea celor răniți în timpul serviciului militar. Inițial era formată din cai autohtoni și cai aduși din Franța, cărora li s-au alăturat și mare parte din cei de la Nucet, între care și cai din rasa Pur Sânge Englez, după desființarea hergheliei de acolo (1896).

Deși alergările de cai în țară au fost menționate încă din 1589, primele curse organizate s-au desfășurat începând cu anii 1835-1840. Pentru o mai bună funcționare, în perioada 1910-1914 s-au creat noi clădiri și amenajat spații, din care o parte s-au păstrat până azi, când cuprinde 8 grajduri, clădiri de depozitare a fânului, sediul administrativ, o bază hipică de antrenament și un teren agricol, în total ocupând cca. 465 hectare.

În 1945 herghelia a fost naționalizată și a trecut sub conducerea Ministerului Agriculturii, care a urmărit mai ales reproducerea rasei Pur Sânge Englez, cu care s-a participat la Mitingurile Naționale și Internaționale, Curse de Galop și Curse cu Obstacole (steeplechase), unde au câștigat multe medalii.

După anii 1960 hipodromurile din România fiind desființate, doar câțiva dintre cai au mai participat la concursuri internaționale, calul Petrică de la Cislău fiind ultimul care, în Cursa cu Obstacole de la Pardubice (Cehia), a câștigat un trofeu (1960). După înființarea Centrului Republican pentru Creșterea cabalinelor de Rasă (1971) numărul cailor a crescut, în 1989 la Cislău existând 450 de exemplare.

În 2002 herghelia a fost preluată de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, fiind administrată de Direcția Silvică Buzău și din 2015 a fost subordonată Direcției de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor.

Azi herghelia cuprinde armăsari pepinieri, cu grajduri, boxe și țarcuri exterioare separate, pentru evitarea unor eventuale lupte între ei, iepe mamă, lângă care mânjii stau doar până la sfârșitul toamnei, tineret în creștere, armăsari de montă publică, sport și agrement, cu grajduri, padocuri și pășune comună.

De fapt în zona Buzău am văzut căruțe trase de cai, transportând diverse produse, ceea ce în zona mea (Arad) nu prea mai există. Una dintre ele trecea chiar atunci pe șoseaua din apropierea locului unde aveam parcată mașina.

La 21 kilometri est de Cislău, pe un deal de pe teritoriul comunei Tisău, se află Mânăstirea Ciolanu, spre care m-am îndreptat și eu. Se presupune că a fost numită după părți din scheletele unor sihaștri, descoperite pe teritoriul ei, despre care se spune că au fost bizantini, refugiați din calea turcilor și așezați acolo în secolul XV.

După tradiția orală oasele ar fi aparținut unuia dintre cei 5 copii ai Doamnei Neaga, soția Domnitorului Mihnea II Turcitul, care în timpul unei invazii s-ar fi refugiat acolo, împreună cu alte familii grecești. În acea perioadă (1589) , împreună cu una dintre familiile grecești din Vernești- Maria și Dumitru Grecu, numit și Ciolan, pe un teren dăruit monahilor de boierii Sorești, au construit Biserica veche, o clădire din piatră, fără turle și pronaos, punând bazele Mânăstirii „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Prima atestare documentară datazează din 1600, într-un act în care sunt menționați Vasilie egumenul și câțiva călugări de la Mânăstirea Ciolanu. La mânăstire au poposit mai mulți voievozi- Matei Basarab, Ștefan Cantacuzino, etc., care au făcut danii.

În 1625 descendenții lui Dumitru Grecu au închinat-o Mânăstirii grecești „Sf. Visarion” Dusiku din Trikala și nu s-au mai ocupat de ea. Neîngrijită, treptat mânăstirea a fost părăsită, biserica și chiliile s-au ruinat. În final terenurile au fost preluate de vecinii Blădeni. În 1767, la cererea starețului Daniil de la Dusika, printr-un hrisov Domnitorul Grigorie III Ghika a aprobat stabilirea la fosta mânăstire a celor 12 călugări, moldoveni și munteni, trimiși de Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului. Din 1821, părăsind tutela grecească, Schitul Ciolanu a devenit independent.

Începând cu anul 1810 Biserica veche „Sf. M. Mc. Gheorghe” a fost modificată în forma actuală, inițial creându-se nișa din spatele altarului (proscomidiar), după 1850 pronaosul, acoperit de 2 turle și pridvorul.

Azi în cadrul mânăstirii există 2 biserici, înconjurate de clădirile chiliilor. Accesul se face printr-un gang de la baza turnului- clopotniță.

Traversându-l, se ajunge la Biserica nouă „Sf. Ap. Petru și Pavel”, construită cu ajutorul Episcopului Chesarie al Buzăului (1823-1828).

În perioada 1828-1830 pridvorul și interiorul au fost decorate cu picturi prezentând personaje și scene biblice, restaurate în 1934.

De la echipa de pictori, condusă de Nicolae Teodorescu, câțiva monahi au învățat să execute picturi bisericești.

Din Grecia s-au adus moaștele Sfinților Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit și Parascheva, racla cu ele existând și azi în biserică.

În 1855 schitul a fost parțial distrus de un incendiu, dar până în 1862, cu ajutorul Episcopului Buzăului, clădirile și pictura bisericii au fost refăcute.

La începutul secolului XX a redevenit mânăstire, în care s-au stabilit treptat alți monahi, în 1959 obștea fiind compusă din cca. 100 de persoane. S-au construit mai multe corpuri de chilii, altarul de vară și s-a amenajat un muzeu care etalează icoane, obiecte de cult, veșminte religioase, etc.

Biserica a fost avariată în cutremurul din 1977, ulterior reparată și pictura din naos restaurată.

Pe terenul aparținând mânăstirii, în imediata apropiere, în perioada 1970-1985 s-a desfășurat un proiect artistic, iniţiat de către sculptorul Gheorghe Coman și susţinut de Uniunea Artiștilor Plastici din România: Tabăra de sculptură Măgura.

Cu ajutorul meșterilor pietrari din zonă, 153 de sculptori au creat 256 de grupuri statuare și statui, donate în final județului Buzău.

Din anul 2006 tabăra a intrat în administrația Muzeului Județean Buzău.

Citește și Schiturile Rupestre Bozioru și Trovanții Babele de la Ulmet, jud. Buzău

Herghelia Sâmbăta de Jos, din județul Brașov, a fost înființată în 1874 de contele Franz Josef von Brukenthal (1803-1867), unul din moștenitorii lui Samuel von Brukenthal, Guvernatorul Transilvaniei (sec. XVIII).

Pe un teren primit în arendă de la Împărăteasa Maria Terezia a Austriei, în perioada 1750-1760 fratele lui Samuel a construit Castelul Brukenthal, în stil baroc. În clădirea, cu zidurile de peste un metru grosime, au fost amenajate 35 de încăperi, cu podeaua din lemn de stejar, dotate cu sobe de ceramică, aduse de la Viena și decorate cu picturi.

Neavând copii, Samuel von Brukenthal a lăsat un testament complicat, prin care averile erau împărțite diferitelor rude, între care au avut loc altercații. Castelul a intrat în posesia unui nepot, Franz Joseph, care a preluat și arenda.

La sfârșitul secolului XIX, decedând și ultimul moștenitor al familiei Brukenthal, castelul a fost părăsit, a început să se degradeze și la începutul secolului XX acoperișul a fost distrus de un incendiu. Lucrările de renovare au avut loc abia în 1932, când picturile interioare au fost acoperite cu var. Sub comuniști castelul a fost naționalizat și folosit ca sediul administrativ al hergheliei de cai. Azi, monument de arhitectură din patrimoniul național, castelul ruinat așteaptă fonduri pentru restaurare.

Herghelia a fost înființată cu cai din rasa Lipițan, aduși de la Herghelia Lipica din Slovenia, rasă creată acolo în 1580. În timp, prin împerechere, numărul cailor s-a mărit, la începutul secolului XX ajungând la 322 de exemplare.

Izbucnind Primul Război Mondial, în 1913 herghelia a fost mutată la Bábolna, în Ungaria.

După război statul a reînființat-o la Sâmbăta de Jos, cu 3 armăsari și 22 de iepe (1920).

În perioada 1990-2002 herghelia a făcut parte din “Cai de Rasă R.A.” și “S.N. Cai de Rasă S.A.”. Ulterior, împreună cu castelul, au intrat sub administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor–Romsilva. Din 2015 herghelia a fost încadrată ca unitate a Directiei de Crestere, Exploatare si Ameliorare a Cabalinelor.

Dacă la reînființare avea 25 de exemplare, azi e formată din cca. 300, fiind una dintre cele mai mari herghelii de lipițani din lume.

Cuprinde 7 linii de sânge, fiecare purtând numele armăsarului de la care s-au creat: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola şi Tulipan.

Caii sunt crescuți în secții separate, armăsari de montă, armăsari pepinieri, iepe-mamă, armăsari de dresaj, armăsari de sport și agrement, tineret în creștere, etc.